Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 4 mai 2012

Am plecat spre Ţara Cantoanelor cu inima strînsă într-un ghem de nelinişti existenţiale. Am fost sigur că voi parcurge un arc de timp, dar am fost la fel de sigur că intru cu totul nepregătit într-o acoladă de istorie în care trecutul nu este egal cu prezentul şi cu atît mai puţin, cu viitorul.

Parţial am avut dreptate, parţial, nu. Am simţit permanent de-a lungul acestei călătorii că în timp ce trupul se mută din loc, mulţumită drumului de fier, diligenţei sau vaporului, imaginaţia se deplasează şi ea. Capriciul gîndirii trece fără nave peste mări, fără pod peste fluvii şi fără poteci peste munţi. Mintea oricărui  călător se încalţă cu cizme de şapte leghe.” (V. Hugo – Rinul – p.31)

Cizmele noastre au străbătut graţie transportului feroviar (şi nu numai) helvet, mult mai mult decît cele şapte leghe (28 km.) pe care le străbăteau (zilnic) călătorii pe acele vremuri (170 de ani în urmă). Am parcurs în 14 zile, cîteva mii de kilometri mai ales cu trenurile dar şi cu vaporaşul, transportul pe cablu, autobuzul. Plus evident, cu avionul.

A fost o experienţă extraordinară care a întrecut foarte mult aşteptările noastre. Am putut să fac comparaţia dintre o staţiune de top = Zermatt şi o staţiune de rang mediu = Grachen. Am putut să compar frumuseţea şi parfumul unor oraşe ca Basel, Zurich, Berna, Lucerna, Montreux, Lausanne, Schaffhausen. Am vizitat cîteva muzee (Tinguely de exemplu), cîteva catedrale, cîteva magazine, grădina botanică şi parcul zoologic din Basel. Am profitat de apropierea graniţei triple şi am dat cîte o scurtă raită în Franţa la Colmar şi în Germania la Freiburg.

Nu greşesc deloc afirmînd că piesele de rezistenţă ale excursiei noastre au fost două dintre perlele coroanei turismului elveţian = Matterhorn cu Gornergrat şi cu Rothorn + Cascada Rinului. Am avut privilegiul de a vizita Castelul Chillon şi cîteva lacuri: Zurichsee, Lucernsee, parţial, Leman. Am filmat, am notat şi am fotografiat aproape tot ce-am crezut eu că merită.

Am aflat că „ legenda pune întemeierea statului elveţian pe seama a trei păstori reprezentanţi a trei cantoane care, coborînd din munţi, s-au întîlnit în ziua de 17 noiembrie 1307 pe malul lacului Waldstetten jurînd să scape ţara de tirania austriacă. În realitate, cei trei păstori sunt cei trei eroi eroi naţionali, Stauffacher din Schwitz, Furst din Uri şi Melhthal din Unterwald, care au declanşat revolta în ziua de 1 ianuarie 1308.” (Rinul – V. Hugo – p. 290). …

… „ şi de atunci, (Elveţia) e în picioare. Îşi împlineşte destinul … tare, solid, de nepătruns, nod al civilizaţiei, adăpost al ştiinţei, refugiu al gîndirii, piedică năvălirilor nedrepte, sprijin rezistenţelor legitime… aceşti munteni înalţi, fii demni ai munţilor înalţi, gravi, reci şi senini ca şi ei, supuşi nevoii, geloşi de independenţa lor faţă de monarhiile absolute, de aristocraţiile trîndave şi de democraţiile invidioase, trăiesc o viaţă puternică şi populară, practicînd în acelaşi timp primul dintre drepturi = libertatea, şi prima dintre datorii = munca.” (Rinul – V. Hugo – p. 291).

Depun mărturie că spusele poetului din urmă cu 170 de ani, sunt perfect valabile şi astăzi. Abia aici am înţeles ce înseamnă „Unus pro omnibus, omnes pro uno” care este deviza Elveţiei. Şi tot aici am înţeles cîtă dreptate a avut un oarecare Jose Gutierez, prins şi întemniţat în urma bătăliei de la Rocroy- 1643 (despre care aminteşte V. Hugo în cartea Rinul) cînd a afirmat: “ceea ce omul începe pentru el, Domnul desăvîrşeşte pentru alţii.

Am mai înţeles în această călătorie că prezentul nu există decît ca o clipă fulgurantă între ceea ce a fost, cu dominanta a ceea ce va fi. Dar asta, numai şi numai dacă nu trăim doar clipa ci ţinînd cont de trecut, privim cu atenţie la viitor.

Read Full Post »

Freiburg

Azi, vom merge la Freiburg. Mirificul nostru pass şi-a pierdut puterile aşa că vom scoate una bucată sută de euro – şi ceva mărunţiş – pentru două bilete tur şi retur pentru Freiburg, Germania. A nu se confunda cu Friburg, Elveţia. Vremea este iar mohorîtă dar, nu mai contează. În definitiv, cred că asta este vremea ideală pentru un turist care vrea să vadă meleaguri noi, în toate condiţiile imaginabile: soare, ploaie, vreme senină sau nu, ninsoare vînt şi chiar, furtună. Noi am avut parte cîte puţin, din toate acestea. ICE a plecat din Zurich cu două minute întregi, întîrziere. Huooooooooo! 🙂 Pînă la Freiburg va face aproximativ (sau fix) 43 de minute. Prima oprire, tot Basel dar, gara germană. Au trecut prin vagon doi bărbaţi vigilenţi, cu privirile sfoară: vameşii. Discreţi dar presupun, eficienţi. Apoi, trenul s-a aşternut gospodăreşte la drum.  Peisajul devenit familiar nu se dezminte: ogoare lucrate, şosele bune, clădiri îngrijite; într-un cuvînt, civilizaţie. Şi trenul acesta este curat, silenţios şi ultrarapid. Un DB care merge lejer, cu 160 km./h. Are totuşi o hibă majoră: a plecat cu o întîrziere de două minute şi a mai risipit pe drum, încă vreo cinci. Ruşine! 🙂 Avem harta Freiburgului dar nu catadicsesc să o scot. Mă las în voia flerului şi aleg varianta de vizită cea mai eficace: la întîmplare.  Chiar în faţa gării se deschide o stradă pe care ne avîntăm încrezători că ne va conduce la centrul vechi şi evident, la Munster. Aşa şi e.

Mai întîi zăbovim prin magazine. Mărfuri care seamănă cu cele de acasă dar, numai seamănă; sunt totuşi, altceva… Preţurile au revenit cumva la normal (faţă de Elveţia). Chiar şi aşa, puţinele articole care sunt identice cu cele din România sunt o leacă mai ieftine sau, cel mult egale ca preţ. Să trecem peste aspect. Clădiri frumoase cu două şi cu trei etaje, multe magazine, oameni de toate felurile culorile şi rasele.

Munsterul apare ca de nicăieri în faţa privirilor noastre dar pînă la el, ne mai abatem pe alte şi alte străzi şi prin magazine. Din nou, senzaţia de plonjon în viitor, ne asaltează. Prea multă linişte, prea multă civilizaţie. În Martin Kirche, văd ce înseamnă fervoarea religioasă: nişte femei se roagă la unison cu ochii închişi.

Fotografiez clădiri, tramvaie, peisaje. Ce căutăm şi la Freiburg? Habar nu am. Dar pot spune ce am găsit: încă un colţ de lume normal, cu lume normală. Şi încă o catedrală impunătoare. Din păcate, încă o catedrală în grea suferinţă. Diverse cutii ale milei imploră ajutorul celor dispuşi să contribuie la renovare. Sper ca această catedrală să nu aibă soarta altora căzute în paragină sau în părăsire, sau pur şi simplu transformate în muzeu (cel mai bun caz). Vremea trece şi după vreo trei ore de hoinăreală neîntreruptă se cuvine să mai vedem şi de sufletele noastre pămîntene. Imediat în faţa Munsterului, o piaţă ad-hoc prezintă (şi aici) o gamă largă de produse: artizanat, flori, mîncare, dulciuri, băuturi, de toate pentru toţi. Toate aceste tarabe sunt de fapt, rulote şi autorulote care pe la ora două sint retrase şi lasă piaţa catedralei, goală.

La doi paşi de Munster ochesc un hotel-restaurant denumit, he he heee, Rappen (citeşte rapăn 🙂  ). Nici pomeneală de jeg. Rappen este denumită cea mai mică monedă elveţiană.

Habar nu am cum este hotelul dar vă asigur că dacă sunteţi prin apropiere şi sunteţi flămînzi, aici este locul potrivit să vă astîmpăraţi foamea şi setea. Nu intru în amănunte şi nici poze nu mai fac, să nu-mi mai atrag şi alte invidii. 🙂

Amatorii pot face un tur virtual al Catedralei

Gata. Chiar gata? Încă nu.

Read Full Post »