Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 21 aprilie 2012

Provocarea duminicală a  domnului Costin Comba merită a fi onorată.

Propun şi eu, cîteva imagini ale Rinului, văzute din interiorul Muzeului Tinguely, Basel, Elveţia

Vă plac? Ce părere aveţi despre gratiile printre care se vede Rinul?

 

 

 

.

.

 

Read Full Post »

Scurt intermezzo

Am impresia că ŞI această relatare a excursiei noastre, întîmpină un zid de neînţelegere, sau şi mai neplăcut pentru mine, un munte de invidie.

Dragilor dragi, cititori ai blogului meu: pînă de curînd (şapte ani) n-am plecat din ţară nicăieri, niciunde. Nu mai insist, de ce. Bine?

Blogul meu, este unul dintre blogurile care-şi păstrează (încă) rostul unui blog: jurnal personal.

Ceea ce scriu eu pe acest blog, este destinat în primul rînd, memoriei familiei mele.

Dacă vă place ceea ce scriu-relatez-descriu şi vouă, cu atît mai bine. Dacă nu, NU!

OK?

Read Full Post »

Zurich

Excusia noastră prin Elveţia, continuă:

Şi ziua aceasta este cam mohorîtă dar măcar nu plouă. După o scurtă deliberare hotărîm scurt: direcţia Zurich. Mirabilul pass îşi face iar, datoria: de data asta putem merge cu un TGV fără să mai plătim nimic în plus. De fapt, aceste PASS-uri sunt valabile pentru orice tip de tren ai chef sau timp să iei, în orice direcţie pe teritoriul elveţian, indiferent cărei reţele feroviare aparţine trenul respectiv. Trebuie numai să ai mare grijă ca nu cumva să te urci la clasa a I-a dacă ai bilet de-a doua, că te-ai ars. Nu este necesar să reţii loc, pentru că locuri sunt din belşug şi pe alese. Fiind un tren german de mare viteză (şi distanţă) are în compunere mai multe vagoane de clasa I-a decît clasa a II-a, separate de un vagon restaurant. Controlorii s-au uitat atent la PASS-uri, la paşapoarte, la mutrele noastre şi au zîmbit încurajator: totul este OK. Totuşi. Doar pentru buna lor informare, suntem amabili să le spunem de unde pînă unde avem de gînd să mergem? Suntem.

Faţă de trenul acela local din prima zi, TGV-ul parcurge distanţa cu vreo 20 de minute mai repejor pentru că nu opreşte nicăieri pînă la Zurich.

Ajunşi în Zurich-gară (există şi alte gări: Zurich-Oerlikon, Zurich-aeroport) ieşim în stradă şi ne orientăm rapid.

Vom străbate per pedes cîteva străduţe din jurul gării, pe o rută turistică marcată pe o hartă. Ploicica sîcîitoare ne murează dar, nu băgăm noi în seamă aşa flecuşteţ. Privim la vitrinele pline cu lucruri frumoase dar evident scumpe, admir curăţenia străzilor şi silenţiozitatea tramvaielor şi troleibuzelor care alunecă printre noi nici prea pline, nici prea goale.

Mai întîi, urcăm nişte trepte spre “Curtea cu tei”,

un platou de pe care avem o minunată panoramă a oraşului în depărtare,

iar aproape vedem rîul Limmat pe care plutesc vaporaşe, bărci şi răţuşte.

Este o oră nepotrivită pentru a vizita cele cîteva catedrale din apropiere dar, izbutim totuşi să ascultăm orga într-una dintre ele

şi să admirăm nişte superbe vitralii semnate de Chagall, în Jungfrau Munster (no foto, bleah… ). Cum ne-am apropiat de un debarcader, ne urcăm într-un vaporaş care face turul scurt (90 de minute) al Zurichsee.

Ambele maluri sunt populate cu diverse construcţii; fiecare metru pătrat de pămînt este folosit pentru ridicarea unor case de diverse înălţimi, case de lux cu o privelişte minunată.

Şi aici, accesul pe vaporaş este pentru noi gratuit, graţie PASS-ului. De fapt, vaporaşele acestea n-au numai un scop turistic. Ca şi la Lucerna – vom vedea -, ca şi pe alte lacuri, aceste vaporaşe sunt parte a sistemului integrat (FOARTE BINE SINCRONIZAT) de transport: avion, tren, vapor, autobuze interurbane şi uneori, chiar transport local urban şi chiar transport pe cablu! Incredibil dar, ADEVĂRAT!

Păcat numai că aceste pass-uri nu acoperă şi preţul berii (Braugold – 0,33 cl. – 5,90 franci sau al cartofilor prăjiţi – 9,90 franci o farfurie plină + două casolete minuscule cu sos de roşii).  🙂

La malul lacului se văd lebede

Iar pe undeva aproape de unul dintre maluri, o arteziană înalţă apa spre cer.

Soarele se luptă din greu cu norii dar, deocamdată nu prea iese biruitor. Singurii care nu par interesaţi de peisaj sunt cîţiva copii care zburdă printre noi, mai blonzi decît berea sau decît spicele de grîu, pe chipul cărora străluceşte fericirea unei copilării în care grija, necazul, nevoia, amărăciunea şi alte feţe hîde ale omenirii, lipsesc cu desăvîrşire. Tare mă bucur că există pe această lume, ŞI copii fericiţi!

Timpul zboară neştiut, acostăm, şi ne abatem puţin – deloc pudici – prin cartierul felinarelor roşii. Zero activitate la ora aceasta post-matinală; cel puţin, aşa presupun 🙂  .  Totuşi, mulţi oameni populează terasele sorbind alene fiecare din pahare cu te miri ce, aşteptînd fiecare ştie el sau ea, ce. 🙂

Timpul este la mare preţ în Elveţia, iar renumitele ceasuri cu cuc apar în vitrine

Nici simbolul bine cunoscut nu lipseşte

Ne îndreptăm spre gară. Dar nu plecăm de aici înainte de a merge şi la… va urma.

Read Full Post »

Clubul psi revine în forţă. Şi cum de data asta avem de înşiruit cuvinte ireale, m-am gîndit că aceste cuvinte pot ilustra o parte a operelor lui Tinguely. Adică:

imaculatura

imaculatura

tentalent

minutacul

snurcus

cuscal

suspinten

cedruga

pionegru

pastenie

convrig

paradistanta

elicerc

Voi ce părere aveţi?

Read Full Post »

Muzeul Tinguely

 Unul dintre punctele de mare atracţie ale oraşului Basel, este Muzeul Jean Tinguely. Pictor şi scuptor, acest artist este un soi de geniu trăznit, mare născocitor de maşinării perfect inutile. De la dimensiuni centimetrice pînă la dimensiunea unui autobuz, toate aceste drăcii acţionate electric, se scutură, se învîrt, produc zgomote şi lumini şi dau senzaţia unui haos controlat.

Evident că în faţa acestor drăcării, sufletul nostru plonjează în timp şi fraternizează cu cetele de copii veseli care se amuză copios apăsînd pe butoanele care pun maşinăriile în mişcare.

Muzeul adăposteşte la rîndul sau o expoziţie de artă modernă (contemporană) din care n-am priceput nimic dar, m-am amuzat copios.

Muzeul este donaţia Fundaţiei Roche, pentru oraşul Basel şi este aşezat pe malul Rinului, într-un părculeţ splendid amenajat mai cu seamă pentru copii. Şi tot în incinta muzeului se află un restaurant curat şi îmbietor, unde poţi să comanzi cîteva feluri de mîncare aspectuoase. Vă sigur că deşi preţul este ridicat, gustul şi servirea sunt excelente.

La intrarea (sau la ieşirea) din muzeu, un grup de copii joacă şah iar atmosfera este împrospătată ce o fîntînă arteziană. Se putea altfel? Tot marca Tinguely.

După arta modernă mergem la Kunst Muzeum să redescoperim arta clasică.

Clădirea muzeului este impunătoare şi sobră, iar după ce străbatem o curte dreptunghiulară dominată de un grup statuar semnat de Rodin, pătrundem în holul unde se află recepţia.

Pass-ul funcţionează şi aici şi bine face că biletele sunt destul de scumpe. Muzeul este structurat pe secţiuni precis delimitate şi poţi să vizitezi eventual numai ceea ce te interesează. O bogată colecţie de Renoir, Manet, Monet, Cezanne, Gauguin, Kokoshka, mulţi alţi pictori celebri sau cunoscuţi mai mult de specialişti ne readuc sufletele la dimensiunea artei adevărate, după incursiunea în modernism. Discret, într-un salon oarecare, poate fi admirat un Tors de femeie ieşit de sub dalta măiastră a lui Brîncuşi, aflat destul de aproape de o sculptură magnifică a maestrului său, Rodin.

Totuşi, ce este prea mult este obositor şi deşi în zilele următoare muzeele sunt închise, decidem să ne retragem “acasă”. Avem destulă vreme la dispoziţie pentru pentru tot ce vom avea chef sau vom putea face, sau vizita.

Read Full Post »