Să începem cu nişte amintiri din anul de graţie current, nu mai departe decât luna martie, să le mai punem o dată diagnosticul celor din Uniunea Soluţii Lipsă că dacă nu ar minţi, ar uita să respire şi ar muri sufocaţi. Ca de obicei, discutăm despre limbajul dublu în care au fost ei educaţi (Orwell, iaca nou-limbajul îşi are vorbitorii săi în viaţa reală!). Corlăţeanul de serviciu al Uniunii Stalinist Leninste, ne guiţa atunci:
- „Asistăm la un eşec politic major, reconfirmat, al preşedintelui Băsescu şi al Guvernului, în condiţiile în care Guvernul anterior îşi propusese, prin programul de guvernare, ca aderarea la Spaţiul Schengen să aibă loc în martie 2011, perioadă asupra căreia se dăduseră asigurări ferme de către guvernanţi. Iată, însă, că suntem în martie 2012 şi sunt din nou amânaţi. Este un gust amar, care dincolo de politica internă, pune în lumină vulnerabilităţi serioase legate de modul în…
Vezi articolul original 581 de cuvinte mai mult
„Mincinosii profesionisti – sunt cei mai greu de identificat. Ei nu mint fara discriminare ca mincinosii din obisnuinta. Ei mint cu un scop. Mincinosii profesionisti isi duc minciunile pana la capat si stiu exact ce au de spus si cand. Pentru ca a fost exersata atata, minciuna nu se va arata in comportamentul lor expresiv. Singura metoda de a-i prinde este prin verificarea unei alte surse independente.” ( conform unui site de sanatate)
In aceasta clasa sunt inclusi aceia care isi castiga existenta prin minciuna: vrajitoarele, mediumii, ghicitorii etc…dar si indivizi ce au unica profesie aceea de politician.
Spicuiesc din declaratia de la Timisoara a revolutionarului Crin Antonescu:
„In 1989 oameni şi-au dat viaţa, mulţi eram pe străzi…”
„In 13-15 iunie, la mineriade, oameni ca noi eram bătuţi şi alergaţi, Băsescu era în Guvern şi aranja trenurile pentru mineri…”
Da, la Tulcea revoluţia a început doar după ce lumea s-a asigurat că Ceauşescu a fugit. ttp://www.adevarul.ro/locale/tulcea/Radiografia_revolutiei_de_catifea_de_la_Tulcea_0_394760549.html
„noi eram bătuţi şi alergaţi…”
De cine? ( in 1990 era profesor la Spiru Haret in Tulcea)
În 1990, Crin Antonescu intră în politică; februarie – iulie 1990 este preşedinte al filialei judeţene Tulcea a PNL ( CV)
Poate ca memoria imi joaca mie feste, dar nu imi amintesc ca vreo garnitura CFR sa fi fost directionata spre Tulcea! 😛
Poate , in baza „bunei chimii” care a stat la baza colaborarii dintre Crin Antonescu si Petre Roman in trecut, dar si motivul pentru care domnul Petre Roman a acceptat, in 2009, sa fie consilierul politic al liderului PNL ne confirma sau infirma! .
Scuze pentru răspunsul întîrziat.
Am devenit imun la minciună dar nu reuşesc să devin imun la nesimţirea cu care minciuna este promovată la rang de politică de stat.
Trăim în plină schizofrenie.
A început să-mi fie „&%()=¤%&/ de poporul care validează ceea ce se întîmplă chiar acum sub nasul nostru. 😦