Un om se ruga aproape zilnic: Doamne, fă o minune şi ajută-mă să cîştig la loto. Azi aşa, mîine la fel, omul se tot ruga de Dumnezeu. După vreme îndelungată, aude o voce mînioasă din cer: dacă vrei să cîştigi, joacă omule la loto. 🙂
Nu ştiu alţii cum sunt dar eu, am cîştigat în viaţa mea nenumărate premii la tombole, premii de pe la magazine (la Billa 1000 de dolari în echivalent, la Plaza Romania un frigider, etc) pentru că iau în serios astfel de chestii. Chiar şi la loteria română am cîştigat în urmă cu mai multă vreme o sumă frumuşică, pentru că am „prins” cinci numere şi am avut un bilet combinat de 7 numere. Atunci am jucat numere aleatoare, de atunci încolo (sau încoace 🙂 ), contrar teoriei că este imposibil să cîştigi jucînd întotdeauna aceleaşi numere, aşa am făcut.
Zilele trecute, vorbeam cu Silvia despre noroc şi am spus mai mult într-o doară ceva de genul : la norocul meu… adică vezi tu Doamne, nu prea am avut noroc în viaţă. Mi-am luat seama îndată şi am corectat cu glas tare: m-ar bate Dumnezeu să spun că n-am avut noroc în viaţă cînd de fapt, am avut chiar foarte mult.
Astăzi am verificat biletele de la loto (joc numai la 6/49) şi am văzut că iar am „ochit” numerele. Numai patru de data asta dar, cu cei 200 RON voi trage un chef pe cinste la un restaurant bun cu soţia mea. Păi nu? 🙂
Voi ce credeţi? Cîştigul acesta este un semn că cineva acolo sus, mă ascultă, mă iubeşte şi mi-a dat un semn să nu mai vorbesc aiurea?
Voi credeţi în semne?
o, sigur că da! eu una, cred; în semne de orice fel; eu am jucat la loto foarte rar, dar am făcut-o doar dacă am visat numerele. Am nimerit numai câte 4, iar odată le-am prins pe cele 6, da’ doar de formă, că mi-a fost lene să mai merg şi să pun beletu’. Aşa că morala cu care ai început are sens. :))
sigur că are sens. 🙂
şi dacă tot visezi bine, joacă.
doar eşti obişnuită atît cu joaca, cît şi cu jocul.
ps. în treacăt fie spus, îmi doresc tare mult să te văd măcar odată jucînd pe scenă. chiar foarte mult. sper că voi reuşi. cine ştie cînd? probabil cînd va veni şi acest soroc.
Las’ că-ţi fac eu semn când o veni. 🙂
voi fi pe recepţie. 🙂 cu toate urechile ciulite.
nu te gîndi că am doar două. am şi intuiţia de partea mea. 😛
🙂 Tibi, ma bucur pt tine si pt sotia ta. Enjoy!
Cu ani in urma am citit o carte despre care i-am vorbit si lui Lotusica. Este o carte usoara, dar care vine cu idei interesante.
Una dintre idei este faptul ca noua ni se trimit semne, sau oameni care ne aduc mesaje, numai ca noi trebuie sa fim si deschisi pt a le primi. Aceste mesaje s-ar spune ca ar veni de la acea Universal Knowledge.
Cred ca ti s-a intimplat sa iti pui intrebari, sa te framinti, si „din intimplare” sa vorbesti cu cineva care sa te indrume spre calea pe care ai putea sa o urmezi pt a afla raspunsurile.
Sigur ca pare ciudat ceea ce spun, dar mie mi s-a intimplat sa primesc solutii de la straini, cu care intrasem intimplator intr-o scurta conversatie.
Cartea se numeste „Celestine Prophecy”.
Si, da, cred ca esti norocos. Faptul ca ai o familie asa de frumoasa este un enorm cadou si un mare noroc.
Odille
Mai întîi de toate, mulţumesc.
Principalul meu noroc în viaţă a fost şi este Silvia.
Apoi. Sigur că semnele sunt peste tot şi depinde numai de noi să le vedem şi să le descifrăm.
Semnele vin de peste tot numai că noi, nu suntem întotdeauna atenţi la ele sau, pur şi simplu le ignorăm pentru că ne este lene să facem efortul de a le înţelege.
Şi mie îmi este dor de Mihaela dar, îi respect decizia de a se retrage sper eu temporar, din blogosferă.
N-am ştiut despre existenţa acestei cărţi, cum nu ştiu nici despre alte milioane dacă nu cumva miliarde, de alte cărţi.
Dacă o voi găsi o voi citi, mulţumesc pentru recomandare. 🙂
Şi da, sînt un veritabil norocos. Mai ales că şi Silvia, spune că şi ea este norocoasă că m-a întîlnit.
Ce-şi poate dori un om oarecare mai mult? Îţi spun eu: NIMIC!
Bunica mea spunea ca, daca nu ne lasam manevrati de orgoliu, furie sau frica putem gasi raspuns, solutie, la orice problema caci Dumnezeu ne da „gandul cel bun”!
Ma bucur pentru norocul vostru! 🙂
Şi am constatat cu vîrf şi îndesat cît adevăr cuprind spusele bunicii tale, dragă Cita. 🙂
Mulţumim frumoooos! 🙂
Tibi, iti voi spune cum simt eu. Un mariaj, sau o relatie fericita, reprezinta o piesa extrem de importanta a acestui puzzle care este Fericirea.
Ne ofera si o liniste pt a putea creste si a ne implini. Insa sunt multe alte piese in acest puzzle, si toate foarte importante.
Fericirea la 12 -13 ani, era pt mine speranta ca vom zbura spre alte planete. Aveam asa de multe intrebari, dar atunci eram convinsa ca voi avea toate raspunsurile, ca totul imi va fi oferit.
Apoi am inceput sa accept ca eu trebuie sa caut ferastruici, ferestre, usi. Am vrut si vreau atit de mult sa invat, sa devin mai buna si mai cunoscatoare.
Vreau sa invat, dar nu numai pt mine, as vrea sa impart ceea ce am invatat, cu toti cei din jur.
Mi-am dat seama ca iubirea este o sursa de mare fericire, ma refer la iubirea intre sot-sotie, parinti-copii, dar si la iubirea pt prieteni, oameni, natura, lumina, soare, etc. Cu cit daruim mai mult, cu atit sufletul devine mai plin.
Fericirea include si miile de bucurii pe care le aduce un copil si realizarea viselor copilului.
Ca urmare, fericirea, pt mine, este extrem de complexa si eu am inca imens de mult de descoperit si invatat.
Ai dreptate, imi lipseste Mihaela, dar inteleg perfect decizia ei de a se plimba, acum, pe o alta carare a vietii. Ii doresc tot binele.
Odille
Cred că Eu şi Silvia ne-am întîlnit în cel mai bun moment posibil. Ambii veneam din cîte-o experienţă nefericită, ambii eram vulnerabili şi acesta a fost norocul nostru: că nu a încăput fiecare dintre noi pe mîna cîte unui vînător specializat pe prăzi uşoare, indiferent de sex. Ne-am oblojit reciproc. 🙂
Îmi aduc aminte cam ce-mi trecea prin tărtăcuţă în diversele faze ale copilăriei şi te pot asigura că aproape nimic din ce gîndeam pe atunci, n-am găsit în viaţa de mai tîrziu. _Bine că n-am avut, n-am şi sper că nu voi avea nici de acum înainte, idei preconncepute şi că-s foarte adapatabil.
Mihaela, va apărea şi la lumină. Îţi spun un secret: este printre cititorii tăcuţi ai blogului şi a recunoscut chiar ea acest lucru.
Scuze pt un comentariu asa de lung.
Mă bucur pentru şi mai aştept şi altele. 🙂
Sa ai noroc de „norocul” tau, Tibi.:) Am citit comentariile tale si ale lui Odille si am ramas impresionata si usor pe ganduri. Oameni frumosi, ganduri frumoase, povesti de viata frumoase. Aveti dreptate cand spuneti ca in viata lucrurile cu adevarat minunate nu sunt banii ci oamenii care ne inconjoara si energia benefica pe care ne-o transmit. Acesta e adevaratul noroc. Sa intalnesti acesti oameni si sa faca parte din viata ta. Banii sunt doar instrumente, necesare, dar in acelasi timp surse de energie negativa. In urma cu ceva vreme, cineva imi propusese o suma de bani, cateva mii de euro, sa fac o chestie nu tocmai corecta. Tipul avea o firma in Germania si o simpla semnatura l-ar fi scutit pe el de o suma importanta de plata undeva iar mie mi-ar fi adus niste bani in buzunar. Am stat sa gandesc intr-o seara si apoi m-am scuturat. Cum ma pot lasa atat de vrajita de niste hartii? Si l-am refuzat politicos. Prefer linistea in schimbul energiei pe care ti-o ofera niste bani, obtinuti altfel decat prin munca.
Ştiu cum este cu tentaţia, Gabriela. Ştiu foarte bine şi ce reacţii negative primeşti din partea celor refuzaţi şi chiar din partea „colegilor”. Mai presus de toate este conştiinţa mea. Ştii vorba ceea: dacă fac ceva reprobabil şi cred că nu ştie nimeni, mă înşel cumplit. Cel puţin EU şi tot ştiu. Mulţumesc pentru urări! 🙂
mie mi-e teama sa castig ceva, de-a lungul vremii am constatat ca, de-mi vine ceva din senin, pierd pe alta parte mai mult. asa ca si cand gasesc ceva il daruiesc mai departe. cu drag. stiind ca va fi bine.
ma bucur pentru norocul tau (ma bucur pentru norocul oricui) si „investitia” castigului intr-o seara faina cu doamna ta mi se pare de departe cea mai potrivita alegere. distractie placuta, zambete pe chip, lumina si bucurie.
La mine nu este vorba de teamă mai ales că, loteria a fost un soi de CEC pentru mine. Nu eram prea tare nici în cîştig dar nici în pierdere. Practic, cam ce învesteam, primeam înapoi la intervale neregulate de timp. Apoi, am tot mers pe „învestiţie” 🙂 şi echilibrul s-a rupt. Acum văd că reintru pe +. O să povestesc cum a decurs cina noastră cea de taină. 🙂
pai felicitari atunci!!!:)
eu nu am castigat niciodata nimic. bine, nici nu joc si nu particip la nici un fel de tombola :). sper sa nu aud vocea manioasa :P.
insa stii cum se zice: daca ai noroc in dragoste nu ai noroc la bani….;)..
zi faina…..
Am auzit şi noi vorba aceea şi uite că noi sîntem printre excepţiile care confirmă regula. 🙂
Bun semn! Mai ales dacă oferă aşa un prilej frumos pentru o cină romantică…
No, să mai fie şi altele! 🙂
O zi bună, Tiberiu!
Să fie Alex, să fie! 🙂
Toate cele bune, prietene.
@Tiberiu, te citez:”Principalul meu noroc în viaţă a fost şi este Silvia.” – si te-nteleg, because same here… 🙂
cunosti cu sigurantza fraza:”totul se întâmpla cu un scop anume…”(everything happens for a reason), deci nimic la „mica-nemereala”, exista un echilibru, o armonie universala… 🙂 Ca si zicala stramoseasca:”D-zeu îti da, însa nu-ti baga si-n traista!” 😀 – cu alte cuvinte: EL indica, îndruma, dar NU face nimic în locu’ nostru. Faptul ca aveti un cuplu solid, unit, va fi depins de voi-2: bazele vor fi fost deja solide, bine-cimentate, iar dupa atâtia ani împreuna, va „leaga” aceleasi sentimente de afectiune, încredere si respect reciproc, veti fi împartasit urcusurile si coborâsurile vietii si veti continua tot asa… 🙂 Sanatate si viata lunga! 🙂
– – –
Nu-s „jucatoare”, asa ca nu voi „elabora”… 🙂 Doar o fraza rostita cu ani în urma de Coluche, comic francez(RIP):”banii nu aduc fericirea, dar contribuie la ea cât de cât…” 🙂
Ştiu acel principiu Melanie şi ţin(em) cont de el. Mulţumiri pewntru vorbele frumoase. 🙂
pufffff ce norocos esti 🙂 e un semn ca cineva acolo sus te iubeste si iti intoarce faptele bune facute , doar ca in alt mod , se zice ca trebuie sa dai din inima si sa nu astepti nimic in schimb , si atunci ai sa primesti ceea ce meriti 🙂 acum pot si eu sa zic doamne da sa castig la loto , dar eu nu joc 😀 o singura data am luat bilet la BIngo ala de la antena parca , nici nu mai stiu , si dupa 2 saptamani m-a intrebat cineva daca socrul joaca la Bingo ca a auzit el ca au strigat numele acolo ca fiind castigator 🙂 chestia e ca suntem singurii in tara cu numele de familie pe care il port , socrii mei si noi 🙂 eu dupa divort am ales sa port maio departe acest nume pt copilul meu , sa trec peste asta , caut pe net si ce sa vezi 🙂 am castigat 1500 lei cu un bilet cumparat din plitiseala in timp ce asteptam la o placintarie sa fie gata placinta 😀 …si am mai castigat , tot asa cand am jucat 🙂 un parfum frantuzesc oferit de revista Elle 🙂 cam atat mi-a picat din cer dar ma consider un om norocos pentru restul DARurilor primite in viata 🙂
Păi am cam fost norocos, n u pot zice altfel. La Bingo mă uitam la început pentru spectacol dar de jucat n-am jucat. N-am avut pic de încredere în acea spălătorie de bani şi ştiu ce spun. Sfat: nu strică să provoci hazardul, mai ales dacă nu-ţi pui nădejdea în el. Dar nici nu poţi cîştiga de pe margine. Este un singur mod de a cîştiga: din teren. 🙂 Cred că ai avut şi tu noroc în viaţă şi mă bucur pentru tine.:)
aaaaaaaa si era sa uit
Sa aveti distractie placuta la cina , norocoasa si sotia 🙂
Mulţumim fain 🙂
adevarul este ca prima conditie ca sa castigi la loto este sa joci!!!!!!
se pare ca tie nu ti se termina norocul nicicand, pentru ca acolo sus cineva te iubeste!…dar si cineva aici jos te iubeste:)))
sa-ti fie de bine si Silvia va fi fericita cu o iesire in doi romantica:)
cred si nu cred in semne…mai trebuie sa primesc probabil cateva ca sa iau o decizie:)))
mai exact îmi place mie să văd în special partea frumoasă a lucrurilor că atunci cînd intru pe ghiniooooon, să te ţii. 😆
mulţumim. cred că duminică vom merge. nu votez, romantic cinez. 😛
semne sunt destule. trebuie numai să le descifrăm la timp.
Eu la aşa ceva n-am noroc. Cea mai mare sumă pe care-am câştigat-o vreodată a fost de 100 de lei, înainte de 89, când am tras un loz de 3 lei ca să-mi treacă timpul mai repede în gară 🙂
Ai perseverat? A fost un bun început. 🙂
N-a fost un început, aveam vechime – luam un loz de 3 lei şi căştigam 3 lei, şi mai luam altul, şi tot aşa, până când ieşea „necâştigătorul”! 😀
Şi am mai încercat şi de-atunci încoace, dar n-a mai ieşit nimic! 😦
Am glumit. 🙂 Eu joc din obişnuinţă.
Todeauna am jucat la loto, dar m-a ferit sfântul de alte jocuri pătimaşe deşi, cît pe ce era s-o păţesc cu Bingo.