“Romantic tardiv, poetul Mihai Eminescu (1850-1859) a studiat la Viena ( 1870-1872) într-o vreme când Schopenhauer făcea obiectul veneraţiei lumii savante, şi la Berlin ( 1872-1874 ) într-un moment când mişcarea proletară era deosebit de activă. Mai puţin atras de ultimul context decât de primul, a studiat de asemenea filosofia sanscrită şi indiană, probabil pentru a ajunge la sursele traducerii persane din Upanisade ( Oupnek’hat ), ce a lăat urme de neşters asupra gândirii lui Schopenhauer. Impactul filosofiei lui Schopenhauer a dus la un rezultat straniu. Ître anii 1871-1872, Eminescu a produs mituri dualiste care par a depăşi cu mult viziunea lui Schopenhauer asupra lumii.”
Personalitate complexă, poet, prozator, jurnalist, Eminescu a fost studiat din varii puncte de vedere; adulat, criticat, poate uneori exagerat sau chiar minimalizat. Cert este că Eminescu s-a impus în atenţia tuturor. Şi când părea că despre Eminescu este greu de spus ceva inedit, vine Culianu şi propune o nouă analiză, după o nouă metodă şi anume mitanaliza. Vom examina câteva aspecte relevate de Culianu din această perspectivă din opera eminesciană.
FANTASMELE LIBERTĂŢII LA MIHAI EMINESCU
Peisajul centrului lumii în nuvela Cezara
De la bun început, Culianu explică : “teoria ( mitanalizei) e simplă : ea afirmă că literatura conţine un material latent pe care-i revine cercetătorului să-l aducă la suprafaţă (şi să-l interpreteze – n.m. tibi )”.
Concepută între 1875-1876 ( în trei variante), această nuvelă relevă mai întâi o altă perspectivă a relaţiei dintre ‘el şi ea’, în viziunea romantică a lui Eminescu. Dacă de exemplu în Luceafărul, “femeia se exhibează, bărbatul priveşte, dar specificul iubirii revine în a împiedica faptul ca bărbatul să poată vedea bine şi totul, altminteri sentimentul se degradează şi se reduce la pura bestialitate”. În Cezara, situaţia este complet schimbată : “tânărul Ieronim se exhibă iar femeia priveşte pe furiş” la obiectul dorinţelor sale. În fond, această nuvelă dă un contur literar discuţiilor duse în epocă despre căsătorie şi chiar despre dreptul femeii la amor liber.
Cezara, fiica unui înrăit jucator, este este promisă bogatului Castelmare ca să scape tatăl său de datorii. “ Sătulă de a nu fi subiectul ci simplul obiect al unui asemenea contract, Cezara se revoltă împotriva acestei stări de lucruri”. Deci, caută să-şi exercite ‘subiectivitatea’ pe un bărbat înzestrat cu pasivitate. “ Or exemplarul cel mai desăvârşit care-i cade în raza vizuală este un tânar călugăr chipeş …” Cel care încurajează ca această relaţie să se contretizeze este “Francesco-pictorul […] care se ţine după junele călugăr numai ca să completeze cu trăsăturile chipului său […] locul lui Lucifer în tabloul pe care îl picta, Căderea îngerilor”.
Ieronim, posedând o judecată pesimistă despre lume ( mâncare şi reproducere, reproducere şi mâncare ), pentru a nu deveni “sclavul acestor instincte bestiale” se retrage într-o atitudine misogină. În scrisori repetate, el îi explică Cezarei că “ nu este nici egoist nici mincinos, dar îi refuză dragostea rugând-o : “Lasă-mă în mândria şi răceala mea !” În definitiv, Ieronim nu este decât un inadaptat. “Dar sângle tinerei fete e mai fierbinte decât frigiditatea simulată a lui Ieronim”. Până la urmă, “rezistenţa lui se va topi precum ceara la un foc.” Ieronim mai are un motiv pentru care la început refuză dragostea Cezarei : “existenţa unchiului său Euthanasius,” trăitor în “Paradisul terestru”, o insulă de vis, “Insula lui Euthanasius, cu care schimbă în mod misterios, mesaje.
Euthanasius, în versiune eminesciană, “este un bătrân ‘săhastru’ care, în singurătatea vrăjită a refugiului său, are trei ocupaţii : pictura, îngrijitul albinelor şi desigur, meditaţia asiduă”.Euthanasius, “departe de a fi numai etolog, este şi erotolog” si şi-a împodobit pereţii peşterii cu trei tablouri, respectiv Adam şi Eva, Venus şi Adonis, Aurora şi Orion. Adică, “Eva care-l ispiteşte pe Adam, Venus care-l urmăreşte pe Adonis şiAuroracare-l răpeşte pe Orion”.
Insula lui Euthanasius este înconjurată de munţi şi pare pustie şi neprietenoasă, navigatorii ocolind-o. De fapt, este un paradis terestru. În mijlocul insulei se află un lac. Iar în mijlocul lacului un ostrov, pe care se găseşte peştera lui Euthanasius, şi unde se va consuma în final, pentru vecie, iubirea dintre Cezara şi Ieronim. Adică, centrul lumii !
Deci, pâna la urmă rezistenţa tânărului se frânge şi “cei doi amorezi sânt surprinşi într-o noapte de către Castelmare […] pe care Ieronim îl răneşte ulterior într-un duel”. Silit să părăsească oraşul, Ieronim alege o cale bizară : se duce pe malul mării, se urcă într-o barcă, aruncă lopeţile în apă, adoarme şi se lasă în voia sorţii. A doua zi, se trezi pe un ţărm străin, şi “pătrunse într-o galerie ce-l duce direct la paradisul lui Euthanasius”. Numai că acesta, dispăruse ,lăsând un billet : “ ochii mi se-nchid […] mă sting […] mă voi aşeza sub cascada unui pârâu […] curgând în veci proaspăt să mă dizolve şi să mă unească cu întregul naturei”. Ieronim, îi ia pur şi simplu, locul.
Cezara, silită în cele din urmă să accepte căsătoria cu Castelmare este salvată în mod miraculos : în ziua sorocită nunţii tatăl ei moare şi ea se retrage la o mănăstire pentru anul obligatoriu de doliu.” Într-o seară, ea vine să înoate ca de obicei, dar nu se mai întoarce, căci marea o poartă până la intrarea secretă a insulei edenice a lui Ieronim, unde-şi regăseşte pentru totdeauna, iubitul”.
În această nuvelă, Culianu identifică nişte uluitoare asemănări cu mituri vechi şi străvechi, din diverse culturi. De exemplu, personaje care ca şi Ieronim, se abandonează mării se regăsesc în tradiţiile celtice şi anglo-saxone. “La începutul legendei Beowulf, corabia pe care se găsea trupul lui Scyld,este abandonată mării”.
Sau, abandonul tinerelor femei însărcinate care nu au soţ în bărci fără vâsle, “precum mama viitoarei sfinte Kentigerm”.
Sfântul Brandane, faimosul navigator le spune ciracilor săi : “aruncaţi în mare toate lopeţile şi cârma […] şi facă Domnul ce vrea cu sclavii săi”.
Plutarh din Cheroneea ( 50-120 e.n.) are o versiune în dialogul său De facie in orbe lunae în care “Cronos, tatăl lui Zeus […] a fost exilat de către fiul său pe o insulă din Oceanul Atlantic”.
Sau. Există o asociere dintre peşteră şi albine în multe locuri din istoria religiilor. Despre una dintre ele, vorbeşte Porfyrios în tratatul De antro Nympharum compus după scrierile lui Numenius (profesorul lui Plotin) şi Cronius.
În romanul lui Iamblicos “Babyloniaka”, este o “poveste de dragoste în care moartea aparentă joacă un rol essenţial , […] îndrăgostiţii se refugiază într-o peşteră unde se adăposteau albine sălbatice”.
Fără îndoială că în orice poveste, se poate regăsi un mit. Numai că, cititorul trebuie să ştie mitologie nu glumă, ca să-l poată recunoaşte. Iar Culianu, era chiar specialist în aşa ceva.
Revenind la Cezara eminesciană, Euthanasius, ignorând faptul că traieşte într-un mit, se ocupă de albine pentru că acestea la rândul lor, se ocupă deREGINA lor. Nu taina vieţii i-o comunică albinele ci, taina morţii!
Ieronim, fiind blând şi supus, intră în refugiul edenic unde-l va întâlni într-o nouă viaţă ( sau moarte ?) Cezara. “ Porfyrios învestea stupul din grota nimfelor cu sensul unei alegorii a sufletelor aflate în universal fizic, în trupuri”. Albinele se ocupă de regina lor, pentru că ea este STAPÎNA ! De fapt, aceasta este semnificaţia numelui Cezara !” pentru Culianu : femininul de la Cezar.
Această temă va fi reluată şi de către Mircea Eliade, în cartea sa “Insula lui Euthanasius”.
Alături de alţi mari ‘monştri sacri’, Caragiale, Enescu, Brâncusi, Eliade, Noica, SI Eminescu a devenit un arhetip al patrimoniului nostru cultural. UN MIT ! Aşa cum de altfel, va deveni mai devreme sau mai târziu ŞI Ioan Petru Culianu, asasinat mişeleşte pe 21 Mai 1991.
Au mai repostat: psi . flavius . anaveronica . blueriver . oana . Agatha . urez bun venit unui nou venit în club: anacondele . Carmen . anacondele .
Eu, pe o policioară, la baie, am un loc unde-mi ţin cărţile, când merg să…(s-avem pardon!)…să cuget. Postumele lui Eminescu însă rămân acolo, nu fiindcă nu apuc să citesc, ori sunt înceată, ci fiindcă de fiecare dată deznod alte şi alte sensuri, şi-mi place să le rumeg bine. Eminescu nu moare, e etern! indiferent de locul unde apuci să-l reciteşti! 🙂
Mno, la gînditoare mulţi merg cu cartea în braţe. Şi io. 🙂
Am cîteva volume de poezii ale eminentului Eminescu despre care nu prea cred că se află în multe biblioteci particulare. Poezii nepublicate niciodată decît în aceste volume editate la Minerva în 1982. Poezii rare, Foarte rare. Poate le voi răsfoi în zilele următoare. Poate. 🙂
E frumos că v-aţi gândit – că v-aţi gândit din nou – cu toţii la Eminescu! 🙂
[…] cuvinte din trecut găsiţi la: psi, tibi 45.700000 27.179722 Share this:ShareFacebookTwitterEmailPrintStumbleUponDiggRedditLike this:LikeBe […]
da, cred ca tema de azi trebuia sa fie Eminescu 🙂
[…] androxa, anastasia, geanina, gabryelle, mirela, cella, denisa, zinnaida, vultureşti, kadia, tiberiu, lili3d, bineînţeles că şi pe traficantul de hituri teo negură îl invit, dar nu numai pe ei, […]
Aici, unde sunt eu, cât voi trăi, Eminescu nu moare.
Este fala ţării…
Adică… ar trebui să fie, dar cred că mulţi români – în ziua de azi – habar nu mai au de Eminescu…
Deh! Demodat!!!
Am o întrebare (cu scuzele de rigoare): unde este posibil să găsesc scrierile sale jurnalistice?
Văd că la noi, la tele se vorbeşte despre derbediada de ieri, despre Lucescu, despe orice dar, despre Eminescu, nu. De ce? Asta da, întrebare.
Am un linck de unde se pot citi on-line lucrări de şi despre Eminescu
http://www.mihai-eminescu.net/
Sper să funcţioneze.
Tibi,
chiar nu stiu de ce nu se vorbeste de Eminescu. Probabil din aceeasi cauza din care nu se mai vorbeste despre multi. E bine ca tu, ca Psi, ca altii si-au amintit, asta chiar e bine. In fond e parte din memoria noastra colectiva.
In rest, parere personala despre ” derbediada „. Cauzele sunt profunde si adanci. Ceea ce s-a intamplat a fost un efect. Un efect din mai multe posibile. Dar ramane sa vedem mai departe ce si cum va fi.
O zi frumoasa, si tie si doamnei tale
🙂
Mihaela
Faptul că nu se mai vorbeşte despre Eminescu este una dintre cauzele pentru care derbedeii din galeria Stelei o fac pe revoluţionarii, instigaţi de două televiziuni care instigă la dezordine socială.
Mulţumesc pentru urări. 🙂 HUG!
Mulţumesc!
Cu plăcere, Doru! 🙂
că nu se vorbeşte azi sau pe 15 iunie despre Eminescu e o problemă minoră, aş zice eu. problema e că nu se mai prea vorbeşte despre el în general. şi despre mulţi alţii.
Cînd am publicat primul articol despre Culianu, în afară de faptul că aproape nimeni nu ştia nimic despre el, am primit şi un comentariu stupefiant: pe cine mai interesează Culianu azi? Asta E!
[…] ratari monumentale; iar vremea-ncearca in zadar din goluri a se naste) poate fi re-lecturat aici Nemuritorul Eminescu. Share this:ShareFacebookRedditStumbleUponPrintTwitterEmailLike this:LikeOne blogger likes this […]
[…] vă invit să ne ducem astăzi paşii: tot la flavius, la prietenul nostru şi al cărţilot, tibi, către blueriver şi oana. iar dacă astăzi tac, este semnul meu de a mi-l reaminti… pe […]
frumos dar mi-ai făcut, tibi. pe cine interesează astăzi culianu? eu chiar vreau să ştiu despre slova lui… şi sunt sigură că nu.s singura.
tu ştii, eu nu fac politică, dar astăzi, poate nu din întâmplare, de ziua eminului, parcă sunt mai actuale ca oricât scrierile sale din „timpul”, cele pentru care a fost numit nebun, intoxicat cu mercur şi… şi nu mai spun. 😦
ba da, mai spun că mă aşteptam să vorbeşti astăzi despre el. nu ştiu de ce… aşa am simţit.
psi
Într-un fel, de cînd cu listuţa, să ştii că m-am gîndit la tine. 🙂
Am scris despre Culianu destul de mult.
Am reprodus aici foarte multe articole.
Am repovestit cărţi de-ale sale.
Am semnalat altele.
Ajunge? Nu ştiu…
Despre zilele astea nu mai comentez nimic.
Mi-am spus năduful în duzină.
mulţumesc, tibi. curând vom povesti despre culianu. voi veni pe pervazul tău şi … o să vorbim cărţi. 🙂
bine psi, aştept… 🙂
[…] https://tiberiuorasanu.wordpress.com/2012/01/14/nemuritorul-eminescu-repostare/ […]
[…] în cuvânt şi-n toate Floare de latinitate, Sub un cer cu stele sudice! De avem sau nu dreptate, De avem sau […]
[…] cuvinte despre Eminescu la: psi, tiberiuorasanu, flaviusobeada, blueriver, d’agatha, tiberiu, plus alte incursiuni în trecut la: vero și […]