Cu ochii închişi ne naştem şi cu ochii închişi vom pleca.
Cele mai mari plăceri ale acestei lumi, cu ochii închişi le savurăm.
Nu detaliez, pentru că ştiţi cu toţii, că aşa E!
Ne refugiem neputincioşi în închipuirile noastre cu ochii închişi, pentru că nu putem suporta lumina dăruită nouă.
De mii de ani tot încercăm să punem în acord privirea noastră rareori cuprinzătoare, cu lumea văzută de ochii noştri închişi: propriile noastre închipuiri trăite în lumina imaginaţiei noastre ne fascinează. Şi rămînem orbi.
Ne complacem la marginea dintre real şi vis.
Nu îndrăznim să mergem mai departe.
Trăim cu ochii închişi.
Uităm că viaţa este un dar ceresc.
Uităm că licărul de lumină care este viaţa noastră, este doar o clipă dintre două veşnicii.
Uităm pentru că suntem orbi.
Şi mai ales, uităm că rostul nostru pe acest pămînt, nu este vremelnicia noastră.
Rostul nostru pe acest pămînt, este:
Dar aici, prefer să vă ascult pe voi: care este rostul nostru pe acest pămînt şi mai ales, de ce credeţi că ne naştem cu ochii închişi?
#
Unele răspunsuri la această tulburătoare întrebare, le găsiţi la psi.
Şi la prietenii săi : scorpio . redsky . rokssana . anaid . sara . blueriver
Tiberiuorasanu's Blog 
Tibi, numai cu ochii inchisi putem vedea in interiorul nostru 🙂
BlueRiver
Nu îndrăznesc să te contrazic. 🙂
Poate ca avem ochii inchisi la nastere ca sa nu vedem in ce lume am intrat? glumesc frumos. Rolul nostru trecator pe acest pamint poate fii o etapa scolara pentru viitorul eternitatii sufletului nostru personal care tinde catre perfectiunea realitatii frumosului interior. In viata e bine sa nu ne lasam calauziti de orbi. O saptamina faina.
Interesant punct de vedre Pisicaru, mulţumesc pentru coment!
Reţin: „In viata e bine sa nu ne lasam calauziti de orbi”.
[…] redsky2010 tiberiuorasanu scorpio72 […]
de putin timp am deschis si eu ochii si cu fiecare zi care trece imi dau seama cat de indiferenta eram la ce se intampla in jurul meu! e atata bucurie pe care o lasam sa treaca si stam tristi si orbi!
venim cu ochii inchisi pt ca plangem si efortul e prea mare. debutam in forta!
zi frumoasa, tiberiu!
aşa este, redsky: stăm indiferenţi la ce se întîmplă în jurul nostru…
[…] https://tiberiuorasanu.wordpress.com/2011/11/20/cu-ochii/#comment-13921 Like this:Like2 bloggers like this post. This entry was posted in reflectii and tagged bucurii, minte, ochi, prieteni, viata. Bookmark the permalink. ← Frozen […]
Da’ să ştii că totuşi închidem ochii, când e cazul de trăire a unei stări de extaz, tocmai fiindcă vrem să simţim mai mult decât vrem să vedem. Este o particularitate a noastră a oamenilor. Simţim mai bine decât vedem.
app, priveşte două animale când se împerechează(mă scuz anticipat dacă-ţi va părea grotesc exemplul) şi ai să vezi că le rămân ochii deschişi tot timpul. Normal, îndeplinesc un procedeu cerut de organismul lor, ca şi foamea ori setea.
Oamenii au nevoie de ceva mai mult şi ăsta e un fapt, aşa că închidem ochii tocmai atunci când vrem mai mult. Memoria simţului tactil şi gustativ e mai bună decât cea a vizualului.
Nu mitza, exemplul nu este deplasat.
Oamenii au nevoie de ceva mult mai mult decît de nevoile primare.
Din păcate, nu chiar toţi.
Memoria simţului tactil şi gustativ? E de reflectat. Cred că ai dreptate.
Poate pentru că tot ce nu găsim văzând, trăim în suflet.
Reveriile noastre cele mai frumoase sunt în albastrul cerului, în verdele ierbii, în vocile nopții, în freamătul inimii.
Cred că verbul care ni s-ar potrivi tuturor este- a se abține„..
A se abţine? Nu cred că vom reuşi, vreodată.
În rest, sînt de acord: „Reveriile noastre cele mai frumoase sunt în albastrul cerului, în verdele ierbii, în vocile nopții, în freamătul inimii.”
[…] redsky2010 tiberiuorasanu scorpio72 […]
[…] doar un zâmbet în nisip. pe aceeaşi temă vă invit să citiţi şi la: rokssana, redsky, anaid, tibi, dictatura jutiţiei, scorpio, blueriver, Posted by psi on Nov 21, 2011 poveşti de adormit […]
Tiberiu,
prima fraza suna ca un „verdict”, e supra-realista…
da, ochii-s închisi la nastere si-apoi, de-a lungul vietii masti, fatzade, „ochelari de cal”, adecvate situatiilor, circumstantelor, evenimentelor?… 😀
@”care este rostul nostru pe acest pămînt şi mai ales, de ce credeţi că ne naştem cu ochii închişi?”
prima întrebare e delicata, caci e existentiala-rau, Sartre-iana, prea deprimanta… 🙂
Rostul, scopul nostru pe Terra?… e total, complet diferit de la o persoana la alta, pentru unii: banii, averea, puterea, cariera profesionala, faima, iar pentru altii: familia, viata simpla, senina, decenta… Daca-n fatza vietii nu suntem egali, absolut toti avem în comun NEANTUL, când devenim egali, încetam de-a trai, ca ne cheama Tiberiu, Mélanie sau… Bill Gates! 🙂 Concluzia: suntem relativi, trecatori, pasageri pe-aceasta planeta, „programati” de la nastere s-o parasim definitiv, mai devreme sau mai târziu, vârsta de pe actu’ de nastere fiind doar simbolica… Se pare ca toate angoasele si anxietatile umane sunt cauzate(indirect si inconstient) de teama mortzii… Personal, am reusit sa mi-o „îmblânzesc” dupa 2 evenimente când am avut certitudinea ca era „începutul sfârsitului”: desi stiu sa înnot, la 16 ani, un vârtej din Marea-Neagra m-a îndepartat de plaja, spre larg, am fost salvata „in extremis” de un verisor si de tatal meu(RIP); apoi, acum câtiva ani, am aterizat „în catastrofa”, pe dune, între Assouan si Abu-Simbel(Egipt), datorita unei furtuni de nisip, dar slava cerului(pilotului egiptean al Boeingului-737!), am trecut toti teferi prin spaima vietii noastre ce se anunta… fatala! De-atunci, pun în practica zilnic celebrele dictoane latine:”carpe diem et gaudeamus igitur!”, acum, aici… fara sa-mi fac planuri pe cometa(expresie franceza!)
– – –
Cât despre ochii închisi la nastere, nu mi-am pus niciodata aceasta întrebare, desi am 2 copii(adulti!)… înclin sa cred ca-i un reflex, o reactie(violenta?), un mecanism(incontrolabil!) de protectie a corpului nostru, ca si-atunci când stranutam?!… 🙂
O zi senina, cu ochii deschisi spre VIATA REALA, alaturi de cei dragi… 🙂
WAW, Melanie 🙂
Ca de obicei, îmi dai un răspuns mult mai cuprinzător decît intenţionez eu să întreb. 🙂
app de experienţe la limită: ştiu ce spui; am trecut şi eu prin astfel de experienţe de cîteva ori prin această chestie…
Tibi, tu știi bine că-s lipsită de darul filosofării !
Cred că de multe ori având ochii largi deschiși nu vedem adevăruri pe care le descoperim, culmea, cu ochii închiși .
Carmen
Ştiu bine că şi tu îţi pui probleme existenţiale, de nenumărate ori.
Vrem sau nu, aceasta se cheamă filosofie. 🙂
Dar, cred că ai dreptate: ” de multe ori având ochii largi deschiși nu vedem adevăruri pe care le descoperim, culmea, cu ochii închiși .”
da, tibi, trecem prin viaţă cu ochii închişi.pot eu să te contrazic, când pe suflet m-ai atins cu postarea aceasta?
te-am citit de câtea ori, atentă la fiecare cuvânt, la fiecare nuanţă. am recitit, am zâmbit, am tăcut. acum spun…
sâmbătă ne vorbeai despre solitudine şi o înţeleg foarte bine pentru că nu mi-e străină, astăzi închidem ochii… ca să vedem mai bine, ca să simţim altfel, altcumva, mai profund.
ştii, mie mi se întâmplă adesea ca atunci când scriu, în clasicul şi desuetul meu mod, pe hârtie, mi se întâmplă să închid ochii, ca şi cum aş vrea să prind mai bine sensul cuvintelor, rostogolirea lor. la fel mi se întâmplă şi atunci când citesc… şi mai cu seamă atunci când las mirosului rolul de „radar” al oamenilor din jurul meu.
unii spun că închidem ochii pentru a ne feri, pentru a nu vedea, reacţie de apărare. eu închid ochii pentru a lăsa poarta sufletului larg deschisă…
să fii bine, tibi. îmi pari tăcut de o vreme şi sper ca numai rosturi bune să fie cauza…
psi
pînă să te descopăr, rareori am pus astfel de probleme pe acest blog; le-am ţinut de regulă, pentru mine. şi eu citesc ce scrii tu cu mare atenţie. cîntăresc fiecare cuvînt. nu prea zîmbesc, de cele mai multe ori tac. solitudinea mea, nu este chiar inventată. nu insist acum. rareori se întîmplă să „închidem ochii pentru a ne feri, pentru a nu vedea, reacţie de apărare.” cred mai degrabă că „închid (em) ochii pentru a lăsa poarta sufletului larg deschisă”.
ps. îţi par tăcut? aşa şi sînt. şi bine fac că tac.
nu numai că îmi pari: chiar eşti. dar dacă aşa e bine pentru tine, atunci e bine şi pentru noi, cei care te citim.
şi eram sigură, intuisem cumva, nu ştiu cum,că vom fi de acord cu poarta deschisă a sufletului, atunci când ochi se închid. mă gândesc cum aş putea scrie asta mai mult, mai cu felul meu de a rosogoli cuvintele.
şi te întreb: se poate inventa solitudinea? nu cred. ea este o stare de fapt. puţini o recunoaştem. cineva îmi spusese recent că îi este milă de mine pentru că sunt un om singuratic. 😀 mie numai milă nu îmi este, eu mă accept aşa şi îmi este bine.
şi dacă astăzi pui întrebări pe care nu le-ai scris înainte aici, nu mie mi se datorează ci ţie. eu… doar le scriu la rândul meu, undele apei în lacul adânc al nevoii de cunoaştere. pentru că nimic nu este întâmplare şi îţi datorez la rândul meu… eu ştiu.
Tibi,
exista un moment in care deschizi ochii. Pur si simplu nu mai poti trai cu ei inchisi. Si ma refer aici la acea privire patrunzatoare ce trece dincolo de aparente, la acea privire ce intelege si accepta totul.
Stii tu, mai foloseam eu expresia ochi de suflet. Na, cam la asta ma refer.
In rest, ochii ii tin inchisi cand obosesc. Cand ma oboseste uratul lumii.
mihaela
da, există un moment în care deschidem ochii. există. dar ochii închişi, n-au reuşit niciodată să alunge urîtul din lume. cred că de-asta şi simţim nevoia de a-i deschide, nu?
Tibi asta e orbire de suflet! Cand sufletul e treaz… ochii vad ce trebuie si simt cum trebuie. Privind insa atatea prosti ochiul pierde legatura cu sufletul.
„Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului.” Ev.Matei, 18;9
„Luminătorul trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci şi trupul tău e întunecat.
Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric.”Ev Luca 11;34,35
Da Cita, da: „Cand sufletul e treaz… ochii vad ce trebuie si simt cum trebuie”. Mulţumesc tare mult!
o,doamne ! complicat…totusi inchidem ochii cand dorim sa traim intens momente sau sa rememoram….mi-e ca-i chiar mai bine sa traiesc cu ochii inchisi 🙂
complicat rokssana? Nu cred că este chiar atît de complicat. 🙂
dar cred că bine ai spus: ” inchidem ochii cand dorim sa traim intens momente sau sa rememoram…” 🙂
Aceasta chiar este una dintre ideile la care nu m-am gândit niciodată! Interesantă şi tema, şi abordarea…
Max
Şi eu găsesc adesea pe alte bloguri, modalităţi complet inedite de abordare a unor idei, probleme, etc. Mulţumesc dacă abordarea mea, ţi s-a părut interesantă. 🙂
[…] peter, psi-words, geanina, mirela, zinnaida, anastasia, alex, mely, ironic blonde, diverse, tiberiu, pisicaru, androxa, schtiel, gabryellehelen, napocel, vultureşti, alice georgiana, dar nu numai pe […]
Si-n cristelnita inchizi ochii..E cu dus-intors.. :))
He he heee, virusache. 🙂 Bine punctat!
Dilema e rezolvata de al 3 lea ochi, cel al iluminarii in budism si hinduism fiind a 6 a chakra 🙂
Conceptul Kundalini? Nu prea cred în aşa ceva… 🙂
Lumina se afla intotdeaauna in spatele pleoapelor, mult mai in spate, in Profund
Da Paul, aşa este: lumina se află în profundul sufletului oglindit de privirea din spatele pleoapelor care separă lumina interioară de lumina exterioară.
hm…de ce ne nastem cu ochii inchisi? vrei o explicatie stiintifica? nu o cunosc, dar probabil in burtica mamei nu avem nevoie de ochi, in schimb, in lume, trebuie sa-i tinem deschisi pentru a o intipari in noi insine.
si totusi, cu toate zilele noastre si cu toate pleoapele deschise, nu apreciem cele mai mari bucurii. de ce? la asta chiar nu am raspuns 😐
hm diana, hm! 🙂
ai dreptate: în burtica mamei, nu avem nevoie să facem nimic. face mama tot pentru noi. apoi, cînd vrem să ieşim la lumina zilei, urlăm că nu mai suntem ocrotiţi. 🙂
de ce nu apreciem bucuriile vieţii? asta DA, întrebare! 🙂
🙂 Privește lumea prin ochii unui copil și-ai să vezi cât de deschiși sunt… Ca om matur însă, am învățat multe, foarte multe: să iert, să plâng, să iubesc, să zâmbesc, să mulțumesc… multe. Poate că acesta este rostul nașterii…
Chiar crezi că mai putem privi lumea prin ochii unui copil, Monica?
Tare mi-ar plăcea acest lucru.
Chiar crezi că ne mai putem păstra acea puritate?
Copii iubesc necondiționat pe cei din universul lor, Tiberiu. Încearcă să faci acest lucru… chiar și acum, când, cică, ne-am făcut „mari”. Dacă vrei.
Da, cred.
Suntem un ciob din miracolul lumii: miliarde de celule perfecte, parte a unor procese chimice şi electrice coordonate de cel mai performant computer existent: creierul uman!
Rostul nostru este să intrăm cu gingăşie în jocul naturii, să ne bucurăm de toate darurile căpătate şi să sporim frumosul din care facem parte: sădind flori, născând prunci, scriind cărţi…
Ţin ochii larg deschişi, să nu pierd nimic din spectacolul vieţii şi uneori chiar îmi reuşeşte!
Da Doinişoară, aşa este: „Suntem un ciob din miracolul lumii”.
Problema vine atunci cînd credem că lumea este formată din cioburile care ar rezulta, în urma spargerii vasului care suntem chiar, NOI.
Pe deplin de acord cu ceea de spui că este rostul nostru…
Mulţumesc tuturor celor care au răspuns, tuturor celor care au dat LIKE, şi tuturor celor care au citit tăcuţi această postare.
Mulţumesc în special dragei psi, care mă incită uneori să mă şi să vă întreb astfel de lucruri.
Răspunsul meu la întrebarea: care este rostul nostru pe acest pămînt, este: Dumnezeu a vrut să dea universului, o conştiinţă de sine: omul.
Universul ar exista numai în mod abstract dacă nu ar avea o reflectare conştientă.
Practic, în afara unei reflectări, universul ar fi inexistent.
Şi complet inutil.
Ar fi numai o bucăţică de neant.
Universul ar fi în lipsa unei reflectări active, o strădanie gratuită.
Adică ar fi, marele nimic.
… pentru putin si cu placere, Tiberiu… 🙂
Sanatate, optimism si… tot înainte, pe baricadele vietii! 🙂
Mulţumesc, Melanie. 🙂
con mucho gusto, Senor Tiberio… 🙂
te-ai documentat, în final, despre „femeile-fântâni”?!… 😉
o seara senina alaturi de doamna ta…
Melanie
Nu mă răzgîndesc lesne: contez pe tine, în continuare.
Tiberiu, OK, TU ai vrut-o, deci m-arunc în apa(expresie franceza!)… 🙂
Chestiunea nu-i o gluma sau o butada… din pdv sexualo-anatomic pare un mister, ceva incredibil, de neconceput, dar statisticile medicale sunt categorice: exista femei care „ejaculeaza” înainte sau în timpul orgasmului(feminin), ca si cum ar poseda o prostata… 🙂
Înainte de descoperirea ovulatiei, se banuia ca femeia si barbatul aveau o „samântza” ce se evacua în momentele orgasmului, din care se forma viitorul embrion… si-n „kamasutra” se mentioneaza aceasta „descarcare”(sic!) feminina, fenomen recunoscut medical, studiat de prin anii ’50, abordat de-atunci la congrese internationale de medicina si sexologie, dar tot inexplicabil, fiziologic vorbind. Voilà… simple comme bonjour! 🙂
Melanie
Asta aflasem şi eu dar, am vrut să văd şi versiunea ta.
Acum că am aflat-o, mulţumsc frumos pentru explicaţie: este o chestie pe cît de rară, pe atît de greu de explicat. Da? 🙂
Aha, deci ai „câstigat”: vrut sa ma tragi de limba(sic!)… 🙂
Da, da, da… 🙂
Sanatate, o seara senina si vesela!
Gaudeamus igitur! 🙂
Melanie
Nici pomeneală de cîştig sau de tras de limbă.
Am vrut numai să văd punctul tău de vedere în această chestiune, pentru că tu a-i adus-o în discuţie.
Mi-am închipuit că ai ceva cu adevărat inedit de relalat şi nu m-am înşelat.
O seară frumoasă! 🙂
Scriitorul nu există fără cititori, nici actorul fără spectatori!
Orice creator are nevoie de auditoriu…
Just Doinişoară, just!
Pentru adevărata Lumină nu avem nevoie de ochi, primim încă de la început acest indiciu dar pre puţini ţinem cont de el. Am întâlnit oameni mult mai luminaţi decât mine dar care habar nu aveau cum arată o floare!
Dragă Grig, cu toată stima: eu nu vorbesc aici despre orbire ci, despre cecitate.
Şi cred că este risca(n)tă afirmaţia ta: „Am întâlnit oameni mult mai luminaţi decât mine „.
Cine poate stabili cu precizie scara de valori a luminării?
[…] face o deosebită plăcere să intru la coolnewz şi lora, prietenii mei parcă de totdeauna, la tiberiu şi papa. cândva, demult, favoritul meu era cafeneaua azil, unul dintre blogurile care la […]
… sa nu ne intre viata in ochi. e lucru stiut ca ne va face sa lacrimam 🙂
Corect Sare, corect! 🙂
Problema este că indiferent dacă vrem sau nu, viaţa ne intră în ochi.
Şi nu chiar toţi lăcrimează. 🙂
Unii, jubilează. 🙂
[…] One Lullaby, Ragnar, Rokssana, Roscata, Schtiel, Sfbacterie, Stropi de suflet, Teo Negura, Calin, Tiberiu Orasanu, Tu1074, Tudor Enea, Mihai Motrescu, Viata si ganduri, Cristian, Virtualkid, Virusverbalis, Acuvio, […]
[…] theodora, diverse, rokssana, androxa, gabryelle, cristi, mirela, zinnaida, pisicaru, vultureşti, tiberiu, alex, luna pătrată, roxana, lili3d, ironic blonde, tu1074, lunabeteluna, dana, […]
[…] Nea Costache, Clipe de Cluj, Adela Onete, Oana Clara, Ragnar, Rokssana, , Teo Negura, Calin, Tiberiu Orasanu, Tu1074, Tudor Enea, Cristian, Virtualkid, Virusverbalis Like this:LikeBe the first to like this […]
Urmaream textul scris de tine cu placere, simteam ca ai dreptate si ca scrii un adevar cand dintr-o data am simtit si o bucurie mai mare, cand ai spus : „rostul nostru pe pamant este:” .Mi-am zis: uraa, aflu care e rostul nostru pe pamant, raspunsul la intrebarea pe care adesea mi-am pus-o si careia nu am reusit sa ii aflu raspuns.
Dar 😦 …nici tu nu stu care e acela , nu?
Mihaela
Sigur că nu ştiu. daaar, am îndrăznit să-mi dau cu părerea:
„Răspunsul meu la întrebarea: care este rostul nostru pe acest pămînt, este: Dumnezeu a vrut să dea universului, o conştiinţă de sine: omul.
Universul ar exista numai în mod abstract dacă nu ar avea o reflectare conştientă.
Practic, în afara unei reflectări, universul ar fi inexistent.
Şi complet inutil.
Ar fi numai o bucăţică de neant.
Universul ar fi în lipsa unei reflectări active, o strădanie gratuită.
Adică ar fi, marele nimic.”
Cand spui asta , suna ca si cum ai presupune ca Dumnezeu ne-a creat pe noi pentru a fi unicii, cei mai importanti din univers , care putem sa reflectam la ceva, orice , multe. Eu ,din cate am mai vazut pe la programe tv care dau emisiuni si despre univers , as fi inteles ca Universul e atat de mare , de vast, incat de aici, de la noi nici cu gandul sau cu imaginea transmisa de departe de la spionii nostri in univers , nu ni-l putem inchipui. Si ca este posibil sa fie inca multe alte civilizatii in colturi ascunse prin univers , mai inteligente sau mai putin performante decat noi.Prin urmare , ce nevoie mai avea Dumnezeu sa ne creeze si pe noi?
Oricum, ipoteza ta este interesanta, dar parca eu nu m-as impaca cu ea :).
Mihaela
Teoria cu multiple universuri este o creaţie a celor care neagă existenţa lui Dumnezeu.
Idem şi teoriile cu universul care ar avea nu mai puţin de 22 de dimensiuni.
Au fost făcute simulări pe calculator în acest(e) sens(uri). 🙂
Tot aşa şi cu povestea extratereştrilor.
Sunt unii capabili să creadă chiar şi teoria asta deşi, NIMENI nu a putut să producă dovezi credibile.
Cît despre adevăratul motiv pentru care Dumnezeu ne-a creat, chiar nu mă încumet să spun mai mult decît am spus. 🙂
[…] blonde, cristi, melly, vultureşti, cella, lunabeteluna, loredana, denisa, phozone, cristian, tiberiu, coolnewz, androxa, schtiel, luna pătrată, pandhoraa, roxana, alex, zinnaida, psi-words, stropi […]
In largul Insulelor Canare a erupt un vulcan submarin.
In timp,acumularile eruptiilor,determina aparitia unei insule care,in timp,va putea avea vegetatie si alte feluri de viata pe suprafata ei.
Coralii sint niste vietati-unele insesizabile cu ochiul liber,altele destul de mari- care traiesc in colonii mari si a caror exoschelete devin cu timpul atoli,Marea Bariera de Corali,calcar coraligen etc.
Un sumum de constiinta (energie) colectiva,acumulata de-a lungul secolelor,pentru a particulariza acest colt de univers,aceasta planeta.Si probabil,din acelasi motiv ,venind din neant,facem o pauza de vedere inainte sa ne intoarcem in neant.
Excelent spus : „Un sumum de constiinta (energie) colectiva,acumulata de-a lungul secolelor,pentru a particulariza acest colt de univers,aceasta planeta”!
[…] iulia, ioan usca, diverse, alex, anastasia, lunabeteluna, lili3d, cristian gheorghe, pisicaru, tiberiu, dar nu numai lor, pentru că oricine e binevenit la această reîntîlnire. Share […]
Scopul nostru pe pamânt este ca în libertate să ne pregătim VEŞNICIA. Depinde de fiecare ce vede şi cât vede, în funcţie şi de cum este ajutat să vadă şi cât să vadă! Nu contează dacă ochii sunt închişi sau deschişi, ei sunt doar un instrument…Ne naştem cu ei închişi pentru că aşa a hotărât PROIECTANTUL… iar cînd plecâm cred că este mai „elegant” să fie aşa. La asta s-a gândit tot PROIECTANTUL!
E limpede că eşti mai în temă decît sunt noi. Mulţumesc pentru comentariu. Deci ne pregătim veşnicia. Pere convingător.
[…] cella, gabryelle, lunabeteluna, freestyler, luna pătrată, pisicaru, iulia, psi-words, anastasia, tiberiu, schtiel, peter, zinnaida, stropi de suflet, alex, mirela, melly, vultureşti, ioan usca, oana […]
Ce temă frumoasă!
Ne naştem cu ochii închişi, pentru ca să învăţăm să vedem Lumina, pentru ca să trăim întru Lumină!
De ce trăim? Pentru ca să ajungem, în cele din urmă, deplin întru Lumina cea neapusă!
Fruimos comentariu, dragă Alex! Mulţumesc!