Amelie Nothomb
s-a născut în 1967 la Kobe, Japonia . Este descendenta unei ilustre familii bruxelleze care a adus provincia Luxemburg regatului Belgiei, şi fiica unui diplomat belgian ( asta explică locul naşterii). A călătorit în toată lumea încă din copilărie, urmîndu-şi familia : China, SUA, Bangladesh, Birmania, Laos. A studiat filologia. De optsprezece ani publică aproape în fiecare an, cîte o carte. Primul său roman, Igiena asasinului (1992) s-a vîndut în cîteva sute de mii de exemplare. Cărţile sale sunt traduse în numeroase ţări şi a vîndut milioane de exemplare. Dar. Dacă de P. Coelho a auzit pînă şi europarlamentarul Beeecali, de A. Nothomb nu a auzit chiar toată lumea. Mass-media ştie de ce.
Acid sulfuric (2005) este o carte care prezintă o umanitate care a atins noi culmi ale cruzimii inconştiente. O umanitate care ignoră de mult că nu-şi mai meritănumele. A. Nothomb imaginează un reality show macabru : participanţii sunt luaţi pur şi simplu de pe stradă cu forţa, duşi într-un soi de lagăr de concentrare, puşi la muncă epuizantă, hrăniţi prost şi bătuţi sistematic. În fiecare dimineaţă, cei care deveneau incapabili de muncă, erau trimişi la moarte. Erau executaţi bineînţeles,în direct, în faţa unui public extaziat, dar incapabil să înţeleagă că orice telespectator poate fi următoarea victimă. Totul petrecîndu-se ca într-un Big Brother gigant, unde mişcarile unora dintre ei sunt filmate fără întrerupere, iar convorbirile tuturor pot fi ascultate fără preaviz.
Odată ajunşi în lagăr, sunt triaţi. Vînătorii de capete, îi alegeau pe cei care urmau să devină “caporal”. Aceştia primeau nume şi urmau să fie călăii celorlalţi, care primeau numere de identificare. Numere tatuate pe corp.( Oare o fi aflat A.Nothomb de “experimentul piteşti” ?). Acţiunea se petrece în jurul relaţiei speciale dintre o gardiancă, Zdena, şi una dintre victime, o fată extrem de frumoasă, Pannonique, rebotezata CKZ 114. O relaţie bazată pe cunoscuta fascinaţie a victimei – Pannonique, pentru călăul său-Zdena, şi reciproc. În acest caz, victima va încerca să-şi folosească forţa de persiuasiune pentru a determina spectatorii să oprească jocul.
Înainte de razie, Pannonique fusese o eminentă studentă. Zdena, nu reuşise înîntreaga sa viaţă la nici-un examen. Concludent, NU ? În viaţa de zi cu zi din lagăr, mai cu seamă compatimirea celorlalţi era strict interzisă. Încercarea de a sări cuiva în ajutor pentru o pedeapsă nemeritat aplicată nu făcea decît sădubleze respectiva pedeapsă. Încet, încet, Pannonique le va insufla celorlalţi sentimentul mîndriei şi al respectului de sine. La mizerabila masă de seară, nimeni nu va mai tăcea posomorît de foame. Toţi se vor strădui să vorbească despre lucruri frumoase. Dar. Spectrul foamei le dădea tîrcoale cu ameninţarea morţii. Selecţiile matinale pentru execuţia în direct, trebuiau evitate.
În lupta sa tăcută cu Zdena, CKZ 114 va obţine o primă victorie foarte importantă. O deţinută din grupul său, fiind selecţionată abuziv pentru a fi executată, va fi salvată de prietena sa. De multă vreme, Zdena se lovea de refuzul deţinutei CKZ 114 de a-i spune cum se numeşte. Ei bine, sfidîndu-şi gardiana, o readuce pe MDA 802 în rîndul viilor şi-i aruncă în faţă tare şi răspicat ” – Mă numesc Pannonique!”
Acid sulfuric este o carte necesară. Ororile petrecute în lagărele de concentrare/exterminare nu trebuiesc uitate. Dacă politicienii încearcă să aşternă tone de uitare peste acel trecut infect, măcar oamenii de litere au datoria de a ne menţine spiritul treaz. Fenomenul neo-nazismului în creştere şi a neo-stîngii triumfătoare, ne lasă indiferenţi? Vai nouă !
– – –
Au mai venit cu vorbe de-n-trecut: psi . anaveronica . altcersenin . cita . Carmen .
[…] reamintire, dar pentru prieteni. cuvinte din trecut vă dăruiesc astăzi şi: altcersenin, vero, tibi, cita, Till The End Of Time… © by akshay […]
[…] cuvinte din trecut găsiţi la: psi, altcersenin, tiberiu 45.700000 27.179722 Share this:ShareFacebookTwitterEmailPrintStumbleUponDiggRedditLike this:LikeBe […]
Întotdeauna m-au fascinat şi m-au îngrozit cărţile despre lagărele de concentrare. N-aş vrea să le citesc, şi le citesc totuşi, cu groază, dar pe nerăsuflate, dorindu-mi să ies din ele cât mai repede – ca din orice coşmar, dar fără să le abandonez.
Fascinaţia răului.
De fapt, aceste lucruri trebuiesc foarte bine cunoscute şi analizate.
Altfel, calea către toate felurile de -neo- este deschsă…
discutam aseară cu nişte prieteni care în vara trecută au vizitat lagărele naziste. cât de grea a fost această experienţă pentru ei şi faptul că, la un moment dat, nemaisuportând toate acele mărturii ale unor lucruri despre care ştiau cam tot şi cum ştim şi noi, au ieşit afară, aproape fugind.
şi mă gândesc, tibi, aceste mărturii şi dovezi ne sunt necesare. problema este însă că mulţi dintre noi, deja tot mai mulţi, nici nu ştiu despre toate acestea. aşa cum nici noi nu prea ştim despre atrocităţile ruse, cazul ossetia sau masacrul de la katyn, sângeroasa zi a sfântului bartolomeu sau crimele de la srebenica. câţi tineri au citit despre toate acestea?
homo hominis lupus…
psi
şi dacă vrei să aduci în discuţie astfel de lucruri în spaţiul public, eşti taxat urgent: iar vorbim despre trecut în loc să vorbim despre viitor? cine spune aşa ceva? exact răufăcătorii de atunci şi susţinătorii lor. tinerii? care tineri? cei care au văzut cum stau lucrurile au plecat, iar aici au rămas – cu rare excepţii – beizadelele şi cei mai puţin capabili sau răzbătători.
ştii, tibi, eu am rămas perplexă într-o duminică în piaţa sfatului: noua dreaptă îşi cânta imnul în public, în plină zi. şi m-am gândit atunci şi de atunci de multe ori că prea mulţi oameni au murit degeaba dacă aceste manifestări sunt posibile, dacă fascinaţia răului poate fi publică.
când spun tineri, mă refer în general la cei care se ridică acum. tinerii de toate naţiile care trec cruzi a verde prin viaţă, nepăsători şi neştiutori la ceea ce a fost.
particularizând, chiar şi atunci când amintim despre noiembrie 1987 de la braşov suntem priviţi ciudat de cei care nu au trăit untul şi pâinea pe raţie şi cărţile pe sub mână. dar dacă vom înceta să amintim, să vorbim, eu cred că va fi o greşeală a noastră, a celor care ştim.
psi
şi eu sînt perplex citind unele bloguri. netezirea meningelui unor tineri a funcţionat de minune. şi atunci, de ce să ne mai mirăm? offf, mai bine tac.
Din pacate eu nu pot citi astfel de carti. Sunt prea sensibila. Ma marcheaza prea tare. Pt mine e necesar sa ma inconjor cu povesti frumoase 🙂
Ferice de tine, dragă Aliceee. 🙂
Nici eu nu suport prea des, astfel de lecturi…
[…] zinnaida, lili3d, ironic blonde, DAP, psi-words, anastasia, denisa, teo negură, pandhoraa, tiberiu, theodora, schtiel, stropi de suflet, octocat, alex, melly, androxa, vizualw, oana […]
[…] mai rascolit trecutul psi,tiberiu, vero,.. 47.206475 27.793472 Like this:Like2 bloggers like this […]
Să zic că mă feresc de asemenea cărți, ..da, cam acesta este adevărul.
Citind un articol în Academia Cațavencu, am repostat ceva despre modestia elegantă a unei vârste.
http://incertitudini2008.blogspot.com/2012/01/exista-oameni_07.html
Şi eu mă feresc uneori dar, nu chiar totdeauna.
Am citit articolul acela ieri, şi am postat la tine ceva, azi.
Tibi, cu postarea asta m-ai nimerit la fix. Trebuie neaparat sa citesc cartea asta. Sunt absolut fascinata de tot ce inseamna experiente in lagare, relatari ale supravietuitorilor, explicatii stiintifice sau nu legate de absurdul si grotescul fiintei umane ce poate comite astfel de atrocitati, etc.
Experimentul Pitesti e una din cartile de gen citite si recitite in incercarea de a gasi explicatii.
Strict legat de experimene si ce poate face fiinta umana in anumite conditii, in psihologie este celebru experimentul Stanford a lui Milgram. Iti pun un link ca sa-ti poti face o idee:
Mihaela
Am mai semnalat cîteva cărţi care tratează astfel de teme dureroase.
Nu prea des dar… Eu am privit aceste cărţi strict din punctul de vedere al cititorului avid de cunoştinţe felurite.
Nu am tras concluzii ci, am sugerat întrebări.
Întrebări la care nu prea des am căpătat şi răspunsuri. Mulţumesc. Experimentul Stanford este palid în comparaţie cu Experimentul Piteşti.
Ştiam cîte ceva despre acest experiment dar, eu nu i-am acordat o atenţie prea mare.
Cred că dacă cei care vor să înţeleagă cum au fost posibile astfel de orori, ar trebui să analizeze mult mai în amănunt, cum a fost posibil ca secolul XX să fi fost cel mai violent secol din istoria omenirii.
Din păcate, acest lucru, nu este posibil. Nu încă.
Prea mulţi dintre promotorii acelor crime abominabile, sunt încă în viaţă.
Şi au la îndemînă, pîrghii importante de muşamalizare şi de ducere în desuet, a acestor grozăvii…
Tibi, palid este putin spus. In fond este un experiment de laborator ce nu are cum sa aibe proportiile unei experiente reale ( si ce om normal si-ar dori asa ceva ? )
Concluzii nu cred ca se pot trage dar, asa cum spui tu, daca simpla mentionare pune omul pe ganduri, nu-i putin lucru.
Genul acesta de carti sunt pentru mine surse importante in demersul acela interminabil de deslusire al fiintei umane. Caci tot fiintei umane ii revine responsabilitatea acestor fapte. la fel ca si musamalizarea de care spui tu…
Dragă Mihaela
Problema este că singurii oameni care vor să cugete la aşa ceva, sunt cei deja predispuşi. Restul… îşi văd de viaţa lor, aşa cum e. Şi riscă nonşalanţi să repete istoria grozăviilor petrecute repet, cu nonşalanţă. Remediu? Din cîte ştiu eu, nu există. Pur şi simplu, nu există. De ce nu există un remediu? Ei, deja, asta este o altă problemă. Problemă pe care nu a reuşit să o rezolve, nimeni. Repet, NIMENI.
Fiinţa umană a devenit un concept abstract. Un concept tot mai lipsit de conţinut. Trăim pur şi simplu, orbiţi. Zeul nostru suprem, a devenit cecitatea în virtutea căruia aşa cum am mai vorbit, sacrificăm principialitatea, pentru pragmatism. De ce? Nu ştiu…
Imi este foarte greu si mie sa citesc astfel de carti! Am scris totusi un articol despre Maximilian Kolbe: http://marycix.net/2011/05/25/cine-a-fost-maximilian-kolbe/
Mulţumesc pentru coment, Mary!
Am comentat la tine, promiţînd sa reiau cartea despre Monseniorul Ghika unde am prezentat numai, dimensiunea sa umană. Suferinţele domniei sale, merită cunoscute, cred. Îi răspund pe această cale, şi doamnei Maria Hulber.
Tiberiu,
Mademoiselle Nothomb va fi devenit un genial fenomen literar francofon si politic incorecta în ultimii ani… Acest roman a fost un fel de soc, de scurt-circuit aici, deviza-concluzia fiind:”stingeti televizoarele!” De fapt un fel de strigat patetic, romanul i-a fost inspirat de celebrul „1984”(George Orwell) si fraza antologica:”Big brother is watching you!”, de serialul-cult „Prizonierul”, unde eroul principal repeta:”NU sunt un numar, sunt o fiintza umana!” si de Primo Levi…
Da, e un roman necesar si visceral… Nu, nu a stiut despre oribilul „experiment-Pitesti”, ca milioane de vest-europeni, eu, da, caci am locuit în acest oras pâna în 1980 si-am cunoscut 2 supravietuitori, RIP… 😦
Melanie
Mulţumesc pentru coment.
Nu mă interesează madam Nothomb. Am semnalat o carte, şi atîta tot.
De fapt, am resemnalat această carte, în joaca denumită, re-postări. Atît!
Am şi eu rude în Piteşti. Dar nu despre asta este vorba…
Eu fac prin ultimele mele postări, altceva.
CE? Vei vedea dacă vei mai citi ce am de spus de acum în continuare.
Bună seara ! Și din nou La mulți ani !
Uite de ce vă iubesc eu pe toți și îmi place să ” conversăm ” pe bloguri !
Am sărbătorit , în această mică vacanță, cu băieții mei uitându-ne la trei filme.
” Pacientul englez ”, ” Zbor deasupra unui cuib de cuci ” și ”Lista lui Schindler ”. De departe, cel mai bun ni s-a părut ”Lista lui Schindler ”. Nu trebuie să uităm niciodată trecutul dar înainte trebuie să-l cunoaștem.
Și pe mine m-a marcat ”Fenomenul Pitești ” și chiar dacă familia mea n-a avut de tras de pe urma comunismului, mai mult decât noi toți, eu sunt anticomunistă convinsă dar și anti orice manifestare de extremă dreaptă.
Am să caut să citesc cartea pentru că m-ai făcut extrem de curioasă.
Se vede, a nu știu câta oară, cât de bună este repostarea unor articole.
Servus Carmen!
Habar nu ai tu cît de tare te-am iubit cînd te-ai răzvrătit împotriva blogosferei de o anumită culoare.
Am citit „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, am văzut cu sincope „Lista lui Schindler” – pentru că este insuportabil acest film, 😦
ps. un an întreg am răbdat. nu am spus pe blogul meu, nimic dpdv politic.
Dar…
! Chiar m-ai făcut curioasă .
Eu, în general, sunt o răzvrătită. Stau cu ” Scrisoarea deschisă către domnul ministru Funeriu ” lângă mine și mă întreb dacă mai am puterea de a lupta.
Dragă Carmen, să o luăm metodic:
– Ai puterea de a lupta, şi la această chestie nu cred că trebuie să aduc eu, argumente.
– Încep să înţeleg care anume dintre reformele lui Funeriu, pot fi contrazise de corpul profesoral. Cu argumente viabile.
– – –
Nu dezvolt ideea mai mult. Am deplină încredere în demersul tău, pentru că sînt sigur ca cel puţin din punctul tău de vedere, este un demers de bun simţ.
Tibi, îți mulțumesc pentru încrederea acordată.
[…] rânduri în special pentru cei din ” clubul psi, anaveronica . altcersenin . cita . tibi. dar și pentru ceilalți. Like this:LikeBe the first to like this […]
Dragă Carmen, eu îţi mulţumesc pentru că mă vizitezi,