„Acasă”

Plecăm exact la timp ca să prindem alt ZUG spre Zermatt. De data asta, unul mai nou şi mai modern, cu ferestre uriaşe, panoramice. Şi acesta, dacă nu te-ai urcat la ora fixă, închide uşile şi plească brusc şi rămîi pe dinafară pînă la următorul. Cît pe ce să o păţesc şi eu, după ce l-am pozat pe dinafară 🙂 . Cam gata cu soarele. Şi sus, la hotel, personalul aduna şezlongurile, mesele, păturile. Peste tot, schiorii încă mai împînzesc muntele pe nenumăratele pîrtii. Toate aceste pîrtii sunt reamenajate zilnic de cîte ori este nevoie, cu nişte utilaje speciale.

Nici nu-mi pot închipui în decursul cîtor decenii şi cu preţul a cîtor mii de miliarde a fost construită această uriaşă reţea. Şi departe de a se mulţumi cu ceea ce au, elveţienii construiesc neîncetat. Profitul este reînvestit în permanenţă… Calea ferată este pe un singur fir; numai din loc în loc este dublată pentru a face loc traficului din sens contrar; aşa se şi explică stricteţea cu care este respectat orarul de funcţionare.

Coborîm iar în gară şi după ce mai tîrguim cîte ceva luăm din micuţa piaţă centrală de lîngă gară un soi de taxi,

un autovehicul electric unde în afară de şofer, mai încap şase persoane + bagaje. Zermatt este compus dintr-o sumedenie de hoteluri, de chaleturi şi case ale localnicilor.

Toate au de la unul la şase etaje (din cîte am văzut noi) toate căţărate pe dealuri în terase supraetajate. Străzile sunt atît de înguste că par desenate într-un oraşel pentru păpuşi. Nu după prea multă vreme, ajungem “acasă”.  O vilă

unde avem şi noi rezervată o cameră pentru trei nopţi.

Nu e cameră ci, apartament în toată regula.

De pe terasă ar trebui să vedem Matterhorn dar deocamdată… este învăluit în nori.

Acest tip de apartament este închiriat de familii care vor să petreacă mai multe zile într-un loc, dar vor să-şi păstreze obiceiurile culinare sau nu vor să meargă la restaurant. Noi mergem şi la restaurant dar, ne place şi să ne gătim singuri măcar cîteodată. Trebuie să mărturisesc un lucru: rareori oferta de la faţa locului a întrecut aşteptările mele ca aici, în Elveţia. S-a cam înserat, foamea ne cam dă tîrcoale aşa că, poftiţi la masă dacă v-aţi adus de-acasă! 🙂 Noi ne-am adus de la supermarket. Şi încă un amănunt: scrumierele sunt aşezate strategic, pe terasă. aşa că, la dîrdîială cu voi, păcătoşilor de fumători 🙂 . Dar faptul că de pe terasă se va vedea foarte aproape Matterhorn compensează din plin această mică, foarte mică, sîcîială!

A! să nu uit: rezervarea şi plata se fac on-line iar odată ajuns, găseşti cheia la cutia poştală pe care stă scris, numele tău; n-ai servitori pe perioada retervată;  cum găseşti, aşa laşi în urma ta, cînd pleci. Evika! Lume civilizată! Şi am inaugurat şi briceagul elveţian proaspăt achiziţionat: m-am tăiat superficial, la un deget. 🙂 .