Ego banal
E foarte greu să recunoşti că nu eşti ce-ai fi vrut să fii dar te-ai născut fără să ştii şi eşti ceea ce eşti: un trecător anost şi poate fără rost pe-aleile unui destin meschin în care prea mulţi proşti toarnă venin.
E foarte greu să recunoşti că viaţa-ţi efemeră săracă sau prosperă este supusă unui veşnic dacă.
E foarte greu să înţelegi că viaţa-ţi a depins adesea numai de-o simplă virgulă sau poate numai de un apostrof. Of 🙂
Deci ori te-mpaci şi taci ori urli şi te răzvrăteşti sau uiţi că nimănui nu-i pasă că eşti sau de ce şi nu te miri că eşti şi nici de ce aşa cum eşti.
Nu eşti ce pari sau vrei a fi; eşti doar ce gîndesc alţii despre tine. În fine…
Pe aceeaşi temă, au mai scris membrii clubului psi
Anunțuri
🙂 promit să revin mâine seară cu comentariu complet. acum las doar semn de trecere prin noapte…
ştii tu vorba mea: ţuc şi hug. 🙂
Nu, nu suntem doar ceea ce gândesc alţii despre noi, tocmai pentru că nu suntem ce părem a fi! 😀 (Iar părerile altora despre noi nici măcar nu coincid întotdeauna!)
Suntem ceea ce ştim că suntem, deşi nu ne place întotdeauna s-o recunoaştem!
Dar poezia ta mi-a plăcut! Mult!
„Iar părerile altora despre noi nici măcar nu coincid întotdeauna!”
Aici e aici: suntem ceva între ceea ce credem noi despre noi şi ceea ce cred alţii (în mod absolut arbitrar sau poate, mai ştii? argumentat. 🙂
[…] tineriu, […]
Tibi, cei fara caracter ii vad pe toti ceilalti la fel cu ei pt ca nu pot sa-si imagineze ca se poate altfel, oamenii buni ii vad pe toti buni si daca vad un om rau cred ca este nebun. Oamenii rai cred ca toti oamenii sunt rai.
Fiecare judeca dupa setul lui de valori.
Din fericire noi nu suntem proiectiile altor oameni, noi suntem de sine statatori si evoluam dupa cum si cit dorim.
Fiecare dintre noi este unic si vreau sa cred ca cei mai multi dintre noi vor sa plece din aceasta lume, mai invatati, intelepti si mai buni.
„cei fara caracter ii vad pe toti ceilalti la fel”. Excelent punctat!
Cu unicitatea sînt de acord, cu gradul de autoperfecţionare, nu prea…
Da, viata noastra depinde de atat de putin… si e greu de acceptat asta. Ne simtim intotdeauna foarte importanti, dar nu realizam ca suntem asa doar pentru noi insine si pentru nimeni altcineva.
Multumim de tema si de poezie 🙂
Ba, eu cred că suntem importanţi şi pentru alţii. Întotdeauna!
Altfel, am mai iubi?
[…] Aceasta a fost provocarea de luni propusa de psi. Au raspuns provocarii si Vero, Almanahe, Scorpio, Tibi. […]
[…] Au scris : psi, Vero, almanahe,dordefemeie, Tibi […]
Bunadimineata, Tibi.
Eu cred ca sunteam exact ceea ce trebuie sa fim. Suntem exact ce suntem.
Ca parem altcumva sau ca ne inchipuim ca am fi putut fi altcumva… e o chestie subiectiva!
„Uita-te la fata si intreaba-ma de viata!” asa spune o vorba veche.
Cum si ce suntem sta scris pe noi si in noi. Suntem faptele noastre, gandurile noastre, ceea ce mancam, ceea ce iubim, viciile care ne cotropesc, felul in care intelegem viata si ne acceptam menirea…TOT
Cat despre realizarea noastra personala… nu are rost sa ne-o judecam.
in putine cuvinte: suntem ceea ce suntem ca o suma de factori de voina si de predestinare… aceasta din urma fiind si ea rodul vointei stramosilor nostri…
Servus, Cita!
Nu toţi şi nu întotdeauna ne asumăm aşa cum suntem deşi sînt de acord că ar trebui; nu aş vrea pentru nimic în lume să schimb nici măcar un amănunt al vieţii mele de pînă acum dar, pentru viitor m-aş mai gîndi
dacă vreau să schimb ceva. 🙂
Cu realizarea personală, parţial de acord, parţial nu prea. E prea complicat şi este una dintre întrebările „ruseşti” de extracţie dostoievskiană la care nu există (un) răspuns exhaustiv.
Suntem ceva-ul ce cu toti îl ştim,
plus încă alt ceva de care tot fugim,
Suntem măsura pentru cel de-afară,
prin ochiul nostru, ce-ncărcat e cu-o povară:
cea a văzului pe… dinafară.
Suntem e o acţiune, faptă cu premeditare,
şi ce-i mai rău e că se desfăşoară fără de hotare.
Căci dacă fiecare-ar şti clar ce sau cât îşi este,
războaie, certuri, răzvrătiri ar fi scorneli, poveste.
Cel mai mult mă fascinează pe mine, actorii!
Cum reuşiţi să nu vă contaminaţi de la personajele interpretate?
simplu, căci nu e vorba de nicio contaminare…e vorba doar de ritm interior.
cred că ştii mai bine ca mine ce spui şi totuşi…
ştiu că există destui actori care s-au confundat la un moment dat cu un personaj şi, aşa au rămas în percepţia publicului.
Am mai avut dicuţia asta, era vorba despre „feriţi-vă de măgăruş”, dacă-mi aduc bine aminte. 🙂
Sigur că da!
Eu mă gîndeam la JR şi nu numai la el: sfîntul, James Bond, etc. 🙂
Ştii tu mai bine decît mine.
revin, cum am promis, pe seară. 🙂
„nu sunt ce par a fi”… adică…
eu par luminii o pisică
ce pare a nu şti de frică
şi când lumina se ridică
cuvinte strică
tu pari un domn sau poate nu
cine să ştie, numai tu
dar esti ceea ce ochii spun
nu vorba altuia ce din săpun
baloane-adun.
şi nu contează dacă pari
nici de apari
ori de dispari
contează sufletul vibrând
arzând.
he he. 🙂
„tu pari un domn sau poate nu”
ştiam eu că vei descifra tîlcul…
pentru că pisicile nu „privesc” cu ochii, tibi? 😀 oare de aceea?
poate da, poate nu… 🙂
tu stii cat de trist este ceea ce ai scris tu…?dar frumos:)
Încerc să-mi imaginez, că ştiu. 🙂
„Nu sunt ce par a fi –
Nu sunt
Nimic din ce-as fi vrut sa fiu!…
Dar fiindca m-am nascut fara sa stiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu…
M-am resemnat, ca orice bun crestin,
Si n-am ramas decât… Cel care sunt!…”
~Ion Minulescu~
De asta mi-a amintit dar…
… parcă e minciună pe lângă ce-ai scris tu aici, Tibi♥!!!!
Exagerezi pentru că mă iubeşti poate, umpic prea mult. 🙂
Așa o fi, nu zic nu! 🙂 Dar nu-mi schimb părerea!:)))
Nici nu credeam altceva! 🙂