Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 16 decembrie 2011

A mai trecut un an. Un an care a trecut ca încă o clipă de veşnicie. An care s-a dus, an care ne-a promis la început, în ianuarie, lucruri pe care în decembrie, nu le regăsim în tolba aşteptărilor noastre…  Un an ca oricare alt an.

A mai trecut un an. Şi va veni, alt an.

Îmi amintesc cum în adolescenţă, îngînam o poezie a lui  Jaque Prevert, Copiii care se iubesc sub porţile nopţii, poezie din care îmi aduc aminte, numărătoarea inocenţei: unu şi cu unu fac doi, doi şi cu doi fac patru.

Greu, foarte greu, am înţeles că nu toţi copii sunt inocenţi şi mai ales, greu, foarte greu am înţeles că nu toate iubirile petrecute sub porţile nopţii, sunt iubiri…

Am înţeles că nu întotdeauna cumpăna anilor petrecută între decembrie şi ianuarie, promite ajungerea în noiembrie. Am înţeles că iarna sufletelor noastre din februarie, nu se topeşte întotdeauna în promisiunile primăvăraticei martie.

Poate că am înţeles şi de ce păcălelile nevinovate din aprilie, se regăsesc în ploia de pesimism a lunii octombrie. Poate.

Poate că dualismul lunii în care am apărut eu pe lume, septembrie, anunţă prin luna mai, despărţirea de iarnă şi intrarea în vara însoririi îndelung aşteptată de sufletele noastre, vară care trece îngrozitor de repede, în cele trei luni: iunie, iulie, august

A mai trecut un an. Alt an stă să vină. Sigur că va veni. Va veni şi acest an, tot ca o clipă de veşnicie:  veşnicia promisiunii.

Şi abia acum înţeleg că Jaque Prevert, n-a ştiut să socotească bine. Anotimpurile vieţii noastre, nu se lasă socotite. Anotimpurile vieţii noastre, se cer trăite. Un an, plus un alt an. Ani care nu au îmbrăcat aproape niciodată, forma aşteptărilor noastre.

Vieţile noastre nu se măsoară în ani. Vieţile noastre se măsoară în aşteptările îndeplinite. Restul, este nimic. Vieţile noastre sunt numai clipe. Clipe despre veşnicia din care noi credem că suntem parte şi mai ales,  clipe în care credem că  suntem numai  ceea ce credeam, noi, fiecare dintre noi,  a fi.

A mai trecut un an. Şi va veni, un alt an. La Mulţi Ani, dragilor. La Mulţi Ani!

– – –

Dedic această postare, dragei psi. Au mai scris despre succesiunea lunaticelor luni ale oricărui an, şi : anaveronica . şi Miţa . şi blueriver . şi virusache . şi scorpio . şi redsky . şi cita . şi abisuri . şi cristiangheorghe . şi rokssana . şi d’Aghata . şi Carmen . şi valentina .

Read Full Post »

Gabriela ne explică de ce Iisus a fost născut în staul.

.

Ştie cineva, de ce animalele nu au acces în biserici? În afară de om, desigur.

.

BLOGUL ZILEI http://elenax2009.blogspot.com/

 

Read Full Post »