Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 3 noiembrie 2012

Fără titlu

Am prostul obicei ca uneori, să mă amestec în masa poporală dintr-un motiv simplu: mă simt parte integrantă, din; de exemplu, azi am fost la Romexpo. Am văzut acolo cum tradiţia s-a axat preponderent pe nişte preparate culinare neaoşe: şunci, cîrnaţi, sarmale, ciorbe şi papricale. Costume populare? Nici vorbă! Muzică populară? Ha ha ha. Nu, mulţumim frumos.

Altceva? Desigur: un bun prilej de a petrece o zi prefăcîndu-ne că aparţinem unui filon popular străvechi. De fapt, am reuşit să mercantilizăm cam tot ceea ce înseamnă tradiţie, la simpla excitaţie gastrică. Ştim cu toţii că de o bună bucată de vreme, marile magazine sînt într-o competiţie absurdă: care să ne păcălească mai bine şi mai temeinic, la adăpostul preţului, în dauna calităţii; am ajuns ca noi românii, posesori de rezerve uriaşe de SARE, să cumpărăm SAREA la preţ de aur metamorfozat în banalele zgîrciuri, copite şi oase tocate şi amestecate în aşa-zisele mezeluri de bună calitate, pfui!

Aşa că organizatorii acestui tîrg de bucate, au construit o contrapondere: preparatele tradiţionale 🙂 .

Am vrut iniţial să fac un mini reportaj cu poze, etc, despre. Am renunţat. La ce bun?

Totuşi.

Simt nevoia de a spune (măcar) cîte ceva. De ce? HABAR NU AM!

Deci.

Revin la prostul meu obicei: mie chiar îmi pasă de ce spune, simte şi eventual, va vota poporul căruia îi aparţin. Problema mea este că între ceea ce cred eu că are nevoie patria noastră pe de o parte, şi ceea ce cred poporenii, este o diferenţă majoră: eu cred că nu maţul ar trebui să dicteze orientarea noastră către viitor.

Greşesc?

Sigur că greşesc. În mod democratic, poporul va vota sarea din bucate. Organizatorii acestui tîrg de bucate parţial tradiţionale, ştiu de ce!

Mai este şi mîine o zi!

Trăiască sarea din bucate, vivat mustul care odată băut, nu se va mai transforma niciodată în vin BUN ca perspectivă ci, în banalul pişat. Şi mai ales, trăiască maţul din perspectiva căruia şi cu care,  votăm.

Read Full Post »

Politeía

Bună dimineata intr-o zi de sâmbata, sfârsit de săptămâna. Sâmbătă, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ceaţă mai ales dimineaţa şi noaptea în zonele joase. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade, iar cele minime se vor situa între 1 şi 11 grade, mai scăzute în depresiuni până spre -4 grade, dar şi uşor mai ridicate pe litoral.

La Bucureşti: Vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 4 … 6 grade.

Curs valutar BNR valabil azi: 1…

Vezi articolul original 1.950 de cuvinte mai mult

Read Full Post »