Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 23 aprilie 2012

Lucerna 3

S-a înserat bine de tot dar, este prea devreme să mergem la hotel. Ne plimbăm pe străzi în căutarea unui restaurant. Pînă la urmă, întrebăm un şef de sală unde putem  găsi un restaurant unde se pot ospăta şi păcătoşii de fumători. Amabil, acesta ne explică ce şi cum şi, MINUNE! îl găsim după indicaţiile domniei sale date nouă monogloţilor în limba gimnastică şi, IUHUUUU! îl  găsim cu uşurinţă.

Cum vinurile se tot caţără pe lîngă nivelul de aproape suta de franci sticla, optăm tot pentru bere. Vinurile, le vom degusta noi mai mult, pe “acasă”. Spun mereu “acasă” între ghilimele, pentru a face deosebirea dintre “acasă” de acasă şi “acasă” denumit orice loc vremelnic de cazare. Automatisme?

Adică, avem voie să fumăm în prima încăpere amenajată vezi tu drăgăliţă doamne,  ca bar. De fapt, şi în bar poţi să comanzi tot ce vrei, la fel ca şi în salonul propriu zis în care, Rauchen Verbotten.

Ei, altă viaţă pe capul nostru. Preţuri accesibile, curat, muzica în surdină, lumina în semitonuri de clarobscur discret, personal stilat şi extrem de amabil. Cum altfel? Suntem în Lucerna, Elveţia.

Eu am comandat Rosti mit schienken und spiegelei; Silvia a comandat Martini rosti mit ei, tomaten, schinken und Keseuberbacken (sau cam aşa ceva 🙂  ). Mîncarea a fost excelentă, fără să fie cine ştie ce: cartofi, şuncă, ou, verdeţuri, condimente, sos de roşii, brînză. Rosti este de fapt, toată savoarea, pentru că este o artă să pregăteşti bietul cartof în trei moduri diferite pentru acelaşi fel de mîncare: ras şi semi-fiert ca pat pentru şuncă şi apoi rumenită toată compoziţia la exterior într-un fel de crustă aurie delicioasă peste care tronează un ou prăjit ochi. Totul asezonat gospodăreşte cu ierburi, condimente şi sos de roşii.

Rosti pentru toată lumea de la Mih

rosti-german-fried-potato-berlin-germany+1152_12892748061-tpfil02aw-5666.jpg

Ne retragem totuşi mai devreme la hotel că nu pentru mîncare şi pileală am venit noi, la Lucerna. Mîine ne vom căţăra suuuus, pe Muntele Pilates. Dacă vremea se va îndura de noi, vom avea parte de peisaje minunate iar dacă nu, rămîne să ne lăudăm că am fost şi noi, pe acolo. NU? 🙂

Read Full Post »

Lucerna 2

Am pornit agale tot în aval şi după ce admirăm două pete cromatice care împodobesc un zid,

foarte aproape de hotel începe urcuşul pe creasta zidului vechi de apărare al oraşului. În zare se vede un admirabil castel

După o primă tranşă de 36 de trepte pietruite urmează o alternaţă de alte trepte (133) şi de povîrniş domol.

Stînga şi dreapta peisaje minunate se iau la întrecere cu astmul meu, care şi cum să-mi taie respiraţia mai întîi. 🙂

Zidul are trei turnuri prin care se face accesul către “promenadă”. La primul turn, după escaladarea a încă vreo patruzeci de trepte – de lemn – găsim uşa închisă.

De ce? D’aia! La al doilea turn avem noroc şi reuşim să accedem pe zid.

De pe o cărare îngustă privim la panorama absolut fantastică a oraşului

apoi coborîm şi rătăcim alene pe străzile înguste şi curate ca-npalmă. Clădiri foarte vechi dar perfect întreţinute se armonizează cu clădiri mai noi în mod fericit. Magnifice magnolii împodobesc curţile vilelor.

Trecem pe lîngă o biserică catolică straşnic ferecată, pe lîngă o şcoală, pe lîngă alte şi alte clădiri minunate şi ajungem într-o intersecţie unde cîteva magazine cu delicatese ne atrag privirile. Mă uit cum se prepară nişte tartine cu brînză de Brie, gust şi rămîn în admiraţie: buuuune de tot! 🙂

Apoi mergem să vedem basorelieful care-l reprezintă pe un leu muribund,

la poalele căruia un lac mititel, este piscina preferată de cîteva răţuşte.

Lucerna nu este prea mare absolut deloc deci, ne reîndreptăm spre gară

din faţa căreia un vaporaş

nici nu are altă menire 🙂 pe lumea asta decît să ne plimbe şi pe noi, ca şi la Zurich. Cum este vremea prînzului consultăm o listă de bucate. Bine că am fost prevăzători şi avem nişte şniţele de “acasă” că dacă la restaurante o friptură costă cam 46 de franci, aici costă 64. Poftă bună!

Doamna care vine să întrebe dacă dorim ceva, este toată numai zîmbet deşi a observat clar că nu prea avem nevoie de fripturile dumisale. În multe alte locuri, vom vedea  anunţuri pe care scrie limpede: pick-nick verbotten! Nu şi aici. Totuşi. Comandăm nişte berici. Bineînţeles, şi aici PASS-ul a făcut minuni: plata pentru plimbare, zero!

Acest vaporaş merge totuşi prea departe aşa că după cîteva staţii coborîm şi vom lua altul în sens contrar, către Lucern(a). Repet, tot sistemul de transport este perfect integrat şi sincronizat: avioane, trenuri, vaporaşe, autobuze urbane sau interurbane şi unde este cazul, transport pe cablu. Fără glumă şi fără abateri de la orar.

Fiecare vaporaş are două clase, respectiv clasa a I-a pe puntea superioară şi clasa a II-a pe puntea de la nivelul apei. Am fost să văd cum arată clasa a I-a şi depun mărturie că nu este nici-o diferenţă: curat şi civilizat, peste tot.

După debarcare, am făcut o scurtă plimbare pe podul cel mare de lemn lîngă care erau orînduite dimineaţă, tarabele cu bunătăţi. Nici urmă de ele, acum. La capătul podului, cotim pe o străduţă şi intrăm într-o capelă în care peste 200 de oameni pot asculta slujba aşezaţi cumsecade, pe bănci lungi, de lemn. Pe fiecare bancă erau aşezate cîte şase biblii. Pe pagina de gardă a fiecărei biblii, stă scris: “Etgentum der PetersCapelle, Lucern”. Ca să se ştie! Aici, am fost abordat de o femeie care mi-a întins un tabel, îmbiindu-mă să mă semnez. Neştiind ce vrea de fapt, am ridicat din umeri a mirare. A plecat…

BLOGUIL ZILEI : http://www.atractii-turistice.com/lucerna-chintesenta-elevetiei/

Read Full Post »