Basel per pedes; prima zi

Nerăbdarea îşi spune cuvîntul şi dimineaţa, nu zăbovim prea mult nici în pat, nici “acasă”. Deci, la drum!

Basel nu are pentru noi în prima zi, un aer prea sărbătoresc: o ploicică mocănească încearcă să ne taie cheful de plimbare deşi nu este frig. Ei şi? Noi mergem hotărîţi să descoperim ce ne poate oferi acest oraş care a fost locul de baştină al marelui matematician Euler, şi nu numai. Prin acest oraş au mai trecut sau vieţuit şi alte mari personalităţi ale culturii universale. Ar fi prea mult să-i amintesc pe toţi; voi face referire, măcar la cîţiva dintre aceştia. Măcar.

Înarmaţi cu o hartă sumară şi cu nişte indicaţii destul de vagi, începem să căutăm vestitul Munster. La ora 9 dimineaţa traficul este redus, iar trecătorii rari.

Ici-colo maşini de salubritate redau oraşului aerul de curat şi primitor. Clădiri de P + 5 mărginesc străzi înguste,  cotropite de linişte. Am senzaţia unui orăşel provincial deşi, Basel este al treilea oraş ca mărime din Elveţia şi se pare, cel mai bogat. Cel puţin preţurile, susţin această teorie.

La un colţ de stradă, un camion de mobilă îşi trimite către un apartament de la etajul cinci încărcătura, cu ajutorul unui mecanism ingenios: un soi de macara asistată de trei muncitori.

Nu peste multă vreme, descoperim uimiţi o catedrală destul de mare, dezafectată; de fapt, nu chiar dezafectată ci transformată într-un soi de restaurant-pizzerie-braserie sau cam aşa ceva… Se pare că lupta absurdă dintre catolici şi protestanţi are pe aici, forme radicale. Pur şi simplu, nu mi-a venit la îndemînă să o fotografiez. De ce? Nu ştiu. În fine…

Mai găsim în drumul nostru cîteva pieţe ad-hoc, unde eşti tentat cu tot felul de bunătăţi: legume, fructe, mezeluri; nu lipsesc gustările calde sau reci şi nici florile.

Aveam să aflu că ofertanţii nu sunt localnici ci, producători independenţi din Franţa şi din Germania, aflate la o aruncătură de băţ de Basel. În jurul prînzului tarabele dispar, iar locul este curăţat cu grijă şi redat traficului obişnuit. O altă biserică este transformată în muzeu (de istorie).

Din loc în loc, alte tarabe cu fructe şi legume decorează intersecţiile dintre străzi. La parterul clădirilor vechi dar bine întreţinute sunt magazine cu tot soiul de mărfuri. Scump? Să vedem: o umbrelă pliabilă este 10 franci, un spray ordinar 4,50 iar o caserolă de cherry, ajunge la 8 franci elveţieni. Citisem pe undeva că în Basel se găsesc nişte mîncăruri vegetale grozave. Nici nu este de mirare la cît costă carnea pe aici: 50 de franci / kg. de vacă, 30 franci carnea de porc, etc. Preţul cutiei de bere începe de pe la 2,50 şi tot urcă, iar vinurile pornesc de pe la 8 franci. Un vin bun costă totuşi, cam 15-25 de franci.

După ce întreb (iar) cum putem ajunge la Munster şi capăt indicaţii (în limba gimnastică 🙂  ) ajungem la Markplatz iar de aici, la doi paşi este unul dintre podurile care traversează Rinul între micul şi marele Basel.

De aici, o străduţă îngustă urcă spre o coamă deluroasă unde stă cocoţat maiestuos, Munsterul. Situat într-o piaţă care-i poartă numele şi încadrat de cîteva din cele peste 40 de muzee din Basel, Munsterul impresionează prin dimensiuni şi prin austeritate. Aflat într-o permanentă renovare, oferă totuşi prilejul şi privilegiul de a fi vizitat, filmat sau fotografiat. Dacă interesează pe cineva, aici este înmormîntat Erasmus din Rotterdam.

Nu zăbovim prea mult pe aici pentru că mai avem cîte ceva de vizitat. Coborîm dealul agale şi dăm cu ochii de un căţel cuminţel care-şi aştepta răbdător, prietenul biped.

Vedem în drumul nostru şi cum se distribuie poşta

iar dacă vreţi să faceţi unei femei o bucurie, nu ezitaţi să-i oferiţi flori…

Ajunşi din nou la pod, ne continuăm drumul pe un bulevard situat în apropiere. Foarte multe magazine mari, mici sau medii te tot îmbie cu mărfuri (nu prea de soi) dar preţurile…

Am mai văzut o biserică dezafectată (vorba vine) transformată în muzeu. Pe asta, m-am încumetat să o fotografiez

Am mers per pedes destul deci, este vremea să ne procurăm bilete pentru transportul în comun. Miraculosul PASS îşi face datoria şi căpătăm de la un automat dreptul de a călători întreaga zi, la jumătate de preţ. Asta tot face cam 6 franci de persoană. Reţeaua de tramvaie, troleibuze şi autobuze invadează toate străzile din centrul vechi. Practic, nu poţi merge pe jos mai mult de cinci minute fără să găseşti o staţie. Înarmat cu o hartă corespunzătoare, n-ai nici-o şansă de a te rătăci. Şi nici să-ţi pierzi vremea pentru că în fiecare staţie sunt indicatoare electronice care-ţi indică riguros, timpul pe care îl ai de aşteptat pînă la venirea autovehicului necesar.

Totul este reglat la parametrii unui gigantic ceasornic elveţian, ceasornic renumit pentru precizie. Ne lăsăm angrenaţi în acest carusel şi după ce mergem cîteva staţii cu un tramvai şi alte cîteva cu un autobuz, descindem în apropierea complexului Roche, unde lucrează peste 4000 de oameni plătiţi împărăteşte. Dar nu pentru Roche am venit noi aici ci… va urma. 🙂