Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 5 februarie 2012

Privind in oglinda

Răspund provocării lui psi:

Dacă priveşti un animăluţ privindu-se în oglindă, vei observa invariabil că animăluţul respectiv nu ştie că el este cel reflectat acolo. De ce? Simplu: respectivul animăluţ n-are de unde să ştie cum arată el, în realitate! Nici nu mai pun problema conştiinţei de sine la animale, că mă depăşeşte. Apoi.

Habar nu am care a fost primul individ sau individă din specia umană, care s-a privit într-o  oglindă şi nici, de ce. Nu ştiu nici cine a fost inventatorul oglinzii şi nici în ce scop a făcut-o. Mi-e lehamite să gugălesc şi să aflu, pentru că mi se pare total irelevant. Sau poate E? Nu ştiu.

Cred că privitul în oglindă are mai multe înţelesuri. Sau, măcar, privitul în oglindă ar trebui să aibă un scop bine determinat.

Nu mă gîndesc acum, la scopul îndeobşte perfect îndreptăţit că fiecare dintre noi, vrea să arate lumii în care trăieşte un chip cît mai plăcut. Deci fiecare dintre noi, priveşte în oglindă ca să vadă cum arată şi eventual, să retuşeze ce se poate. Nu putem trăi confortabil într-o lume de hirsuţi cărora nu le mai pasă de cum arată – la modul fizic -, nu?

Dar, nu aceasta este problema despre care vreau să ridic cîteva întrebări. De exemplu, întreb:

– de cîte ori suntem dispuşi să privim în oglinda sufletului nostru şi să asumăm cu sinceritate, ce vedem acolo?

– cît de tare ne doare sau nu, că transformările inerente înaintării în vîrstă ne deformează aproape pe nesimţite, modul de a gîndi şi de a ne comporta?

– cît de greu ne vine să încercăm să ne auto-corectăm dacă avem puterea de a recunoaşte că ceea ce vedem în acea oglindă, nu-l mai reprezintă pe cel care credeam noi, a fi?

E complicat de răspuns măcar la aceste minime întrebări? Voi, ce credeţi?

Care ar fi raportul de importanţă între privitul într-o oglindă care ne arată aşa cum suntem la un moment dat din pdv fizic, şi cum arătăm în urma privitului în inimile noastre, din pdv sufletesc? Ce aspect primează? Cel aparent, sau cel profund? Este aceasta întrebarea care ne influenţează conduita de fiecare zi? Întrebări, mai am. Dar vă invit fie să răspundeţi, fie să puneţi VOI, noi întrebări.

Ce ziceţi? Ne asemănăm cu animăluţele care nu se recunosc în oglindă, pentru că nu ştiu cum sunt ele în realitate?

– – –

Au mai răspuns la această temă: redskyanaveronicavirusachescorpioCitaanacondeleCarmen.

almanaheprofunzimi.

Read Full Post »

De mai bine de jumătate de an nu am mai scris nimik referitor la politică pe acest blog. (spuneam AICI )

Nu mi-am schimbat convingerile dar nu mai simt nevoia de a le tot explicita.

În urma unui dialog interesant, (pe alt blog – copacul din pădure) cu un om pe care îl respect, am primit o replică formidabilă dacă nu cumva, memorabilă:

“Noi creem timpul. Avem la dispozitie exact atita timp cit decidem noi ca avem. Distanta fata de politica este distanta fata de cit de mult dorim sa fim in afara unei oarecari politici. E o lupa de timp”.

Lupă de timp.

Formidabilă sintagmă! Lupă de timp.

Putem noi oare, să dilatăm timpul – istoric – printr-o LUPĂ individuală, atîta vreme cît nu ne putem închega ca tot (ca neam) ?

Putem noi oare, să restrîngem timpul – istoric – numai la nivelul aşteptărilor proprii ?

Ce fel de LUPĂ folosim în timpul şi pentru timpurile în care trăim ?

Nu văd cum ne putem sustrage politicii, pentru că politica ne decide viaţa, fie că recunoaştem acest lucru, au BA.

Problema este : cu ce soi de lupă privim noi politica ?

Şi mai ales, cum putem noi să creem timpul în care trăim ?

Implicîndu-ne ?

Implicîndu-ne privind prin ce soi de LUPĂ de timp ?

– – –

Cuvinte din trecut mai găsiţi la: anaveronicapsiCitaanacondeleCarmen.

Read Full Post »

– Iar ai gărgăuni!

– Eu?

– Da da daaa, tu!

– Cum aşa?

– Foarte simplu: te crezi imuabil.

– Imuabil? Cum aşa?

– Repet. Foarte simplu: crezi că ai un bagaj enorm de simţuri.

– Nu înţeleg.

–  Nu înţelegi?

– NU!

– Bine. Hai să o luăm metodic: ce crezi tu că înseamnă “imaginar”?

– Imaginar? Nu înţeleg ce vrei să spui.

– Uite: imaginar înseamnă să ai la îndemînă întotdeauna, un calup de idei, care chiar dacă nu au fost experimentate niciodată, ar putea fi.

– Tot nu înţeleg.

– Mă exasperezi. Încearcă să-ţi imaginezi, că ai o geantă plină cu cărţi, în care oamenii  au îndesat ştiinţa lor despre realitate.

– Realitate? Asta ce mai e?

– Dacă nici măcar atîta lucru nu înţelegi, mă las păgubaş.

– Păgubaş?

– Da, mă las păgubaş!

– Bine.

– Ba, nu e bine deloc!

– Nu e?

– Nu!

– De ce?

– Cum să-ţi mai spun?

– Cum vrei.

– Bine, încerc. Deci. realitatea nu este un ţesut apos de senzaţii calpe, ci este ceea ce ar trebui să vedem fără ochelari de cal.

-Cal?

– Nu cal ci, ochealari de cal.

– Devii tot mai inconstant şi tot mai greu de înţeles.

– Asta pentru că nu te mai gîndeşti decît la fleacuri.

– Fleacuri?

– Exact, fleacuri.

– Şi spui că am gărgăuni?

– Ai!

– Bine, am. Dar ţine minte: decît să mai gîndesc la iRealităţi im-palpabile, prefer să sorb în linişte, un salic plin cu un suc acidulat.

– Da. Nu uita ca înainte să savurezi sucul, să-l pui lîngă tîmplă; dacă este destul de rece,  poate îţi mai domoleşte gărgăunii din cap.

– Tot nu înţeleg de ce crezi tu, că sînt imuabil. Şi nu mai confunda simţurile cu simţămintele…

– Eu confund?

– Eu aşa cred.

– – –

La această duzină a clubului psi, au mai participat: bluerivervalentinaanaveronicarokssanaalmanaheredsky.

scorpiovirusacheblogvistacristiangheorghevantdetoamnaanacondeleCarmen.

Carmen.

Read Full Post »