28/08/2012 de Tiberiu Orasanu
Dar sufletul?
zis-a tare frumos, psi
„sufletul este o mirare
o bătaie de aripă în fereastra cerului
un dor,
o cireaşă
sufletul este o lacrimă
un început, mereu acelaşi
şi mereu altul
al zicerii inimii care bate,
al minţii prinse în arcuş de gând.
sufletul este o mirare,
dintre toate
cea mai mare.”
 | farauanumiha la Nemuritorul Eminescu |
 | Alina Cristina la Despre Întoarcerea din ra… |
 | Tiberiu Orasanu la Şotron |
 | cristina struțeanu la Şotron |
 | Cartea De La Capatul… la IOAN T. MORAR Cartea de la cap… |
| Tiberiu Orasanu la Fatima |
 | Ovidiu la Fatima |
| 19 iulie 2019. Alcob… la Cu inima smulsă din piept RADU… | |
| Tiberiu Orasanu la Turnul Belem |
 | bookingcomhotel la Turnul Belem |
| Tiberiu Orasanu la Portugalia. 16 iulie 2019.… |
| Ovidiu la Portugalia. 16 iulie 2019.… |
| Tiberiu Orasanu la Ultimul vapor spre Tulcea |
| ovidiu la Ultimul vapor spre Tulcea |
| Tiberiu Orasanu la Hotel Delta |
Nu ştiu unde am pus cheia de la poarta sufletului meu , stau şi mă uit la cuvinte , mintea îmi zboară , inima se zbate în piept. Ce păcat că nu ştiu unde am pus cheia şi pâna nu de mult credeam că poarta sufletului e singura care nu are cheie , se pare că m-am înşelat.
Sufletul are o cheie fermecată care se numeşte „fa dragoste, nu război” dar lacătul pus la poarta sufletului, este foarte greu de dizlocat odată ce l-ai pus acolo…
Şi sufletul ţi-era (Pedro Salinas)
deschis şi-atât de clar
încât eu niciodată
nu am putut să intru.
Am căutat cărarea îngustă,
trecerea înaltă şi dificilă…
Dar spre sufletul tău
duceau drumuri largi.
Am pregătit scara –
visam ziduri înalte
veghindu-ţi sufletul –
dar sufletul tău
era fără de pază,
de ziduri şi zidiri.
Am căutat uşa
îngustă şi joasă
dar sufletul tău
de clar ce era
nu avea intrare
Nu avea intrare pentru că era dezprejmuit…
Frumos poem!
Inima perfectă este aceea care lasă mintea să se exprime. 🙂
Dar sufletul? 🙄
ei, suuufletu’! Sufletul este „aceea”…”inima perfectă este sufletul care lasă mintea să se exprime”. 😛
Sufletul perfect este acela care spune că mintea perfectă este aceea care lasă inima să se exprime. 😛
sufletul… ce întrebare, tibi! lasă-mă puţin să mă gândesc…
sufletul este o mirare
o bătaie de aripă în fereastra cerului
un dor,
o cireaşă
sufletul este o lacrimă
un început, mereu acelaşi
şi mereu altul
al zicerii inimii care bate,
al minţii prinse în arcuş de gând.
sufletul este o mirare,
dintre toate
cea mai mare.
de o vreme puteţi să-mi spuneţi pisica-cuc… îmi las versul pe unde apuc. 😳
psi
ai văzut doar: şi eu am mai lăsat cîte un vers stingher pe ici pe colo…
eu am depăşit limitele stingherului, tibi. sunt râu de-a dreptul, curgând.
şi mi-e bine. de o vreme uitasem că poezia este starea mea de a fi, de multă vreme nu am mai scris vers atât de uşor, de firesc… drag.
şi e şi vina ta. ce bine! 🙂
psi drag
ştiu că eşti o poezie în stare continuă şi pură dar, nu ştiu de ce, mă blochez cînd trebuie să şi comentez ceva la poezii. nu-mi vine să spun banalităţi (waw, super, etc) şi simt nevoia să admir în tăcere.
e şi vina mea? ce bine! 🙂
scrie ca să ştiu că eşti. deşi ştiu că eşti…. te rog. 😳
sigur că e şi vina ta! 😛
oooof, bine, bine 😳
[…] de astăzi, răspuns la întrebarea lui tibi- ce este […]
Om cu Om creează infinituri… paralele, perpendiculare, intersectante cu linia vieţii… nu ştii ce la aduce împreună, nu ştii ce le desparte… nu ştii minute, ore sau vers suprem ce le face să vibreze la unison. Poţi doar fii martor, mut de minunăţie, la îmbrăţişarea binelui cu frumuseţea în felurile ei multe şi plăcute.
Dragoş
Cred că ştii părerea mea exprimată la lotuşica în urmă cu mai multă vreme: cele trei cercuri secante care definesc relaţiile interumane. Dacă nu, voi relua. 🙂
Iartă-mi te rog Alzheimerul, dar dacă am luat vreodată contact cu respectiva idee, atunci spre ruşinea şi disperarea mea, am uitat-o. Mi se întîmplă prea des şi n-are sens să ascund lucrul ăsta. 😦
Chiar mă întrebam ce e cu Mihaela de a intrat în tăcere de la o vreme… n-am mai fost de mult pe acolo, alte mîini m-au tras spre alte cărări şi tot aşa am alergat printr-o tentativă de viaţă… Dar sper că e OK.
Din cîte ştiu, Mihaela este OK.
Pur şi simplu, s-a săturat de boggereală.
Cît despre respectiva idee (a mea) nu-i bai nici dacă n-ai văzut-o, nici dacă ai uitat de ea dacă ai văzut-o.
Chiar n-are rost să te întristezi pentru lucruri minore.
Pe scurt, spuneam cam aşa: dacă iei două persoane şi le întersectezi, obţii trei cercuri cu cinci spaţii de congruenţă.
La margini este fiecare dintre aceste persoane, la mijloc este totul format dintre ele, iar între margini şi mijloc sunt cele două interacţiuni uni-laterale privite din punctul de vedere personal al fiecărui personaj intrat în ecuaţie.
Îmi pare bine să aflu că Mihaela e bine, ştiu cît suflet pune în ceea ce face şi că uneori poate fi foarte greu. O admir sincer.
Şi am înţeles acum şi problema cu intersecţiile. Cel mai delicat e cu punctele de vedere, pentru că ele – pînă la urmă – definesc mărimea spaţiului comun. Obiectivitatea, flexibilitatea şi – de ce nu? – încrederea, chiar în secolul ăsta bîntuit de rele, ajută foarte mult la formarea unui spaţiu comun cît mai solid şi la cooptarea în interiorul său şi a altor persoanel compatibile.
Mulţumesc frumos pentru explicaţie. O noapte cît mai plăcută!
Aşa e: „Cel mai delicat e cu punctele de vedere, pentru că ele – pînă la urmă – definesc mărimea spaţiului comun.”
Aici este punctul nodal la care trebuie să mai lucrăm.
Noapte bună, Dragoş!
sufletul! sufletul asteapta cumintel, sa ne aducem aminte si de el… 🙂
seara faina, tibi!
şi ne aducem aminte, nu? 🙂 ţuc şi hug, Geanina!