Am plecat spre Ţara Cantoanelor cu inima strînsă într-un ghem de nelinişti existenţiale. Am fost sigur că voi parcurge un arc de timp, dar am fost la fel de sigur că intru cu totul nepregătit într-o acoladă de istorie în care trecutul nu este egal cu prezentul şi cu atît mai puţin, cu viitorul.
Parţial am avut dreptate, parţial, nu. Am simţit permanent de-a lungul acestei călătorii că “ în timp ce trupul se mută din loc, mulţumită drumului de fier, diligenţei sau vaporului, imaginaţia se deplasează şi ea. Capriciul gîndirii trece fără nave peste mări, fără pod peste fluvii şi fără poteci peste munţi. Mintea oricărui călător se încalţă cu cizme de şapte leghe.” (V. Hugo – Rinul – p.31)
Cizmele noastre au străbătut graţie transportului feroviar (şi nu numai) helvet, mult mai mult decît cele şapte leghe (28 km.) pe care le străbăteau (zilnic) călătorii pe acele vremuri (170 de ani în urmă). Am parcurs în 14 zile, cîteva mii de kilometri mai ales cu trenurile dar şi cu vaporaşul, transportul pe cablu, autobuzul. Plus evident, cu avionul.
A fost o experienţă extraordinară care a întrecut foarte mult aşteptările noastre. Am putut să fac comparaţia dintre o staţiune de top = Zermatt şi o staţiune de rang mediu = Grachen. Am putut să compar frumuseţea şi parfumul unor oraşe ca Basel, Zurich, Berna, Lucerna, Montreux, Lausanne, Schaffhausen. Am vizitat cîteva muzee (Tinguely de exemplu), cîteva catedrale, cîteva magazine, grădina botanică şi parcul zoologic din Basel. Am profitat de apropierea graniţei triple şi am dat cîte o scurtă raită în Franţa la Colmar şi în Germania la Freiburg.
Nu greşesc deloc afirmînd că piesele de rezistenţă ale excursiei noastre au fost două dintre perlele coroanei turismului elveţian = Matterhorn cu Gornergrat şi cu Rothorn + Cascada Rinului. Am avut privilegiul de a vizita Castelul Chillon şi cîteva lacuri: Zurichsee, Lucernsee, parţial, Leman. Am filmat, am notat şi am fotografiat aproape tot ce-am crezut eu că merită.
Am aflat că „ legenda pune întemeierea statului elveţian pe seama a trei păstori reprezentanţi a trei cantoane care, coborînd din munţi, s-au întîlnit în ziua de 17 noiembrie 1307 pe malul lacului Waldstetten jurînd să scape ţara de tirania austriacă. În realitate, cei trei păstori sunt cei trei eroi eroi naţionali, Stauffacher din Schwitz, Furst din Uri şi Melhthal din Unterwald, care au declanşat revolta în ziua de 1 ianuarie 1308.” (Rinul – V. Hugo – p. 290). …
… „ şi de atunci, (Elveţia) e în picioare. Îşi împlineşte destinul … tare, solid, de nepătruns, nod al civilizaţiei, adăpost al ştiinţei, refugiu al gîndirii, piedică năvălirilor nedrepte, sprijin rezistenţelor legitime… aceşti munteni înalţi, fii demni ai munţilor înalţi, gravi, reci şi senini ca şi ei, supuşi nevoii, geloşi de independenţa lor faţă de monarhiile absolute, de aristocraţiile trîndave şi de democraţiile invidioase, trăiesc o viaţă puternică şi populară, practicînd în acelaşi timp primul dintre drepturi = libertatea, şi prima dintre datorii = munca.” (Rinul – V. Hugo – p. 291).
Depun mărturie că spusele poetului din urmă cu 170 de ani, sunt perfect valabile şi astăzi. Abia aici am înţeles ce înseamnă „Unus pro omnibus, omnes pro uno” care este deviza Elveţiei. Şi tot aici am înţeles cîtă dreptate a avut un oarecare Jose Gutierez, prins şi întemniţat în urma bătăliei de la Rocroy- 1643 (despre care aminteşte V. Hugo în cartea Rinul) cînd a afirmat: “ceea ce omul începe pentru el, Domnul desăvîrşeşte pentru alţii.”
Am mai înţeles în această călătorie că prezentul nu există decît ca o clipă fulgurantă între ceea ce a fost, cu dominanta a ceea ce va fi. Dar asta, numai şi numai dacă nu trăim doar clipa ci ţinînd cont de trecut, privim cu atenţie la viitor.
Frumoase cuvinte care „te ung la inima” si care te fac sa simti ca fiinta umana poate sa se ridice pa inalte culmi ale existentei! Multumesc mult pentru aceste minunate postari!
Toate cele bune!
Şi eu îţi mulţumesc pentru interesul constant arătat.
Am spus că am pătruns în altă galaxie, galaxie contemporană nouă.
Aşa este. Cuvintele mele sunt totuşi prea palide pentru a putea exprima pe deplin realităţile întîlnite în calea noastră, în scurtul răstimp petrecut acolo.
Repet, am străbătut jumătate din această ţară. Nu ştiu cum este restul teritoriului, dar nu am nici-un motiv să cred că este altfel; adică pur şi simplu, diferit.
Îţi urez cu drag la rîndul meu, toate cele bune!
tibi… dacă îţi spun că îţi mulţumesc cu tot sufletul e de-ajuns? celelalte cuvinte se pierd, se risipesc în faţa darului tpu pentru noi. iar povestea vacanţei, odată scrisă, va rămâne… 🙂
îţi mulţumesc, prieten drag, om bun!
e de ajuns dragă psi, e de ajuns…
eu vă mulţumesc pentru răbdarea cu care aţi parcurs modestele mele relatări.
Patetisme? Patetisme? 🙂 Ti-a picat cu tronc Elvetia, recunoaste. 🙂
Realism, realism!
Şi da, mi-a picat cu MAAARE tronc. 🙂
De-acum o să ai un fix! Un fix elveţian! :))
Draga Tibi, dragii mei prieteni necunoscuti (nu pot sa nu ma adresez amandurora, si tie si minunatei tale doamne), calatoria-poveste in care ne-ati luat tovarasi de drum, are un mare cusur: ajunge si la inevitabilul „sfarsit”. Dar reintorcandu-va prin cuvinte si imagini in locuri strabatute cu pasul, dati sansa transformarii unui sfarsit intr-o mereu posibila luare de la capat…
As face o mare nedreptate acestui ultim capitol, daca l-as privi doar prin prisma „nesatulului”… 🙂
Pentru ca „Elveţia – final de poveste”,este unul dintre cele mai frumoase texte.
As fi putut spune doar:”Multumesc!”. Cuvant care inseamna si multe, multe admirari, uimiri, bucurii, alaturi de gratitudinea pentru generozitatea de a ne impartasi minunata voastra experienta elvetiana.
MULTUMESC! 🙂
Şi noi mulţumim dragă Mih, prietenul nostru virtual. 🙂
Da, orice călătorie minunată are şi un sfîrşit, dar acest sfîrşit nu este atît de groaznic pe cît s-ar putea închipui pentru că, omul este totuşi sedentar, oricît de hoinar îi place uneori, a fi. 🙂
Sentimentul de acasă nu poate fi înlocuit nicăieri cu sentimentul de „acasă” vremelnic.
Ai nevoie de un port în care să-ţi refaci forţele, să te aduni, locul din care te avînţi iar, spre necunoscut.
Multumiri pentru calatoria-poveste!
Tot binele!
Tot binele şi ţie, dragă yousef!
gata?:(…uof!….de ce final de poveste?..mi-am terminat vacanța!:(
îți mulțumesc Tibi pentru că ți-ai „împrumutat ochii” și pentru ca grație ție am călătorit și eu într-o parte de lume pe care nu am vazut-o îndeajuns când am avut ocazia…îți multumesc pentru rabdarea cu care ne-ai împărtășit toate aceste locuri minunate și pentru toate informațiile interesante despre fiecare lucru, pentru constanța postarilor …mulțumesc!
gata şi nu prea.
voi mai posta cîte ceva despre această frumoasă experienţă trăită intens în această ţară minunată. ..
şi eu îţi mulţumesc pentru încrederea acordată spuselor mele, pentru locurile pe care le-ai văzut pe viu, sau numai virtual odată cu descrierile mele.