Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 29 aprilie 2012

Atît cît am cutreierat noi prin Elveţia, n-am văzut nici măcar la o singură fereastră, clasica frînghie de rufe care să etaleze fără pic de jenă desuuri sau mai ştiu eu, ce. Am văzut aşa ceva şi prin Italia şi prin Franţa şi prin Barcelona, dar nu şi aici. Dacă am priceput eu bine, pe aici sunt două categorii de asociaţii de locatari: unele care permit achiziţionarea şi folosirea unei maşini de spălat individuale, şi altele care nu permit. Cele care nu permit acest lux, au la subsol maşini de spălat şi de uscat rufe, iar locatarii sunt programaţi cu precizie elveţiană cu ora şi ziua de spălat. Nu este prea comod dar, asta este: regulile sunt respectate cu stricteţe de toată lumea. Încălcarea regulilor de convieţuire atrage oprobriul comunităţii şi pentru recalcitranţi există instituţia amenzii care nu este deloc plăcută ci, foarte piperată. De aceea, peste tot pe unde am fost, am văzut faţade frumoase şi ferestre închise. La ieşirea din Grachen am văzut chiar şi un muncitor care spăla pereţii!

Regulile acestea au fost atent implementate şi respectate generaţii la rînd, pînă au devenit automatism. Chiar am observat că aproape nimeni nu se gîndeşte să nu se supună regulilor de bună convieţuire. Aceste reguli au devenit pur şi simplu, parte integrantă din felul de a fi al locuitorilor, fie ei autohtoni sau auslanderi.

Dacă stau să mă gîndesc bine, noi am reuşit să acoperim atît de mult din teritoriul helvet (aproape jumătate!) în atît de scurt timp, datorită transportului în comun perfect integrat şi sincronizat: tren, vapor, autobuz urban şi interurban. O reţea incredibil de bine dezvoltată de cale ferată de mare şi foarte mare viteză este foarte bine coordonată, iar din multele noduri feroviare, legăturile către diverse direcţii se succed la intervale foarte convenabile de timp. Nimeni nu-şi permite să irosească timpul preţios al turistului / sau al localnicului, să-i provoace nervi sau alte inconveniente. Am avut legături pe parcursul a două-trei ore şi din cîte două noduri de cale ferată şi n-am pierdut timp aiurea pe nicăieri.

Acest titlu inspirat (găsit de psi), se potriveşte de minune şi cu întreaga reţea de transport pe cablu ( frînghii de metal 🙂   şi noduri de legătură) între diversele gondole, teleferice, telescaune şi telecabine care străbat întreg masivul muntos. Fără să exagerez, am refăcut pe cablu un traseu, parcurs cu trenul şi cu un minibuz local!

Şi dacă tot am mers de cîteva ori cu vaporaşul, reamintesc faptul că aceste vaporaşe deşi sunt parte integrantă a sistemului de transport între localităţi, sunt concepute şi pentru promenadă de plăcere. Unele gări devin astfel, noduri de legătură cu aceste vaporaşe.

Am ceva noţiuni despre marinărie şi am observat cu plăcere că unele obiceiuri marinăreşti nu s-au schimbat de secole. Acostarea la dană se face tot cu ajutorul aşa zisei pară de abordaj, (un ghemotoc de frînghie sau o bucată de lemn în formă de pară) care este ataşată la o frînghie (cum o denumesc nepricepuţii 🙂  ), pe care  cunoscătorii o denumesc corect: saulă. Aceasta se balansează şi se aruncă la mal, iar marinarul de pe dană prinde saula şi leagă vaporul de babale prin intermediul unor noduri marinăreşti.

Şi am mai observat o altă modalitate de acostare dar despre aceasta, voi povesti la capitolul despre Cascada Rinului. Nu mai este mult pînă atunci iar acolo, am făcut şi nişte clipuri comentate în direct. Deci, un bob zăbavă. Bine? 🙂

Destoinicii membri ai clubului PSI care au răspuns acestei provocări sunt:

Carmen Pricop anacondele Cristinadone Some Words Carmen scorpio

Read Full Post »

Toate lucrurile bune sunt trei, spune o veche şi înţeleaptă zicală germană. Aşa este: trei. Cele trei zile de vis petrecute la Zermatt au trecut iar acum, suntem în trenul care ne va duce mai întîi la Visp. Privim pe geam aproape blazaţi; recunoaştem locurile: acolo am fost, acolo am fost, acolo am fost. Minunate locuri dar nu mă pot împiedica să amintesc zicala că omul sfinţeşte locul. Fără truda, priceperea şi abnegaţia învestite cu profesionalism de localnici, aceste locuri n-ar valora mare lucru. Toţi, dar absolut toţi oamenii pe care i-am întîlnit pe aici, au făcut totul, dar absolut totul, ca pentru banii cheltuiţi să primim maximul posibil. Amabili, pricepuţi, conştiincioşi, au avut răbdarea şi bunăvoinţa de a ne maximiza beneficiul de pe urma fiecărui franc cheltuit. Oamenii aceştia au învăţat cu timpul că un client mulţumit, mai aduce alţi patru clienţi în viitor pe cînd un turist jefuit nu aduce pe timp lung, decît faimă proastă. A meritat cu vîrf şi îndesat fiecare minut şi fiecare franc cheltuit aici. Rămîneţi cu bine locuri frumoase, rămîneţi cu bine, oameni buni!

Tot pe drum pe drum pe drum

La Visp zăbovim preţ de o ţigară şi mai departe luăm alt tren, spre Montreaux. Nu este TGV dar, vom ajunge acolo în ceva mai mult de o oră. După Visp, peisajul este mai calm, trenul merge repejor în linie dreaptă iar în stînga şi în dreapta defilează prin faţa noastră nişte dealuri destul de joase.  În zare încă se mai ivesc din cînd în cînd, crestele înzăpezite.

La poalele munţilor, nici urmă de nea. Primăvara a venit şi pe aici. Am spus că suntem la şes? Ei bine, m-am înşelat. Tocmai am intrat într-un tunel în care am mers mai mult de trei minute. Şi încă unul, şi încă unul. Prima oprire, la Sierre/Siders.

Între Sierre şi Sion, cît vezi cu ochii pe partea dreaptă, terase cu viţă de vie.

În gara Sion, un afiş interesant, reaminteşte că reclama este sufletul comerţului.

Tot pe partea dreaptă se succed acum livezi şi culturi de viţă de vie. Pe partea stîngă autostradă, pe care am subtraversat-o iar acum, şi în stînga şi în dreapta se văd diverse culturi şi livezi. O încîntare! Am văzut la Muzeul Cantoanelor o carte, intitulată pompos: De ce suntem atît de bogaţi! Fără să o citesc, deja ştiu răspunsul: elveţienii sunt atît de concentraţi pe muncă, încît nu prea mai au timp să se gîndească la furat. Mă rog, nu-i include aici şi pe unii dintre bancheri. 🙂 . după Martigny, de o bună bucată de vreme, suntem în partea franceză a Elveţiei. În tren aud vorbindu-se mai mult în franceză. Chiar şi anunţurile din tren sunt făcute în limba lui Hugo.

Hm? ce-i asta? O scenă ciudată: a venit controloarea iar un călător a agresat-o! n-am priceput de ce. Doamna a scăpat şi pare să vorbească la telefon. La prima staţie, apar poliţiştii. Derbedeul coboară şi fuge. Poliţiştii fuga după el. În doi timpi şi trei mişcări, huliganul a fost încătuşat. Voila!

Numai că din acest motiv, trenul stă iar noi riscăm să pierdem legătura la vaporaş. Al naibuilii golan. O fi fost drogat? În sfîrşit, plecăm. Trenul a recuperat întîrzierea şi am ajuns la Montreaux la vreme. Dar schimbăm planul. Luăm un troleibuz pînă la Castelul Chilon (zeci de poze interior)

de unde vom lua un vaporaş care ne va duce înapoi la Montreaux, de unde ne vom recupera bagajele lăsate într-un fichet la gară, apoi vom lua trenul pînă la Lausanne, unde vom parca iar bagajele pe undeva, şi după ce vom face şi pe aici o scurtă plimbare, salut!”acasă” la Basel cu noi, că am hoinărit destul. 🙂 .

Read Full Post »

Grachen

Grachen

Drumul pînă la Gratchen şerpuieşte pe serpentine în ac de păr; pe alocuri, pe un singur fir de circulaţie. Din loc în loc drumul este lărgit, unde autovehiculele din sens contrar aşteaptă să poată trece şi ele (autobuzul galben are prioritate absolută). Localitatea este foarte mică, foarte cochetă şi – ne-am obişnuit deja – foarte curată.

Urcăm cu gondola pînă pe un platou unde este un restaurant

şi de unde pornesc cele cîteva pîrtii aflate încă în uz. Sunt pîrtiile folosite în special de copiii înscrişi în Skischule.

Pîrtia principală, cea care porneşte de aici spre vale – cea mai grea – nu mai este accesibilă pentru că zăpada s-a topit şi pe alocuri se vede pămîntul.

Este totuşi, sfîrşit de sezon; sau pe aproape. De jur împărejur se văd saivane cu oi, case, vile şi bineînţeles, pădure cît cuprinde.

După ce-am înfulecat cîte-un cîrnat specialitate locală  prăjit şi scăldat în sos de roşii cu ceapă, am ieşit afară la o ţigară. Şi aici fumatul şi picknicken sunt verboten. Mare lucru de făcut pe aici nu mai este, am vrut doar să pot face o comparaţia cu Zermatt, aşa că luăm gondola în jos. Pînă la plecarea autobuzului mai avem ceva timp şi dăm o raită prin orăşel.

Sezonul este clar pe sfîrşite. Nici măcar preţurile mai scăzute de pe aici nu-i mai tentează pe turişti. Nici nu-i de mirare: deşi oferă mărfuri la jumătate de preţ, tot scumpe sunt. Vizităm Munsterul local, o catedrală în stil baroc (sau rococo?);este pustie dar, foarte încăpătoare. Numai pe scaune au loc peste 400 de persoane.

Lîngă catedrală un cimitir mic, cochet şi tăcut, invită la reflecţie. Şi aici, aleile sunt perfect aliniate, curate şi îngrijite cu migală.

Timpul a cam trecut; ne îndreptăm spre autogară, urcăm în autobuz şi privesc la şofer care priveşte atent la ceas. La fix! autobuzul s-a pus în mişcare.

Este o experienţă teribilă să trăieşti pe viu această sincronizare perfectă (sau aproape) dintre trenuri, autobuze, vapoare. Cînd ajungem înapoi cu trenul la Zermatt, un minibuz electric ne aşteaptă şi pe noi să ne ia şi să ne ducă “acasă”. Nici pomeneală să mai fi putut reface drumul înapoi pe propriile picioare. Cum mîine ne luăm rămas bun de la Zermatt şi vom pleca destul de matinal, mai sporovăim cîte ceva şi la nani cu noi! că suntem obosiţi atît de mişcarea făcută cît şi de uriaşa informaţie primită în acest scurt răstimp. Suntem obosiţi. Ei şi? Splendoarea are nu doar un preţ material ci, necesită şi un efort mental. Era să uit să amintesc că dacă dimineaţă am plecat cu iarna în spinare, seara ne-am întors cu primăvara în piept pentru că de la Grachen pînă la Zermatt, peisajul a fost inundat de un soare strălucitor. Privesc de pe terasă la Mattrerhorn, poate pentru ultima dată.

Este maiestuos, impunător şi pare liniştit. Dar nu e. Am învăţat deja să fac deosebirea dintre nori şi furtuna de zăpadă. Nu este nici-un dubiu: sus, acolo, vîntul năpraznic stîrneşte nori de zăpadă spectaculoşi dar foarte periculoşi!

.

 

Read Full Post »