Ola, Catalunia – 13

Seara medievală.

Se pare că astăzi este ziua castelelor. Doar suntem în Spania, nu? Vom vizita un castel medieval unde vom asista la un turnir de cavaleri. Chiar sînt extrem de interesat de acest spectacol. Ne-am dichisit în camere, am luat o cină pe fugă (foarte bune bucatele mediteraneene, nimic de spus), iar cei cîţiva amatori de o incursiune în negura vremurilor trecute, ne adunăm la punctul de întîlnire unde Ramona deja ne aşteaptă. Urcăm rapid în autocarul de tip omnibus şi la drum. Ieşim din Lorette del Mar, ieşim din Blanes (o localitate aflată la cîţiva kilometri de unde se pot lua trenuri navetă către Barcelona şi de aici către orice destinaţie) şi ne afundăm în noapte, în căutarea castelului pierdut.

Pe drum, coada vulpii a început să semene mai degrabă a coadă de urs. Adică, acest castel nu este tocmai medieval, fiind construit în 1971 – parcă. De fapt, nici măcar castel nu este. Este o construcţie care are alura unui castel la exterior. He he heee, este înconjurat chiar şi de un şanţ plin cu apă.

Mno, om intra şi om vedea, despre ce este vorba. Înainte de a intra, primim nişte tichete colorate şi cîte o coroană de hîrtie. Iată-ne şi împăraţi! 🙂 La intrare, un personaj zîmbitor ne opreşte să facem poze cu el (nu este obligatoriu să le şi cumpărăm). Intrăm şi avem prima surpriză: un grup de vreo patru românce ne spun vesele cam cum este treaba pe acolo.

Adică locul respectiv este o incintă de distracţii, unde se derulează spectacole de tot felul: turnir, cabaret, manej, etc, pe scurt, un soi de circ. La intrarea în arenă, două localuri încăpătoare îşi aşteaptă clienţii: pe stînga un restaurant gigant iar pe dreapta un bar încăpător prevăzut şi cu o scenă. Vom vedea mai tîrziu ce şi cum. Bineînţeles că este un întuneric deplin. În mijloc, o arenă mai mult lungă decît lată pe care este aşternut nisip. Pe laturile lungi, sunt mese lungi şi scaune grosolane din lemn. Pe una dintre laturile scurte este un soi de tron, iar prin latura opusă vor intra în scenă actorii. Deci, este manej. Deodată în scenă apar vreo treo clovni care încep să se strîmbe la public, fac tot felul de giumbuşlucuri şi încearcă să-i facă pe oameni să se simtă daţi în mintea copiilor. Cei care ştiu cum stau lucrurile pe aici, se prind în joasca asta şi rîd, bat din palme şi răcnesc din toţi bojocii. Deci, este circ – îmi spun. Unde naiba am nimerit? Începe comedia. Nişte cavaleri intră în scena din nisip şi încep un soi de cafteală.

Unii se prefac morţi şi vine o căruţă să degajeze terenul. Apoi intră în scenă alt cavaler şi un soi de vrăjitor care-l învaţă să calărească artistic. Spectaculos!

Pînă la urmă, mă prind despre ce este vorba: totul este un pretext de voie bună. Tribunele sunt pe patru culori şi onoarea fiecărei tribune este apărată de cîte un cavaler care îi înfruntă pe rînd pe ceilalţi într-un soi de turnir-întrecere cu diferite probe. De fapt, este un splendid prilej de a etala un spectacol de cascadorie-echitaţie-voie bună foarte reuşit.

În preţ a intrat şi cîte un bol cu o supă gustoasă, o jumătate de pui pentru fiecare flămînd, un cartof copt foarte gustos, vin şi şampanie aproape la discreţie şi cafea. Bun? Foarte bun. Tot spectacolul este supervizat de domnul de la intrare – contele – asistat evident de o contesă şi de un clovn. Odată cîştigătorul stabilit, turnirul se încheie. Dar nu şi seara pentru că urmează un spectacol de flamenco în deschiderea căruia, amatorii pot să danseze pe melodii-şlagăr ultracunoscute.

Acest spectacol se desfăşoară în barul despre care am spus deja, şi unde româncele noastre  ne dau contra cost pileală şi sucuri. Trebuie să recunosc că dacă la început am fost foarte circumspect, la urmă de tot am plecat foarte încîntat. Am aplaudat, am răcnit, m-am bucurat ca un copil, la fel ca toată lumea. Ole!

Flamenco

–