Ca răspuns la provocarea dragei psi. Şi ca răspuns răspuns dragei Cita, care credea că am intrat în grevă, apropo de Clubul psi.
N-am intrat în nici-un fel de grevă. Am constatat numai că în cele mai bine de 27 de luni de zile de cînd fiinţează acest blog, am spus cam tot ce am avut de spus, în peste 900 de postări. Risc să încep să mă repet. La ce bun, mă întreb? Despre asta este vorba şi despre nimic altceva.
Am semnalat zeci dacă nu cumva sute de lecturi, am scris despre cele cîteva călătorii pe care am avut şansa de a le face în locuri mirifice, mi-am exprimat păreri proprii, am postat şi părerile altor bloggeri, am postat şi pagini întregi din cărţile pe care le-am citit şi pe care le-am preţuit, şamd.
Am jucat cu alte cuvinte pe acest blog, un ŞOTRON, sărind nonşalant de colo colo, cum foarte bine a remarcat, Miţa.
Şi mi-am amintit că un scriitor remarcabil, chiar a scris o carte intitulată exact aşa: şotron. Carte pe care am descris-o şi am repovestit-o în stil caracteristic şotronesc aici, pe acest blog. Mă îndoiesc că mai are cineva răbdarea de a urmări şotronul descris de mine în zece postări, despre cartea denumită şotron.
Cum tot sînt în mare lipsă de idei noi, redau una dintre acele postări despre şotron:
“”După ce am terminat seria de postări despre cartea lui Italo Calvino – Dacă într-o noapte de iarnă un călător – , am primit o provocare: să spun cum privesc eu cartea lui Julio Cortazar, Şotron. Înainte de a o deschide, am căutat cîte ceva despre semnificaţia acestui joc. Am aflat că este un joc neaoş, dar nu mai mult. Dacă ştie cineva ceva mai mult, aş fi fericit să aflu. Am înţeles însă ca titlul original al romanului este – Rayuela. Care în traducere română, tot la şotron conduce. De unde a aflat Cortazar despre şotronul nostru, nu mai ştiu să spun. Nu ştiu nici dacă acest joc este sau măcar a fost în voga şi pentru alţi copii, de pe alte meleaguri.
Pe site – ul “madrizen” am găsit o postare care m-a incitat teribil. Redau aici, o parte din ea : ” Toată Rayuela e o improvizaţie de jazz. Personajele principale Horacio şi Maga îşi dau întîlnire în Paris. Fără a-şi spune timpul şi locul exact. Hoinăresc prin Paris pînă dau unul de altul. În epoca celularelor aşa ceva pare inimaginabil şi totuşi, se înscrie într-o logică a hazardului.
Curios lucru, o astfel de întîlnire hazardată s-a produs într-un tîrziu, între Julio Cortazar şi o doamnă pe care o cunoscuse cîndva. S-au plăcut, însă au evitat să facă schimb de adrese. Cu ocazia unei vizite scurte la Paris, doamna i-a scris, cerîndu-i întîlnire. Însă Cortazar i-a răspuns că nu suporta ideea unei întîlniri atît de frugale. În aceeaşi zi, s-au întîlnit întîmplător pe strazile Parisului, de parcă dorinţa era cea care i-a condus pe ambii, în locul cu pricina, la ora cu pricina”.
Frumos spus, dar am două obiecţii : cartea asta a apărut în 1964, deci nu putea fi vorba despre celulare, iar dacă Julio Cortazar a evitat să îi dea adresa acelei misterioase doamne, unde i-a scris aceasta ? Mai bine încep eu cartea, poate mă lămuresc şi vă spun. Dacă nu mă lămuresc, o să plîng, iar voi va trebui să mă consolaţi, ca să nu mă las cuprins de disperarea care m-ar conduce către ideea de a mă lăsa de blogăreală. Sau ar fi o idee bună ? Hmmmm?!
Pînă voi începe eu să spun ce şi cum, iată ce spune Denisa Comănescu : “Protagoniştii Şotronului, intelectualul argentinian Oliveira, spirit lucid, frămîntat şi sfîşiat deopotrivă de de mistere existenţiale, şi iubita sa Maga, întruchipare poetică a nonconformismului grefat pe un farmec natural veşnic reînnoit, se întîlnesc, se iubesc, se resping, se pierd şi se caută, se regăsesc, trăindu-şi cu extremă intensitate dramatica lor poveste de dragoste, sublimată într-un simbol al miticei perechi Orfeu-Euridice, în atmosfera Parisului anilor ’60“.
Pentru cunoscători, un supliment despre Julio Cortazar : în 1967, Michelangelo Antonioni, inspirat din nuvela sa Funigei, a regizat filmul Blow-up.””
###
Am primit un coment interesant de la B. de Comp
“Am aflat că este un joc neaoş…” De unde ? In franceza se cheama marelle si este exact acelasi lucru. (http://fr.wikipedia.org/wiki/Marelle). Pâna si şotron se pare ca vine din franceza – chaudron (DEX) Cât priveste romanul în sine este un fel de exercitiu de stil – capitolele se pot citi în orice ordine, obtinânduse de fiecare data o naratiune aparent coerenta. In tremeni savanti – intertextualitate
Mai exista o experienta de acest gen, cu siguranta nu singura, realizata de un scriitor sârb : Milorad Pavic (Dictionarul khazar, Partea launtrica a vântului, Ultima iubire la Tarigrad. Indreptar de ghicit)
Şi tot B. de Comp adaugă
„M-am uitat si eu colo-colo. Ideea cu sotronul nu este deloc, dar absolut de loc rea. Trebuie sapat. Si înca adânc. Caci vine de demult si mai de peste tot. Aparent este un joc. Dar daca ne gândim putin, este un labirint, nu cazut, ci pus la îndemâna copiilor. Si cum în fiecare adult mai salasluieste si un copil, ajungem si la Monopoly
Dar parca tot de la labirint as pleca. Nu are decât cam 1000 de ani” 🙂
– – –
La acest şotron iniţiat de psi, au mai sărit de colo – colo: blueriver . redsky . virusache . almanahe . cita . scorpiuta . vantdetoamna .
Agatha . carmen . anacondele . rokssana . şi din nou, redsky .
[…] aceeaşi temă, şotron, vă invit să citiţi şi la: tibi, Tweet (function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if […]
[…] la sotron vine din partea lui psi si au mai participat si: psi , tibi, Posted in Uncategorized | Tags: Asa, Caci, Calca, Fara, Fiu, Imi, Inca, Incet, Intr, Joci, […]
Si ce daca le pui in reluare, Tibi..Uite ,io,cel putin nu am citit-o..Si am facut-o acum ,cu placere..Pan la urma e hotararea ta, a mea, a altuia, nimeni nu ne impune nimic..Asa ca scriem ,cand vrem si incetam de a mai scie ,tot cand vrem..Eu o consider o distractie, pana mi se pune pata si mie.. :))..
Cum începe sezonul la peştoace, cum ţi se pune pata! 🙂
[…] mai jucat şotron şi psi©, tineriu, carmen, cerroşu, Share this:FacebookTwitterLike this:LikeBe the first to like this post. […]
Tibi draga, ca sa vezi ca „experimentul” Cortazar functioneaza, despre cartea asta ma batea gandul sa scriu cand, martea trecuta, am vazut titlul „Sotron”!
Am renuntat doar pentru ca am inca o tulburare legata de gafe si… mi-am amintit de una cu… sotron!
Personal iti inteleg satietatea de internet.
daca nu te cheama ideea de a scrie… nu o fa insa sunt sigura ca din cand in cand tot vei avea chef sa pui in virtual ceea ce te-a tulburat, ti-a placut, te-a marcat, pentru ca din ce in ce mai putin schimbam impresii in real si nevoia de comunicare ramane intacta!
Eu iti doresc gandul cel bun care te satisface pe tine!
Cu drag te-am citit, si… te voi citi!
Mulţumesc, Cita
Şi eu te citesc cu mare plăcere şi repet ce ţi-am mai spus: e păcat ca poveştile tale să rămînă numai pe blog. Musai între coperte! 🙂
iar eu susţin cele spuse de tibi! cu mare, mare drag.
cita, dacă ai nevoie de ajutor, eu sunt gata să te ajut cu ce ştiu, cum pot…
interesanta cartea, astept s-o citesti tu intai, are multe implicatii, ganduri, iar eu sunt intr-o perioada superficiala. cat despre retragere e alegerea ta, ia o pauza vezi cum te simti, daca iti lipseste lumea de aici. daca esti ok fara, se cheama ca rostul tau e in alta parte. daca te mananca degetele, locul tau e aici.
Nici Solomon nu ar fi putut să fie mai explicit. 🙂 TKS!
[…] https://tiberiuorasanu.wordpress.com/2012/01/22/sotron/#comment-15850 Like this:Like4 bloggers like this post. This entry was posted in bucatareala, reflectii and tagged ars, cantar, muffins, reteta. Bookmark the permalink. ← Thinking White […]
Tibi,
pai intr-un fel sau altul, toti cei ce scriem ne repetam 🙂
Povestim ceea ce traim, ceea ce citim, ceea ce vedem, ceea ce ne framanta, etc prin prisma acelei site perceptive subiective care fiind insa a noastra are caracter de unicitate.
Nu cred ca ne schimbam fundamental ptr a povesti toate aceste lucruri in alt fel. In cel mai fericit caz evoluam, crestem si aceasta crestere presupune reasezari interioare profunde si subtile. Iar cand crestem povestim iar despre lumea ce-o vad ochii nostri in virtutea acestei evolutii.
Sa vezi la ce ma gandeam acuma 🙂
E ca si cand ai o relatie cu cineva. Te dezvalui acestui cineva, te descoperi iar procesul este reciproc. Nu vorbim aici de relatii superficiale, bine ? Ci de cunoasterea adevarata, de incredintarea in celalalt. Pana la urma e o crestere mana in mana, umar in umar. Si zic si eu… daca celalalt nu se satura de noi si nici noi de el, daca relatia nu se consuma in trei zile si trei nopti, inseamna ca e o relatie autentica.
Iar oamenii ce ne insotesc in aceasta relatie sunt exact cei potriviti momentului in care ne aflam. Unii vin, altii pleaca, in functie de acel efect de oglindire, in functie de cat de puternic rezonam cu ei in anumite dimensiuni.
Sa-ti mai spun ceva 🙂
Cand sunt indragostita, cand iubesc, mai am momente cand ii spun celui de langa mine : uite, eu azi nu am chef de vorba. Azi mi-e dor sa tac. Sa tac si sa ma cufund in mine, in lumea din jurul meu. Na, daca el intelege aceasta nevoie a mea de tacere asa cum si eu inteleg nevoia lui de tacere, atunci e bine. Zambet.
Si…. mamăăăă cât am vorbit 🙂
P.S. Ma duc sa sar sotronul prin lume. Zambet.
Ce bine le mai explici tu, Lotuşica! 🙂
Sigur că ai dreptate dar, una am intenţionat eu cînd am iniţiat blogul, şi cam alta a rezultat.
Mai ştii? Poate că asta este forma care mă reprezintă, nu forma pe care am intenţionat-o la început.
Şotroneală plăcută. ZÎMBET!
i-o fi scris… în palmă.:)
căci nu acolo ne stau, neghicite destinele?…deh, chi-romanticisme. 🙂
Măi, Tineriu, termină cu plecările…Începe cu (re)venirile…
Şotronuieşti cu noi, au e o părere? Neduzini, Neşotron, trecut numărat. Şi ce dacă 900?…eu te rog să-ţi regăseşti dialogul cu sinele şi să-ţi faci monolog din el…
adică, când să te găsesc, să te pierz?
nu, că dacă mă enervezi îţi scriu aici roman!
Chiar că în palmă i-a scis 🙂
Bon. Termin cu a.plecările şi promit să revin de unde încă n-am fost.
Tre’ să recunoşti că neduzina şi neşotroneala au fost măcar originale, nu ? 🙂
Şi ce, crezi că mă sperie pe mine un roman? Adică încă unul?
Pe lîngă cele vreoooo enşpe mii pe care le-am citit deja, mai mere unu’. 😛
tibi, hai să ne jucăm de-a şotronul şi îţi spun o poveste pisicească, vrei? 🙂
uite, sărim în prima pătrăţică: aici o vei găsi pe psi ca şi comentator nou-nouţ penişte bloguri. nu prea ştie ea ce şi cum e blogosfera. sărim la doi… a învăţat deja, dar tot mirată este şi merge mai departe. pe la trei, naivităţile ei de pisică s-au spulberat: cineva a rănit-o, aşa că la umărul patru ea tace. nu, nu mai scrie pe bloguri. o vreme însă, căci din a cincea căsuţă îi zâmbeşte ideea unui blog propriu. păşeşte acolo cu neîncredere, într-o zi de duminică. încă se teme. în a şasea căsuţă se mai clatină niţel şi spune: „ok, o să am blog, dar nu voi aduce acolo niciodată scrierile mele, poezia” (aici poţi să râzi din tot sufletul) în celelalte căsuţe ale şotronului sunt poveşti despre oameni pe care i-a întâlnit, despre oameni care au rănit-o, despre faptul că literatura a curs ca mierea din pahar şi despre o promisiune pe care o va împlini.
ce voiam să îţi spun de fapt este că deşi aparent cam ştim ce vrem de la blogurile noastre, ele devin ceea ce trebuie să devină…
oricum, originală abordarea ta, trebuie să recunosc.
hai, că mă ascund după coadă( coada pisicimii sale, adică) ; dacă a recunoscut ea, de ce să mai recunosc eu? 🙂
psi
povestea blogului meu, seamănă cumva cu povestea blogului tău.
mai întîi am renunţat la presa scrisă, apoi am citit cu uimire comentariile de la articole, nici acum nu-mi explic de ce redacţia lăsa comentarii golăneşti cu expresii de nereprodus, apoi am înţeles că există nişte chestiuţe denumite bloguri.
am intrat şi eu pe un blog poreclit „poieniţa” (cristian pătrăşconiu) şi acolo am cunoscut o comunitate de oameni minunaţi. nu mai lungesc povestea prea mult.
dintre poienari unii şi-au făcut bloguri, o doamnă distinsă, nora, m-a invitat să public pe blogul său, eu nu am ştiut ce, am convenit pînă la urmă să scriu despre cărţile pe care le citesc, apoi am scris despre excursia din grecia, apoi chiar nu ştiu de ce, mi-am făcut acest blog.
apoi am început să am îndoieli: chiar nu poate trăi blogosfera fără zicerile mele?
totuşi, am continuat. apoi am făcut experimentul cu blogul numărul doi, pe care l-am făcut gîndit iniţial ca rezervă pentru acesta (a avut la un moment dat wp nişte toaneee).
acum iar stau între două gînduri. totuşi, aşa cum deja ţi-am spus, voi continua. mai răruţ dar, voi continua bloggereala. 🙂
cum? rămîne de văzut…
original zici? cred că da. nu cred că am mai mult de două duzineli pe acelaşi calapod. şi este din ce în ce mai greu să mai găsesc ceva inedit. 🙂
N-am citit cartea, desi mi-a sarit de mai multe ori in ochi… tibi, de multe ori intampin si eu dificultati in a scrie ceva impus ( cuvinte impuse), deoarece cuvintele mele trebuie sa se lege de o intaplare, o traire reala, a mea… daca nu-mi vine in minte, atunci nu scriu… scrie atunci cand simti nevoia, eu oricum trec pe-aici, chiar daca nu comentez intotdeauna 🙂
Cartea merită citită. Şi da, exact aşa voi face şi eu: voi scrie cînd chiar am ceva de spus. Mă cam ambalasem. 🙂 O iau mai domol…
„Am aflat că este un joc neaoş…” De unde ? In franceza se cheama marelle si este exact acelasi lucru. (http://fr.wikipedia.org/wiki/Marelle). Pâna si şotron se pare ca vine din franceza – chaudron (DEX) Cât priveste romanul în sine este un fel de exercitiu de stil – capitolele se pot citi în orice ordine, obtinânduse de fiecare data o naratiune aparent coerenta. In tremeni savanti – intertextualitate 🙂
Mai exista o experienta de acest gen, cu siguranta nu singura, realizata de un scriitor sârb : Milorad Pavic (Dictionarul khazar, Partea launtrica a vântului, Ultima iubire la Tarigrad. Indreptar de ghicit)
Mulţumesc pentru detalii! 🙂
tibi… eu am o certitudine: vei găsi mereu cuvintele potrivite, cele care să ne încânte… şi nu, n-ai să plângi, ai să ne încânţi! 😀
psi
tu ai certitudini, Gina spune că nu, mai vedem noi cum va fi. 🙂
important e să îţi fie ţie bine, eu aşa gândesc. 🙂
psi
dacă celor din jurul meu nu le este şi lor bine, n-are nici-un haz.
şi nu, n-am să plîng. 🙂
iar ai dreptate! 🙂
[…] tibi, blueriver, redsky, cita, scorpio, vânt de toamnă, virusache, almanahe. Rate this: Share […]
eu nu cred că ai scris/spus tot ce ai avut de scris/spus.
Dovadă că mereu găsim câte ceva care pentru noi e nou și interesant.
Iar felul aparte de a răspunde provocărilor demonstrează că resursele-ți sunt nelimitate 🙂
Și postmoderniștii au zis că tot ce se putea scrie în șiteratură s-a scris și că nu le mai rămâne decât parodia și ironia. Ei bine…nu prea e așa, nu?
😀
ştii ceva? nici eu nu cred asta dar să nu mai spui nimănui. 🙂
[…] știu la ce anume s-a gândit Diriga Psi când ne-a propus tema aceasta, nu știu ce au scris :tibi, blueriver, redsky, cita, scorpio, vânt de toamnă, virusache, almanahe, dagatha, , eu astfel am […]
[…] voastre. prin ele am “întâlnit” oameni care o vreme doar m-au citit (nu-i aşa, tibi?) sau care au crezut că ei nu pot scrie ( zâmbeşti, rokssana?) ca şi noi, deşi o fac acum. […]
[…] şotron au mai scris, ieri, adică la timpul potrivit, nu ca mine, cu întârziere: psi, tibi, blueriver, redsky, cita, scorpio, vânt de toamnă, virusache, almanahe, dagatha, dictatura […]
[…] tiberiu carmensima redsky cita scorpio vantdetoamna labulivar almanahe d’agatha carmenamza […]
mai Tineriu,cum frumos te alinta almanahe…esti necesar in blogosfera 🙂
s-au adunat in jurul tau oameni care te admira si care-ti asteapta fiecare postare- dovada sunt comentariile pline de miez- asa ca redescopera-te si ramai aici unde clar ai un loc bine definit …
mie mi s-au parut foarte originale neduzina si nesotronul…. si nu doar mie,sunt convinsa…
Să nu vă miraţi dacă în scurtă vreme, voi semna TINERIU. 🙂
Totuşi; dacă nu m-a lăsat inima să îi destăinui Almei, îţi spun ţie pe şestache: am mai fost apelat „tineriu”, pe bloage. 🙂
meriti sa fii numit Tineriu 🙂
Mă simt flatat. 🙂
Rezultă că sînt din ce în ce, mai tînăr. 😀
M-am uitat si eu colo-colo. Ideea cu sotronul nu este deloc, dar absolut de loc rea. Trebuie sapat. Si înca adânc. Caci vine de demult si mai de peste tot. Aparent este un joc. Dar daca ne gândim putin, este un labirint, nu cazut, ci pus la îndemâna copiilor. Si cum în fiecare adult mai salasluieste si un copil, ajungem si la Monopoly 🙂
Dar parca tot de la labirint as pleca. Nu are decât cam 1000 de ani
Bineînţeles, am adăugat şi acest comentariu la postare.
Răspunderea, îţi revine. 🙂
Tibi, ori sunt obosită ori.. ai jucat șotron cu noi ?
Virusache zice bine. Te rog, să le repostezi !
Vezi tu Carmen, de ce te iubesc?
Am cam jucat… 😀
Te rog să-mi explici , poate tu ai înțeles, ce vor cei din NR ?
Am primit un e-mail care-mi părea că pune paie pe foc.
Carmen
Cei din NR sînt complet expuşi în faţa deştelor bătrîne cu experienţă în manipulare. Sunt cruzi, sunt încă infantili dar, sunt animaţi de bune intenţii. Greşelile inerente oricărui început, erau şi sunt de aşteptat.
TB or not TB that is the question ! 😦 🙂
Exact tinere, asta este întrebarea.
Dar asta este întrebarea celor care n-au alt scop, decît să not TB.
Aceştia, vor avea o mare surpriză. Mare de tot. 🙂
Sper sa o aiba tibi, mare, rosie, morcovoasa , infipta acolo unde i-au cautat polipul lui Ilicescu
tinere drag
Cei care confundă ’89 + ’90 + umilică + M. Cosma, uită un lucru elementar: piratul ştie cum funcţionează armata.
Şi aceşti amatori, mai uită ca piratul are o susţinere atît internă cît şi internaţională, sensibil mai mare.
+ că aceşti diletanţi, uită că piratul ştie să joace şotron. 😆
Tibi, mulțumesc.
Eu îţi mulţumesc, dragă Carmen!
dragilor, drăguților, oare știți că desenul grafic al Șotronului e antropocentric, un omuleț firește sau releveul unei biserici, cu absidele sale, sau o ascensiune țopăită, ca barza-ntr-un picior, în figuri ce simbolizează… întâia- Pământul și ultima – Cerul… E un drum inițiatic adică?? Vă salut cu mare drag,
biată șamaniță șotroniță
mulțumim cu (mare) întîrziere dar cu deferență pentru utilele detalii…