Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 30 noiembrie 2011

Aşa este intitulată o carte a lui Umberto ECO, apărută la Polirom. Este o carte care abordează subiecte diferite, eseuri pline de miez aşa cum sunt toate scrierile marelui semiotician. Practic, sunt 15 eseuri, multe dintre ele fiind transcrierea unor conferinţe ţinute de Umberto Eco în diferite locuri, cu diferite ocazii. Primul dintre aceste eseuri dă şi titlul acestei cărţi pentru că “îndreptăţita preocupare a editorului că un titlu atît de modest (scrieri ocazionale) ar putea să nu atragă atenţia cititorului”. Ca de obicei, Umberto Eco lansează o pistă falsă, de data asta, un auto-alint, pentru U.E. este pe deplin conştient că orice scriere a domniei sale, suscită interesul unui larg auditoriu.

Cum ne construim duşmanul? De fapt avem nevoie de duşmani? Pornind de la bipolaritatea lumii dispărută odată cu destrămarea (aparentă? -a-) imperiului sovietic, Umberto Eco analizează cu fineţe această spinoasă problemă şi pleacă de la o premiză interesantă:”a avea un duşman e important nu numai pentru a ne defini identitatea, ci şi pentru a ne procura un obstacol în raport cu care să ne evaluăm sistemul de valori şi să ne arătăm, înfruntîndu-l, propria valoare. De aceea, atunci cînd duşmanul nu există, el trebuie construit”. Aşa să fie oare?

Apoi, în eseul următor, Eco demonstrează convingător raportul dintre absolut şi relativ – că tot trăim într-o lume din ce în ce mai relativizată; în al treilea eseu ne descifrează de ce suntem atît de fascinaţi de flăcările unui şemineu – de exemplu, sau de lumina soarelui, de ce spunem uneori că avem un foc la inimă, etcaetera.

În alt eseu face un soi de inventar al relicvelor – adevărate comori pentru unii, altul aduce în discuţie dilema dacă embrionul este îndumnezeit sau nu – disputa există din antichitate începînd cu Origen şi nici în zilele noastre nu este încheiată!

Într-alt eseu este analizată măreţia ca scriitor a poetului Victor Hugo:”Orice discuţie despre Victor Hugo începe de obicei cu o afirmaţie a lui Gide, care, întrebat care este cel mai mare poet francez, a răspuns: Hugo, helas! (vai, Hugo!). Cînd cineva vrea să fie crud, continuă cu citatul din Cocteau: Victor Hugo era un nebun care credea că este Victor Hugo”. De fapt, Hugo credea că este chiar Dumnezeu!

Celelalte eseuri sunt denumite Astronomii imaginare, Cîte bordeie atîtea obicee, Eu sunt Edmont Dantes!, Ulise mai lipsea, De ce insula nu e niciodată găsită, iar volumul se încheie cu Reflecţii despre WikiLeaks, scandalul despre care toată lumea a auzit şi a polemizat, dacă nu cumva, mai polemizează, încă. Sigur că cititorii avizaţi, găsesc şi în aceste eseuri multe dintre temele abordate de Eco în romanele sale.

Cîteva pagini din această carte, puteţi citi AICI.

Şi dacă tot am amintit că această carte este formată majoritar din eseuri care au fost subiectele unor conferinţe, să amintim şi de conferinţele care se desfăşoară cu mare succes, la Teatrul Naţional Bucureşti. Iată ce ne aşteaptă în viitorul apropiat

http://www.tnb.ro/index.php?page=conferintele-tnb

Şi ca să rămînem la titlul acestui volum: ce părere aveţi despre duşmani? Avem nevoie de ei, sau nu ???

Read Full Post »