Tocmai citesc acum a patra carte a unui filosof român, Alexandru Dragomir (cîteva date AICI), care n-a publicat în viaţă fiind, niciodată, nimic. Spunea mereu că preferă să citească şi să adnoteze lecturile sale, decît să pregătească lucrări pentru tipar. Abia după moartea sa, Gabriel Liiceanu a obţinut de la soţia lui Sănduc (cum îi spuneau prietenii) dreptul de a edita acele însemnări disparate pe diverse caiete. Au rezultat patru volume de înţelepciune accesibilă cititorului obişnuit, adevărate perle de filosofie a banalului, care ar fi rămas pierdute pe vecie dacă nu ar fi trudit domnul Liiceanu şi un grup de discipoli ai domniei sale, să le aducă la lumină şi să le pună în valoare.
Acest volum se numeşte Seminţe şi este după părerea editorului, “un adevărat bazar filosofic, traversat de o formidabilă vervă sapienţială, (adică) volumul acesta este, pesemne, cel mai savuros din Seria Dragomir.” Din această serie au mai apărut, în ordine: Crase banalităţi metafizice, Cinci plecări din prezent, Caietele timpului.
Am selectat din multitudinea de texte care mai de care mai savuroase, o scurtă cugetare care mi se apre extrem de actuală deşi, a fost scrisă în 24 iunie 1992.
“Cît timp o să mai fie admiraţi şi slăviţi Sofocle, Bach, Beethoven, Mozart, Michelangelo, da Vinci, etc? Pînă cînd spaţiul şi timpul (istoria) vor deveni atît de dense, încît trecutul va fi irelevant, iar viitorul – o problemă de supravieţuire. Mergem iute pe acest drum.”
Ce părere aveţi? Către ce ne grăbim?
Tibi, eu habar n-am inspre ce ma grabesc 🙂
Desi in general o iau asa incetisor incercand sa savurez clipa, mai am si zile despre care spun : ce bine c-a trecut si asta ! De parca nu din timpul meu ar trece…
🙂
P.S. Mi-ai dat de gandit si asta e bine 🙂
Mihaela
Eu nu mă mai grăbesc deşiiii, am comis-o şi eu de nenumărate ori. 🙂
M-am calmat şi bine am făcut! 🙂
Eu mereu dau de gîndit pe blogul meu. Te imit pe tine. 😀
Eu nu ma grabesc spre nimic. Uneori astept ca ceva sa se intample si tot stangnez, omor timpul cu alte cuvinte. 🙂
Dar in timpurile actuale e greu sa avem viata de aventura si plina de senzatii si emotii in fiecare moment
Aşa-mi place şi mie, Aliceee. Confortul înainte de toate. 🙂 Numai că eu ştiu să-mi umplu timpul. De obicei, cu lecturi. 🙂
Lecturile! Acest refugiu incredibil de relaxare menit să ne încânte minţile şi să ne deschidă noi orizonturi ale imaginaţiei şi cunoaşterii 🙂
La mulţi ani, Tibi! 🙂
La mulţi ani! mitza şi bine-ai revenit! 🙂
Seara bună 🙂 Nu ne grăbim spre bine, Tibi, asta se observă, din păcate, la lumea în care ne e dat să trăim dar mulţi dintre noi mergem cu câte o carte-n mână sau admirând frumuseţile create-n veacuri pentru alte veacuri 🙂
Servus nora 🙂 Ai punctat foarte bine: unii merg către nu ştim ce, de mînă cu cîte-un autor care chiar are ceva de spus…
[…] peter, theodora, shogunu’, diverse, schtiel, vultureşti, anastasia, meşterul manole, tiberiu, alex, lili3d, lavi-zu, lunabeteluna, phozone, oana, napocel, androxa, bineînţeles că şi […]
[…] Teo Negura, Vania, Innerspacejournal, Tiberiu, Hidalgo, Virusverbalis, Mirela Pete, Doru, Motanul Incaltat, Rokssana, Calin, Stefania, Schtiel, […]
Ne grabim catre o iluzie… Banul e limita spre care tindem, irational si irecuperabil!
Frumoasa tema, ma duce cu gandul la teorii ale convergentelor unor siruri de numere si la eleganta cu care N (sirul naturalelor) ofera, la nesfarsit, indici pentru infinitatea de termeni ce apar, unul cate unul, din negura Intamplarii!
Cata vreme nu-l vom uita pe N, nu-i vom uita nici pa Bach, Mozart, Beethoven…
Voi cauta cartile, multumesc de recomandare, a venit la fix!
Întotdeauna vor exista amatori de cultură adevărată.
Nu ne grăbim chiar toţi către pierzania promisă de bani. 🙂
Aceste cărţi merită citite. Chiar merită!
Păcat că nu sunt cunoscute de prea multă lume…
Nu ma grabesc niciodata in mod voit, as vrea de multe ori sa tin clipa in loc dar vine tavalugul timpului din urma si ma obliga sa fac pasi!
Toţi procedăm aşa, mai mult sau mai puţin. Eu am ajuns la mai puţin.
Dacă am fi în stare să vedem în viitor… Dar poate n-ar fi bine deloc!
Peter Max
Dacă am fi capabili să ţinem minte lecţiile trecutului, am trăi în prezent mult mai bine şi am construi un viitor mult mai luminos, cred.