Zi care ar trebui să fie expresia unui moment fast, zi în care toate energiile poporului nostru ar trebui să se coaguleze într-o expresie de unitate a sărbătoririi românilor de pretutindeni. Ar trebui dar … nu este tocmai aşa.
Nu ştiu ce minţi bolnave au instituit de ani buni, luna decembrie ca fiind luna alegerilor pentru parlament.
În plină campanie electorală, putem pretinde unitate cînd de fapt, toate energiile electoratului sunt disipate între interesele partidelor care doresc să ne „fericească”? Nu prea cred că este posibil.
Dimpotrivă, această zi este prinsă şi confiscată de o nefastă controversă de idei şi păreri contrare, complet contradictorii (îmi asum redundanţa) şi, în loc să avem un cor dirijat de o singură baghetă magică, unitatea, avem numai o cacofonie asurzitoare pe voci total disparate.
În loc să ne unim în această zi, aşteptăm cu febrilitate ziua în care o parte a electoratului, va triumfa în detrimentul altor părţi ale acestui electorat.
Această zi este confiscată de politicianisme ieftine dar cu impact pe termen scurt, pentru că nu mai avem perspectiva a ceea ce poate să însemne, un termen lung de aşteptări legitim valabile pentru întreaga naţie.
Şi totuşi..
LA MULŢI ANI! Patrie dragă, La Mulţi Ani! Popor Român.
Fie ca vremurile viitoare, să-ţi fie benefice.
Fie ca fiii tăi plecaţi în bejenie, să se reîntoarcă şi să te reconstruiască din temelii, alături de cei rămaşi, AICI!
Ai mare dreptate, dragă Tibi! Din păcate…aşa este…
La mulţi ani de Ziua tuturor românilor! 🙂
La mulţi ani!, dragă Alex. 🙂
la mulţi ani, suflet de român!
ţug şi hug, braşoveancă inimoasă ce eşti! 🙂
jucăm şi o sârbă ardelenească dacă vrei, o jiană de la sighii şi o horă… pentru că România mea sunt eu… şi eşti tu! refuz să văd altceva, măcar astăzi, măcar de dragul acelei mâini de oameni buni care nu uită să simtă, să trăiască româneşte.
vezi tu psi, tata a murit în ianuarie 1990; ultimele sale cuvinte, au fost: nu credeam să-i mai văd pe comunişti învinşi.
a murit cu o credinţă falsă; comuniştii ne-au învins, iar.
eu nu pot uita asta, nici măcar azi. pur şi simplu, nu pot.
mai ales că peste o săptîmînă, ţara asta riscă să intre iar, pe mîna unui grup infracţional organizat, condus se un turnător abject, perfect puşcăriabil.
http://www.b1.ro/live.php
La Multi Ani Romaniei dragi si tuturor romanilor!
Fie ca romanii sa-si iubeasca tara si sa aiba intelepciunea pentru a alege calea cea mai buna pentru o Romanie libera, democrata si prospera.
Va imbratisez pe toti si sunt cu sufletul alaturi de voi.
La mulţi ani ! Odille, şi fie ca spusele tale să se adeverească.
Te îmbrăţişez cu drag.
tibi, nu spun că nu ai dreptate, căci ai… dar românia mea, bucata mea de ţară nu este şi nu va fi niciodată aceea… a lor. a fi român este pentru mine o mândrie, este semnul naşterii mele şi al celor asemenea mie. de aceea ziua de astăzi nu le-o dau lor, ci acelora care ştiu ca şi mine că românia este a celor ce vor veni, precum spuneau şi vorbele lui ştefan.
psi, românia ta şi a mea, devine pe zi ce trece tot mai mică…
Tibi, multumesc pentru textu’ tau visceral, scris cu tastele sufletului…
LMA de 1 Decembrie! Sanatate, curaj si optimism! NO pasaran!
– – –
@”a murit cu o credinţă falsă; comuniştii ne-au învins, iar.
eu nu pot uita asta, nici măcar azi. pur şi simplu, nu pot.” 😦
nici eu…
LMA Melanie!
Visceral? Probabil. Eu am crezut că-mi exprim amărăciunea…
Tibi, am sezizat amaraciunea-ti exprimata, am omis ghilimelele la „visceral”, sensu’ initial fiind „profund”… Sanatate!
Mulţumesc asemenea, Melanie.
Nu-i bai cu lipsa ghilimelelor pentru UN cuvînt, pe un blog oarecare, bine că ne-am înţeles.
Grav este că domnul nostru PM, nu a folosit ghilimele pentru sute de pagini, dintr-o aşa zis lucrare de doctorat. NU ? 🙂
Tibi, român adevărat ce ești, la mulți ani !
Ca și tine, ca și cei care rezonează cu cele simțite de voi , România pentru mine este formată doar de cei cinstiți și cu o conștiință civică.
Servus Carmen! 🙂
România mea este compusă din românii care nu-i proslăvesc pe urmaşii călăilor neamului nostru.
Cer prea mult?
Nu sunt cumva prea puțini aceia?
Dragă Carmen,
aşa puţini cum sunt, aceştia formează România mea de suflet.
Pe ceilalţi îi tolerez, dar nu-i pot respecta.
I-am înţeles în anii de după loviluţie dar, după intrarea Ro în NATO şi în UE, nu mai au nici-o scuză.
La mulţi ani,Tibi, de ziua noastră a tuturor românilor! 🙂
La mulţi ani, dragă prietenă! 🙂