Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 3 mai 2012

Schaffhausen.

În micuţa gară este bineînţeles afişat orarul şi aflăm că nu avem de aşteptat mai mult de 15 minute. La Schaffhausen am mers pe străzile din apropierea gării, centrul istoric al oraşului. Clădiri vechi de 250 de ani arată de parcă ar fi fost renovate ieri. Balcoanele clădirilor sunt o policromie încîntătoare, parcă localnicii ar fi instituit un premiu pentru cel mai aspectuos balcon. Străzile sunt pline de magazine, hoteluri, restaurante. Şi de oameni din toate locurile pămîntului, ca peste tot în Elveţia. Oameni liniştiţi şi surîzători, îşi văd fiecare dintre ei, de treburile sale. Nimeni nu se înghesuie, nimeni nu inoportunează pe nimeni. Repet, altă galaxie! Dacă ai cumva senzaţia că unele orăşele sunt provinciale, te înşeli. Reţeaua de transport şterge imediat diferenţa dintre marile şi micile localităţi. Am înţeles chiar că foarte mulţi localnici fac naveta frecvent (hrana mai ieftină, locuinţe mai accesibile, joburi plătite mai bine, etc).

La venire, un localnic, văzînd că mă uit prea frecvent pe hartă, s-a oferit să mă ajute şi chiar mi-a fost de mare ajutor. A fost teribil de încîntat cînd i-am spus că Elveţia este cea mai frumoasă ţară pe care am vizitat-o. L-am minţit? Nu cred! Trebuie să adaug că între Schaffhausen şi Winterthun este practicat sistemul autocontrol. Asta înseamnă că dacă nu ai bilet, te urci în tren şi eşti prins, plăteşti biletul şi o suprataxă. Dacă recidivezi cumva, pur şi simplu, a-i încurcat-o! o posibilă explicaţie am găsit în cartea Rinul scrisă de V. Hugo: “… legile din Nassau sunt cumplite în ce priveşte  delictele cîmpeneşti. Astfel, orice delicvent prins este obligat să achite o amendă egală cu suma pagubelor provocate de delictele anterioare, comise de vinovaţii care au scăpat.” N-aş fi mirat dacă această cutumă s-ar păstra sub o formă oarecare…

Înapoi, „acasă”

Auch! Am spus că trenurile circulă prea goale? Ete, NA! că am găsit şi unul arhiplin. De fapt, vina a fost a mea, că în loc să iau spre Zurich trenul de 16,28, l-am luat pe cel de 16,23 care mergea spre Brugg. Tot răul este spre bine pentru că, aşa am descoperit la Zurich, gara de sub gară. Mai avem la dispoziţie 15 minute pentru a depista primul tren spre Basel. No problem! Urcăm cu nişte scări rulante la gara de la nivelul solului, et voila: recunoaştem gara prin care am mai fost. Fuga la afişier şi fuga la peronul 12 şi la drum orăşenilor că tare vă mai place să hoinăriţi. Nu şi mîine pentru că mîine dansăm în familie: este Paştele Ortodox.

Dar poimîine, avem deja planificată o incursiune la Freiburg.

 

Read Full Post »

Cascada Rinului

Nici dacă greşeşti nu rămîi cu buza umflată cu pass-ul. În loc să trec pe formular ziua de 14 am trecut 15; – I made a mistake, spun funcţionarului de la ghişeu. – No problem, zice ‘mnealui, şi corectează cu pixul: taie 15 scrie 14. Asta puteam să fac şi eu, spun în gînd. Numai că domnul acela, face un semn cu pixul, întoarce formularul, trînteşte o ştampilă, zîmbeşte şi-mi spune: – It’s OK! Mulţumesc, şi fuga la trenul de Zurich, unde vom schimba cu trenul de Winterthur, de unde vom schimba cu trenul de Schloss Laufen

adică unde mergem noi pentru a vedea vestita Cascadă a Rinului. Credeam că avem o legătură directă măcar de la Zurich spre cascadă. Nu este aşa căăăă, observ: maşinăria organizatorică elveţiană, mai are şi găureeeeleeeee. 🙂  Glumesc, desigur! A venit şi controlorul, a priceput pe loc greşeala, a mai aplicat şi el o ştampilă, ura şi la drum. Simplu,civilizat, eficient. De la Basel pînă la Cascada Rinului i-am acordat notesului meu o scurtă vacanţă şi am privit nesăţios, pe geam. Mai ales pe ultima bucată de drum aflată foarte aproape de graniţa nordică a Elveţiei, admirăm nişte cătune (după numărul de case) care pot rivaliza oricînd ca arhitectură cu toate marile oraşe. Voi reveni la acest aspect. Deocamdată am ajuns în micuţa haltă Schloss Laufen de unde pe nişte trepte am coborît la un debarcader de unde am luat un vaporaş care ne-a traversat Rinul apoi am mers la stînca (pe care eu am botezat-o Rock) din mijlocul cascadei cu altul apoi am făcut o scurtă plimbare, cu alt vaporaş. Fiecare cu jobul său. Vorbind despre această spectaculoasă cadere de apă, cea mai mare din Europa, unii spun Cascada Rinului, alţii spun Cascadele Rinului. De fapt, este aceeaşi Mărie cu aceeaşi pălărie: o singură cascadă care este împărţită în trei braţe; două braţe vijelioase şi largi, şi un braţ mai lent şi mai mititel.

Zgomotul este asurzitor dar spectacolul este total. Stropii de apă ne biciuiesc obrajii şi deşi soarele este ascuns printre nori, nu este prea frig. Şi chiar dacă e, suntem prea încîntaţi ca să ne pese.

La Rock, te ia ameţeala de abrupteţea scărilor şi răsuflarea ţi se taie din cauza multiplelor senzaţii încercate: teamă, încîntare, fobia de înălţime, fobia de zgomot dar de fapt, nici nu ştii cum să-ţi împarţi sufletul între atîtea splendori. După plimbarea cu vaporaşul

intrăm la restaurant (sunt două mai acătării şi cîteva bufete) unde privind cascada şi sorbind alene un vin bun, aşteptăm bucatele care să ne mai dezmorţească puţin, că treabă mai avem pe-aici. Eu am ales „Blanchette de veau a l’ancienne, riz pilaf, salade d’endives”

iar Silvia un soi de şniţel

Am căpătat de la fata care ne-a servit o hartă şi explicaţii amănunţite despre împrejurimi. Vom merge şi la Schaffhausen, aflat la doi paşi (4 km.) drum pentru care pass-ul nostru, este valabil. Apropo de restaurant: chelnerii au nişte agende electronice în care notează numărul mesei şi bucatele comandate; în orice moment, nota de plată este disponibilă instantaneu. Din păcate, dacă la cafea vrei să savurezi o ţigară, trebuie să admiri Cascada Rinului în continuare, de pe terasă. Gata! Valea. Nu ne mai aventurăm şi în turul oraşului care se vede în apropiere – Newhausen, ci traversăm iar Rinul şi ne aventurăm pe platformele care sunt la maxim doi metri de căderea spectaculoasă a apei, apoi ne căţărăm suuuuus, la Castel de unde se văd privelişti minunate.

Nici nu ştim cum a trecut vremea şi socotim că este timpul să mergem preţ de vreo oră şi la Schaffhausen

Read Full Post »