Subscriu!
Partea a doua:
Apel la unitate
Marea noastră provocare, a celor care doresc binele țării și al cetățenilor României, este să creăm condițiile politice pentru recuperarea a tot ceea ce a distrus actuala guvernare în doar 3 luni de zile. Credem că închegarea unei alianțe de forțe politice, care să se opună USL, a devenit stringentă. Nu mai este timp pentru dezbatere de detalii, în condițiile în care trebuie creată alternativa optimă pentru guvernarea țării.
Trebuie să avem un singur obiectiv: câștigarea alegerilor parlamentare și formarea unui Guvern nou de oameni competenți și onești, care să ne reprezinte cu adevărat.
Salut deciziile Curții de a scurta termenele de la 12 septembrie la 31 august și apoi la 21 august, semn că a dorit să pună capăt crizei politice în care a fost antrenată fără voia ei și pe care arfi putut să o prelungească.
Decizia de astăzi de invalidare este o decizie normală, firească, care ar fi putut fi luată încă din 2 august, dacă nu ar fi fost vasta operațiune de intoxicare a Curții de către instituțiile statului deturnate de USL. USL este singura responsabilă atât pentru criza politică și instituțională profundă, cât și pentru prelungirea ei cu încă o lună, accelerând regresul economic.
Vezi articolul original 97 de cuvinte mai mult