După ce mai bine de un an de zile n-am mai postat nimic pe teme politice pe acest blog, am reblogat nişte articole care mie mi s-au părut a descrie în mod corect situaţia politică a acestor zile fierbinţi pe care le trăim. Sincer, am vrut să văd ce reacţii voi primi. Cu rare excepţii, am primit un val masiv de tăcere. În schimb, traficul blogului s-a mărit substanţial. Am mai spus de cîteva ori: nu mă interesează traficul. Mă interesează dialogul pe teme care ne dor pe noi toţi. Întrerup aici reblogarea pentru că am ajuns la o concluzie dureroasă, concluzie pe care am expus-o explicit într-o postare destul de recentă: nu suntem pregătiţi încă, să discutăm onest despre ce ne doare. Ne ascundem fiecare dintre noi, în spatele unei cortine de tăcere, cortină despre care credem că ne protejează de eventualele repercursiuni. Suntem încă prea individualişti pentru a deveni o naţie, nu o populaţie. Asta E!
N-am băgat în seamă cele cîteva mesaje pline de ură sau de o chinuită încercare de ridiculizare, primite de la diverşi. Spam îi cheamă pe aceştia, punct. Nu extind subiectul.
Cît despre ce se va întîmpla în ţara noastră în viitorul apropiat, n-am nici-o nădejde de mai bine. Absolut deloc! Deie Domnul ca indiferenţii să se trezească la vreme, înainte de dezastrul final care ne pîndeşte. Dacă nu, NU, şi asta E! Să fiţi iubiţi!
PS. Vă rog să nu vă îngrijoraţi dacă voi lipsi cîteva zile. Mulţumesc.
