Cred că pentru a-l trăi profund pe Dumnezeu trebuie să fii, măcar la început, un pic femeie: să te dai pe mâna inimii, căci ea te poate conduce la înţelepciune – şi să-l laşi pe El să te pătrundă. Ştii cum este sentimentul acesta? Când te desfaci cu toate celulele şi cu toate oscioarele trupului şi sufletului… tu dispari atunci, nu mai ai formă, e o perpetuă topire şi absorbire în acelaşi timp. Ştii că o femeie te absoarbe atunci când o penetrezi? Te scufundă în pântecul ei, te îneacă în nefiinţă, te întoarce în Marile Ape.
Ea chiar este atunci marele ocean, Mama primordială, întunericul fără chip. Ea te primeşte, dar oricât de pasivă ar părea, te cuprinde, te atrage, te strigă cu energia ei gigantică şi, deşi tu pari că o despici, ea este cea care te despică până în adâncul sufletului ca pe o nucă de cocos din care…
Vezi articol original 647 de cuvinte mai mult
Anunțuri
Toți îi cerem bunătate, dincolo este doar tăcere.
Toţi?
Mă îndoiesc că mai sunt prea mulţi cei care chiar cred că Dumnezeu încă mai există printre noi.
Se spune că pe mormântul lui Nietzsche, stă scris: „Aici zace mort, Nietzsche”; (semnat) Dumnezeu.
Cred că nu prea mulţi ştiu de acest epitaf…
Mulţumesc, dragul Tiberiu:) Din suflet:)
Te îmbrăţişez cu drag. 🙂