Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 24 aprilie 2012

Berna

Ajunşi din nou la gară, ne interesăm cum putem ajunge la Berna. Aflăm că ori luăm o cursă locală pînă la Olten şi de acolo ajungem la Berna cu un TGV, ori aşteptăm aici jumătate de oră şi avem cursă directă. PASS-urile noastre funcţionează în ambele variante. Deci, luăm prima cursă spre Olten că în Elveţia, statul aiurea prin gări pare o ciudăţenie. 🙂 Distanţele nu sunt mari, iar vitezele nu sunt mici, aşa că ajungem la Olten mintenaş şi tot mintenaş vine şi TGV-ul. Ajuns la bord, inspectez niţel maşinăria asta şi dau peste nişte panouri care afişează atît viteza de moment cît şi ora sosirii la prima staţie.

Acest TGV nu este pe pernă magnetică ci, pe şinele clasice dar senzaţia de confort este extraordinară: curat, luminos, civilizat!

Vremea este capricioasă şi dacă la Lucerna ningea

după Olten plouă.

Nu mai durează prea mult şi ajungem la Berna. Cred şi eu cu astfel de legături şi cu astfel de viteze. Deşi pare scump, transportul nu este deloc aşa. E scump dacă nu călătoreşti decît întîmplător dar dacă ştii ce vrei, un sistem uluitor de Pass-uri reduce preţul biletelor la corespondentul lor din Ro, numai că aici banii încasaţi sunt folosiţi integral în sistemul integrat de transport (feroviar, fluvial, urban şi interurban, transport pe cablu). În Ro, banii aceştia sunt deturnaţi de necolaiciuci succesivi, iar datoriile de miliarde de euro sunt şterse cu nesimţire de guvernele succesive, care în loc să-l protejeze pe cetăţean, îl batjocoresc. Altă galaxie este Elveţia asta care unora le pare plicticoasă cînd de fapt, această ţară este curată, cinstită, bogată, civilizată. Adică cu vreo cîteva secole înaintea unor ţări din europa apuseană şi cu vreun mileniu înaintea europei estice. Zică gică-contra ce-or zice, asta ESTE realitatea pură şi dură!

La Berna (ca şi în alte oraşe vizitate) am făcut un scurt tur al centrului istoric. Nici aici n-am notat nimic, de inventat nu este stilul meu aşa că, las imaginile să spună ce au de spus.

Ursoaica şi puiuţul în copac

Gata! 🙂

Read Full Post »

Pilates

Bună dimineaţa! Avem parte de o surpriză dar, ne-am obişnuit: ploicica de aseară s-a transformat peste noapte într-o ninsoare calmă cu fulgi rari, fulgi care se aştern într-un strat subţire de nea proaspătă.

Vom coborî pentru micul dejun, apoi vom merge la autogara aflată chiar lîngă gară de unde vom lua un troleibuz spre Kriens, un orăşel satelit al Lucernei. Troleibuzul 1 pleacă din staţie exact la ora trecută pe tabel. Din staţie, ne-am procurat de la automat bilete pentru că pe aici, pass-urile noastre şi-au cam pierdut puterea. Nu ştiu de ce dar nici nu stau la taclale să aflu. Fără pic de milă, maşinăria ne-a stors de 66 de franci pentru troleu şi pentru telecabină, iar la gară am mai fost devalizaţi de 10 franci pentru a ne ţine în custodie un bagaj. Am eliberat camera de hotel aşa că…

Ninge frumos dar nu bate vîntul şi nici frig nu e. nici ţipenie pe străzi. Este totuşi, Paştele Catolic. Înainte de a ajunge la gară, ne-am oprit cîteva minute într-o catedrală Jezuită unde la ora 10 ar fi început un concert pentru suflători şi orgă. Nu şi pentru noi pentru că acum, mergem întins către Pilates. După vreo 15 minute aud un strigăt imperios: JOS! Ce? Cum? De ce? Simplu: pentru că am, ajuns la staţia unde trebuie să coborîm pentru a merge la telefericul pentru Pilates. Urcăm per pedes apostolarum o altă colină cîteva minute şi ne instalăm în primul teleferic. Urcăm, urcăm dar, de văzut prea mare lucru, nu vedem. În sfîrşit…

Pilates se traduce prin balaur, sau dragon. Multă vreme s-a crezut că acest munte este stăpînit de aceşti monştri şi nu s-a obosit nimeni să-l escaladeze. Pînă cînd un călugăr, s-a încumetat şi după ce a biruit greutatea urcuşului, a înfipt în vîrf mîntuitoarea cruce. De atunci, Pilates este vizitat asiduu, locul a fost împînzit cu teleferice şi cu telecabine, s-au construit hoteluri şialte facilităţi. Adică, locul a fost modernizat în beneficiul turiştilor de pretutindeni.

Facem un scurt popas pe un platou unde este o cabană cu de-ale gurii

şi de unde avem o panoramă minunată spre Lucerna. Un panou avertizează: luaţi-vă gunoiul. 🙂

De aici vom lua o altă hărăbaie mai mare, cu care ne vom căţăra pînă în vîrf. Odată ajunşi sus, trebuie să aşteptăm ca un cerber să vină şi să deschidă o uşă uriaşă din sticlă care separă staţia telecabinei de complexul hotelier. O sală imensă adăposteşte un bar, un magazin de artizanat şi suveniruri şi două căi de acces către hotel; una printr-un coridor în pantă şi una printr-o terasă unde sunt şezlonguri pe care doritorii se pot expune la soare, atunci cînd este cerul senin. Nu şi acum. Ceaţa şi ninsoarea ne împiedică să vedem peisajul dar, asta e. Nici fotografiile nu prea sunt utilizabile; nici cele din interior, nici cele din exterior. (lumina, ceaţa, ninsoarea…)

Mare lucru (în afară de schiat) nu este de făcut pe aici în aceste condiţii. În alte condiţii, am fi putut coborî pe alt versant al muntelui şi am fi revenit la Lucerna cu un alt vaporaş. Poate, altădată.

Acum, cel mult putem să vizităm Grota Dragonilor, un inel circular săpat în stîncă.

Nici aici nu este permis accesul pînă la capăt. La un moment dat, Grota iese pe o prispă inundată de zăpadă şi n-are nimeni timp să cureţe zăpada care se tot aşterne. Ne reîntoarcem în sala de aşteptare a hotelului de unde purcedem la telecabină, apoi la teleferic. La fereastra sălii de aşteptare se văd ţurşuri uriaşi.

Ceaţa s-a mai ridicat şi vedem din loc în loc diferite case; unele locuite permanent, multe locuite sezonier, în vacanţă.

Muntele este accesibil şi per pedes, sunt cîteva trasee de făcut dar repet, numai pe vreme frumoasă. Tot răul spre bine: dacă n-ar fi nins am fi văzut noi muntele Pilates înzăpezit? Cine ştie cînd…

Read Full Post »