Probabil că nu va mai dura prea mult pînă cînd androizii vor face parte integrantă din viaţa noastră. Vă puteţi închipui un astfel de cuplu mixt? Oare ce-ar avea să-şi spună cei doi? Ceva cam aşa ceva?
– Acum, că eşti deja juruit în numele iubirii care te înalţă să nu cumva să mai cazi în ispita pentru cireaşa fără frunză, oferită cu viclenie de sub un nas inestetic dar fremătător şi de la care ţi se pare că vine un şuvoi de electricitate, cap de cauciuc ce eşti! – Iar te iei după nişte zvonuri pe care ţi le aduce vîntul? Sau ţi-ai montat un garou care-ţi ştrangulează procesorul şi ai dat iar, în aiureli?
. Feri Doamne, apără şi păzeşte de aşa nebunie contra firii. Brrrrrr.
#
Această postare este participantă la “duzina de cuvinte” a selectului club psi.
Cuvintele buclucaşe care săptămînal dau bătaie de cap participanţilor, de această dată, sunt: inestetic, cauciuc, cireasa, garou, electricitate, frunza, vantul, zvonuri, inalta, numele, nas, ispita.
#
Iar temerarii (mai puţini) şi temerarele ( mai curajoase) care s-au încumetat să jongleze cu aceste voroave sunt: redsky. Miţa . anacondele . virusache . scorpiuta . almanahe . rokssana . cita . Dunia . Carmen . blueriver . abisuri . vantdetoamna .
Aplauze pentru toţi şi pentru fiecare în parte!
[…] douăsprezece cuvinte le veţi găsi şi la: redsky, mitzaabiciclista, tibi, Tweet (function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if […]
he, he… ce mi-a plăcut, tibi! doamne feri de o aşa inepţie! un om şi-un cap de cauciuc! 😀 ce imagine!!!
păi, da! Doamne feri. Da’ crezi că omului şi androidului le pasă?
Dacă se iubesc destul, nu. 😀
de fapt, ştii, mă gândesc eu acum: există cupluri în care chiar că unul pare venit din altă lume şi totuşi, aşa contrastanţi, reuşesc ei să fie mai împreună decât alţii care îşi par, numai îşi par, oglinzi. aşa că ai dreptate: un cauciuc şi o fiinţă se pot alătura, dacă se iubesc.
psi
acele cupluri sunt ok, pentru se ştie foarte bine: contrariile se atrag. dar. am glumit despre cealaltă posibilitate. feri Doamne, de fetişism.
Uh, acum iar mi-ai adus aminte de un super film. Blade Runner, cu Harison Ford. Eroul filmului se îndrăgosteşte de o femeie android. Un super excepţional 😀
[…] în joaca duzinelor stârnite de psi. Au mai participat şi: (bineînţeles, prima ) psi, redsky, tibi, related postDuzină de cuvinte…amarePseudosondajeDuzină de […]
Ah, şi apropo, cumva nu eşti departe de adevăr. Doar se cunosc cazuri de bărbaţi îndrăgostiţi realmente de păpuşa lor de cauciuc, sau femei ce nu se pot despărţi de vibratorul din poşetă 😀
Iar mă duci la film? 🙂
Apoi. Nu sînt departe de adevăr? 🙄
Şi io’ care credeam că am pus sîmburele unei poveşti SF! 😛
Da, să ştii că e plăcut şi interesant să vezi şi filme?
Cele mai multe au la bază multe din cărţile citite de tine 😀
Gata Mitza, m-ai convins.
Dacă nu azi, mîine merg la Mall, la un film. 🙂
Sarmana cireasa ce rol si-a luat. 😆
Auzi la el, iti „ştrangulează procesorul ” 😆 , ce idei mai ai si tu mai Tibi!
M-am distrat de minune. Multam fain!
Păi ce, credeai că cireşele stau numai cocoţate moţ, pe torturi? 🙂
Uau, ce poveste! 😀
Haioasă este! 😆
Aşa-i că e?
Am scăpat şi săptămîna asta de duzină. 😀
[…] zvoneşte că-n jocul nostru sunt implicate azi următoarele nume: psi, Redsky, MitzaaBiciclista, Tiby) Rate this: Share this:FacebookTwitterMai multEmailLinkedInPrintDiggRedditStumbleUponTumblrLike […]
Le schimbam cipu, can ne enerveaza…Tot e bine, decat sa ne cicaleasca…
Bre, da’ nici tăcută ca pămîntu’ nu e bine, frăţioare.
Şi de tăcere poa’ să ţi se spargă liniştea. 🙂
[…] mai joaca ,,Duzina” si Psi redsky, mitzaabiciclista, tibi,Virusverbalis,Cita, Like this:LikeBe the first to like this post. […]
[…] orice, care aşternându-se, cu voinţă proprie, colorează alb de psi©, cerroşu, miţa, tiberiu, cioburi de chihlimbar, Share this:FacebookTwitterLike this:LikeBe the first to like this post. […]
[…] tiberiu labulivar blogvista anacondele redsky cita t t e e e e e e e e e e e andy , lili , ragnar , […]
🙂 Si daca se curenteaza? Of,of…
Parcă e mai bine electrizat decît curentat, nu? 😆
Heheh zambete si la mine! Dosarele X se deschid aici :).
Zi buna !
🙂 O zi minunată, Dunia!
[…] Văd, tot la Diriga Psi , că au mai scris : redsky, mitzaabiciclista, tibi. […]
Tibi, tu vrei să ne transmiți ceva subliminal ce eu n-am priceput ?
Dictatorii pun la cale, în loc de o bombă, înlocuirea noastră cu a androizilor ? 😆
Carmen
N-am nici-o îndoială că dacă ar putea, asta ar face. 😆
Doamne fereste sa ajungem la asa ceva
Nu în timpul vieţii mele. 🙂
Duzina ta este un fel de: „omul, incotro?” 🙂
Intrebarea mea este: androizii, fura si ei?
Depinde numai de cine îi programează: unii da, alţii (puţini), ba. 🙂
[…] de cuvinte gasiti si la ei: psi, redsky, mitzaabiciclista, tibi, cioburi de chihlimbar, virusache,almanahe, dunia, cita, dictatura […]
am ras pe infundate..iar „doamne feri” mi-a amintit-o pe bunica …
nu mai ştiu de unde am învăţat vorba asta da’ tare mult îmi place. 🙂
In viata mea
Androizii n-au ce cauta 🙂
„doamne feri” mai folosesc si eu cand merg la Cluj. Se poarta 😉
Ştiu. Am citit postarea de azi în care spui ce şi cum. 🙂
Ah, da, cu bunul simt si tupeul 🙂
Evident, tupeiştii te vor întreba constant: ce este dom’le, bunul simţ? 😀
iti dai seama de plozi ar face astia? =))
Păi, deja e plină ţara cu astfel de semiroboţei. 🙂
[…] inspirate de duzina aleasa de psi si preluata si de redsky, mitzaabiciclista, tibi, cioburi de chihlimbar, virusache, almanahe, dunia, cita, dictatura justiţiei, rokssana, scorpio, […]
mi-am zis să aduc un plus de poezie, imaginaţiei tale, că m-ai enervat! 🙂
Te-am enervat? Nu mă mir. 🙂
Aşa sînt eu: cînd enervez, cînd nu prea.
Revăd clipul şi încerc să înţeleg. Ţi se pare că femeia este pusă pe un tron prea mare? Sau prea mic? Că ea este stăpîna iţelor care i-au fost impuse şi pe care le descîlceşte?
Că rănile sale pot fi cusute din exterior de un chirurg-demiurg priceput?
Gărgăritză – Ritză ?. 🙂 N-am priceput de ce te-am enervat.
încerci să „coşi” un dialog pe sub pielea-mi?
ştii doar că am lepădat-o mai demult…:)
ah, oamenii, nişte sperietori! …
nu, tronul e bine cum e!..ea tre’ să crească mai mare, că-şi tot aprinde paie-n cap…:))
da’ recunosc, rănile-i numai un croitoraş iscusit i le poate drege, cu condiţia să privească mereu în sus, îmbujorată pe bune.
las’ că zbor în poieniţă şi mi-o trece…vremea; vremea enervărilor…;)
şi vremea androizilor, sper…:))
Oamenii sperietori? Sunt şi dintre aceştia dar, cei mai mulţi s-au născut gata speriaţi. Şi aşa au rămas.
Vremea enervărilor nu trece niciodată. Învăţăm să ne ţinem enervările în frîu. Din păcate.
[…] M-am azvârlit grăbit în joc, alături de Psi, Almanahe, La bulivar, Rokssana, Redsky, Cioburi de chihlimbar, Scorpio 72, Tiberiu … […]
ma bucur ca n-ai renuntat la jocul nostru, si chiar vii cu idei revolutionare 😉
Am căpătat un drag aparte faţă de clubul psi. 🙂
:)))
🙂 ))
[…] în joaca duzinelor stârnite de psi. Au mai participat şi: (bineînţeles, prima ) psi, redsky, tibi, almanahe,anacondele, virusul,scorpio, rokssana, cita, carmen sima, dictatura justiţiei, […]