Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 6 noiembrie 2011

Repostare

Am răsfoit recent alene, Memoria Vegetală a lui Umberto Eco şi am recitit o splendidă pledoarie pentru carte inserată de către Eco în volumul său. A fost întocmită de Richard de Burry ( 24 ianuarie 1287 – 14 aprilie 1345 ), scriitor englez, bibliofil, călugăr benedictin şi ambasador pe lîngă scaunul papal de la Avignon, cunoscut şi ca Richard Augerville (sau Augervyle) a cărui operă principală este “Philobiblon”, lucrare care urmărea să inculce clerului dragostea pentru carte. Există controverse asupra paternităţii acestei lucrări, dar asta nu o face mai puţin frumoasă. Iată fragmentul respectiv, care poate fi citit, AICI 

ps. Voi relua postările despre carte pe care le-am neglijat totuşi prea mult = peste 50 de postări, aproape două luni de zile. Relatările despre recenta noastră vacanţă şi jocurile, mi-au ocupat timpul. Asta nu înseamnă că nu voi mai participa la ştafete. Voi participa pentru că acestea sunt un excelent mijloc de socializare interactivă. Pînă la urmă, dacă bloggerii nu ar interacţiona, la ce bună strădania?

Read Full Post »