Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 19 aprilie 2012

De la Zurich la Basel

Primii noştri paşi pe tărîm elveţian:

Plecasem din Bucureşti ferm convins că de la Zurich la Basel vom merge cu TGV-ul elveţian, respectiv Lyria. Poate, altădată. Acum, ne-a învăţat nepoata mea să ne procurăm nişte chestii grozave, denumite PASS turistic. Cu aceste pass-uri miraculoase avem reduceri substanţiale la călătoriile cu trenul, la transportul în comun urban (tramvai, autobuz, troleibuz) şi interurban (autobuzul galben), la eventualele călătorii cu vaporul, parţial la transportul pe cablu şi chiar acces gratuit, la muzee! Aceste pass-uri sunt de mai multe feluri; fie pe o perioadă de timp fixă, fie pentru un număr predeterminat de călătorii, şi sunt emise pentru grupuri de la două la cinci persoane. Voi reveni la aceste pass-uri, pentru că merită.

Deocamdată, ne-am urcat într-un tren local, un soi de navetă care opreşte în fiecare staţie de pe parcurs. Periferiile Zurich – ului nu-mi par cîtuşi de puţin atrăgătoare; este o zonă industrială cu depozite, zeci de linii ferate şi nenumărate autostrăzi suspendate (unde eşti Oprescule ? 🙂   ), peisaj neutru pigmentat de construcţii fără nimic spectacular dar, extrem de utile… Vom reveni pe acest traseu de cîteva ori, şi voi mai povesti cîte ceva.

Trenul acesta nu este prea ponosit dar, nici nu prea străluceşte de curăţenie; mulţi turişti, ceva localnici (navetişti), oameni de toate felurile şi de toate culorile. După ce parcurgem cîteva staţii, peisajul începe să semene cu imaginea pe care o aveam eu despre Elveţia: case frumoase, ogoare îngrijite, livezi, terase cu viţă de vie, curăţenie desăvîrşită, peisaje minunate. Într-un castel cu alură medievală, şi-a găsit sălaş o fabrică de bere. Asta-mi place! 😀

Vine şi prima surpriză: controlorii. Un bărbat între două vîrste şi o fată frumoasă, cer politicoşi şi surîzători, legitimaţiile de călătorie. Evident, toată lumea are aşa ceva. Deci ? deci, simplu: cînd anume categorii de călători au priceput că-şi pot cumpăra bilete on-line (telefoane deştepte, tablete, etc) numai cînd apar controlorii, şefii cei mari au luat măsuri extreme; respectiv, au sporit numărul controlorilor iar regulile au fost înăsprite. Adică, nu prea mai merge să prezinţi tichetul de călătorie cumpărat on-line, la prea multe minute după ce trenul a plecat din staţie. Aveam să pricep ceva mai tîrziu de ce viaţa celor care încearcă să fraudeze sistemul, este destul de grea în Elveţia. Voi reveni la acest aspect, la vremea potrivită (Cascada Rinului). Deocamdată am ajuns la Basel în gara elveţiană (mai sunt două gări = gara franceză şi gara germană, dar despre asta, mai tîrziu), iar de la gară pînă “acasă” nu mai avem mult de mers. Mîine vom avea o zi plină deci, pe mîine! Cu poze. 🙂

Read Full Post »

De aici începe relatarea excusiei noastre, din Eveţia :

Mai avem exact o oră pînă la decolare. Vremea este frumoasă şi caldă, iar paserile de metal stau liniştite la sol aşteptîndu-şi pasagerii. Nu prea mulţi deocamdată, la terminalul pentru Zurich. Vreo optzeci, cred. Poate mai mulţi. Am avut o scurtă aventură la chek-in cu bagajele. Cerberul respectiv a stabilit că avem prea mult bagaj pentru tipul nostru de bilet şi că ar trebui să mai plătim vreo 150 de euro pentru excedent. Pînă la urmă, se mulţumeşte cu 75; iar dacă se gîndeşte şi mai bine, 150 de RON ar funcţiona exact ca formula din poveste: Zurich, deschide-te! Deci: un bagaj mai mititel s-a metamorfozat brusc din bagaj de cală în bagaj de mînă, prin voia cerberului. Nu mai contează că la trecerea prin furcile caudine ale maşinăriilor ţipătoare în prezenţa metalului (cum se numesc?) am rămas fără spray, fără briceagul meu elveţian (îmi voi cumpăra eu, altul – he he heee) şi fără alte cîteva flecuşteţe… Am scăpat de cerberi şi aşteptăm ambarcarea. Asta este tot ce contează.

Pînă la avion suntem transportaţi cu un maxibuz. Avionul de tip Fokker are 100 de locuri din care libere au rămas numai cîteva. O bandă de magnetofon repetă (şi) în limba engleză instrucţiunile de salvare în caz că… Pe post de stewardeze sunt două fete frumoase; o asiatică şi o blondă, amîndouă înalte şi perfect înveşmîntate în aura unui surîs binevoitor.

Călătoria poate să înceapă. Auspiciile sunt extrem de favorabile.

Avionul s-a pus în mişcare către capătul pistei. Suntem pe locurile 14 A şi 14 B exact în dreptul aripei din stînga. Pe partea dreaptă mai sunt (cîte) trei fotolii, iar în faţa noastră sunt ieşirile de siguranţă… Zborul va dura circa două ore şi 15 minute.

Gata! Viteză, portanţă şi ţuşti! ne-am căţărat pe cerul de deasupra aeroportului Otopeni şi luăm cap-compas spre Zurich. Senzaţia de zbor este vag anihilată de senzaţia de stat pe loc dar asta, numai dacă priveşti pe geam unde norii par să alcătuiască mormane de nea albă, pufoasă, puternic luminate de un soare generos.

Soare despre care am auzit că la Basel – prima ţintă a călătoriei noastre, este cam timid.

Fetele au pus gheridonul în mişcare, dar cum nu văd pe nicăieri oferta de produse nu ştiu la ce să mă aştept. Pînă la urmă, optăm pentru cîte-un sandviş (mititel) cu şuncă de vacă asezonat cu cîte-o sticluţă de GRENACHE MERLOT – franţuzesc – foarte bun(e) şi cu cîte-un pahărel de apă minerală. Ca şi la El – Al, totul este inclus în preţul biletului (nu ca la zborul către Catalunia). Buuuuun!

Am început să coborîm pentru aterizare. Pe ultima sută de metri, fetele ne împart voioase mostre de ciocolată cu lapte, elveţiană. Un deliciu! Am intrat în norii compacţi şi tot coborîm. Soarele a rămas undeva sus, deasupra plafonului de nori, iar noi vom fi botezaţi la descinderea din avion de o ploicică palidă, caldă şi-mi place să cred, binefăcătoare. Bine-aţi sosit pe tărîmul lui Wilhelm Tell!

Read Full Post »

Laptop

Încep aici, relatarea unei excursii fabuloase prin Elveţia. Deci 🙂

– No laptop?

– No laptop!

A început să mă amuze mirarea cerberilor din aeroporturi cînd îi văd cum constată nedumeriţi că geanta mea de umăr pentru laptop are de toate, numai laptop, nu. Ştiţi cum este vorba: la început a fost… un note-book, căruia i-am cumpărat o “coajă”; de note-book m-am cam despărţit în călătorii, de geantă, NU.

Deja suntem în uriaşul aeroport Zurich şi am trecut de toate barierele. De toate? Nu chiar… De data asta, impresia mea despre precizia elveţiană (voi reveni la acest subiect) a intrat într-o scurtă mirare: de ce tocmai avionul nostru este întîrziat cu 15 minute? De fapt, nu este singurul avion întîrziat. Mai sunt vreo şapte sau opt avioane în această situaţie. De ce? Nu ştiu…

Nu mai port păcătosul de note-book cu mine în călătorii, din varii motive. Mai ales pentru că mă perturbă. În loc să mă bucur de călătorie, mă repezeam să scriu. Gata cu tirania de tip laptop! No laptop? Hotărît lucru, NO! 🙂

Am decolat de o bună bucată de timp şi după ce-am admirat pe săturate şerpuiala luminilor care se întretaie la sol, am intrat cu toţii, cu avion cu tot, în întunericul nopţii. Îmi cam urlă motoarele în timpane dar, asta e: ne întoarcem acasă (voi descrie şi decolarea) cu acelaşi Fokker de 100 de locuri şi noi stăm pe rîndul 19 din 20 (a cîte cinci locuri) exact lîngă turbopropulsorul din stînga. Atîta pagubă: aceste 14 zile petrecute în Elveţia ar fi meritat şi sacrificii mai mari decît ceva întîrziere şi două ore de zbor cu timpanele agresate. Două ore trec mintenaş cît despre întîrziere, să fim serioşi: cu ce să coordonăm (voi reveni la coordonarea integrată şi incredibilă a mijloacelor de transport în comun din Elveţia) aterizarea de la Bucureşti? Cu transportul în comun de noapte? Bună glumă. Cu rechinii care se autointitulează taximetrişti? Ăştia oricum abia aşteaptă să ne jecmănească aşa că răbdare au. Să ne vedem noi cu bine la sol, să ajungem acasă şi mîine (azi), după ceva odihnă şi alte alea, să vă anunţ: am ajuns acasă dragilor, şi bine v-am găsit!

Voi începe să depăn aventura helvetică în următoarele vreo… enşpe zeci de postări; material, am. Numai că trebuie transcris din agendă, în word şi apoi, pus pe blog. Am şi filme, am şi poze, am şi chef şi am şi timp.

Deocamdată mulţumesc tuturor celor care mi-au vizitat blogul în această perioadă de timp, mulţumesc tare mult celor care mi-au transmis urările lor de Sfintele Paşti, şi mulţumesc celor care doar s-au gîndit la noi.

Bine v-am regăsit, prieteni!

Read Full Post »