Ţară? Să fim serioşi: teritoriu.
Popor? Să fim serioşi: populaţie.
Istorie? Să fim serioşi: mistificată copios.
Proiect comun de viitor? Să fim serioşi: trăim de azi pe mîine.
Suntem serioşi? Ei, aş!
Vă propun un exerciţiu simplu: încercaţi să vă vedeţi vîrful nasului.
Aşa-i că nu reuşiţi?
Aşa că nu vă mai miraţi dacă nici-unul dintre noi, nu reuşeşte să-şi vadă lungul nasului. Aşa am fost şi încă mai suntem educaţi. Pînă cînd? Nu ştiu.
Voi ştiţi?
– – –
La sugestia dragei Alma vă dedic o melodie foarte dragă mie
Sper să vă placă!
Anunțuri
Da! „Lutul care frămîntă lut.”
Am ghilimat acest coment preluat de pe nu mai ştii care blog pentru că eu ghilimez nu plagiez.
ps. De unde ştii Alma, cît de mult îmi place mie Doru Stănculescu?
Oricum, îţi mulţumesc frumoooos! 🙂
mi-am zis să te înve(se)lesc! 😛
ştiu eu ce ştiu!
Ai reuşit! 😛
ps. am eliminat un I din comentul tău.
Nu cred că tocmai pe acel I ai pus accentul! 🙂
te minus i. am greşit? 🙄
.
:)n-ai! tei am scris? gura păcătoasei…dorm, în timp ce beau cafea pe verandă(a se citi balcon). 🙂
Bei cafea şi dormi? uaiha! parcă ai fi Silvia! 😀
Măi să fie!
Chiar că cine se aseamănă se adună (pe blogul şi în viaţa mea. 🙂 )
Tu păcătoasă? Neeeee, nu cred aşa ceva.
bun, acuma că şi-a făcut efectul caf(i)eaua să răspundem tacticos:
ţară?uite că sunt serioasă şi zic aşa…acelaşi teritoriu, unii peste alţii, taxă pe ca să.
popor? sunt şi mai serioasă şi zic neam de traistă(aia de vot, plină)
istorie? aici sunt de-a dreptul serioasă şi zic: istoriile sunt istorisite de istorici, asta în cazuri fericite; a noastră începe să fie scrisă de pamfletari, şi mai rău, de caricaturişti; maimuţăreli!
proiect comun de viitor? …clubul psi!
suntem serioşi? şi dacă nu suntem serioşi, ce? seriozitatea clădeşte închisori!
vârful nasului se vede-n oglindă. 😉
până când? până ne-o ieşi pe nas!
bun, adică acum, eu chiar pic de somn şi nu beau cafea refreşitore ci, bere adormitoare. 🙂
cît mă mai duce mintea acum, zic:
– ţară nexam. cu sau fără taxă
– popor. achiesez.
– istorie. poveşti abramburiceşti.
– clubul psi este cel mai mare lucru frumos pe care l-am găsit pînă acum, în blogosferă
– la capitolul seriozitate nu te înţeleg, acum. revin
– oglinda ne dă numai o imagine despre exteriorul nostru ( imaginală spun cunoscătorii). în interior cum/sau, privim?
– chestia cu ieşitul pe nas este interpretabilă de la caz la caz
.
eu păcătoasă, da! păi, pentru cine crezi c-a fost scris cântecul ăsta?
fesul e croşetat de mine. :))
mno, fără supărare. această melo o voi asculta pe trezie. 😛
deja nu mai nimeresc literele şi toooot tre’ să corectectrez ce tastrez. 🙂
😛 Atunci, la nani!!!!somn uşor!
aştept mărturisiri complete. 🙂
Bună !
Dar supărat ai mai fost frate !
Noroc cu Alma, cum îi spui tu, Oli, cum îi spun eu, c-a descoperit oglinda pentru aș vedea lungul nasului !
Eu nici cu oglinda nu mi-l văd ! Sâc ! 😆
Şi încă mai sînt!
În ce ţară trăim? Au ajuns judecătorii să fie ameninţaţi cu moartea de infractori şi de poliţişti?
Pina cind? sa fiim seriosi! La noi minciuna e la moda, noroc ca nu avem nasul gen Pinochio. O zi faina.
N-a fost aşa chiar întotdeauna Pisicarule…
bună dimineaţa, tibi!
până când ne vom trezi, dacă avem atâta sânge în noi…
curios, dar dacă mă forţez niţel îmi pot vedea nasul… da mă doare capul apoi de nu mă văd şi mă iau vertijuri.
nţ. tot ce poţi vedea este locuri unde se unesc cele două laturi ale nasului. şi aşa cum ai spus, te ia vertijul repejor.
dacă nu ne vom trezi imediat, adio libertate pentru încă nu ştiu cîte decenii.
Un vechi tolbaş de vorbe late,
Om norocos din cale-afară,
S-a pomenit pe neaşteptate
Stăpân peste întreaga ţară.
Din ea-şi făcu o prăvălie,
Şi ca un negustor de treabă,
Pentru ca-n lume să se ştie,
Prinse-a striga de la tarabă
Poftiţi aici! Oricine are
Obrazul fără de ruşine
Ş-o conştiinţă de vânzare…
Poftiţi să faceţi târg cu mine!
Prostie, lene, linguşire,
Eu cumpăr tot. Veniţi aici!
Şi cei mai nărăviţi din fire
Mi-or fi tovarăşi şi amici.
Eu dau tot felul de noroace,
Căci sunt atoateţiitorul,
Măriri, averi… Să vie-ncoace
Toţi trântorii ce le duc dorul!…
Aşa, sunt zece ani de când
Pe norocosul negustor
Îl auzim mereu strigând,
Şi muşteriii vin de zor.
În zece ani ce de-a lingăi
Nu se văzură-n slujbe mari,
Câţi oameni fără căpătâi
N-ajunseră milionari!
Veniţi şi voi, străini calici,
Şi strângeţi tot ce-a mai rămas!…
. . . . . . . . . . . . . . .
Ce să mai faci? Ce să mai zici?
Sărmană ţară de pripas! (Tara de pripas-Al Vlahuta)
servus Brindusa. 🙂
Am pus poezia pe pagina principală. Mulţumesc pentru readucere aminte.
Ziua buna, Tibi 🙂
In toata perioada asta m-am concentrat sa gasesc tot ce e mai frumos. Mai frumos in tara asta, in oamenii ei, in gesturile lor. Si am gasit. Iar asta mi-a dat un soi de speranta – naiva, posibil, ca intr-un fel, cumva, lucrurile vor curge echilibrat.
Stii la ce ma mai gandeam ?
La faptul ca o tara e definita de oamenii ce-o locuiesc. Si aici vine un punct.
Si ca sa fiu in ton, acuma spun :
Seara buna, Tibi 🙂
Seara bună, Mihaela! 🙂
Cînd Constantinople a fost cucerit şi transformat în actualul Istambul, înalţii oficiali perorau despre sexul îngerilor. Bine înţeles că nu au ajuns la nici-o concluzie. Sau poate au ajuns? eu nu am aflat…
Probabil ca cineva trebuie sa dezbata si subiectul sexului ingerilor – spun asta fara strop de ironie.
Ma refeream la oameni si la faptele lor concrete.
Strict ca exemplu:
Am avut o saptamana zi – lumina, cu plecat dimineata si ajuns seara. Jumatate de zi petrecuta la copiii mei, cealalta intr-un spital de copii. Acolo am intalnit oameni destupati la minte, capabili, bine pregatiti profesional si foarte devotati meseriei lor. I-am vazut intervenind in situatii de urgenta, i-am vazut stapani pe ei si pe ici, pe colo, printre picaturi, am mai stat de vorba.
Raman la parerea ca frumosul exista in oameni si-n gesturile lor – poate cotidiene, poate iesite din comun, poate altfel.
Desi mai obosita decat Bator a lui Fefeleaga, experienta ce-am avut-o m-a incarcat cu o doza incredibila de credinta ca totusi se poate misca ceva in tara asta. Adica oamenii ei, unii dintre ei, pot misca lucrurile intr-o directie buna.
Encore une fois, seara buna
Zambet
🙂
OK Mihaela, nu mai insist.
Ştiu ce faci şi ştii că te admir.
Numai că în aceste momente, problema este mult mai gravă decît ne vine să credem.
Noapte bună, prietenă dragă. 🙂