Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 8 ianuarie 2012

Omul de zapada

N-a fost prea greu ca din genunea de întuneric să creez lumina.

N-a fost prea greu nici măcar să creez  lumea.

Am dat universului legi şi l-am lăsat să se dezvolte singur.

Apoi, am început să mă joc.

Am făcut pe o planetă micuţă un colţ de linişte unde să mă simt iar, fericit şi liber.

Ce altă treabă mai aveam?

Am făcut tot felul de figurine pe acea micuţă planetă, figurine cărora le-am insuflat viaţă şi le-am dat legi de perpetuare.

Apoi, am mai făcut ceva: am creat o fiinţă în care să mă pot oglindi.

I-am dat acelei fiinţe dreptul de a da nume tuturor figurinelor pe care le creasem înainte adică, i-am dat acelei fiinţe putere asupra lor.

Au mai  trecut cîteva clipe şi acea fiinţă, a încercat să-mi dea şi mie un nume adică, să mă ia şi pe mine în stăpînire.

Nereuşind, acea fiinţă a încercat să mă imite: acea fiinţă a început să creeze fiinţe după chipul şi asemănarea sa: roboţii.

De unde să ştie acea fiinţă că fără puterea absolută asupra firii, nici-o fiinţă nu poate fi decît un surogat?

Înţelepciunea aceasta, nu i-am dat-o acelei fiinţe.

Dar am găsit calea prin care acea fiinţă, să înţeleagă cît este de trecătoare.

Şi am dat copiilor acelei fiinţe, bucuria să creeze la vremea lor, atunci cînd sunt încă puri, adică le-am dat copiilor puterea de a crea omuleţi.

Omuleţi de zăpadă.

Omuleţi care atinşi de razele soarelui înţepciunii luminii, se topesc.

Se topesc şi dispar…

A înţeles acea fiinţă denumită OM, ceva din această lecţie?

Încă, nu.

Dar. Mă bucur tare mult că am sădit în fiecare dintre urmaşii omului, o sămînţă de fericire: ce poate fi mai frumos pe lumea creată de mine, decît bucuria unui copil purtător de mesaj Dumnezeiesc?

..

La provocarea-temă propusă de psi, au mai răspuns: redsky . scorpio . rokssana . cita . virusache . Carmen .

anaveronica . blueriver .

Read Full Post »

Prima filă din acest an

Nu sînt singur Doamne şi tare sînt zglobiu; privesc aceste bloage cu care-s conectat şi-ncep să cred că viaţa-mi, cam este scoasă la mezat. Pun aproape zilnic în atenţia lumii, probleme care nu-i pot interesa decît pe unii. Ce tare îi iubesc pe indiferenţi, Doamne! 🙂

Read Full Post »

Amelie Nothomb

s-a născut în 1967 la Kobe, Japonia . Este descendenta unei ilustre familii bruxelleze care a adus provincia Luxemburg regatului Belgiei, şi fiica unui diplomat belgian ( asta explică locul naşterii). A călătorit în toată lumea încă din copilărie, urmîndu-şi familia : China, SUA, Bangladesh, Birmania, Laos. A studiat filologia. De optsprezece ani publică aproape în fiecare an, cîte o carte. Primul său roman, Igiena asasinului (1992) s-a vîndut în cîteva sute de mii de exemplare. Cărţile sale sunt traduse în numeroase ţări şi a vîndut milioane de exemplare. Dar. Dacă de P. Coelho a auzit pînă şi europarlamentarul Beeecali, de A. Nothomb nu a auzit chiar toată lumea. Mass-media ştie de ce.

Acid sulfuric (2005) este o carte care prezintă o umanitate care a atins noi culmi ale cruzimii inconştiente. O umanitate care ignoră de mult că nu-şi mai meritănumele. A. Nothomb imaginează un reality show macabru : participanţii sunt luaţi pur şi simplu de pe stradă cu forţa, duşi într-un soi de lagăr de concentrare, puşi la muncă epuizantă, hrăniţi prost şi bătuţi sistematic. În fiecare dimineaţă, cei care deveneau incapabili de muncă, erau trimişi la moarte. Erau executaţi bineînţeles,în direct, în faţa unui public extaziat, dar incapabil să înţeleagă că orice telespectator poate fi următoarea victimă. Totul petrecîndu-se ca într-un Big Brother gigant, unde mişcarile unora dintre ei sunt filmate fără întrerupere, iar convorbirile tuturor pot fi ascultate fără preaviz.

Odată ajunşi în lagăr, sunt triaţi. Vînătorii de capete, îi alegeau pe cei care urmau să devină “caporal”. Aceştia primeau nume şi urmau să fie călăii celorlalţi, care primeau numere de identificare. Numere tatuate pe corp.( Oare o fi aflat A.Nothomb de “experimentul piteşti” ?). Acţiunea se petrece în jurul relaţiei speciale dintre o gardiancă, Zdena, şi una dintre victime, o fată extrem de frumoasă, Pannonique, rebotezata CKZ 114. O relaţie bazată pe cunoscuta fascinaţie a victimei – Pannonique, pentru călăul său-Zdena, şi reciproc. În acest caz, victima va încerca să-şi folosească forţa de persiuasiune pentru a determina spectatorii să oprească jocul.

Înainte de razie, Pannonique fusese o eminentă studentă. Zdena, nu reuşise înîntreaga sa viaţă la nici-un examen. Concludent, NU ? În viaţa de zi cu zi din lagăr, mai cu seamă compatimirea celorlalţi era strict interzisă. Încercarea de a sări cuiva în  ajutor pentru o pedeapsă nemeritat aplicată nu făcea decît sădubleze respectiva pedeapsă. Încet, încet, Pannonique le va insufla celorlalţi sentimentul mîndriei şi al respectului de sine. La mizerabila masă de seară, nimeni nu va mai tăcea posomorît de foame. Toţi se vor strădui să vorbească despre lucruri frumoase. Dar. Spectrul foamei le dădea tîrcoale cu ameninţarea morţii. Selecţiile matinale pentru execuţia în direct, trebuiau evitate.

În lupta sa tăcută cu Zdena, CKZ  114 va obţine o primă victorie foarte importantă. O deţinută din grupul său, fiind selecţionată abuziv pentru a fi executată, va fi salvată de prietena sa. De multă vreme, Zdena se lovea de refuzul deţinutei CKZ 114 de a-i spune cum se numeşte. Ei bine, sfidîndu-şi gardiana, o readuce pe MDA 802 în rîndul viilor şi-i aruncă în faţă tare şi răspicat ” – Mă numesc Pannonique!”

Acid sulfuric este o carte necesară. Ororile petrecute în lagărele de concentrare/exterminare nu trebuiesc uitate. Dacă politicienii încearcă să aşternă tone de uitare peste acel trecut infect, măcar oamenii de litere au datoria de a ne menţine spiritul treaz. Fenomenul neo-nazismului în creştere şi a neo-stîngii triumfătoare, ne lasă indiferenţi? Vai nouă !

– – –

Au mai venit cu vorbe de-n-trecutpsi . anaveronica . altcersenin . cita . Carmen .

Read Full Post »