Azi s-au împlinit exact şapte ani de cînd marele iubitor de oameni, marele iubitor al credinţei, marele om care a contribuit decisiv la actuala configuraţie politică a lumii, respectiv Papa Ioan Paul al doilea, a trecut din planul terestru la nemurirea conferită înaltelor spirite ale omenirii – la veşnicie.
Personal, îi port o vie recunoştinţă Sanctităţii Sale. Am urmărit la tele, alături de miliarde de oameni, lunga şi fructuoasa Sa operă mundană, am văzut cum în plin secularism acest OM a reuşit să reaprindă flacăra credinţei în cele mai atee locuri din lume – Cuba, România, etc.
Am urmărit tot la tele, ceremonia de înmormîntare. A fost prima dată cînd în viaţa mea, m-am rugat. Am spus cam aşa ceva: Doamne Dumnezeule, dacă acest OM este alesul Tău, lasă-mă te rog să văd nemijlocit, locul în care se odihneşte, întru slava Ta.
Peste un an de zile, eram la Vatican, locul unde am primit revelaţia. Eu, ateul, m-am redimensionat…
De atunci şi pînă acum, am străbătut meleaguri care înainte, mi se păreau inaccesibile. Visele mele cele mai frumoase, au căpătat un contur real. Am ajuns inclusiv pe tărîmul Sfintei Ţări, Israel, pe urmele bătute de Mîntuitor, în urmă cu două mii de ani…
E puţin lucru? Nu e.
Recitesc în aceste momente o carte scrisă de Sanctitatea Sa, Planul lui Dumnezeu – decalog pentru mileniul trei (editura enciclopedică, 1999). Voi reda din această mirabilă carte, un scurt fragment.
“Există pace militară, pace socială şi pace lăuntrică. Trebuie să sperăm întotdeauna, în toate felurile, că va subzista pacea militară şi cea socială şi trebuie să colaborăm şi să contribuim pentru ca ele să dăinuie şi să prospere.
Din păcate, ştim însă că în orice veac şi în orice timp s-au ivit naţionalisme, revendicări teritoriale, oameni puternici care amăgesc masele, nedreptăţi care trezesc apoi revanşe şi răzbunări. În sfîrşit, înţelegem că cea mai mare bogăţie este pacea lăuntrică şi propunerea de a menţine pacea cu toţi.
Este impresionant să constatăm că perioadele de pace pot deveni şi perioade de corupţie, de mizerie morală, arivism, mentalităţi pur pămînteşti şi lumeşti. Pe de altă parte, ştim că războiul este consecinţa păcatului şi cauză a unor suferinţe imense şi cruzimi oribile.”
Mai e ceva de spus? Nu ştiu… Voi aveţi ceva de spus?
Tiberiuorasanu's Blog 
Nu știu dacă ar fi important să (mai) avem ceva de spus… poate la pacea lăuntrică să fi rămas, unii dintre noi, restanți…
Frumoasă evocare, și eu l-am simțit aproape…
Chiar dacă nu spunem prea multe, măcar să ne gîndim uneori…
Tare mi-a placut omul asta!
Pentru mine a însemnat enorm!
Bine că ți-ai amintit. A fost o persoană pentru care am avut un imens respect.
Mulţi ar trebui să-i purtăm recunoştinţă. Foarte mulţi.
nu cred că ar mai fi ceva de spus.
şi mă întreb cu surprindere: chiar au trecut şapte ani? însemnat om a mai fost… fie iertat, iar tu, omule, binecuvântat fii pentru că ne reaminteşti…
Da, au trecut şapte ani. Mulţumesc, dragă psi.
iti multumesc pentru acest articol!
Tare mă bucur că ţi-a prins bine. Mulţumesc pentru.
Unele dintre cele mai cunoscute declaraţii ale Suveranului Pontif au fost:
1. „Ştiinţa poate să purifice religia de erori şi superstiţii. Religia poate să purifice ştiinţa de idolatrie şi false absolutisme”.
2. „Justiţia socială nu poate să fie obţinută prin violenţă. Violenţa omoară ceea ce ar trebui să creeze”.
3. „Viitorul începe acum, nu mâine”.
4. „Marele pericol pentru familii, în miezul unei societăţi în care idolii sunt plăcerea, comfortul şi independenţa, este că oamenii îşi închid sufletul şi devin egoişti. Cea mai rea închisoare este o inimă închisă”.
5. „Războiul este o înfrângere pentru umanitate. El nu rezolvă problemele pentru care se ţine lupta”.
6. „Tinerii sunt ameninţaţi…de folosirea demonică a tehnicilor de publicitate care promovează o înclinaţie naturală spre a evita munca prin promisiunea unei satisfaceri imediate a oricărei dorinţe”.
7. „Libertatea nu înseamnă să faci ce vrei, ci să ai dreptul să faci ce vrei. Când libertatea nu are un scop, când nu ascultă de vocea conştiinţei, se întoarce împotriva umanităţii”.
8. „Adevărata sfinţenie nu înseamnă ruperea, detaşarea de această lume, ci mai degrabă înseamnă să depui un efort pentru a aduce învăţăturile sfinte în viaţa de zi cu zi, în familie, la şcoală, la serviciu”.
9. „O scuză este mult mai rea decât o minciună, pentru că o scuză este o minciună mascată”.
10. „Omul care se adânceşte în scepticism şi relativism se depărtează, într-o libertate iluzorie, de adevăr”.
Mulţumesc, Gina.
Aş mai adăuga celebra vorbă: nu vă temeţi!
Eu cred ca daca trebuie sa fim recunoscatori fata de cineva, atunci fata de Dumnezeu Tatal si fata de Isus Cristos, care s-a jertfit pentru noi, si nu fata de un om pacatos ca si noi.
O fi avut el multe calitati, o fi facut si fapte bune, indiscutabil, dar mai sunt si altii care au aceste insusiri si merite.
Dar de venerat trebuie venerat DOAR DUMNEZEU.
Nu doresc sa critic pe nimeni spunand aceasta, nici sa judec si nici sa condamn, e doar parerea mea, bazata pe Cartea Cartilor: Biblia.
Un salut prietenesc tuturor!