M-am întors recent de la o nuntă – v-am povestit despre ce este vorba – nuntă de la care am luat drept amintire fotografii pe care le voi posta miercurea şi duminica, şi mai multe clipuri din unele momente semnificative pe care le voi posta în zilele următoare.
Încep azi cu un clip care mie mi se pare extrem de semnificativ.
Mai înainte de asta, trebuie musai să spun că m-am abţinut în mod special să discut politică.
Totuşi, sora mea, nu s-a abţinut şi mi-a spus triumfătoare: – Ce dacă l-au suspendat pe Băsescu. Lumea petrece.
Am răspuns numai că una-i una şi alta-i alta, fără să aprofundez.
Am un exemplu formidabil: un pici* de nici cinci ani, un prinţ adevărat, i-a dat o lecţie de dans unei doamne.
Sînt ferm convins că pentru aceşti copii frumoşi, dansul politicii noastre va trebui să reintre în normal.
Aşa chiar nu se mai poate.
* Piciul este nepotul meu. 🙂
vai dar ce dulce e!!!!!!
stai să postez clipul cu deschiderea balului. 🙂
Foarte frumos! Să vă trăiască și să vă bucure nepoțelul!
Mulţumesc tare mult.
Problema e că şi părinţii săi, deloc săraci, vor să emigreze…
Asta e trist! Poate că ar mai sta pe gânduri, dacă ar afla că am văzut multe țări frumoase, în care mi-a fost bine și unde mi-am făcut prietenii frumoase, dar… am regretat și mereu voi regreta că n-am stat mai mult timp lângă… mama. Pentru că legătura cu părinții este infinit mai frumoasă și mai importantă pentru suflet dect cele mai frumoase opere de artă!
Eu văd lucrurile un pic diferit: dacă noi nu am avut dreptul de a pleca nicăieri, nicicum, tinerii de azi au dreptul să decidă liberi şi nu este puţin lucru. De cîte generaţii de sacrificiu mai avem nevoie?
ce dulcic eeeee 🙂
E!
Da’ nici nu vă închipuiţi cît de inteligent şi de matur este. 🙂
Ehei, dar si doamna a gasit extrem de usor spiritul ludic! Simplu! Acelasi palier de comunicare! ( un simplu ucenic si Profesorul CARN! :P)
Relaxant clip de seara! Multumesc!
În acest clip apar patru personaje: piciul, două bunici din partea mamei piciului (nu intru în amănunte) şiiiii, Silviaaaa, soţia meaaa. 🙂
Ideea este că piciul conduce toată operaţiunea dansului, cu aplomb.
Sper de la această generaţie, adevărata măsură a viitorului.
Mă întreb şi vă întreb: mai este posibil?
E o credinta a mea! Da!
Cum?
Hranind lupul cel bun si energia lui ! ( cunoasteti cu siguranta pilda celor doi LUPI din eu-l fiecaruia)
Uite că trebuie să recunosc: nu ştiu pilda celor doi lupi. 😦
Dar mulţumesc pentru acel DA hotărît! 🙂
„Lupta interioara (cu sine) Intr-o seara, un batran indian ii explica nepotului sau ce lupta teribila se da in interiorul fiecarei persoane. Si ii spunea asa : Exista in fiecare dintre noi doi lupi. Lupul Raului. El este furia, gelozia, invidia, tristetea, regretele, aroganta, cupiditatea, vinovatia, inferioritatea, minciuna, orgoliul, superioritatea si egocentrismul.. Lupul Binelui. El este bucuria, pacea, iubirea, speranta, linistea, modestia, bunatatea, bunavointa, generozitatea, adevarul si compasiunea. Dupa o clipa de gandire, nepotelul il intreaba : ”Bunicule… si care lup castiga?” La care batranul ii raspunde simplu : ‘Cel pe care il hranesti'”
Gata, nu va mai plictisesc!( astazi! :P)
Seara buna dvs, si doamnei dvs. ( Doamna Silviaaaa!:P)
deci piciul e nepoţelul, speranţa. 🙂 să vă trăiască! răspunsul la întrebarea ta este: da, este posibil şi depinde de noi.
desigur că lumea petrece, chiar şi vineri seară, după suspendare, se încinsese o horă într-o piaţă. întrebarea este până când… şi dacă nu cumva vom plânge amar.
şi dacă hora de la nuntă este ceva frumos, cea din piaţă nu a fost. chiar deloc.
psi drag
eu îmi păstrez optimismul. repet: una-i una, alta-i alta.
nu cred că în aceste momente extrem de tensionate dpdv politic, oamenii ar trebui să-şi suspende viaţa normală.
chiar cred că va trebui să ne reîntoarcem cît de curînd, la viaţa noastră de toate zilele.
şi mulţumesc tare mult, pentru. 🙂
viaţa noastră merge mai departe, tibi, trebuie. ne vom asuma ceea ce este, ceea ce va fi, vor fi şi nunţi şi vacanţe, vor fi şi sărbători, zile ale prietenilor noştri, vor fi…
ceea ce te rog eu este să nu mulţumeşti. ştii deja că eu cred în fiecare cuvânt scris, cred în fiecare gest făcut. mi-a făcut plăcere să văd dansul, mare plăcere… mi-ai iscat un zâmbet, numai că nu te-am auzit comentând. 😉 se poate?
psi
m-am ferit să comentez la aceste clipuri, cu două excepţii.
am crezut că este mai bine să las imaginile să vorbească în locul vocii mele de tabagic. 🙂
şi cum să nu mulţumesc oamenilor care pot rezona cu ideile mele?
multu mult, pentru zîmbet. 🙂 ţuc şi hug prietenesc.
prichindelul acesta este un adevărat prinț cuceritor. după reverența aceea și după sărutul mânii m-am topit toată de dragul lui. …și cum „publicul” părea că doarme în papuci, mi-am permis să-l aplaud de aici și să-i trimit bezele:)
Tibi, să-ți trăiască sănătos nepotul!…și da, TREBUIE să se schimbe ceva și să luptăm pentru ei!
prichidelul acesta este rezultatul a două lumi.
Tinerii care l-au produs, sunt adepţii meritocraţiei.
Aici este tot şpilul. 🙂
Mda…aici era șpilul! 😉
E ? 🙂
Deie Domnul ca voi, cei mai tineri, să trăiţi în meritocraţie.
Mulţumesc tare mult în mod special, dragei Mihaela pentru LIKE. 🙂
mulţumesc tare mult pentru, doamnă brinduşa.
şi vă mai aştept oricînd pe modestul meu blog cu pertinentele dumneavoastră comentarii.
noapte bună. 🙂 mai e şi mîine o zi!
vocile tale au o notă aparte… ţi-am mai spus, au tâlcul lor. nu e puţin lucru să ştii să comentezi ceea ce filmezi. 😉
ţuc şi hug să fie.
psi
eu filmez şi comentez fără pregătire prealabilă a subiectului filmat şi eventual, comentat. mizez pe autenticitate, nu pe regie. asta-i tot.
ps.am terminat de încărcat pe youtube clipurile de la acest eveniment foarte important pentru familia noastră. le voi posta pe rînd, atunci cînd voi crede de cuviinţă.
nici aici nu gasesc articolul inscris la Miercurea fara cuvine!…
am spus şi dincolo: dacă voi mai posta la WW voi indica articolul, nu blogul. evident, dacă şi numai dacă postările mele care nu se referă numai la frunuseţile vieţii, vor fi acceptate.
Pe ambele bloguri am participat cu o singură poză
Dacă am greşit, cer iertare.
Să-ţi trăiască nepotul! Sunt extraordinari la vârsta asta şi într-adevăr ludici. Şi ştiu mult mai multe decât afişează mina lor naivă. Eu am parte în fiecare zi de scene de-astea, la cursuri, aşa că nu mă mai minunez, e normal să fie aşa, mai ales dacă mediul în care trăiesc e unul sănătos. Mai sunt şi excepţii, fireşte…Aş lăuda bunica, care i-a prilejuit acel moment superb. Ai o familie frumoasă!
Mulţumesc, Olimpia.
Nu chiar toată familia mea este frumoasă dar, piciloiul acesta îmi dă speranţe de mai bine. 🙂
Ai de ce să lauzi bunica prinsă în dansul piticotului. Nu spun acum, de ce. 🙂
Să-ţi trăiască nepotul, să trăiască mirii, să aveţi parte cu toţii de o viaţă lungă şi fericită!
Saru-mîna în numele a toţi, dragă Vero! 🙂
Înțeleg ce ziceți despre dreptul tinerilor de a nu fi generație de sacrificiu. Așa m-au/ne-au înțeles și părinții mei, și datorită lor, pentru că ne-au înțeles, am putut lăsa toată sărăcia și prostia de la Chișinău (și nu era vorba numai de sărăcie, atunci, erau epurări politice, mafiotizare, o stare de urâțenie instituționalizată), plecând peste hotare. Datorită lor, nu am avut parte de toate problemele pe care le-au avut mulți dintre cei din generația mea: am reușit să văd cum e să locuiești într-o țară civilizată, cum e să fii tratat ca un cetățean, nu ca un rob, cum e să ai un salariu din care să poți face și economii… Dar, vine un timp când valorile se reașează, iar regretele pentru anii petrecuți departe de părinții încă tineri, sănătoși, veseli acoperă experiența frumoasă din perioada șederii în străinătate. Nu încerc să conving pe cineva, doar încerc să spun ceea ce simt. Eu regret ENORM anii în care am lipsit de lângă mama. Chiar dacă veneam de două-trei ori pe an acasă, și concediile le făceam tot acasă, la Chișinău. Chiar dacă, atunci când mama s-a îmbolnăvit, mi-am luat 5 luni pentru a sta cu ea, aici, pentru că avea nevoie de mine. Asta mi se pare normal. Nu mi se pare normal faptul că, mulți ani, am comunicat cu părinții prin telefon, în loc de îmbrățișări și strângeri de mână… Din păcate, astfel de greșeli nu pot fi rectificate.
După cum deja ştiţi, fiul nostru este plecat în Canada.
Văzînd ce se petrece în România zilelor noastre – mafiotizare, epurări politice, sclavagism, dărîmarea principiilor statului de drept, etc, nu pot decît să-l felicit că a ales calea pribegiei. Măcar el să trăiască demn, într-o ţară civilizată.
Iubesc neamul acesta în care m-am născut şi din care fac parte dar am început să cred că neamul acesta îşi tot alege conducători care nu-l iubesc şi cînd au un şef de stat care a încercat să civilizeze ţara îl ostracizează.
Şi nouă ne este dor de fiul nostru, şi lui îi este dor de noi, vorbim la telefon, ne vedem pe mess şi strîngem din dinţi. Ne-am împăcat cu ideea.
Da, știam, dar… tot am făcut o confuzie… 🙂 Iertată-mi fie, că nu e singura. 🙂
Sigur alegerile astea sunt logice, le înțeleg și le respect. Eu, însă, dacă aș putea întoarce vremea înapoi, n-aș mai pleca (dar e valabil doar pentru mine, pentru felul meu de a simți).
P.S. Când vorbiți de dor, eu înțeleg mai mult… durere. Așa sunt eu acum, înțeleg puțin „deformat”…
Nu-i nici-un bai. 🙂
Numai ştiind ambele lumi putem face comparaţia corectă. Pe de o parte. Pe de altă parte, una-i să fii cetăţean Român şi alta-i să ai dublă cetăţenie, nu?
ps. Cu mîna pe inimă afirm că nu-i durere de nici-un fel.
Este dor pur şi simplu şi atîta tot.
sa-ti traiasca nepotelul!!!
fain baiet
Mulţam fain. Are pe drum şi o surioară. 🙂