Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 19 decembrie 2012

Ignat

Habar n-am de cînd şi mai ales de ce s-a suprapus ziua de 20 decembrie, zi în care-l celebrăm pe „Sfîntul sfinţit Mucenic Ignatie”, cu ziua în care creştinii ortodocşi taie porcul. Voi ştiţi? Primesc cu maximă atenţie şi cu recunoştinţă, orice lămurire la temă. Şi mulţumesc anticipat.

Se pare că inventivi cum sunt, în acest an s-a petrecut o schimbare istorică: românii nu mai taie porcul de Ignat. Îl înghit. Să ne fie de bine!

Şi dacă astăzi este şi ziua lui Andrei Codrescu, repostez impresii despre o carte a domniei sale, cumva la temă şi nu prea: Mesi@.

„Poet, romancier şi eseist, Andrei Codrescu s-a născut la Sibiu în 1946 iar în 1966 emigreaza în Statele Unite. Mai întîi comentator muzical la un post de radio local, apoi Distinguished Professor of English la Louisiana State University din Baton Rouge, Louisiana. Comentariile sale, difuzate periodic de National Public Radio, l-au transformat într-una dintre cele mai apreciate ‘voci’ ale radioului american. În 1989 s-a întors în patrie, pentru a transmite Revoluţia Română în direct pentru programul de ştiri ABC’s Nightline (articolele sale au fost reluate în revista Dilema). A descris această experienţă în cartea Gaura din steag (The Hole in the Flag) . A obţinut numeroase premii, iar cărţile sale „Contesa Sîngeroasă” şi Mesi@ au devenit fiecare cîte un best-seller. Autor instalat atît de temeinic în limba americană, încît tot ce a apărut în româneşte a trebuit să fie tradus. Articolele din Dilema, i-au fost traduse de către Ioana Avădani, iar după preluarea Dilemei vechi de către patriciu, colaborarea domniei sale s-a încheiat.  În limba română a publicat „Domnul Teste în America” – 1993, Poeme Alese 1970-1996 în 1997, „Prinţesa Sîngeroasă” şi „Mesi@” în 1999, „Cassanova în Bohemia” – 2005 şi în 2006, articolele din Dilema, adunate în volum, sub numele „Scrisori din New Orleans”.

„Mesi@” are ca personaje centrale  două‚ ’jumătăţi’ ce compun o unică fiinţă misterioasă : Felicity. Detectiv particular din new Orleans, interesată de contraculturi şi ciberspaţiu, şi Andreea, o orfană misterioasă din Sarajevo. Cele două îşi unesc forţele pentru a salva lumea în pragul Armaghedonului, avînd ca aliaţi personaje istorice sau fictive ce pătrund în realitatea cotidiană, printr-un portal de internet. Cei buni sunt Dante, Ovidiu, Mark Twain, Nicola Tesla – inventatorul magnetofonului.

De partea cealaltă a baricadei, forţele răului: reverendul Mullin – un escroc fără de scrupule deghizat în lider religios atotputernic, Diavolul, şi Corul Îngerilor Dintîi. De-a lungul cărţii, eşti încercat de o puternică tentaţie de a asemui această carte cu „Maestrul şi Margareta” de Mihail Bulgakov. Trebuie să rezişti tentaţiei, pentru că  cele două cărţi sunt totuşi perfect distincte. Nu intenţionez să fac o paralelă între aceste două cărţi, ci exprim numai o opinie.

Felicity, de la un scepticism agresiv în ceea ce priveşte religia, ajunge pînă la urmă să fie – în tandem – cu Andrea însăşi salvatoarea omenirii. Andreea, de la o prizonieră trecută prin tot iadul sexual imaginabil, ajunge să fie casta salvatoare a lumii. Autorul, ne poartă prin epoci diverse şi din raiul creştin în ciberspaţiu din Jerusalim, în mahalalele sordide ale New Orleans-ului, de la legendele rajahilor la adevărurile eterne ale tuturor celor care cred că le-au descoperit.

„Nostradamus părea nedumerit. – E Sfîrşitul Lumii, sau nu ? S-a terminat ? Nu m-am prins. Ovidiu şi Mani rîseră. – Pentru orice firicel al lumii materiale, da, susţinu Ovidiu, cu excepţia celor care refuză să creadă şi continuă să se agaţe de spaţiul cărnii. N-ai citit Metamorfozele ? De ce dracu le-am scris?

– Mi s-a dat de înţeles că totul se va sfîrşi, se jelui Nostradamus, mai degrabă pentru sine. Un Evanghelist ce purta o cruce dădu din cap a încuviinţare. […] – Ah sărmane Yorrick, spuse Ovidiu, încă emoţionat de trista soartă  a lui Nostradamus. – Înţeleg. Ţi-ai petrecut eternitatea citind pleiada de poeţi ce va să vie, rîse Aristotel, care-şi petrecuse eternitatea făcînd cam acelaşi lucru, desi nu dădea doi bani pe postdeconstrucţionişti”.

Read Full Post »

Aşa se numeşte un excelent roman poliţist scris de o autoare extraordinară, Donna Leon. În prezentarea editurii Polirom, „Donna Leon (n. 1942) este o scriitoare de origine americană, autoarea unei celebre serii de romane poliţiste a căror acţiune se desfăşoară la Veneţia şi care îl au ca personaj principal, pe comisarul Guido Brunetti. După ce a locuit în Elveţia, Arabia Saudită, Anglia, Iran şi China, Donna Leon s-a stabilit în Italia, unde trăieşte de (peste n.m. tibi) douăzeci de ani. A lucrat ca lector la catedra de limbă engleză a University College-Europe din Italia, apoi s-a dedicat scrisului … Cărţile sale se bucură de o largă apreciere internaţională”.

Moarte într-o ţară străină este primul dintre romanele care deschide seria Brunetti. A urmat Moarte în La Fenice despre care am scris AICI şi AICI.

De data aceasta, tema romanului este axată pe ecologie, cu implicarea unor reţele de fabricanţi de substanţe toxice, politicieni, armată, reţele atent supravegheate de Mafia atotprezentă. Comisarul are de luptat cu imobilismul şefilor, cu secretomania militarilor, cu ameninţările voalate ale mafioţilor. Singurul său noroc, este soţia sa pentru că socrul său, un vechi reprezentant al nobilimii, îi mai strecoară cîte-o informaţie vitală sau îl mai fereşte de primejdii cu greutatea numelui său, nume respectat în cercurile celor care conduc societatea.

Foarte pe scurt, pentru că nu vreau să vă răpesc bucuria lecturii povestindu-vă cartea, 🙂  în apele lagunei este găsit asasinat un tînăr. Din aproape în aproape, comisarul Brunetti elimină principala pistă falsă (drogurile), apoi şi suspiciunea că la mijloc ar fi vorba despre o ceartă de îndrăgostiţi. Descoperă  că acel tînăr era un militar dintr-o bază americană de pe teritoriul italian şi nu după prea puţine peripeţii află cine este criminalul. Cum va fi pedepsit acela, rămîne să descoperiţi singuri citind această carte, pentru că vremea cîinoasă de afară este tocmai bună de lectură, dacă vă înduraţi să mai închideţi televizorul şi calculatorul. 🙂

Cîteva pagini din această frumoasă carte puteţi savura ca aperitiv, AICI. Lectură plăcută! 🙂

Read Full Post »

Veşti bune!

Pînă atunci, tuturor celor care participă Miercurea fără (prea multe) cuvinte la iniţiativa lui CARMEN, le urez Happy WW şi Sărbători fericite!

Read Full Post »

Victorie jalnică

Actuala victorie a formaţiunii politice USL, formaţiune moşită cu osîrdie de varanul de la Grivco, pare la fel de inutilă ca un cîştig la loto, după ce-ai pierdut biletul cu care-ai participat, bilet care părea cîştigător.

Ce-a cîştigat de fapt USL? A cîştigat dreptul de a-şi impune voinţa politică goală de orice conţinut: s-a terminat cu războiul antibăsist.

Inclusiv familia politică europeană din care fac parte urmaşii lui ilici, le arată useliştilor Ponta şi Crin, pisica neagră a tăierii de fonduri europene, fonduri  din care s-ar mai fi putut eventual, plăti stipendii către măciucarii strîns uniţi în jurul unui beţiv notoriu, un dogar rupt de realitate. N-are rost să insist…

Bine înţeles că perspectivele guBernului Ponta, sunt sumbre: nici vorbă de măriri de salarii, nici vorbă de creştere economică, nici vorbă despre onorarea promisiunilor din campania electorală. A venit ceasul trezirii la realitate; ceas care va suna mult mai curînd decît le vine să creadă atît politicienilor, cît şi electorilor.

Pe de altă parte, nu văd ce-i mai poate împiedica pe uselişti. Actuala guvernare, pur şi simplu, n-are opoziţie; nici în plan parlamentar, nici în sînul electoratului. Şi USL, şi votanţii lor, se simt sătui de prada cîştigată prin alegeri. Sînt ghiftuiţi. Şi au devenit imobili, la fel ca şarpele Boa, după ce a înghiţit pe nemestecate, o pradă inertă: un bou.

Opoziţia nu există pentru că: electoratul care încă mai crede în valorile democraţiei de tip occidental, a fost abandonat şi trădat, printr-un non-combat ruşinos, non-combat promovat de un partid condus către dezastru, de un vameş incapabil să-şi revină după ce-a fost debarcat (în mod abuziv) din funcţia supremă la care putea aspira: preşedintele NUMIT prin cutuma parlamentară, al Senatului. Vameş care n-a fost ALES niciodată, într-o funcţie publică, de electorat.

Victorie jalnică? Desigur! Pentru noi, TOŢI electorii!

Pentru voi dragi politicieni, indiferent care şi de unde veniţi, am un mesaj limpede: huo! 🙂

Bonus: Victor Ponta a anunţat lista cabinetului. Puteţi să-i consultaţi, 🙂  AICI

Acordul de coabitare dintre preşedinte şi guvern AICI

Read Full Post »