După un somn bun ne trezim instantaneu şi complet neplanificat pe la ora şapte. Sar din pat şi fug la verandă. Deschid uşa şi arunc bănuitor privirea către cer şi către munţi. Răsuflu uşurat: cerul este senin şi munţii încep să strălucească în lumina primelor raze de soare. Pentru cei mai matinali, telecabinele au început deja să funcţioneze. Cafee-makerul care aseară făcea nazuri a revenit la sentimente mai bune şi face acum, o excelentă cafea. Aragazul electric este tocmai bun să fiarbă nişte apă pentru a-mi prepara o supă la plic, delicioasă. Ziua începe deci, bine. Şi aici, un canal TV arată cum va fi vremea pe diversele masive muntoase din jur. Din cîte văd, soare şi cer senin chiar dacă pe alocuri temperaturile coboară sub zero grade Celsius. Deci, la drum. Aici este o hartă detaliată a locului:
http://ski-zermatt.com/features/zermatt-skimap.html
La zece minute de “acasă” este unul dintre principalele puncte de ambarcare pentru mai multe direcţii de ascensiune. Pe zeci de kilometri o reţea incredibilă de teleferice, gondole, telescaune şi telecabine acoperă masivul muntos în toate direcţiile, conducînd schiorii către nenumăratele pîrtii de schi, de dificultate diferită. Pentru a avea acces toată ziua la aeastă uriaşă reţea este necesar bineînţeles, un PASS. Poţi plăti şi separat la fiecare pîrtie în parte dar, asta o faci fie dacă vrei un singur transport, fie dacă vrei să te coste dublu sau chiar triplu faţă de cît costă pass-ul = 70 de franci. Noi alegem pass-ul.
Un panou electronic afăşează starea de fapt a pîrtiilor
O gondolă ne conduce pînă la Schwartsee Paradise, apoi o alta ne duce pînă la Tropkener Steg iar de aici, cu o telecabină urcăm în sfîrşit pînă la Matterhorn glacier Paradise. Clipul durează opt minute dar MERITĂ văzut.
Aici, mai întîi ne căţărăm pe nişte trepte de fier pînă pe o platformă unde bate un vînt amarnic,
apoi coborîm să vizităm cel mai înalt gheţar din Europa şi o grotă amenajată în inima gheţarului la altitudinea de 3883 metri.
Imagini neasemuite din grotă
Şi un scurt clip
Vremea este total potrivnică şi nu putem trece în Italia cu telefericul aşa că rămîne pe altădată. Coborîm iar la Tropkener Steg şi pe altă rută decît la venire pînă la Schwarsee paradise.
buna dimineata!
http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4972&Itemid=104
Bună dimineaţa!
Mulţumesc pentru semnalare.
Stări și lumi paralele!
Tocmai am citit un mesaj primit de la cineva de dincolo de Oacean- nu trebuie să-ți refuzi nimic din ce-ți poți oferi pe lumea asta. Îmi place nespus ce faceți voi!
Chiar că poți spune- O dată în viață!
O lume la care nu visam; am avut pur şi simplu, noroc.
Abia acum am început să înţeleg ce înseamnă CARPE DIEM!
Buna dimineata!
Uluitoare imagini!
Atotputernicia naturii in armonie cu temeritatea… smerita a Omului. Un paradox sublim (indrazneala si respect, contopite in efortul de a cucerii iubitor, inaltimile)…
Bună dimineaţa!
Matterhorn este perla coroanei; am văzut şi alte piscuri = Rothorn, şi alte staţiuni = Grachen, dar ce este la Zermatt-Matterhorn, nu mai găseşti decît eventual la Jungfrau.
Dar aceste minunăţii, dacă n-ar fi fost puse în valoare de un popor brav, n-ar fi însemnat aproape nimic. Nu mai dau exemple…
Absolut superbe imagini
Banuiesc ca este foarte rarefiat aerul pe-acolo. N-ati vazut stelute verzi?
Şi de alte culori! 🙂
Rarefiat? Aproape inexistent! N-am putut fuma DELOC!
Iaca, asta numesc eu inhalare a frumosului, chiar dacă-ţi taie respiraţia cele văzute şi porţia de tutun.
😛
Aşa a şi fost… 🙂
Serios vorbind, nu cred că am fumat acolo mai mult de 30 de ţigarete cu totul. Mă refer la întreaga călătorie de două săptămîni! Ar fi fost şi păcat să împut acel aer cu tutunul meu…
hehe…când natura supremaaa bate natura umană! 🙂
stai tu, numai să vezi natură în următoarele postări! 🙂
M-au impresionat cele două clipuri, totul este superb! Ca în Paradis, nu!?
Un paradis creat de Dumnezeu şi amenajat de oameni adevăraţi.
Speachless…sper sa ajung si eu pe acolo curand…
Abia acum am început şi eu să înţeleg ce-am văzut…
Să nu precupeţeşti nici-un efort. Musai să mergi!
e superb!!!!!!!!!!!!!!!!!…ce peisaje…ce aer cred ca e….uof! ce frumos!!!!
stai că nu am terminat. mai urmează. 🙂
știuuuuuu..abia aștept!!!!!!:)..cred că aștept mai mult ca voi:)))
🙂
Stau cu ochii pe ceasornic. Fix la ora 12 voi posta ceva poze însoţite de un text ad-hoc (pentru şi în cadrul clubului psi).
Apoooi, va mai urma cîte ceva interesant, cred eu: vreo zece postări (minim). 🙂
ps. am început să obosesc tot privind notele luate la faţa locului, să le coroborez cu fotografiile (vreo trei mii) şi cu cele 25 de clipuri filmate cu acest prilej.
Totuşi… nu voi abandona nici acest proiect, chiar dacă la ordinea zilei, este căderea guvernului MRU. 🙂
[…] de rezistenţă ale excursiei noastre au fost două dintre perlele coroanei turismului elveţian = Matterhorn cu Gornergrat şi cu Rothorn + Cascada Rinului. Am avut privilegiul de a vizita Castelul […]