Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for septembrie 2012

Durerea unui gînd

Dor gîndurile? Sigur că dor. De ce dor? Aici se complică lucrurile pentru că gîndurile, dor din mai multe motive. Foarte pe scurt, ne dor gîndurile în care ne regăsim (sau recunoaştem dacă şi mai ales, avem puterea de a înţelege)  greşelile, eşecurile, neîmplinirile personale. Pînă la urmă, oameni fiind, avem disponibilitatea de a ne accepta aşa cum suntem, în toată modalitatea noastră de a fi. Avem o singură problemă: incapacitatea noastră de-a accepta vina care ne aparţine; şi găsim întotdeauna, un subterfugiu ieftin: transferarea vinilor noastre, către un individ oarecare, care s-a purtat cu noi, cu adversitate. Niciodată înfernul nu este în noi; întotdeauna infernul aparţine în totalitate, celorlalţi: cei către care transferăm totalitatea eşecurilor noastre. Ce ne alimentează această stare de spirit? Simplu: exact comportamentul semenilor noştri care încearcă să ne transfere nouă, eşecurile lor. De aici conflictul de neevitat al gîndurilor care dor: sîntem laşi şi infantili, cu toţii. Refuzăm să ne maturizăm şi mai ales, refuzăm să înţelegem că diferenţa dintre maturizare şi bucuria de a trăi, trece prin disponibilitatea copilului care nu moare în nici-unul dintre noi, de a fi veşnic prezent în bucuria noastră de a trăi. Durerea gîndului care mă străbate pe mine, este durerea că încă mai avem gînduri piezişe unii către alţii, mai ales cînd nu sîntem în stare să ne asumăm greşelile. O vorbă veche spune că reuşita are o sută de părinţi pe cînd eşecul, este întotdeauna orfan. Pe voi, ce durere a unui gînd vă străbate?

Pe aceeaşi temă au scris astăzi la îndemnul lui psi:

dragoş carmen pricop dor de femeie almanahe Carmen dj scorpio mariana vero incognito silving d’Agatha cammely

Read Full Post »

Linişte

E linişte în blogosferă, e linişte şi în principalele mijloace media. E linişte? Nu cred că e. Cred că e liniştea dinaintea furtunii care va veni, curînd, peste noi, bieţi români care mai credem într-o devenire. Am făcut mai demult, o remarcă: majoritatea celor care bloguiesc, ori sunt în alte ţări, ori au rude şi prieteni care vieţuiesc acolo, AFARĂ, ori îşi exersează cu disperare, limba în care s-au născut şi încearcă să-şi explice de ce-au plecat… Nu vor găsi răspuns. Nu vor găsi răspuns nici după ce această linişte aparentă, se va spulbera; nu vor găsi răspuns nici după acest moment crucial care este din ce în ce mai aproape: spargerea liniştii. De ce nu vor găsi răspuns românii? Simplu: pentru că românii au fost şi sunt educaţi, în dezbinare.

Read Full Post »

Când arzătoare şi brutală, când insidioasă şi glacială, o ură neobosită bântuie lumea. Spectrul ei obstinat şi îndărătnic tulbură relaţiile private şi problemele publice. La fiecare dintre apariţiile ei, ne prefacem că am căzut din nori. Imprevizibila agresivitate: prietenii se iubeau atât de mult mai înainte de a se măcelări! Ce inimaginabilă cruzime îi determină pe nişte iubiţi atât de tandri şi de blânzi să se ridice unul împotriva celuilalt? O ferocitate de necrezut distruge o familie unită printr-o îndelungată viaţă de trudă şi de emoţii împărtăşite, răbufniri de violenţă descumpănesc un oraş asistat şi repus în drepturi…

Theophyle Books Blog

Moto:Ura acuză fără să ştie. Ura judecă fără să audă. Ura condamnă după bunul ei plac. Ea nu respectă nimic, crede că înfruntă un complot universal. La capătul puterilor, cuirasată în platoşa resentimentului ei, tranşează totul printr-o samavolnică şi suverană ticăloşie. Urăsc, deci exist.”

Cu o luciditate si o capacitate dureroasa de pune cele mai dure adevaruri pe hartie, Andre Glucksmann evidentiaza principala problema morala a secolului al XXI-lea –   a supravietuirea umana inseamna supravietuirea in fata sentimentului  urii.

Discursul urii nu este un eseu asupra urii în sine, ci este un eseu  despre cenzura urii, despre bagatelizarea  ei dar şi despre amplificarea ei folosind-o cu o mai mare întensitate. Chiar dacă ne prefacem că n-o vedem, chiar dacă aparent nu-i dăm insemnatate, ura devine parte din vieţile noastre marcând-ne existenta publică sau privată.

Citeste articolul integral pe Politeia World

Vezi articolul original

Read Full Post »

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că în loc,
Rămîne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că în loc,
Rămîne un deşert de disperare.

PS. A decedat ieri, la vîrsta de 79 de ani la sfîrşitul cărora începuse să-şi vîndă din cărţi.

RIP! şi brava ţie naţiune, care ţi-ai îmbogăţit securiştii, ţi-ai cocoţat urmaşii lui ilicescu la conducerea ţării şi ai politizat singura instituţie (ICR) care mai spăla pe plan extern, ruşinea de a fi român. Bine că ţi se sting valorile în tăcută mizerie.

Pe blogul zilei http://incertitudini2008.blogspot.ro/2011/01/ne-uneste.html

citiţi vă rog un excelent interviu.

Read Full Post »

Politeía

Nota: Titlul este imprumutat din  articolul lui Paul Lucardie, un academic si politolog olandez, care a studiat printre altele si aparitia noilor  formatiuni politice in Vestul Europei.

Toata lumea este convinsa de necesitatea unei reînnoiri politice. Din nefericire, aceasta nevoie de reînnoire a trecut de mult de la stadiul acut la cel cronic. Intentionat nu ma mai folsesc de cuvantul reforma pentru ca sensul  a fost pierdut de mult, alterat de reformistii de grajd sau de salon. Aceasta necesitate este mentionata astazi si de sociologul Barbu Mateescu intrun articol publicat pe blogul personal  si preluat de Contributors. Titlul “O ţară nemulţumită şi din ce în ce mai interesată de politică” este seminificativ si la tema mea si la lucrarea academicului Olandez. Dl Mateescu lucreaza cu “materialele clientilor”, de aceasta data este vorba de datele IRES, Think-tank independent pentru cine crede asta. Eu sunt mult mai putin…

Vezi articolul original 1.128 de cuvinte mai mult

Read Full Post »

Din nou, despre blog

A cîta oară pun în discuţie acest subiect?

Habar nu am şi deja nu mai cred că trebuie să dau explicaţii.

Am un blog personal, punct.

Scriu pe acest blog atunci cînd vreau, ce vreau sau în fine, atunci cînd mie mi se pare că am ceva de spus, ceva care (tot) mie mi se pare, că poate îi interesează şi pe alţii.

Am cel puţin cîteva zeci de postări despre care îmi place să cred că-s semnificative.

Dacă ceea ce scriu pe blogul meu, nu interesează, nu-i bai.

SKIP dragilor vizitatori de circumstanţă, pentru că-s zeci, sute, mii, probabil milioane de (alte) bloguri care vă aşteaptă.

Ce pot să vă spun,  este un lucru elementar: anume, că pe acest blog, mitocănia şi atacul la persoană, nu au fost, nu-s şi nu vor fi tolerate.

Şi nici răspuns nu puteţi primi.

SPAM vă cheamă, punct.

Şi vă mai rog dragilor, ca înainte să mă atacaţi să citiţi ce-am spus eu, despre mine. 🙂

 

Read Full Post »

Paradox

Iubesc lumina deşi, sînt fotofob.

Am o hipersensibilitate la acţiunea directă a razelor soarelui asupra dermei care mă închide în întregul care sînt, şi mă (mai) doare privirea pe care am expus-o copil inconştient fiind, la razele iscoditoare de soare.

M-am încărcat de lumină şi nu mai ştiu (de) unde începe întunericul.

Am devenit orb?

Sper că da, pentru că mult mai mult pe această lume, mă sperie cecitatea.

Din orbire, poate că mă voi trezi, cîndva.

Din cecitate foarte greu, pentru că nu există orb mai mare decît acela care nu vrea să vadă, după cum nu există surd mai mare decît cel care nu vrea să audă.

Şi nu există mut mai tăcut decît cel care se teme să spună, ce gîndeşte.

Şi mă şi vă întreb: în ce lumină paradoxală suntem?

Tăcerea mieilor?

Read Full Post »

Cine sînt eu

Un renumit filosof sceptic, Schopenhauer pre numele său, a vizitat la un moment dat grădina botanică din Dresda. Nimeni nu ştie de ce, pe întreaga durată a vizitei sale, filosoful a bombănit în mod continuu. La ieşire, unul dintre paznicii grădinii, contrariat de atitudinea filosofului, l-a întrebat: – Dar cine sunteţi dumneavoastră, domnule? La această întrebare, filosoful a răspuns: – Dacă există un singur om pe lume, care să poată răspunde la această întrebare, i-aş rămîne îndatorat… (citat aproximativ, pentru că-mi este lene să caut prin bibliotecă şi să dau citatul exact).

Voi face o legătură între spusa acestui filosof şi o reclamă idioată care circulă pe ecranele televizoarelor din romanica noastră, dragă. Pe scurt, un individ colţuros, nemulţumit de calitatea serviciilor pe care le-a achiziţionat (turistice, domestice, etc) se răţoieşte la furnizorii acestor servicii: – Ştiţi cine sînt eu? Sînt cetăţean european, şi am drepturi…

Hai, nu mai spune, îmi vine să ricanez. Ştii cine eşti tu? Un zero barat. Un idiot (în sensul celui neimplicat în viaţa cetăţii, dpdv al etimologiei greceşti a acestui termen de dicţionar).

Scurtă digresiune. Mă enervez cumplit cînd văd că agenţiile de publicitate fac apel la sintagme folosite înainte de 1990; vezi ciocolata ROM (pfui!) şi altele… Maşina de propagandă care a reuşit să netezească (nu să spele ci, să îmbîcsească) creierele tinerei generaţii, funcţionează la turaţie maximă, cu rezultate vizibile. Ne merităm soarta? Probabil că DA! Toţi? Cu siguranţă, NU. Dar, sîntem solidari, nu e aşa? Doar sîntem o naţie, nu o populaţie.

Revin la subiect.

Pînă în anul de graţie 1990, eu, tibi (şi ca mine toată populaţia şi sper că întreaga naţia noastră), am fost numai cetăţean român (unii ca Herta Muler, ştiu de ce). Începînd cu anul de adevărată graţie 2007 (sper să nu greşesc) am devenit şi cetăţean european. Aşa scrie pe paşaportul meu, şi ştiu ce drepturi am acum, drepturi la care nici nu speram înainte. Nu mai  enumăr aceste drepturi pentru că este inutil: cine ştie, ştie, cine nu vrea să ştie nici nu va înţelege vreodată, indiferent cine le va spune.

Aşa că: declar limpede că nu voi ceda dreptul meu de a fi un cetăţean european, drept cîştigat cu greu, numai pentru că unii dintre politicienii noştri aleşi de populaţie (nu de neam), încearcă să facă naţia de ocară prin comportamentul lor, grobian.

Eu chiar mă simt cetăţean european, şi ştiu că am drepturi de român integrat în lumea civilizată. Şi-i bombăn, tu-le mama lor de nemernici.

Voi credeţi altceva?

Read Full Post »

de la bloggereală. ţ şi h! 🙂

Read Full Post »

Succes deplin!

Politeía

@redactat de MRU

Dragii mei politeieni,

Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta s-a născut din necesitatea coagulării forţelor civice şi politice care pot schimba România. Încă din primele zile de existenţă Iniţiativa a fost catalizatorul unor resurse participative nebănuite şi al încrederii în acţiunea publică şi a devenit, într-un timp foarte scurt, una dintre cele mai mari organizații neguvernamentale din România.

Mobilizarea masivă în jurul acestui proiect alternativ de societate şi de civilitate politică ne-a creat convingerea că este timpul să trecem la un nivel superior. Este timpul să ne ocupăm locul pe scena politică printr-o ofertă politică de dreapta, ataşată unui alt tip de partid politic, construit pe principii şi valori, de la selecţia personalului până la politica de alianţe.

Vezi articolul original 176 de cuvinte mai mult

Read Full Post »

Older Posts »