Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for ianuarie 2012

În volumul Seminţe apărut la Humanitas în 2008, filosoful Alexandru Dragomir spune:

– La noi, dialogul rareori depăşeşte faza “cine are dreptate”, respectiv “care pe care”. Şi cum ar putea-o depăşi? În dialog, fiecare se consideră egal cu interlocutorul, altfel ar fi vorba despre un proces de învăţare. Iar ce spune fiecare (“părerea lui”) este ce a gîndit, gîndirea lui. Dacă iese că nu are dreptate, resimte nu numai că nu e aşa cum a gîndit el, ci şi, în primul rînd, că a greşit în gîndirea lui, că a gîndit greşit. Şi cum omul este, cică, raţional, resimte asta ca pe ceva grav, ba poate ca pe cel mai grav lucru. Deci rezultatul dialogului este resimţit de fiecare personal, şi nicidecum în ce priveşte obiectul discuţiei. Rezultatul dialogului se mută de pe obiect pe persoană, în speţă pe “X e mai deştept”, respectiv “Y e mai prost”, în care – şi asta e important -, X ori Y pot fi EU.

De aici se vede înţelepciunea lui Socrate atunci cînd declară, de la bun început, “că nu ştie”. Înţelepciunea lui Socrate înseamnă că el stă pe post de prost.

De asta discuţiile de pe la noi alunecă foarte repede în : “stai să-ţi spun eu”, “ascultă-mă pe mine”, “nu ştii (nu eşti expert, specialist, informat etc), eu ştiu mai bine” – şi toate numai pentru a aluneca de la situaţia de dialog la situaţia de învăţare, în care, fireşte, Eu este învăţătorul. Cumpăna dialogului (doi interlocutori egali) se pierde în felul acesta – ceea ce nu înseamnă că avem nevoie de un nou Socrate. După 2500 de ani, nu putem să o luăm aşa. Nevoia pe care o avem azi e de deprindere, de o disciplină pe care de acum o ştim, dar pe care incultura noastră ne împiedică să o realizăm.

#

Ce părere aveţi ? Greşeşte A. Dragomir? E simplist? Are dreptate?

Read Full Post »

Caragiale

Cine mai este curios, poate citi biografia lui Caragiale AICI

Vă mai propun o colecţie inedită de reprezentări grafice AICI

Read Full Post »

Mă bufneşte rîsul cînd îi aud pe unii, cînd afirmă că sunt: sociologi, politologi, psihologi, şi mai nou, specialişti (he he hee, specialişti) în PR – aka – specialişti în comunicare. Tare mă mai distrez cînd îi aud pe aceşti impostori cu ştaif, cum îşi dau plini de importanţă nu cu părerea ci, cu verdictul! Aceşti veritabili impostori, nu sunt altceva decît, nişte manipulatori ordinari. Să o luăm metodic:

– sociologii. Aceşti indivizi, se bazează masiv pe sondajele de opinie. Sondaje pe care ei le fac la cererea expresă a unor grupuri de interese, grupuri cărora le livrează constant, exact ce vor aceste grupuri să audă: că nu ştiu ce proporţie din populaţia sondată, este sau nu este de acord cu atitudinea unor anumite partide, personaje cu impact mediatic, etc. Pe mine, nu m-a întrebat niciodată, nimeni, despre nimic. Pe voi, v-a întrebat cineva ceva, vreodată? Sunteţi cuprinşi în marja lor e manipulare, a o mie şi ceva de cetăţeni sondaţi? Nu cred, că.

– politologii. Îi desfid pe aceşti indivizi, pur şi simplu. Aceşti indivizi, pretind că ştiu şi că pot să extrapoleze comportamentul liderilor actuali, cu comportamentul liderilor din trecut. Evident, aceşti indivizi se bazează masiv, pe concluziile sociologilor. Parţial, şi pe teoriile istoricilor. Istorici? Mare parte dintre aceşti istorici, sunt simpli omuleţi care interpretează faptele trecutului, prin propriul lor pat al lui Procust; sau şi mai grav, prin patul ideologilor zilei aflaţi în slujba PUTERII!

– psihologii. Ăştia da, specialişti! Specialişti în ZERO barat. Palide înlocuitoare a duhovnicilor. Indivizi care supuşi unui examen competent, ar trebui urgent împărţiţi în două cete: profitori ai naivităţii, şi nebuni sadea, adică omuleţi căzuţi în patima sindromului defectului de profesie. Nebuni care se cred ciocane şi care nu mai văd în jurul lor, decît cuie.

pi ar-iştii. Veritabile mostre ale minciunii sfruntate dusă pe cele mai noi culmi ale sofismului cu orice preţ, ca sfidare a celei mai elementare logici a bunului simţ. Aveţi nevoie de exemple? Deschideţi televizorul. Şi dacă mai puteţi, JUDECAŢI!

– – –

PRECIZARE: Am tot respectul pentru profesioniştii adevăraţi.

 

Read Full Post »

Judecata

Particip la tema de luni a clubului psi cu o preluare plină de tîlc de pe alt blog. Deci:

Motto: Cu ce masură veți măsura (judeca) cu aceeasi vi se va măsura!…pilde

Sătucul de la poalele castelului fu trezit în zori de glasul crainicului castelanului care dădea citire în piață unei vestiri.

-Preaiubitul nostru stăpân îi cheamă pe toți bunii și credincioșii săi supuși să ia parte la petrecera prilejuită de sărbătoarea zilei sale de naștere.

Pentru fiecare se va pregăti un dar. Stăpânul cere însă la rându-i tuturora să-i dea o mână de ajutor: să binevoiască aceia care vor veni la petrecere să aducă acolo niște apă ca să umplem puțul castelului, de acum secat

Crainicul reluă de mai multe ori vestirea, apoi întoarse spatele mulțimii și, însoțit de gărzi, o porni spre castel.

În sat se răspândiră de îndată diverse zvonuri.

-Vai, tot tiran a rămas! Are destule slugi ca să poată să-i umple puțul… eu voi duce o ulcică de apă: să-i ajungă!

-Ba nu, el a fost mereu bun și milostiv! De aceea eu voi duce un butoiaș!

-Ba eu doar un… degetar!

-Iar eu un butoi!

În dimineața petrecerii, pe drumul care urcă spre castel se putea vedea un straniu alai.

Unii împingeau din răsputeri butoaie mari sau gâfâiau cărând vedre mari pline cu apă.

Alții, luându-și în râs tovarășii de drum, duceau pe tăvi carafe mici sau ulcele cu apă.

Alaiul intră astfel în curtea castelului. Fiecare goli apa adusă în puțul castelului, lăsând într-un ungher vasul în care o adusese, îndreptându-se apoi plin de bucurie înspre sala unde avea să aibă loc ospățul.

Fripturi și vinuri, dansuri și cântece se înlănțuiau, fără încetare, până când, spre seară, stăpânul castelului le aduse tuturora mulțumire cu vorbe meșteșugite și se retrase în odăile sale.

-Și darul făgăduit? Mormăiră unii, supărați și dezamăgiți.

Alții vădeau, dimpotrivă, o bucurie deplină. ,,Stăpânul nostru ne-a dăruit cea mai minunată petrecere!”

Înainte de a pleca, fiecare trecu să-și ia înapoi vasul în care adusese apa. Atunci izbucniră strigăte care iute se transformară într-o rumoare care cuprinde și exclamații de bucurie și urlete de mânie.

Vasele fuseseră umplute până la gură cu bani de aur!

-Ah, dacă aș fi adus mai multă apă..

,,Dați și vi se va da… căci cu ce măsură veți măsura, cu aceeași vi se va măsura”.

Sursa http://cristianstavriu.wordpress.com/2010/08/06/cu-ce-masura-veti-masura-cu-aceeasi-vi-se-va-masura-pilde/

Au mai vorovit despre dreapta judecată: redsky . scorpiuta . virusache . Carmen . cita . anaveronica . Agatha .

anacondele . abisurile . Ionela .

Read Full Post »

Noua cortină– repostare (din 27 ianuarie 2010)

E limpede. Nu ştiu ce soi de indivizi făuresc şleaurile pe care se chinuie naţia asta să meargă în drumul său către un viitor incert, dar nu mai există nici-o îndoială că zăpada este principala lor raţiune de a fi. De fapt, nu zăpada care ar putea să fie benefică, ci înzăpezirea, înnoroirea. Trasul sforilor către direcţia neantului garantat. Indivizii aceştia chiar reuşesc să tragă o nouă cortină peste speranţele românilor conectaţi la nato şi la ue. Reuşesc indivizii aceştia să ameţească atît imobilismul istoric al noii birocraţii de tip pan-european, dar trag cu ochiul şi la instalarea noilor socialisme de tip american-obamiste.

Mitul fondator al unei americi care promitea democratizarea unei lumi întregi, a murit odată cu Reagan. Şi cu moartea excepţionalui OM care a fost Papa Ioan Paul al II-lea. A căzut zidul berlinului ? Ei şi ? facem noi alte ziduri. Dărîmăm fundamentele economiei de tip liberal fondată de Adam Smith, promovăm specula ca religie economică şi năruim noi pînă la urmă toate speranţele voastre într-o lume mai bună. Ce, nu aţi aflat încă ? Lumea este aşa cum vrem noi să fie : idioată şi limitată aşa cum suntem chiar noi, stăpînitorii noii desfăşurări a vanităţilor noastre : colorată în roşu obamist cu nuanţe neo-moscovite. Nu pricepeţi ? Ei fir-ar să fie… Noi zidim lumea. Nu vedeţi ce ziduri frumoase construim ??? Nerecunoscătorilor!

Naţia asta a noastră, navighează printre şleauri. Cu o roată merge către apusul ideii de stîngism roşu venit de la răsărit, cu altă roată merge către răsăritul ideii neo-apusene care invită la somnul ideilor anesteziate, legănate pe muzica politically corectness. Idealul tiraniei minorităţilor de tot felul, asupra majorităţii normale, este pe cale e a fi atins. Nimeni nu mai poate ieşi cîteva veacuri din acest impas : ridicăm noua cortină, iar după ce o s-o înlăturăm, veţi vedea că noul zid este de netrecut.

Înapoi în peşteră cu voi.

#

Au mai repus în pagină vorbe din trecut psi . anaveronica . cita . Gina . Carmen . anacondele . altcersenin .

Read Full Post »

Mi se pare cum nu se poate mai normal, ca oamenii să protestesteze. Dacă oamenii se simt trădaţi de politicienii pe care i-au ales (sau nu!) este firesc să protesteze dacă simt că politicienii înscriu socieatea pe un drum neconform cu aşteptările lor.

Nu cred că li se poate refuza dreptul la protest nici profitorilor, nici nedreptăţiţilor. Dreptul la protest este garantat pentru toţi cetăţenii. În mod egal.

Contează că unii dintre protestatari au căpătat prin fraudă sau prin legi cu vădit caracter electoral, drepturi (băneşti) imorale? Nu.

Contează că unii protestatari care nu au nici-un fel de convingere proprie, sunt plătiţi să urle vehement, cereri pe care nici măcar nu le înţeleg? Nu.

Contează că unii protestatari devin extrem de activi numai cînd mijloacele mass-media sunt aţintite către ei? Nu.

Dreptul la protest este repet, garantat. Pentru toţi cetăţenii.

Nici nu mai spun că uneori modul de manifestare, inclusiv dreptul de a protesta, este dus în derizoriu.

Dar. Este dreptul meu de a protesta împotriva protestatarilor dacă nu sînt de acord cu revendicările lor? Cred că, da.

Deci. Protestez mai cu seamă, împotriva modului lor de a protesta.

Pentru că. Eu cred că protestele trebuie să fie îndreptate, punctual, către sediile în care aleşii lor – şi ai altora -, mimează activitatea în teritoriu. Nu-i mai vreţi, nu-i mai votaţi.

Adică. Protestez împotriva ocupării spaţiului public. De ce-ar trebui ca eu, cetăţean obişnuit, să mă văd văduvit de dreptul meu de a circula liber?

Apoi. Protestez împotriva anarhiei.

Şi. Protestez mai cu seamă, împotriva protestatarilor care protestează fiind manipulaţi.

Protestez vehement împotriva protestului de dragul protestului nejustificat.

Protestez împotriva politicienilor care au întins politicianismul pînă la marginea suportabilităţii.

Despre asta este vorba: nu vă mai jucaţi cu focul, politicianiştilor care aţîţaţi focul revoltelor nejustificate. Văpaia, vă poate mătura cu protestatarii voştri de mucava, cu tot.

Dacă asta este singura posibilitate de a reintra în normalitate, cred că aşa va fi.

Read Full Post »

Probabil că nu va mai dura prea mult pînă cînd androizii vor face parte integrantă din viaţa noastră. Vă puteţi închipui un astfel de cuplu mixt? Oare ce-ar avea să-şi spună cei doi? Ceva cam aşa ceva?

– Acum, că eşti deja juruit în numele iubirii care te înalţă să nu cumva să mai cazi în ispita pentru  cireaşa fără frunză, oferită cu viclenie de sub un nas inestetic dar fremătător şi de la care ţi se pare că vine un şuvoi de electricitate, cap de cauciuc ce eşti! – Iar te iei după nişte zvonuri pe care ţi le aduce vîntul? Sau ţi-ai montat un garou care-ţi ştrangulează procesorul şi ai dat iar, în aiureli? . Feri Doamne, apără şi păzeşte de aşa nebunie contra firii. Brrrrrr.

#

Această postare este participantă la “duzina de cuvinte” a selectului club psi.

Cuvintele buclucaşe care săptămînal dau bătaie de cap participanţilor, de această dată, sunt: inestetic, cauciuc, cireasa, garou, electricitate, frunza, vantul, zvonuri, inalta, numele, nas, ispita.

#

Iar temerarii (mai puţini) şi temerarele ( mai curajoase) care s-au încumetat să jongleze cu aceste voroave sunt: redskyMiţa . anacondele . virusache . scorpiuta . almanahe . rokssana . cita . Dunia . Carmen . blueriver . abisuri . vantdetoamna .

Aplauze pentru toţi şi pentru fiecare în parte!    

Read Full Post »

Menuha

Cuvintele: “În ziua a şaptea Dumnezeu şi-a desăvîrşit lucrările (Facerea 2:2) par a fi încîlcite. Nu este scris: “Şi în ziua a şaptea se odihni”? “În şase zile Dumnezeu făcu cerul şi pămîntul”? (Ieşirea 20:11)? Cu siguranţă ne-am aştepta ca Biblia să spună că în ziua a şasea, nu a şaptea, Dumnezeu şi-a terminat lucrarea. Aceasta înseamnă, au conchis vechii rabini, că şi în ziua a şaptea a existat un act al creaţiei. Aşa cum cerul şi pămîntul au fost făcute în şase zile, menuha a fost creată în ziua a şaptea.

“După cele şase zile ale facerii, ce-i lipsea universului? Menuha. Astfel, o dată cu Şabatul veni şi menuha, şi universul fu terminat.”*

Cuvîntul menuha, care de obicei este înlocuit prin “odihnă”, înseamnă aici mult mai mult decît odihna după o săptămînă de muncă şi sforţări, mai mult decît eliberarea de truda săptămînală, de orice efort sau activitate. Menuha nu este un concept negativ; el desemnează o realitate în esenţă pozitivă. Aceasta trebuie să fi fost interpretarea vechilor rabini, de vreme ce au crezut că a fost nevoie de un act special al creaţiei pentru a o aduce la fiinţă, că universul ar fi fost neterminat fără ea. “Ce a fost creat în ziua a şaptea? Liniştea, seninătatea, pacea şi tihna.”(Genesis raba 10,9)

În înţelesul ei biblic, menuha echivalează cu fericirea (Deuteronomul 12:9; cf. Regi 8:56; Psalmi 95:11; Ruth 1:19) şi liniştea interioară, cu pacea şi armonia. Cuvîntul cu care Iov a descris starea pe care şi-o dorea după viaţă derivă din aceeaşi rădăcină ca şi menuha. Este o stare de linişte în care răul nu ne mai tulbură, iar cei trudiţi se odihnesc. (Iov 3:13-17). Este o stare lipsită de neajunsuri şi lupte, de teamă şi de neîncredere. Menuha este esenţa unei vieţi bune. “Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă va paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă”(apele menuhot – Psalmi 23:1-2). Mai recent, menuha a căpătat înţelesul de viaţă de după moarte, de viaţă fără de sfîrşit.

* Citat ca Midraş de Raşi, în Meghila 9a; în Facerea 2:2; Tosafot Sanhedrin. # Conform filosofului elenist evreu Aristobul, în ziua a şaptea a fost creată lumina cu ajutorul căreia pot fi văzute toate lucrurile, cu alte cuvinte, înţelepciunea.

#

Fragment din ŞABATUL – Abraham Joshua Heschel – Editura Hasefer – 2008 – pag. 52

# Prietenul Teofil vine cu o necesară şi binevenită completare:

„Etimologia religioasa a cuvantului este mult mai adanca. Menuha este si cuvantul prin care este explicata trecerea in nefiinta. Menuhat olamim ineamna odihna vesnica a unui suflet care migreaza din viata fizica la cea de dincolo de intelegerea umana. Oalmim fiind tradus propriu ca “toate lumile” la figurat lumile care au fost si cele care vor mai fi. Un fel sa-L odihneasca vesnic. Despre vesnicie (“Netzah”) si relatia numerologica cu “Menuha” poate am sa-ti povestesc o data.”

Mulţumesc, Teofil!

#

BLOGUL ZILEI http://asteptandminunile.blogspot.com/

Read Full Post »

Despre fericire

Uituc cum sînt, mi-a ieşit complet din cap promisiunea pe care mi-a făcut-o psi, iar acum, văzînd ce subiect a pus în discuţie, mi-am amintit (totuşi) că am citit mai de mult, o carte excelentă, Cea mai frumoasă istorie a fericirii. Şi cum pe atunci eram mai harnic (fiind mai la început de bloggereală) am scris despre ce este vorba în această carte, aici

„Anul trecut, la Editura ART, a aparut o alta carte splendida, “Cea mai frumoasa istorie a fericirii”. Cartea este scrisa sub forma unor dialoguri, sustinute de Alice Germain cu trei personalitati diferite.” Continuarea AICI.

şi aici.

„INVENTAREA PARADISULUI. “In timp ce filosofii se straduiesc sa gaseasca intelepciunea in lumea asta evitind bucuriile inselatoare, religia da aripi ideii de fericire si o instaleaza hotarit in cer”. Alice Germain – Cum a aparut ideea ca fericirea poate salaslui altundeva, intr-o lume botezata paradis ? Jean Delumeau – Cuvintul paradis provine dintr-un termen persan, pari-daiza, care a devenit mai tirziu in greaca paradeisos. Trimite la ideea unei gradini inconjurate de ziduri care o protejeaza impotriva vintului fierbinte al desertului […] un loc verde, cu multa apa, flori si vegetatie – acesta este deci sensul primar al paradisului.” Continuarea AICI.

Ce-ar mai fi de spus despre fericire? Multe şi nimic. Multe pentru că fiecare dintre noi gîndeşte fericirea în stil propriu, şi nimic pentru că este greu de presupus că ştie cineva pe această lume, ce este fericira cu adevărat.

Sau ştie? 

Redau finalul uneia dintre cele două postări :

Nu toti stim sa ne bucuram  de ceea ce merita cu adevarat. Avem scari de valori complet diferite. Tocmai de aceea Aristotel constata ca “pentru a fi fericiti, trebuie sa fim virtuosi, liberi, sa ne luam viata in miini, dar ca in acelasi timp avem nevoie ca patria noastra sa nu fie impilata sau sfisiata de razboaie civile”. 

Despre asta să fie vorba? Despre fericire a mai scris: psi

Read Full Post »

“Dacă ar fi vreodată să scriu o carte către fiul meu, precis că acea carte nu ar fi de genul cărţii domnului Liiceanu – Scrisori către fiul meu – , un soi de pastişă a „învăţăturilor lui Nea’ Goe Basarab,  către fiul său, Teodosie ”. Nici vorbă ! N-ar fi nici măcar o destăinuire a unor habitudini de-a le mele, care să demonstreze cît de tare îl iubesc.

Aş începe prin a-i spune baiatului meu, într-o eventuală carte,  că am partea mea de vină, pentru că el trăieşte în afara ţării noastre. Aş continua cu faptul că aşa am crezut eu de cuviinţă sa-l protejez, ca să nu mai treacă prin umilinţa prin care au trecut bunicii mei, tata, mama, unchii şi mătuşile mele, nenumăratele generaţii de sacrificiu, oameni care au fost siliţi să abjure tot sistemul de valori în care credeau. Nu. Aş scrie în acea carte, un lucru simplu: băiatule, eşti cred eu, iubit de bunul Dumnezeu, dacă ai reuşit să scapi din infernul acesta … Să nu îndrăzneşti să te gîndeşti să te întorci. Lasă viitorilor tăi fii, nostalgia întoarcerii pe meleagurile strămoşeşti. Tu, acum, trebuie să îţi vezi de viaţa ta.”

Am scris acest scurt text, în urmă cu aproape doi ani de zile.

La o zi după cum văd că a fost sărbătorită ziua de unire a tuturor românilor (24 ianuarie), mă felicit pentru vizionarism. Şi mă simt cum nu se poate mai umilit pentru acest vizionarism.

– Tati şi mami, ştiţi ce am împlint eu azi? ne-a întrebat fiul nostru, în urmă cu trei zile. – Da, fiule, ştim: ai împlinit doi ani de cînd trăieşti într-o lume liberă. – Nuuu, tati şi mami, nuuu, a răspuns fiul nostru. Astăzi am împlinit doi ani de zile, de cînd am înţeles cît de mult vă iubesc.

Aşa că nu văd de ce-ar mai trebui să scriu şi eu, o carte către fiul meu. A spus el, tot ce era de spus.

BLOGUL ZILEIhttp://rahoveanu.wordpress.com/ . http://dictaturajustitiei.wordpress.com/ .

 

Read Full Post »

Older Posts »