Grachen

Grachen

Drumul pînă la Gratchen şerpuieşte pe serpentine în ac de păr; pe alocuri, pe un singur fir de circulaţie. Din loc în loc drumul este lărgit, unde autovehiculele din sens contrar aşteaptă să poată trece şi ele (autobuzul galben are prioritate absolută). Localitatea este foarte mică, foarte cochetă şi – ne-am obişnuit deja – foarte curată.

Urcăm cu gondola pînă pe un platou unde este un restaurant

şi de unde pornesc cele cîteva pîrtii aflate încă în uz. Sunt pîrtiile folosite în special de copiii înscrişi în Skischule.

Pîrtia principală, cea care porneşte de aici spre vale – cea mai grea – nu mai este accesibilă pentru că zăpada s-a topit şi pe alocuri se vede pămîntul.

Este totuşi, sfîrşit de sezon; sau pe aproape. De jur împărejur se văd saivane cu oi, case, vile şi bineînţeles, pădure cît cuprinde.

După ce-am înfulecat cîte-un cîrnat specialitate locală  prăjit şi scăldat în sos de roşii cu ceapă, am ieşit afară la o ţigară. Şi aici fumatul şi picknicken sunt verboten. Mare lucru de făcut pe aici nu mai este, am vrut doar să pot face o comparaţia cu Zermatt, aşa că luăm gondola în jos. Pînă la plecarea autobuzului mai avem ceva timp şi dăm o raită prin orăşel.

Sezonul este clar pe sfîrşite. Nici măcar preţurile mai scăzute de pe aici nu-i mai tentează pe turişti. Nici nu-i de mirare: deşi oferă mărfuri la jumătate de preţ, tot scumpe sunt. Vizităm Munsterul local, o catedrală în stil baroc (sau rococo?);este pustie dar, foarte încăpătoare. Numai pe scaune au loc peste 400 de persoane.

Lîngă catedrală un cimitir mic, cochet şi tăcut, invită la reflecţie. Şi aici, aleile sunt perfect aliniate, curate şi îngrijite cu migală.

Timpul a cam trecut; ne îndreptăm spre autogară, urcăm în autobuz şi privesc la şofer care priveşte atent la ceas. La fix! autobuzul s-a pus în mişcare.

Este o experienţă teribilă să trăieşti pe viu această sincronizare perfectă (sau aproape) dintre trenuri, autobuze, vapoare. Cînd ajungem înapoi cu trenul la Zermatt, un minibuz electric ne aşteaptă şi pe noi să ne ia şi să ne ducă “acasă”. Nici pomeneală să mai fi putut reface drumul înapoi pe propriile picioare. Cum mîine ne luăm rămas bun de la Zermatt şi vom pleca destul de matinal, mai sporovăim cîte ceva şi la nani cu noi! că suntem obosiţi atît de mişcarea făcută cît şi de uriaşa informaţie primită în acest scurt răstimp. Suntem obosiţi. Ei şi? Splendoarea are nu doar un preţ material ci, necesită şi un efort mental. Era să uit să amintesc că dacă dimineaţă am plecat cu iarna în spinare, seara ne-am întors cu primăvara în piept pentru că de la Grachen pînă la Zermatt, peisajul a fost inundat de un soare strălucitor. Privesc de pe terasă la Mattrerhorn, poate pentru ultima dată.

Este maiestuos, impunător şi pare liniştit. Dar nu e. Am învăţat deja să fac deosebirea dintre nori şi furtuna de zăpadă. Nu este nici-un dubiu: sus, acolo, vîntul năpraznic stîrneşte nori de zăpadă spectaculoşi dar foarte periculoşi!

.