Nu mă mai miră nimic în România. Premierul Victor Ponta şi-a falsificat CV-ul şi şi-a plagiat teza de doctorat. Nu m-ar mira dacă mâine am afla că Ponta nici măcar nu a absolvit facultatea de drept şi a fost angajat procuror pe baza unei diplome false. Pentru că un absolvent de drept nu poate să nu aibă măcar o mică reţinere când îşi bagă picioarele în orice concept democratic, legal sau constituţional. Liderii USL ne-au turnat fără să clipească minciuni prin care să-şi justifice zecile de ilegalităţi pe care le-au săvârşit în doar câteva zile, într-o acţiune bine pusă la punct, de înlăturare a Preşedintelui Traian Băsescu şi de subminare a puterii judecătoreşti. Practic în prima faţă a acţiunii lor useliştii au reuşit să înlăture Avocatul Poporului şi să ia prerogativele Curţii Constituţionale, golind practic de conţinut două instituţii fundamentale ale unui stat democratic. Ambele erau garantul…
Vezi articolul original 374 de cuvinte mai mult
Ce oameni blânzi și buni suntem noi românii !
Ei ne toacă și ziarele îl prezintă frumos și ..
… şi ne-am obişnuit să ne lăsăm călcaţi în picioare.
Nu e lovitura de stat…e in Parlament.Pe cine sa puna armata?Pe Ponta? 😆
Dacă ţinta finală este şeful statului, ESTE lovitură de stat.
Nu pe tonta în mod special ci, pe principalii pucişti care calcă în picioare statul de drept, prin nesocotirea Constituţiei.
Negrean e ala din pdl pus la 2 noaptea presedinte la ccr,fara sa fi fost jude?Nu putem sa incalcam constitutia?De ce e ilegal?In fond avem republica parlamentara,nu prezidentiala,nu constitutionala.Sau vrem o curte constitutionala fara oameni politici.Asta e altceva.Atunci totul e numai pe lege,pe unanimitate,nu pe 5-4 la vot….cum e acum.
De unde ai scos că avem o republică parlamentară? Aşa ceva este în Moldova lui voronin, nu la noi. La noi este semi-prezidenţială. Dacă nu mai vrem CCR, modificăm Constituţia şi o aprobăm prin referendum, nu prin OUG pentru că se încalcă chiar Constituţia. Şi se pare că toată lumea uită: din 16 legi contestate de usl la ccr, 11 au avut cîştig de cauză. Şi de fiecare dată guvernele portocalii au spus: hotărîrile curţii se aplică, Şi aşa a fost. Ce face usl? tunde ilegal atribuţiile curţii.
Eu asa am invatat la istorie prin clasa a treia…ca e republica parlamentara…poate a facut Basescu asa cum a vrut el.
Greşeşti
Băsescu a fost ales după născase rulz: Constituţia croită special pentru el de iorgovan (rip), adoptată prin prelungirea cu o zi a duratei votării. 🙂
Cine te-a învăţat altfel, te-a manipulat. 😆
Băsescu a cerut de multe ori revizuirea Constituţiei, şi acesta este unul dintre motivele suspendării. Imbecili siniştri.
Nu e asa…pe vremea aia asa scria in Constitutie….nu m-a invatat prost proful de istorie.
http://www.politico.ro/sistemul-politic/romania/
Nu vorbim despre constituţia din 1991.
Apoi. Sunt foarte multe amănunte despre sistemele constituţionale.
De exemplu, într-o republică parlamentară, preşedintele este ales de parlament, nu de popor. Hai, că nu este greu de înţeles.
Problema nu este Băsescu ci, chiar democraţia şi bazele unui stat de drept : justiţia şi în primul rînd, Constituţia. Dacă un parlament decide să încalce Constituţia, încalcă democraţia şi întronează dictatura parlamentară.
Exemplu: ÎCCJ a dat un verdict fără cale de atac, în ceea ce-i priveşte pe doi parlamentari care incompatibili fiind, trebuie să plece din parlament. Parlamentul a ales să ignore decizia justiţiei.
Despre ce vorbim?
Presedintele nu are ce sa caute la Bruxelles…nu il priveste pe el cresterea economica,scaderea economica,taierile salariale,etc.
A incalcat Constitutia.Am dovada…asa spune in Constitutie.Pe chestie de armata,da,e treaba lui,doar e seful armatei.
Nu citim aceeaşi Constituţie şi nu ţii cont de decizia CCR care a spus limpede cine reprezintă statul român la CE: preşedintele.
De ce nu e republica a poporului?E mai corect asa. 😆
Păînă azi, a fost republica poporului, chiar dacă te referi inclusiv la partidul lui DD. Şi chiar nu este nimic de rîs.
Pai chiorul de Negrean,care nu e jude,cum sa voteze?cu Basescu….doar a fost si in pdl.Asta e curte?Sunt niste politicieni acolo,mai multi de la pdl.
Această problemă nu s-a pus niciodată pînă acum, tocmai pentru că psd avea judecători numiţi în majoritate, dintre foşti parlamentari de-ai lor. Nu este cazul cu Negrean. Şi repet: dacă vrem să nu mai avem această CCR, modificăm Constituţia în Parlament şi o supunem referendumului. Şi mai spun o dată şi gata: nu despre Băsescu este vorba acum ci, despre temelia statului de drept. Am observat că la întrebări punctuale, nu răspunzi. Ce naiba nu pricepi? Nu pe Băsescu îl apăr. Apăr valorile unui stat de drept ori ce se întîmplă acum este sfidarea legalităţii. Nu ştiu dacă ai aflat dar, Iliescu şi ciracii săi, se împăunau cu titlul de ilegalişti. Exact asta face acum tonta şi ciracii săi: scot legalitatatea din ecuaţia democraţiei.
În încheiere, îţi spun o vorbă înţeleaptă: nu există surd mai mare decît cel care nu vrea să audă şi nu există orbire mai puternică decît cecitatea.
Nu m-am referit la partidul poporului,ci la un stat al poporului, DD e altceva.
hmmm. ok.
Seara buna!
Ce e cat de cat imbucurator, indiferent de simpatiile sau antipatiile politice, oamenii care folosesc sinapsele neuronilor pentru a judeca drept au inceput sa
se ingrijoreze ! pana si simpatizantilor USL le miroase a autocratia pumnului in gura!
„… suntem siguri că tot balamucul ăsta face bine la ficatul democraţiei? Că o trimitem pe Anastase la cules plante medicinale nu e rău. Că tre’ să-l hingherească şi pe Blaga, hai, să zicem că înţeleg, deşi nu văd ce motivaţie serioasă poate fi, alta decât “nu e al nostru”. Că vrem să pârlim şi şoriciul Curţii Constituţionale… hai că o pricep şi pe asta. Pricep şi că vrem să le facem pe toate deodată. Adică nu “să le facem”, ci să le facă. De priceput pricep. Da’ o fi bine? Şi dacă ai noştri de la USL fac asta acum, mai are rost să ţinem alegeri la toamnă? Că eu înţeleg primenirea, epurarea sau metamorfoza asta ( ziceţi-i cum vreţi) după nişte alegeri, dar aşa… Şi chiar sunt de acord că Băsescu trebuie belit, pârlit şi dat cu muci, dar iar întreb e bine să facem balamucul ăsta pe căldura de acum? Întreb şi eu.
Pentru că, dragii mei, indiferent de ce parte v-aţi afla, ceea ce vedeţi acum nu are treabă nici cu guvernarea, nici cu administrarea ţării, nici cu reforma, ieşirea din criză sau stimularea creşterii lobodei. E luptă chioară pentru putere. Asta e tot.
Vă pup nepartizan şi pe jumătate emigrant. Că pe mine nu mă pune nici prefect, nici şurubelniţă, nici greblă.” ( preluat de pe un site partizan USL)
Servus
Sînt chiar impresionat de acest coment. Începe lumea să se trezească.
Tăvălugul a fost pornit şi principiul bulgărelui de zăpadă capătă un contur din ce în ce mai consistent.
Mulţumesc Brinduşa, pentru această veste foarte bună.
In opinia mea, nu e atins pragul critic inca, dar ma bazez pe anul 2012 si …George Cosbuc ( ca cei 150 de ani de la infiintarea Inspectoratului de Stat pentru Construcţii au trecut!) 😛
“Sunt greu batranii de pornit, Dar de-i pornesti, sunt greu de oprit” 😛
Cu drag, domnule Orasanu, admir faptele si forta nebanuita a gandului bun!
Habar nu are tonta ce tăvălug a stîrnit.
Tocmai aceste acţiuni de forţă îl vor pierde.
Probabil că exact de acest soi de prostie a avut nevoie românul pentru a se convinge cu cine are de a face. Probabil.
Şi mulţumesc tare mult. Te invidiez pentru tonul tău, tonic. 🙂
Sunt asa de ingrozita ca nici nu pot comenta!
Te felicit pt civismul tau!
Ceea ce se va intampla va fi doar vina exclusiva – sau meritul – poporului roman!
Mulţumesc, dragă Cita.
Fac numai ce pot să fac: rostogolesc în blogosferă mesaje.
Mă simt deja, foarte vinovat că am tăcut prea multă vreme. 😦
Cat despre lipsa separatiei puterilor in stat… asta ne va aduce „separarea” de Europa! Nici nu avem ce cauta acolo! Ne apropiem de Bielarus!
Nici nu sunt in tara ca sa merg sa demonstrez!
Am aproape 20 tensiune! Trebuie sa ma rog ca altceva nu mai e de facut!
Sa ne apere Dumnezeu! Seara buna!
Asta se şi vrea, Cita: ieşirea din UE.
Seară bună şi mulţumesc pentru comenturi.
Toate cele bune, dragă prietenă.
Dupa 22 de ani suntem exact in acelas punct!
Cine nu invata din experiente si greseli isi repeta nenorocul la infinit – fie ca e vorba de o persoana sau de o natiune!
Nici cinismul lui Brucan nu a prevazut atata suficienta!
Te citesc cu admiratie!
Doamne ajuta, prieten drag!
Poate că suntem într-un punct ceva ma grav: atunci, eram uniţi.
Acum, se pare că dictează la urne individualismul deşănţat.
[…] linkping.wordpress.com, lunapatrata.wordpress.com, plutacupaparude.wordpress.com, tiberiuorasanu.wordpress.com, ovidiublag.ro, kadiasfood.wordpress.com, jumatati.blogspot.ro, … Like this:LikeBe the first […]
[…] linkping.wordpress.com, lunapatrata.wordpress.com, plutacupaparude.wordpress.com, tiberiuorasanu.wordpress.com, ovidiublag.ro, kadiasfood.wordpress.com, jumatati.blogspot.ro, … Like this:LikeBe the first […]
[…] linkping.wordpress.com, lunapatrata.wordpress.com, plutacupaparude.wordpress.com, tiberiuorasanu.wordpress.com, ovidiublag.ro, kadiasfood.wordpress.com, jumatati.blogspot.ro, … 46.577684 23.782740 Like […]
Bleah!
Şi ce mai râdeam pe vremuri de …”academicianca”… Uite unde am ajuns! 😦
[…] linkping.wordpress.com, lunapatrata.wordpress.com, plutacupaparude.wordpress.com, tiberiuorasanu.wordpress.com, ovidiublag.ro, kadiasfood.wordpress.com, jumatati.blogspot.ro, […]
doamne fereste. adines
doamne fereste. adines
[…] linkping.wordpress.com, lunapatrata.wordpress.com, plutacupaparude.wordpress.com, tiberiuorasanu.wordpress.com, ovidiublag.ro, kadiasfood.wordpress.com, jumatati.blogspot.ro, … Like this:LikeOne blogger […]
[…] linkping.wordpress.com, lunapatrata.wordpress.com, plutacupaparude.wordpress.com, tiberiuorasanu.wordpress.com, ovidiublag.ro, kadiasfood.wordpress.com, jumatati.blogspot.ro, … 46.577684 23.782740 Like […]