Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 30 noiembrie 2012

1 decembrie

Zi care ar trebui să fie expresia unui moment fast, zi în care toate energiile poporului nostru ar trebui să se coaguleze într-o expresie de unitate a sărbătoririi românilor de pretutindeni. Ar trebui dar … nu este tocmai aşa.

Nu ştiu ce minţi bolnave au instituit de ani buni, luna decembrie ca fiind luna alegerilor pentru parlament.

În plină campanie electorală, putem pretinde unitate cînd de fapt, toate energiile electoratului sunt disipate între interesele partidelor care doresc să ne „fericească”? Nu prea cred că este posibil.

Dimpotrivă, această zi este prinsă şi confiscată de o nefastă controversă de idei şi păreri contrare, complet contradictorii (îmi asum redundanţa) şi, în loc să avem un cor dirijat de o singură baghetă magică, unitatea, avem numai o cacofonie asurzitoare pe voci total disparate.

În loc să ne unim în această zi, aşteptăm cu febrilitate ziua în care o parte a electoratului, va triumfa în detrimentul altor părţi ale acestui electorat.

Această zi este confiscată de politicianisme ieftine dar cu impact pe termen scurt, pentru că nu mai avem perspectiva a ceea ce poate să însemne, un termen lung de aşteptări legitim valabile pentru întreaga naţie.

Şi totuşi..

LA MULŢI ANI! Patrie dragă, La Mulţi Ani! Popor Român.

Fie ca vremurile viitoare, să-ţi fie benefice.

Fie ca fiii tăi plecaţi în bejenie, să se reîntoarcă şi să te reconstruiască din temelii, alături de cei rămaşi, AICI!

Read Full Post »

O veche vorbă românească, spune: dă-i Doamne românului, mintea cea de pe urmă.

Milostiv, Domnul i-o dă! Asta cere românul, asta primeşte: posibilitatea de a se căi de tîmpeniile făcute. Ce pricepe românul din graţia divină? Simplu: pricepe că a mai căpătat un răgaz, o amînare, o posibilitate de a mitici iar şi iar, înfruntarea unei realităţi pe care pur şi simplu, refuză să o accepte; şi miticeşte.

Ce nu-i convine domnului miticizant, nu există. E mult mai aproape de sufletul său, cerşetoria vremelnică decît înfăptuirea viitoare. Şi se vinde pe doi bani actuali, în detrimentul unor înfăptuiri perspectivale.

Se spune că prostia nu doare. La nivel individual, este probabil, adevărat. La nivel general, nu. Prostia individuală se transformă cu lejeritate, din păcate, în tîmpenie masivă care doare! Tîmpenie rezultată din acceptarea fără rezerve, a spălării creierului cu salivă de varan.

Mintea cea de pe urmă, a devenit prostia finală: tîmpenia acceptată fără me şi fără mu. Remediu? Pe termen scurt şi mediu, NU!

Ne merităm soarta? Da şi nu. Depinde numai decît de mulţi tîmpiţi ne vor hotărî soarta iar, prin vot democratic.

Destul de curînd.

Read Full Post »