Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for decembrie 2012

 

 

Tiberiuorasanu's Blog

     Autocarul urcă încet, greoi dar neşovăielnic, străduţele înguste mărginite de prăvălii diverse. Gabriela ne spune cîte ceva despre traiul în această cetate, despre traiul în interiorul unor ziduri păzite zi şi noapte. Nu-mi notez nimic; deşi au trecut 21 de ani de cînd întreaga Românie era o imensă închisoare, încă nu am uitat nimic, spre deosebire de prea mulţi alţii care au cam uitat; şi spre deosebire de cei tineri care habar nu au cum a fost atunci dar spun că atunci a fost mai bine.

(Acest episod, este recompus din memorie ajutat fiind atît de secvenţele filmate cît şi de cartea „Călătorie în Ţara Sfîntă”, autor dr. Randall D. Smith.)

Un clişeu verbal des folosit,  spune că o imagine face cît o mie de cuvinte. Ei bine, reciproca este perfect valabilă. Sunt momente în care cîteva cuvinte scrise atunci cînd eşti încercat de un sentiment la un moment dat, într-un loc…

Vezi articolul original 946 de cuvinte mai mult

Read Full Post »

La muncă, derbedei, că trece anul

şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.

Făceaţi pe democraţii cei cucernici,

P…. mamii voastre de nemernici.

Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine

şi-apoi convingeţi-vă că e bine.

C-aţi luat o ţară de mai mare dragul

şi i-aţi distrus averile şi steagul.

S-ajungem colonia de ocară

care-şi  va cere scuze în maghiară.

Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,

aţi desfiinţat uzine , câmpuri , fabrici.

Şi, prin vânzări de ţară infernale,

aţi omorât cu voia animale.

La greul greu care mereu ne-ncearcă,

răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.

Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu

întoarceţi România – n Evul Mediu.

Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,

v-aş desena cu acul, să vă sperii.

Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,

ci credite din călimări străine.

Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina

şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.

Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul

s-au compromis negustorind Ardealul.

De unde sunteţi, mă, din ce găoace ,

cum v-au putut părinţii voştri face ?

Ce condimente le-au picat în spermă

de e trădarea voastră-atât de fermă ?

Aţi pus nenorocita voastră labă

pe-această tristă ţară Basarabă.

Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul

s-o faceţi curva voastră de serviciu.

Mimaţi respectul pentru cele sfinte,

dar vindeţi şi pământuri şi morminte.

Aţi inventat examene severe,

supunere poporului spre-a-i cere.

Şi toată zbaterea a fost degeaba

că-n nas mai marii v-au închis taraba.

Minciuna voastră v-a adus pe scenă,

actori într-o politică obscenă.

Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară ,

ia cereţi-vă puţintel, afară.

Decât să vă trimită ţara noastră ,

mai bine mergeţi voi în mama voastră.

Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,

şi nu albanizaţi această ţară .

Băgaţi viteză, că vă trece anul

şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.

Şi ce vă pot eu spune la plecare

decât lozinca lui Fănuş cel mare :

Nenorociţilor, se rupe şnurul,

„La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !”

– – –

Adrian Păunescu – 1997, Dăbuleni

– – –

E actual? He he heee, cam e.

 

Read Full Post »

Chiar nu ştiu de ce am amînat să merg la ediţia Bookfest din decembrie a.c. pînă azi. Nici nu are importanţă. Treburi, pregătiri de sfîrşit de an, etc. Am fost azi. În treacăt fie spus, mai mult am fost curios să văd Biblioteca Naţională decît tîrgul de carte. Las la o parte faptul că staţia de autobuz nu opreşte cum ar fi firesc, în dreptul Bibliotecii; staţia este situată la vreo două sute de metri mai încolo, în plin cîmp. Cîmp rezultat în urma demolărilor demente ale ceauşescului. Trecem şi  peste aceste incoveniente.

Pe dinafară, Biblioteca pare a fi o clădire modernă; geamuri generoase par să se constituie într-un luminos îndemn. Imediat ce am intrat, senzaţia de absurd se instalează. Este cum nu se poate mai limpede că structura edificiului, nu putea să fie altceva decît este: o oglindă vie a unei concepţii staliniste despre cultură: spaţii largi copmplet nefuncţionale, paznici cu duiumul, atmosferă apăsătoare. Nu ştiu cum sunt spaţiile de la etaje unde probabil că sunt sălile de lectură şi fondul de carte. Nici nu cred că voi mai merge vreodată pe acolo, să văd.

Revin la Bookfest. Intrarea liberă. Devin circumspect: ştiu din experienţă că atunci cînd auzi de lucruri ieftine trebuie să ciuleşti urechile, iar cînd auzi de gratuităţi, trebuie să fugi cît se poate de repede. N-am fugit.

Cum am intrat, am văzut standul editurii Humanitas. Lipit de el, standul editurii Polirom. Împreună, nu depăşeau ca expunere şi ca importanţă, standul unei edituri oarecare. Întreb de vreo cîteva cărţi pe care voiam să le cumpăr. Întreb degeaba; n-au. Mai fac cîţiva paşi în căutarea altor edituri. Aceeaşi linişte dezolantă şi aceeaşi ofertă de carte: săracă; jenantă; meschină; nesemnificativă. Chiar nu am reuşit să înţeleg de ce. Pentru organizatorii acestui simulacru de Bookfest, am un singur lucru de spus: ruşine!

Şi cred că mulţi amatori de carte au gîndit la fel ca mine, fie şi prin absenţă. Dacă la toate celelalte Bookfest-uri la care am participat (la toate!), audienţa a fost maximă pînă în ultima oră, aici cred că s-a stabilit un record negativ; e de mirare? NU! De  ce? Nu ştiu.

Poate sînt subiectiv, poate nu, dar este prima dată cînd regret că am fost acolo, la acst tîrg de carte. Am avut sentimentul că iar, cartea este pusă la index, exact ca pe vremea interdicţiilor culturale de maximă respiraţie.

Era să uit: la concurenţă cu oferta de carte, la mare preţ a fost în mintea organizatorilor oferta de cadouri: gablonzuri, fleacuri, etc, chipurile cadouri de Crăciun.

Fiasco total!

Read Full Post »

Ca mai toată lumea, ascultam Europa Liberă. Post bruiat, sabotat, etc. Aveam casa plină de sîrme (pe post de antenă suplimentară) ataşate unui aparat de radio destul de performant pentru acele vremuri, pentru a putea asculta cu riscul de a fi eventual arestat, posturile de radio Europa Liberă şi mai rar, Vocea Americii. Am ascultat neîncrezător ştirile transmise începînd cu 16 decembrie, de la Timişoara.

Pe 17 decembrie, auzind că deja a curs sînge, am fost sigur că ceva se întîmplă; ceva care părea ireversibil: căderea ultimului bastion euro-estic al lagărului socialist patronat de URSS. Celelalte bastioane euro-estice căzuseră rînd pe rînd, culminînd cu dărîmarea zidului Berlinului…

Au urmat cîteva zile halucinant tensionate, zile în care oraşul în care trăiam şi trăiesc, Bucureşti,  a fost invadat de patrule formate din cîte şase indivizi, o mixtură între gărzile patriotice (vi le mai amintiţi? erau comandate de colonelul Pîrcălăbescu, cel care avea de jucat un rol decisiv şi în moartea generalului Milea, şi în mineriada din 1990), şi din reprezentanţi ai armatei şi ai miliţiei. Am şi participat la o astfel de patrulă vrînd-nevrînd, ca reprezentant al unei facţiuni a gărzilor patriotice. Nu te întreba nimeni dacă vrei sau nu. Erai desemnat, mergeai unde ţi se indica. Alternativa fiind darea afară din serviciu, fără perspectiva intrării în şomaj. În acele vremuri, nu aveai serviciu , erai considerat parazit şi pedepsit inclusiv cu închisoarea. Pare incredibil? Ei bine, nu este incredibil ci, adevărul adevărat. În fine…

Interesant este că şeful acelei patrule, mi-a spus la un moment dat, că pot merge acasă. Nu m-am repezit să-l contrazic; am luat un taxi şi dus am fost, fără să mă întreb ce soi de generozitate îl apucase. Nu era nici-un soi de generozitate; pur şi simplu armata şi miliţia aveau de executat ordine la care civilii din „gărzile patriotice” nu aveau de ce să asiste.

Sigur pe el, Ceauşescu a plecat în Iran. La cîrma ţării, a rămas soţia „cîrmaciului”, Elena Ceauşescu. La ordinele sale primii 40 de oameni împuşcaţi în Timişoara au fost transportaţi la Bucureşti, cremaţi şi aruncaţi la canal ca nişte gunoaie oarecare. Pentru această faptă, au fost pedepsiţi cîţiva „acari păun”…

A venit şi ziua de 22 decembrie. Lucram pe atunci, în apropierea pieţii Victoria. Cînd am auzit la radio, succesiunea evenimentelor, respectiv moartea generalului Milea şi mai ales fuga cu elicopterul de pe acoperişul CC al PCR al cuplului dictatorial, am dat o fugă pînă în Piaţa Victoria; ce-am văzut acolo, respectiv tancuri, taburi şi trupe ale armatei, m-a convins că începuse o dispută sîngeroasă între potentaţii zilei. Nu mai era de mult un secret că între Partidul Comunist, Securitate, şi o parte a Armatei, erau lupte intestine pentru putere. Lupta între adepţii „Glasnostului” lui Gorbaciov pe de o parte, şi adepţii stalinismului dur al fidelilor  lui Ceauşescu, dăduse în clocot.

Am fugit acasă, mi-am luat băiatul de la grădiniţă şi am încercat să dau de urma soţiei mele, la telefon. N-am reuşit. Abia seara, cînd a venit acasă, Silvia mi-a spus radiind de fericire că se plimbase prin oraş, căţărată pe un tanc. Acum ştie că eroismul de care a dat dovadă atunci, a fost la fel de inutil ca şi moartea celor peste o mie de oameni sacrificaţi pe altarul unei minciuni înfiorătoare: lepădarea de comunism, de bolşevism, de orice astfel de „ism”.

– – –

Îmi amintesc că licean fiind (prin 1970), am fost în vizită la un coleg. Tatăl său, instrumentist la Filarmonică, membru de partid de rang inferior, ne-a spus după îndelungi ezitări: nu aşa chiteam noi că va fi…

La 23 de ani de la loviluţia (NC Munteanu dixit) din decembrie 1989, nu pot decît să repet spusele domniei sale: nu aşa credeau românii că va fi…

nb. după cum au votat în  9 decembrie ac, românilor pare să le priască uitarea; amnezia. Sau mai ştii? Poate că românii nu fac decît să valorifice zicala aceea populară: fă-te frate cu dracul, pînă treci puntea. Nu contează că puntea nu este niciodată trecută; nu contează nici măcar că odată înfrăţit cu dracul, nu te mai dezînfrăţeşti de aghiuţă, în veci.

Read Full Post »

Parlament avem? Avem = 588 de aleşi, tot unul şi unul.

Guvern avem? Avem. Aseară a depus jurămîntul în faţa preşedintelui Băsescu.  Iată componenţa sa:

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Adriana Pană

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă

Ministrul delegat pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, Mediu de afaceri şi Turism, Maria Grapini

Ministrul delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Coman Şova

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Ana Varga,

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea,

Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu

Ministrul Culturii şi Cultelor, Daniel Constantin Barbu

Ministrul Transporturi, Relu Fenechiu

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul Muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Mariana Câmpeanu

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie

Ministrul Sănătăţii, Eugen Gheorghe Nicolicea

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian

Ministrul Mediului şi schimbărilor climatice,Rovana Plumb

Ministrul Justiţiei, Mona Maria Pivniceru

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării rurale, Daniel Constantin

Viceprim-ministrul Gabriel Oprea 

Vicepremierul şi ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu

Vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Nicolae Dragnea

Premier Victor Ponta

– – –

Evenimentele din 22 Decembrie 1989 sunt reamintite AICI.

Dacă doriţi să rememoraţi principalele evenimente ale anului, citiţi AICI.

Şi o gogoşică gustoasă AICI.

Lectură plăcută!

Read Full Post »

Glafire

 Sub acest titlu,  Cristian Bădiliţă, adună într-un volum publicat la Polirom, „nouă studii biblice şi patristice”, şi anume:

1 Maria Magdalena de la Dan Brown la evanghelii şi retur

2 Iuda Iscariotul între damnare şi mîntuire. Portrete ale celui de-al doisprezecelea ucenic de-a lungul istoriei

3 Păcatul împotriva Duhului Sfant: incursiune biblică şi patristică

4 Ce pierdem ignorind literatura apocrifă?

5 Călătorii apocaliptice în jurul insulei Patmos

6 Mitul îngerilor căzuţi

7 Traducerea Septuagintei în româneşte

8 Dumitru Stăniloae, afinitatile şi idiosincraziile sale patristice

9 Teologie şi patristică în catolicismul secolului XX: pagini din jurnalul intim al Bisericii, cînd nu mai avea şaptesprezece ani.

„Volumul de faţă (spune Cristian Bădiliţă) este rodul cercetărilor mele în materie de biblistică şi patristică de-a lungul mai multor ani de zile, îndiferite medii universitare, laice sau teologice. Fără să pot descrie „reţeta absolută”, aş putea spune că tipul de abordare a temelor combină analiza filologică şi perspectiva istorică, pe de o parte, cu dezideratul teologic, pe de altă parte. Las dogmaticienilor atemporali, ce par conectaţi direct la „bateria” Sfîntului Duh, iluzia practicării „teologiei de performanţă”. Personal, îni asum calitatea de felix amator într-un domeniu în care singurii „performanţi” rămîn îngerii şi sfinţii. Mă gîndeam la început să redactez un Prolog mai amplu, intitulat “Portretul unui ortodox fără barbă şi sutană”, dar am renunţat din două motive foarte simple. Primo, consider inutilă orice justificare de ordin metodologic şi ridicol din start orice manifest programatic. Fiecare cititor are discernămîntul, inteligenţa, capacitatea de a descoperi singur validitatea sau invaliditatea analizelor mele. Secundo, orice explicaţie se dovedeşte sterilă în faţa ideologieişi a parti-pris-urilor bine cimentate. Volumul se justifică prin sine însuşi, altfel nu şi-ar avea rostul”.

– – –

Nu mă pot aventura să comentez această carte altfel decît mărturisindu-vă că multe locuri care par obscure în Sfintele Scripturi, devin mult mai limpezi citind această carte. Cristian Bădiliţă este o persoană avizată, iar cei care vor să ştie ceva mai multe despre domnia sa, pot citi AICI cite ceva.

Cred că este important să aflăm de ce Maria Magdaleana (nu Magdalena), o figură centrală în Evanghelii a fost relativ marginalizată în literatura şi practica liturgică, iar în conştiinţa vulgului a fost imaginată de la postura de prostituată pînă la aceea conferită de Dan Brown şi anume de soţie a lui Iisus.

La fel de importantă este şi justa situare a lui Iuda; toată lumea asociază numele său cu infama trădare; cu vînzarea de Dumnezeu. Nu este tocmai aşa, ne demonstrează Cristian Bădiliţă. Dacă aşa ar sta lucrurile, und ear mai fi atotputernicia lui Iisus ca fiu al lui Dumnezeu? Ceea ce trebuia să se întîmple s-a întîmplat!

Se ştie (sau nu) că în afară de Sfintele Scripturi acceptate de canon, există o vastă literatură care în mod nemeritat a fost (şi este) considerată apocrifă. Preoţii au regulile lor, teologii au liber la cercetare, credincioşii sau ateii au dreptul de a fi informaţi şi de a decide singuri.

Tot atît de important este să aflăm cît mai exact care este sensul şi semnificaţia Apocalipsei, fie şi pentru a risipi odată pentru totdeauna viziunea holiwoodiană asupra sa.

Şi nu în ultimul rind, trebuie amintit că sub coordonarea lui Cristian Bădiliţă a fost dusă la bun afîrşit, traducerea în limba română a Septuagintei.

– – –

*”glafirele” sunt lucrări făcute cu migală şi răbdare, „incrustări” rafinate în metal sau piatră. Atunci cînd materia primă a artizanului este Sfînta Scriptură, „glafirele” devin incrustaţii în însăşi trupul Civîntului divin, mărturisiri de credinţă „tăiate” în fila de hîrtie cu instrumentele oferite de fiecare epocă în parte.

Read Full Post »

Aud vorbindu-se zilele acestea despre „apocalipsă” şi despre „sfîrşitul lumii”. Despre calendarul Mayaş puteţi citi AICI  AICI şi AICI şi să vă lamuriţi.

Rămîne să aflăm ce este de fapt, „apocalipsa”. Voi cita dintr-o carte a lui Cristian Bădiliţă, Glafire*:

„noi folosim astăzi cuvîntul „apocaliptic” marcaţi inconştient de episoadele eshatologice, de cutremurătoarele descrieri din textul ioanic.În vulgata curentă, termenul „apocalipsă” trimite automat la „sfîrşitul lumii”. Şi totuşi etimologia refuză categoric o astfel de interpretare: apokalypsis vine de la apo (dez) şi kalyptein (a acoperi) şi se traduce prin „descoperire”, „dezvăluire”. Nimic altceva. Daniel (Cartea lui Daniel – VT n.m, tibi) are o serie de viziuni, printre care şi una referitoare la sfîrşitul lumii. Ioan, în apocalipsa care-i poartă numele, aşişderea: sfîrşitul lumii este prevestit de semne cumplite: cutremure, inundaţii, venirea Antihristului, etc. Toate acestea însă reprezintă elemente ale viziunii, atît.

Treptat, din cauza imaginilor-şoc folosite la descrierea sfîrşitului (eshaton), dar mai cu seamă a faptului că viitorul interesează îndeobşte mai mult decît trecutul, iar soarta oamenilor mai mult decît aceea a planetelor sau a îngerilor, termenul „apocalipsă” a căpătat un sens marcat eshatologic.

În ceea ce mă priveşte, adaugă C. Bădiliţă, susţin punctul de vedere al lui Christopher Rowland şi anume: factorul comun al tuturor scrierilor apocaliptice este „credinţa că voia lui Dumnezeu poate fi cunoscută prin intermediul revelaţiei care scoate dirct la lumină tainele dumnezeieşti. Prin urmare, a vorbi despre apocaliptică înseamnă a ne concentra asupra comunicării directe a tainelor cereşti în toată diversitatea lor”. „Comunicarea directă a tainelor cereşti”, iată esenţa genului apocaliptic! Faptul că printre tainele respective se numără şi sfîrşitul lumii rămîne un aspect secundar. Nu sfîrşitul lumii caracterizează genul, ci viziunea, inclusiv aceea asupra sfîrşitului lumii.”

Sper că explicaţia oferită de domnul Bădiliţă v-a convins să nu vă mai impacientaţi. 🙂 Apropo, cum v-aţi petrecut ziua de 21 decembrie?

*”glafirele” sunt lucrări făcute cu migală şi răbdare, „incrustări” rafinate în metal sau piatră. Atunci cînd materia primă a artizanului este Sfînta Scriptură, „glafirele” devin incrustaţii în însăşi trupul Cuvîntului divin, mărturisiri de credinţă „tăiate” în fila de hîrtie cu instrumentele oferite de fiecare epocă în parte.

Read Full Post »

 Se – şi ne – întreabă Lucian Boia. Chiar: este România altfel (decît alte ţări europene) şi dacă este, de ce este altfel?

Am citit această carte a domnului Boia cu nesaţ şi cu o permanentă stare de nelinişte. Am aflat/găsit din această carte – de fapt un eseu – multe răspunsuri la întrebări care ne frămîntă pe toţi, mai ales în aceste zile zbuciumate ale istoriei noastre; am avut şi nedumeriri la unele răspunsuri oferite de autor, mi-am imaginat şi probleme care nu-s abordate în această carte. Cert este că dacă unii dintre noi vor să-şi limpezească măcar cît de cît „şpilul” unor evenimente care se succed cu viteză ameţitoare în prezent pe scena noastră politică şi socială, evenimente care ne marchează definitoriu viaţa actuală şi perspectivele de viitor, ar trebui să cheltuie cîteva ore din timpul lor (cartea are puţin peste o sută de pagini), şi să o citească.

În definitiv, domnul Boia ne invită să ieşim din tiparele istoriografiei mincinoase şi să ne asumăm drept ceea de suntem ca naţie şi ca popor. Să asumăm adevărul despre noi.

Între prologul cărţii, Să fie un blestem? Prolog pe care-l redau:

„ŢĂRILE ŞI NAŢIUNILE sunt diferite. Asemănătoare şi diferite. România intră şi ea, fireşte, în acest joc al asemănărilor şi deosebirilor. Nu cumva este prea diferită? Cu alte cuvinte, nu se situează oare mai ‚excentric’, sub tot felul de aspecte, în raport cu ceea ce ar fi o medie sau o relativă normalitate europeană?

Modul extravagant în care s-a derulat psihodrama politică din vara anului 2012 a lăsat impresia că ţara e defectă. Desigur, cei care privesc din afară sunt mai impresionaţi decît românii, obişnuiţi cît de cît cu ei inşişi, dar pînă şi printre români exasperarea creşte. Ceva nu merge în România, şi nu doar sus, în clasa politică, şi nu doar de ieri, de alaltăieri. Să fie un blestem?

Nu, e doar istorie. Dar poate că înseamnă acelaşi lucru.„

şi punctul final al aceste cărţi pe care-l redau:

„ÎN CE MĂ PRIVEŞTE, n-am nici o soluţie şi nu ştiu dacă există vreuna, în afara lucrurilor în timp. Multe depind de mersul omenirii în ansamblu. N-avem nici cea mai mică idee încotro merge Europa, încotro merge lumea. Competenţa istoricului – şi aceasta relativă – se opreşte la ziua de azi. Ziua de mîine nu-i aparţine”,   

autorul ne pune în faţă o istorie scurtă a ceea ce suntem de la începuturi şi pînă ACUM. Dacă ne recunoaştem sau nu în acest portret, este alegerea noastră. În definitiv, fiecare dintre noi, în fiecare dimineaţă, consultă oglinda. Ne place sau nu place ceea ce vedem, aceştia suntem, indiferent cîte cosmetizări aduce fiecare dintre noi, propriei sale imagini pe care o prezintă lumii. Ceea ce suntem noi cu adevărat, numai noi ştim. Singura condiţie este să nu ne minţim măcar pe noi inşine, despre ceea ce vedem în acea oglindă. Adică, să ne asumăm EXACT aşa cum suntem. Este singura cale de a deveni ceea ce credem că merităm, A FI!

Istoricul are dreptate: ziua de mîine nu-i aparţine lui, ci nouă. Cum credeţi că va fi?

Bonus: un articol excepţional AICI

Read Full Post »

He he

Nu uitaţi de Bookfest; la Biblioteca Naţională. Mai sunt trei zile: 21 – 22 – 23 decembrie.

.

 

Read Full Post »

Ignat

Habar n-am de cînd şi mai ales de ce s-a suprapus ziua de 20 decembrie, zi în care-l celebrăm pe „Sfîntul sfinţit Mucenic Ignatie”, cu ziua în care creştinii ortodocşi taie porcul. Voi ştiţi? Primesc cu maximă atenţie şi cu recunoştinţă, orice lămurire la temă. Şi mulţumesc anticipat.

Se pare că inventivi cum sunt, în acest an s-a petrecut o schimbare istorică: românii nu mai taie porcul de Ignat. Îl înghit. Să ne fie de bine!

Şi dacă astăzi este şi ziua lui Andrei Codrescu, repostez impresii despre o carte a domniei sale, cumva la temă şi nu prea: Mesi@.

„Poet, romancier şi eseist, Andrei Codrescu s-a născut la Sibiu în 1946 iar în 1966 emigreaza în Statele Unite. Mai întîi comentator muzical la un post de radio local, apoi Distinguished Professor of English la Louisiana State University din Baton Rouge, Louisiana. Comentariile sale, difuzate periodic de National Public Radio, l-au transformat într-una dintre cele mai apreciate ‘voci’ ale radioului american. În 1989 s-a întors în patrie, pentru a transmite Revoluţia Română în direct pentru programul de ştiri ABC’s Nightline (articolele sale au fost reluate în revista Dilema). A descris această experienţă în cartea Gaura din steag (The Hole in the Flag) . A obţinut numeroase premii, iar cărţile sale „Contesa Sîngeroasă” şi Mesi@ au devenit fiecare cîte un best-seller. Autor instalat atît de temeinic în limba americană, încît tot ce a apărut în româneşte a trebuit să fie tradus. Articolele din Dilema, i-au fost traduse de către Ioana Avădani, iar după preluarea Dilemei vechi de către patriciu, colaborarea domniei sale s-a încheiat.  În limba română a publicat „Domnul Teste în America” – 1993, Poeme Alese 1970-1996 în 1997, „Prinţesa Sîngeroasă” şi „Mesi@” în 1999, „Cassanova în Bohemia” – 2005 şi în 2006, articolele din Dilema, adunate în volum, sub numele „Scrisori din New Orleans”.

„Mesi@” are ca personaje centrale  două‚ ’jumătăţi’ ce compun o unică fiinţă misterioasă : Felicity. Detectiv particular din new Orleans, interesată de contraculturi şi ciberspaţiu, şi Andreea, o orfană misterioasă din Sarajevo. Cele două îşi unesc forţele pentru a salva lumea în pragul Armaghedonului, avînd ca aliaţi personaje istorice sau fictive ce pătrund în realitatea cotidiană, printr-un portal de internet. Cei buni sunt Dante, Ovidiu, Mark Twain, Nicola Tesla – inventatorul magnetofonului.

De partea cealaltă a baricadei, forţele răului: reverendul Mullin – un escroc fără de scrupule deghizat în lider religios atotputernic, Diavolul, şi Corul Îngerilor Dintîi. De-a lungul cărţii, eşti încercat de o puternică tentaţie de a asemui această carte cu „Maestrul şi Margareta” de Mihail Bulgakov. Trebuie să rezişti tentaţiei, pentru că  cele două cărţi sunt totuşi perfect distincte. Nu intenţionez să fac o paralelă între aceste două cărţi, ci exprim numai o opinie.

Felicity, de la un scepticism agresiv în ceea ce priveşte religia, ajunge pînă la urmă să fie – în tandem – cu Andrea însăşi salvatoarea omenirii. Andreea, de la o prizonieră trecută prin tot iadul sexual imaginabil, ajunge să fie casta salvatoare a lumii. Autorul, ne poartă prin epoci diverse şi din raiul creştin în ciberspaţiu din Jerusalim, în mahalalele sordide ale New Orleans-ului, de la legendele rajahilor la adevărurile eterne ale tuturor celor care cred că le-au descoperit.

„Nostradamus părea nedumerit. – E Sfîrşitul Lumii, sau nu ? S-a terminat ? Nu m-am prins. Ovidiu şi Mani rîseră. – Pentru orice firicel al lumii materiale, da, susţinu Ovidiu, cu excepţia celor care refuză să creadă şi continuă să se agaţe de spaţiul cărnii. N-ai citit Metamorfozele ? De ce dracu le-am scris?

– Mi s-a dat de înţeles că totul se va sfîrşi, se jelui Nostradamus, mai degrabă pentru sine. Un Evanghelist ce purta o cruce dădu din cap a încuviinţare. […] – Ah sărmane Yorrick, spuse Ovidiu, încă emoţionat de trista soartă  a lui Nostradamus. – Înţeleg. Ţi-ai petrecut eternitatea citind pleiada de poeţi ce va să vie, rîse Aristotel, care-şi petrecuse eternitatea făcînd cam acelaşi lucru, desi nu dădea doi bani pe postdeconstrucţionişti”.

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »