Niciodată nu am înţeles de ce asfinţitul, fascinează. Spectacolul oferit de natură este desigur uluitor şi totuşi…
Ne lăsăm furaţi de splendoarea culorilor amurgului, uitînd probabil că totuşi, asfinţitul nu înseamnă altceva decît, sfîrşitul. Chiar dacă nu este vorba decît despre sfîrşitul unei zi – hai să spunem oarecare – este vorba totuşi, despre un sfîrşit. Ne legănăm oare pe iluzia că după un asfinţit, urmează o noapte odihnitoare, urmată de un nou răsărit? Probabil. Nu ştiu totuşi dacă suntem pe deplin conştienţi de faptul că pentru mulţi, asfinţitul nu înseammnă de fapt, decît sfîrşitul. Sau agonia din care nu se întrevede chiar întotdeauna posibilitatea unui nou început. Asfinţitul este dpmd vedere, cumplit.
N-am de gînd să translatez această discuţie pe destinul uman. Am de gînd să translatez această discuţie, pe un teren familiar bloggerilor: asfinţitul unor bloguri.
Mă gîndesc desigur, la entuzismul cu care un om oarecare, decide să-şi împărtăţească în blogosferă trăirile, speranţele, modul său de a fi, expectativele sale, etc. Mă gîndesc la răsăritul unui blog.
După un timp oarecare, acel om decide să-şi închidă blogul. Unii, îl şterg definitiv. Alţii, încep să-l negjijeze. Uneori, unii revin. Alţii nu mai revin. Nu mă îndoiesc de faptul că fiecare blogger are dreptul de a decide momentul în care blogul său, poate să asfinţească. Mă întreb numai, ce soi de chimie existenţială îl determină pe acel blogger, să pună punct. Să-şi asfinţească blogul – fereastra sa către această lume fascinantă.
Încă mă întreb de ce eu însumi am fost de nenumărate ori pe punctul de a pune punct. N-am pus punct. Deocamdată. Va veni desigur, şi acest punct, cîndva…
#
Prind această postare în salba de postări care răspund acestei provocări provenite de la psi. Înainte de a enumera blogurile care răspund acestei provocări, vă invit să-mi spuneţi de ce credeţi că v-aţi făcut blog, de ce uneori îl neglijaţi si bineînţeles, vă întreb dacă şi mai ales cînd, aveţi de gînd să lăsaţi asfinţitul să troneze pe blogurile voastre. Deci ?
Am mai spus cîte ceva despre asfinţit : scorpio . cita . Carmen . profunzimi .
#
ps. Mai am o întrebare: ar trebui să exclud din blogrollul meu, blogurile care şi-au încheiat activitatea? Exemple: Dulce Deea , gabilutza , vlad . Mă opresc aici cu enumerarea deşi, mai am cîteva exemple.
Tiberiuorasanu's Blog 
In cazul in care reusesc sa pun acest comentariu vreau sa spun ca la articolul cu Life in pictures nu am reusit sa comentez desi am incercat si ieri si azi mai devreme.
Ok, frumoasa analiza despre asfintit. Cat despre intrebare eu mi-am facut blog din intamplare, din nervi si suparare pe o librarie care vindea un ghid turistic cu Florenta pt 60 ron si mi s-a parut exagerat asa ca am zis ca eu voi ajuta calatorii si voi scrie informatii utile fara bani. Voi scrie experientele mele ca sa se inspire si altii din ele. Fiindca imi place sa calatoresc.
Eu nu m-am gandit in serios niciodata sa imi las blogul. Momentan imi place si sincer am invatat foarteeeee multe de cand am blog si am cunoscut o gramada de oameni frumosi. Nu zic cat mi-am imbogatit cultura generala etccc. Uneori m-a obosit blogul si atunci am luat o pauza de 1 sau 2 zile. Dar din martie scriu zilnic si nu au fost multe zile fara articole pe blog (exceptie cand calatoresc pt o scurta perioada de timp). Daca ma intrebi ce-mi doresc … vreau sa il tin minim 5 ani! Asa mi s-a pus pata. Chiar mai mult :))
Aliceee
Habar nu am de ce nu ai putut comenta la alte articole cum ar fi de exemplu, Life în picture.
Blogul meu este deschis ca şi al tău, şi cred că stii acest lucru.
Apoi. Cinci ani? He he heeee. 🙂 Mai vedem noi!
ca să îţi răspund tibi, eu am fost mulţi ani comentator pe alte bloguri. o prietenă bună, dragă, care îmi cunoaşte scrisul, îmi repeta la intervale de timp că ar fi bine să… că scrisul meu… că am nevoie… că… răspunsul meu a fost acelaşi, vreo doi ani de zile, cred, nu. nu categoric nu. apoi, într-o duminică s-a născut blogul meu. cu emoţii. cu promisiunea strâmbă că nu voi aduce acolo literatura mea.
dacă am vrut să îl închid? 🙂 da, am avut şi astfel de momente, de ezitări. dar de fiecare dată se întâmpla că un oaspete nou, un om bun îmi trecea pragul. apoi mi-am cumpărat domeniul propriu. apoi prieteni buni, printre care şi tu, m-aţi îndemnat la pasul următor: cartea.
ce va fi mai departe? de câteva zile am reluat munca la articolele despre parfum. curând vor lua şi ele calea eterului, din nou, după o pauză mult prea lungă. ce se va întâmpla cu blogul? nu ştiu. este parte din mine şi va merge mai departe. este parte din sufletul meu, din timpul meu… şi este darul meu pentru prieteni ştiuţi sau neştiuţi.
asfinţitul este încă departe, cel puţin pentru mine.
psi drag
am citit comentul tău, de vreo două ori. reţin esenţialul: cartea. 🙂
şi prietenia… mereu o vei avea, om bun! 🙂
da psi, şi prietenia, pisic bun ce eşti! 🙂
[…] pe aceeaşi temă, asfinţit, vă invit să citiţi şi la: tibi, […]
Chiar nu m-am gândit la tipul acesta de „asfinţit”… Poate că nu e cazul deocamdată la mine, că încă niciun an nu am împlinit. În mod sigur însă, aş lăsa un gol neacoperit (pentru că tocmai datorită acestui lucru m-am hotărât să-l deschid).
Nici la blogurile fără activitate nu m-am gândit dacă ar trebui sau nu scoase. Eu le-am lăsat acolo, pur şi simplu.
Ai perfectă dreptate: blogul tău este foarte necesar.
Cît despre blogroll, este decizia fiecăruia dintre noi.
[…] ,,Provocari” la Psi, tibi,cita, Like this:LikeBe the first to like this post. […]
Tibi..bune intrebari…
Blogul meu a aparut intr-o perioada cand ,,strigam” si nu eram auzita deloc..
Am cochetat mereu cu scrisul,am avut jurnale(le pastrez si acum)..asa ca am zis,de ce nu?
Nu ma gandesc sa il sterg,nu ma gandesc sa ma opresc..atata timp cat am ceva de spus despre trairile mele,despre gandurile si fanteziile mele,blogul va merge mai departe.
Datorita blogaritului s-a nascut Jegarel :)…Deci vorba lui Psi…asfintitul este departe…
Cat despre blogurile care nu mai exista sau nu mai spun nimic de ceva timp,eu le-am sters din blogroll-ul meu…
Am mai spus şi dacă nu am mai spus-o, mă repet: ai talent cu carul şi ar fi păcat să nu-l etalezi pe blog. Jegărel îmi place foarte mult, de asemenea poemele tale, sunt foarte expresive.
Mă bucur că nu te gîndeşti la asfinţit ! 🙂
De ce blog? Din singurătate.
De ce să-l închid? Doar când voi simţi că nu mai am nimic de spus. Oricum nu spun nimic nou, dar mă amăgesc că spun aceleaşi vechi lucruri într-un mod doferit. 🙂
Fără blog nu aş fi cunoscut oameni minunaţi, aş fi ratat experienţe interesante, nu aş fi destul de informată.
Cu ştersul din blogroll… nu ştiu. Când decizi că poţi uita un prieten care „a murit”? Se aşterne uitarea, inevitabil, peste unii mai greu, peste alţii mai repede.
O postare interesantă, Tibi, ştii că şi eu mă gândesc câteodată la soarta blogurilor…
Şi eu am uneori senzaţia că mă tot repet, că nu prea mai am nimic de spus dar, parcă tot mă trage aţa către blog 🙂
Cu blogrollul cred că ai dreptate. Dacă nu vezi un prieten ceva vreme, nu înseamnă că trebuie să-l uiţi cu totul. Just!
Şi da, de pe bloguri am învăţat şi eu atît de multe lucruri…
Nu prea ma amestec in „temele” sau „provocarile” de pe bloguri,dar avind in vedere ca ai pus intrebari si celorlalti am sa-ti spun citeva vorbe.Daca nu-i cu suparare,va fi mai spre seara.Acum sint la lucru si…n-am timp.
Nici-o problemă, aştept. 🙂
Tiberiu,
Titlul m-a dus cu gându’ la „Crepusculul zeilor”, celebrul „Götterdämmerung”, deci daca zeii „apun”, de ce nu si blogurile?! … 🙂
oare sa fie sfârsitul suprematiei blogurilor sau evolutia din ce în ce mai rapida a web-ului?!…
Se zice:”blogaresc, deci exist!” – în virtual! 🙂
sau:”vorbeste-mi despre mine, doar asta ma intereseaza…” 🙂
Socrate ne sugera sa ne auto-cunoastem si uite-asa, dupa mii de ani s-a ajuns la blog! 🙂 N-am (avut) si n-am simtit niciodata „chemarea” de a-mi crea propriul spatiu virtual, probabil pen’ca blogu’ va fi fost o moda (virtuala!), deci relativa, temporara, trecatoare, ca orice moda! 🙂 Si-apoi, s-a ajuns la o saturatie, o lipsa de interes pentru bloage, în general si subiectele abordate(adesea repetitive, plictisitoare?), în special.
Blogosfera s-a extins atât de mult, încât va fi devenit o pânza uriasa, cu „bloage” influente, situate undeva, mai mult sau mai putin în centru’ atentiei. Statisticile europene din ultimii 2-3 ani sunt categorice: majoritatea blogherilor care erau deja persoane extrem de active pe web, si-au diminuat activitatea blogheristica dupa ce-au aparut alte retele sociale, ca facebook si twitter.
Nenumarati blogheri îsi închid sau îsi sterg blogurile în ultimele luni… De ce? Prozaic vorbind, dupa ani de postari zilnice sau saptamânale, de raspunsuri la comentarii, au intervenit acea rutina, lipsa de interes si de entuziasm, înlocuite brusc sau treptat de… plictiseala. Ce fac acesti ex-blogheri care se izolasera în iluziile netului, „fortati” de singuratate, de lipsa de relatii umane în real?… revin la viata REALA, concreta, tangibila, adevarata, unde pot admira un apus de soare minunat, cu noi orizonturi ce-asteapta sa fie (re)descoperite… 🙂
===
à propos de „P.S.”: TU decizi, esti propriul tau patron-proprietar, deci TU ti-alegi „locatarii”, interesanti ori ba… 🙂
Foarte elaborat răspuns, Melanie 🙂
Mulţumesc pentru comentariul tău pertinent şi pentru frumoasa melodie.
Nu cred totuşi că intervine saturaţia. Cred mai degrabă că este vorba despre teama de banalizare prin repetiţie dar, vom mai vedea. 🙂
Un lucru este cert: bloguri dispar, bloguri apar, numărul de bloguri este permanent în creştere, potrivit zelist.
Oricum, blogăreala induce dependenţă şi greu scapi de tentaţia internetului, din diverse motive: plictis, nevoia de socializare, nevoia de informare alternativă la canalele media stăpînite de patroni penali, şi chiar nevoia de a-ţi confrunta ideile cu alte păreri!
Asfintitul fascineaza tocmai pentru ca dincolo de lumina intunericul ne pune in fata intrebarilor fundamentale. Omul doreste rasaritul tocmai pentru a se convinge ca, dincolo de apus, e renastere, speranta! Apusul insa e misterul si clipa aceea cand lumina e cucerita de intuneric… ne-o dorim prelungita…
Despre blog…
Eu l-am deschis dupa ce am facut trafic intens unor site.uri si unde am intalnit mult respect dar si marlanie! Cineva mi-a sugerat sa fac asta si… intr-o zi m-am apucat de una singura…
Mi-a facut bine bloggingul! Mi-am pus sufletul pe masa si mi-am zis ca experienta, lucrurile pe care le-am invatat, povestile de viata pe care le stiu… pot sa serveasca celor care nu intamplator cauta prin bloguri raspuns la intrebarile vietii proprii
Inca nu ma gandesc la „asfintitul” blogului dar, cine stie…
Imi e bine in coltul asta unde ma cuibaresc, alaturi de voi toti…
Ma ajutati sa merg inainte chiar daca tristetile mele va fac uneori sa ma evitati!
Imi sunteti tare dragi
Da cita,
acesta este răspunsul pe care îl aşteptam despre asfinţit, mulţumesc. 🙂
Cît despre blog, îţi împărtăşesc ideile pe deplin.
Nu te evită nimeni pentru că şi tu ne eşti tare dragă, nouă.
Eu de exemplu, am peste o sută de bloguri în blogroll, le vizitez aproape zilnic dar, evident nu pot comenta pe toate! Ar trebui să nu mai fac absolut nimic altceva, nu ? 🙂
[…] de muzică românească îi invit şi pe diverse, melly, lunabeteluna, anastasia, psi-words, tiberiu, ironic blonde, geanina, theodora, ioan usca, androxa, dana, schtiel, rokssana, alice georgiana, […]
Multumesc, Tibi. Stiu ca ma citesti – vad asta in statisticile mele! As scrie mult mai mult daca nu m-as teme ca dau prea mult din melancolia mea si nu vreau sa las pe nimeni trist! Imi plac oamenii veseli… Odata am fost si eu asa si pare ca mai sunt uneori insa lupta cu viata ma face mai introspectiva… In fine ma caut in forma spirituala in care mi-ar placea sa fiu! Nu sunt insa decat in cautarea sinelui intelept…
Cu plăcere, dragă Cita!
Nu cred că ar trebui să te autocenzurezi din cauza cititorilor.
Chiar te rog să scrii tot ce crezi tu că poate să te elibereze de mîhnire!
Sau, de ce nu, poţi să scrii impresii de la faţa locului că parcă am înţeles că acum, te afli în Paris, nu ? 🙂
subscriu şi eu la cele spuse de tibi, cita.
prin felul tău de a fi şi de a scrie ne-ai intrat multora în suflet şi de aceea eu intru adesea la tine sperând să găsesc ceva nou, bucurându-mă.
Tibi, stii cum e tema ta despre asfintitul blogurilor ?
Agonie si extaz, nu alta.
🙂
Cred ca in toata ecuatia asta a rasaritului si asfintitului unui blog, e important motivul pentru care scriem.
Presupun ca fiecare din noi avem motivele noastre.
Personal sunt intr-un punct al existentei mele in care imi pun intrebari in ce priveste utilitatea scrisului meu. Am depasit de mult etapa acelui narcisism flatat de laude, firesc de altfel caci oameni suntem
. Am ajuns in punctul in care, in mod real ma intreb : ajuta pe cineva ceea ce scriu eu ? ii deschide o alta perspectiva ? il face sa problematizeze ? ii trezeste emotii ? daca da, rezoneaza cu acestea ? il face sa vada altfel lumea ? Si multe alte intrebari.
Chiar acum am pe cineva in lista de bloguri care momentan a hotarat sa nu mai scrie. Nu stiu daca va reveni. Eu l-am lasat acolo. Poate cineva va mai intra si se va bucura sau va zambi. N-ar fi deloc putin lucru.
Ma intreb daca e posibil sa ducem cu noi toata viata un blog… Adica, de exemplu eu, voi scrie pe blog si cand voi avea 102 ani ?
🙂
Lotuşica
Sper că ştii că am scris acest articolaş şi cu gîndul la tine (dar nu numai). Mulţumesc pentru răspuns. Dar.
Eu sunt sigur că ceea ce scrii – şi tu – ne modifică, aş spune fundamental, modul de a percepe lumea înconjurătoare.
Pot să afirm fără teamă de a greşi, că blogăreala mi-a deschis perspective la care nici nu visam.
Totuşi. Aşa cum am spus, este dreptul fiecăruia dintre noi de a porni, a intra în expectativă sau de a opri un blog. Fiecare desigur, cu motivaţia sa.
Şi pînă la urmă, de ce să nu ai blog chiar şi la 122 de ani? 🙂
Tibi, super asa 🙂
Dar atunci probabil ca o sa abordez alte subiecte, gen sfaturi utile pentru reumatism, cum sa combati eficient osteoporoza sau cum sa traiesti impacat cu Parkinsonul de brat. Asta ca nu mai zic despre retete delicioase de coliva si ultimele traznai in materie de cosciuge 3 D.
🙂
…
Stiu si multumesc mult.
Si mie blogareala mi-a deschis perspective neasteptate si in plus am cunoscut oameni tare frumosi 🙂
Lotuşica
Bun aşa. Deci, ne-am înţeles. 🙂 Aştept să scrii, iar. 🙂
[…] Au scris : tibi, scorpio, cita Like this:Like2 bloggers like this […]
Offfff! Tibi, mereu ne pui întrebări și mai ales ne pui pe gânduri.
Am început dintr-o revoltă dar cum, oricare ar fi ea și cât de intensă la un moment dat, se domolește și dispare așa și necesitatea ca mod de luptă s-a diminuat.
Între timp, v-am cunoscut pe voi și îmi fac o reală plăcerea întâlnirile noastre on-line.
Cât despre dispariția unor bloguri e regretabilă ca orice plecare definitivă.
Offf Carmen, mulţumesc tare mult pentru răspuns. 🙂
Chiar îmi place să întreb şi tare mult îmi plac răspunsurile voastre.
Da, nici la mine motivaţia nu a rămas neschimbată. Dar aşa sunt eu: mai dispus la experienţe noi, decît să tooot merg pe calea bătătorită. 🙂
La inceput am fost doar comentator.Mai multi mi-au spus(si au insistat) sa-mi fac si eu.Avind in vedere ca am diferite pasiuni si nu sint genul care se ascunde cu comorile intr-o camera,am sperat ca descriind pasiunile mele,poate intereseaza pe cineva,poate ajuta pe cineva.
Intr-o directie m-am inselat.Nu intereseaza pe nimeni formatii mai putin cunoscute sau necunoscute,componenta lor,cind au inceput sa cinte si ce.Nu vreu sa fac concursuri si votari.Sint altii care o fac si chiar bine (ex.Teo Negura),iar eu nu la asa ceva m-am gindit.
In rest,se pare ca experientele mele din drumetii,decrierea pietrelor si unele poze -de amator-asigura cu ajutorul eterului,a virtualului ca asfintitul care se prefigureaza in viata mea sa nu devina neant,zero.Ceva si de la mine,va rasari din nou undeva,la cineva.
Între primul meu coment pe un blog şi momentul în care am comentat pe blogul meu, au trecut ani buni. 🙂
Mai întîi am publicat pe un alt blog vreo 40 de articole apoi, m-am hotărît să-mi fac propriul meu blog.
Nici mie nu mi-a ieşit pasenţa dar, nu contează. 🙂
Între intenţia mea şi ceea ce a ieşit, este totuşi o mică mare diferenţă.
Cu concluzia, sînt pe deplin de acord. Mulţumesc pentru comentariu.
Desi ma fascineaza apusul de soare, iubesc rasaritul… inceput, speranta, renastere…
Frumos scris! 🙂
Mulţumesc, BlueRiver! 🙂
Şi eu tot cu răsăritul votez. 🙂
Eu ma gandesc la asfintit doar prin prisma faptului ca fara nu el nu am avea rasarit, dar eu sunt foarte,foarte optimista. Nu vreau sa ma gandesc la un „asfintit” al blogului, nu-mi place sa ma gandesc la sfarsit, la orice fel de sfarsit… 🙂
Shayna, îmi plac tare mult optimiştii pentru că şi eu în mare parte a timpului, fac parte dintre dumnealor. 🙂
Şi totuşi… – vorba poetului, nu ?
Îmi place ciclitatea generală răsărit – apus – răsărit daaar, nu putem face abstracţie de sfîrşitul care este pur şi simplu, individual – în cel mai fericit caz pentru că, există şi… 🙂
Stiu ca exista, dar pur si simplu nu vreau sa ma gandesc la el… nu acum, nu de acum. 🙂 Mna, optimista pana la capat, asta sunt.
Ador asfințitul! deopotrivă- răsăritul!
Eu nu asociez deloc asfințitul, ca parte a zilei, cu sfârșitul, este atât de frumos, că nu-i pot da doar conotații triste, deși , sigur, în plan simbolic, asta ar semnifica- moartea.
Așa cum îl văd eu, soarele pleacă doar la culcare, pentru ca a doua zi să fie mai frumos!
Spuneam că-mi place, la fel de mult , răsăritul.
În vară, l-am prins de trei ori la Balcik! A fost ceva absolut extraordinar, imposibil de prins în cuvinte!!
Seară frumoasă!
Mulţumesc pentru răspuns, Gina!
Frumos ai spus:
„soarele pleacă doar la culcare, pentru ca a doua zi să fie mai frumos!”
Vrei să te fac geloasă? Iată: am contemplat în tinereţe, atît răsărituri cît şi apusuri de soare, fiind pe un vapor în largul mării. Ştii ce senzaţie ai nevăzînd decît albastru peste tot? Este pur şi simplu, indescriptibil! 🙂
Albastru luminat de răsărit, albastru estompat de asfinţit. In-cre-di-bil!
[…] inspirate din realitate la sugestia lui psi preluata si de tibi, scorpio, cita, dictatura justiţiei Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like […]
Îmi lipseşte Deea, îmi lipseşte Serafim, îmi lipseşte Terorism de cititoare. Chiar şi tu mi-ai dat emoţii de câteva ori dar mă bucur că ai ales să „dresezi cuvintele” în continuare în hyperspaţiu.
Dincolo de spaţiul virtual, blogul mi-a adus prieteni concreţi şi de valoare şi pentru mine nu-i puţin lucru!
Şi să nu uit: săptămâna viitoare la Gaudeamus sunt la rând să dau o cafea!
Deja îi simt lipsa şi lui Teophyl…
Uite cine vorbeşte de emoţii! 🙂
Tocmai tu care stai pe blog mai puţin decît stă pisica la domiciliul stăpînei sale. 🙂
– – –
Lasă că vom descînta noi cafeaua ceea.
Cît despre Teofil, sînt sigur că va reveni.
Nu este el omul care să dispară aşaaa, fără să spună ce şi cum!
Prietene, ador să blogăresc dar, cine să-mi plătească ratele şi facturile? Munca-i singura vinovată că lipsesc din zonă.
Grea viaţă cu şef perfecţionist şi chiţibuşar! 😉
Viata pe pamant se deruleaza intre rasarit si asfintit! Dar asfintitul vietii pamantene trebuie sa-l alaturam sperantei si unui nou inceput care va fi fara asfintit! O zi intreaga poate fi considerata o viata in miniatura! Si asa tot experimentam pana va veni pentru fiecare rasaritul fara de asfintit!
Nu-mi trece prin gand sa-mi inchid blogul deocamdata, dar cine stie ce va fi in viitor!?
Da, aşa este, fiecare zi este numai o mini-viaţă, antrenament pentru răsăritul fără de sfîrşit.
Viitorul? Chiar nu aş vrea să ştiu ce-mi rezervă.
Dacă aş şti, ce motiv aş avea să-l mai aştept?
[…] geanina, melly, diverse, rokssana, androxa, mirela, psi-words, zinnaida, pisicaru, vultureşti, tiberiu,denisa, alex, luna pătrată, roxana, ironic blonde, tu1074, lunabeteluna, dana, schtiel, theodora, […]
Tibi, salut
Incerc sa traduc un cantec dragut , din ebraica, ” un sfarsit este intodeauna un inceput” ,acesta e titlul cantecului.
Un sfarsit este intotdeauna un inceput de ceva diferit,
Mai bun? , Mai rau?, Nu stiu, e ceva diferit.
Unde drumul se termina incepe o carare,
Cand noaptea se sfarseste, incepe dimineata,
Cand o ora se termina , inca una vine
–-Un sfarsit este intotdeauna un inceput……
Dupa fiecare zi ce trece vine un maine,
Fiecare vis epuizat il schimbam cu altul,
Cand un an se termina, un alt an incepe,
Un raspuns incepe numai daca s-a sfarsit intrebarea,
–-Un sfarsit este intotdeauna un inceput….
Cand filmul se termina incepem viata,
Muzica incepe cand s-au terminat cuvintele,
Cand vom sfarsi cantecul, incepem sa vorbim.
Acum incerc sa transmit si clipul
Am reusit sa pun numai adresa clipului.
Mulţumesc, Salomea
Am încercat şi eu să pun clipul dar nu ştiu de ce, nu mi-a reuşit.
Aşa este, fiecare sfîrşit poate fi un nou început.
Frumoasă muzică, optimiste versuri!
Exista un timp in viata pentru orice.
Cand simti ca timpul blogului tau s-a indepartat mult de rasarit, te gandesti din ce in ce mai mult la asfintitul lui.
Timpul tau influenteaza posibila graba in asfintire. 🙂
Ce frumos mai meşteşugeşti tu vorbele, Elena! 🙂
[…] (cu)prins asfinţitul şi : abisurile, cita, dictaturajustiţiei, psi, scorpio şi tiberiu Like this:Like5 bloggers like this post. ▶ 10 Răspunsuri /* 0) { […]
Tibi, am uitat sa-ti spun ceva.
La Dulcee Deea, ti-am remarcat prima oara comentariile. Ajunsesem la ea de pe blogul Corinei. Apoi dupa un timp, prin Psi am ajuns pe blogul tau. Iar la Psi am ajuns de la Alina. Ciudat cum se creeaza niste legaturi dincolo de timp si spatiu.
Pacat ca Dulcee nu mai scrie. O facea frumos. Am mai vazut-o pe FB.
Zi frumoasa.
🙂
Iar eu am ajuns la tine via psi, via rokssana! 🙂
[…] Tu1074, Tudor Enea, Gabi Cimpoca, Vania ,Virusverbalis, Zina. Se-cret, SoriN, Fewstuff, Tiberiu Orăşanu, Ulise, VeroVers, Doru, ZamfirPop, Like this:LikeOne blogger likes this […]