Izvoare în Alpii elveţieni – amintiri

.

Read Full Post »

Alchimia şi alchimişti (2) Trithemius

Marele Maestru

 Cei puternici cu adevarat sunt cei pe care nu-i vom cunoaste cu adevarat niciodata. O traditie strabuna, din timpurile pierdute in negura istoriei, sustine ca in fiecare generatie traiesc printre noi 18 drepţi care deţin harul divin. Ei nu stiu existenta harului si nu se vor cunoaste niciodata intre ei. Harul divin le va ajuta pentru a promova binele omenirii in generatia lor. Pana aici, legenda existenta in esotericul a cel putin 3 religii pe care eu le cunosc. Daca este sau nu adevarat nu vom sti niciodata; in orice caz, daca legenda ar fi adevarata, Johannes Trithemius ar fi putut fi unul din acesti oameni. Putin oameni, chiar si din cei mai avizati, au auzit de el, desi cu totii intr-un fel ne folosim de invataturile lui, chiar dupa 500 de ani. Cand veti vedea in timpul activitatilor voastre pe internet ecranul de mai jos 

trebuie sa stiti ca el se datoreaza in primul rand lucrarilor stiintifice ale lui Johannes Trithemius.

Johannes Trithemius (1462 – 1516) a fost calugar catolic german,stareţul manastirii Sponheim, langa Bad Kreuznach, in sud-vestul Germaniei. Johannes Trithemius, absolvent al celebrei universitati dinHeidelberg, s-a adapostit intamplator in aceasta manastire benedictina in timpul unei furtuni, manastirea fiind aproape o ruina, cu cativa calugari dezordonati, aproape morti de foame. Trithemius ramane la aceasta manastire si la varsta de 21 de ani devine staretul ei. In cativa ani manastirea devine cunoscuta ca centru de studiu, reusind in 10 ani sa posede una din cele mai valoroase biblioteci din Germania (mai mult de 2000 de manuscrise) . In 15o6, adica dupa ce a construit una din cele mai faimoase biblioteci scolastice si a reconstruit o manastire din ruine, asa cum se intampla mai intotdeuna ca o fapta buna nu este iertata niciodata, este nevoit sa paraseasca manastirea din cauza acuzelor de magie si lipsa de compatibilitate dogmatica. Din fericire, Episcopul catolic al diocesei din Würzburg, om cult si vizionar il recupereaza si-l numeste staretul manastirii Sf. Iacob din Würzburg (Schottenklöster – o misiune Scotiana in Germania). Johannes Trithemius va ramane in aceasta manastire pana la sfarsitul vietii lui.

Articol preluat de pe portalul http://politeia.org.ro/ unde găsiţi şi continuarea sa.

Read Full Post »

Am decis!

:

🙂

Read Full Post »

Pe ce lume trăim

Habar n-am cum sau cînd a trecut prima lună din an. Mai sunt două zile dar parcă nu mai contează. Iarna a revenit în forţă şi pentru că nu este ca vara, face ea ce face şi blochează cu troiene şi cu nămeţi, ţara. Ţara noastră tare dragă, România.  Ce fac drumarii? Chefuiesc dragii de ei!

Cum era de aşteptat, negocierile guvernului (citeşte încercarea de abureală) cu FMI, au eşuat. Va reuşi primul ministru să facă în cele două luni de zile obţinute ca amînare, ceva? Sigur că va reuşi: va reuşi să creadă că i-a mai dus o dată de nas şi pe ei şi pe noi. Dacă pe  „ei” nu-i mai duce de nas de mult, pe măcar unii dintre „noi” încă ne mai păcăleşte.

Foarte curînd va fi publicat şi Raportul pe MCV. Nu mai este un secret pentru nimeni că va fi devastator dar, de vină bineînţeles nu sunt nici puciştii de-astă vară, nici grosolanele încercări de a încăleca justiţia, nici hiperimunităţile pe care „aleşii” şi le-au făcut cadou, de curînd. De vină-s numai cei care „dezinformează”.

Şi dacă tot a reizbucnit tărăşenia Voiculescu, dacă chiar vreţi să ştiţi în ce ţară trăim, citiţi o exceptională rememorare a istoriei noastre recente, pe blogul Sorinei Matei, AICI.

Vă asigur că merită să cheltuiţi cîteva minute pentru a înţelege ce vi şi ni se întîmplă de opt ani de zile şi pînă acum. Adică să ştim în ce ţară trăim.

Revista presei interne şi internaţionale (şi nu numai) le puteţi citi AICI.

Read Full Post »

Pere coapte

Gînd tîrziu la ceas de noapte: vreau iubita mea să fiu, răsfăţat cu pere coapte.

Pere arămii, zemoase, cu dulceaţă-diamant, şlefuit aşa cum ştiu, că fac zînele frumoase pentru dragul lor, amant: „zbor” lucind nemărginirea în periplul său sublim, zbor în care mînă-n mînă am topit tot ce iubim: dansul nesfîrşit al vieţii cu eresuri înţelese, zborul diafan al sorţii-n care dragostea ne ţese.

Şi de vom trezi iubito, dimineaţa, nesătui, împletindu-ne privirea, degetele şi simţirea, vom porni iară, hai-hui. Ne vom sătura de rouă şi de zările senine şi vom spune-n sinea noastră: nu-i aşa, că ne e bine?

Read Full Post »

Călător printre stele – psi-luneală

Dintotdeauna omul a privit scrutător, cerul. Cerul înalt, cerul misterios, cerul luminat de soare în timpul zilei şi dominat de lună, în timpul magicelor nopţi. Noaptea, cerul este cu adevărat spectaculos: miliarde de miliarde de luminiţe pîlpîie pe firmament izvodind vise şi visuri. Printre aceste visuri, cel mai vechi şi cel mai avîntat este bineînţeles, zborul. Din cele mai vechi timpuri, visul de a fi călător printre stele nu i-a dat omului pace. Primele sale zboruri au fost bineînţeles, pe aripile fanteziei. Mii şi mii de poveşti ne poartă pe tărîmuri fermecate cu armăsari înaripaţi, cu zmei şi chiar şi măturile au devenit uneori, vehicule zburătoare 🙂  Legenda lui Icar, misterioasele desene de la Nazca descrise de Erich von Daniken, Carul de foc al Sfîntului Ilie, multe alte poveşti – cine stie? poate adevărate – ne  poartă măcar cu ochii minţii, în văzduh.

Astăzi, zborul a devenit ceva cu totul şi cu totul banal. Sumedenie de aparate de zburat de la cele mai simple ca parapanta de exemplu, şi pînă la rachetele care propulsează oamenii pe staţia spaţială internaţională, brăzdează minut cu minut toate zările posibile. Nu voi face acum istoria aparatelor de zbor dar, voi aminti în treacăt cîteva nume celebre: Montgolfier, Mermoz, Coandă, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Fraţii Wright, iar mai aproape de zilele noastre Gagarin, Armstrong, Prunariu. Am o menţiune specială de făcut pentru un mare nedreptăţit: Dumitru Dediu. Acesta, împreună cu Dumitru Prunariu a parcurs toate etapele pregătirii pentru zborul în Cosmos. Cum a fost ales Prunariu, nu vom şti niciodată. Cert este că Prunariu s-a bucurat şi se mai bucură de onoruri (ca şi fiul său de altfel), în timp ce despre pensionarul Dediu n-a ştiut şi nu ştie nimeni, mai nimic.

Dacă revenim la rachete, cele mai avansate obiecte din punct de vedere tehnologic, obiecte ieşite din creierul şi din măiestria mîinilor umane, ne gîndim în special la Navetele spaţiale americane (recent ieşite din uz), la rachetele ruseşti de tip Soiuz aflate încă în serviciu, sau la programele spaţiale ale unui număr de ţări (vreo zece în total, dacă ştiu bine). Sau ne ducem cu gîndul la Wernher von Braun și la Hermann Oberth, ca fiind părinţii rachetelor germane V1 şi V2, rachete care au stat (după WW 2) la baza întregului program spaţial, atît american cît şi rusesc. Aşa şi este.

Dar. Că există şi un mare dar. Dacă n-aţi auzit încă, a venit vremea să auziţi despre un personaj prea puţin popularizat: Konraad Haas. Acesta este inventatorul rachetei moderne, rachetă cu trei trepte! prilej de mare uimire pentru acele vremuri. Iată o foarte scurtă istorie despre acest personaj şi despre invenţia sa:

” S-a nascut in 1509 langa Viena. Provine din familia nobiliara Haasenhof. Studiaza in orasul amintit precum si in alte orase. S-a specializat in studiul si perfectarea armelor de foc, ajungand din aceasta postura mai intai „Zeugwart” (guard imperial) sub Ferdinand I Habsburg.

Se va implica intens in războiul lui Ferdinand de Habsburg (fratele lui Carol Quintul, imparatul Romano – German) cu Janos Zapolya, razboi mai bine cunoscut drept razboiul pentru Transilvania. La varsta de 42 de ani, in 1551, va fi trimis la Sibiu pentru a se ocupa de arsenalul orasului ca si sef al arsenalului imperial.

Arsenalul din Sibiu a fost puternic inzestrat de armata habsburga. Arsenalul Sibiului, localizat si astazi in Cazarma Kempel din Piata Armelor (cladire ce a fost construita după indicatiile lui Haas), va fi unul dintre cele mai bine dotate si inaintate ca tehnologie militara din sud-estul Europei in acea perioada, sub administrarea lui Haas.

La Sibiu isi va continua studiile incepute in 1529 legate de tehnologia rachetelor, redactand in oras lucrarea sa despre rachetele in trepte. Aceasta lucrare este astazi considerata prima documentatie si tehnologizare a rachetelor, in Europa (manuscrisul a fost descoperit in 1961 in Arhivele Sibiului). El este astfel primul care enunta principiile si modalitatile de constructie ale rachetelor.”

Refuza sa predea arsenalul lui Zapolya si aliatilor sai. Va ramane la Sibiu si dupa retragerea armatelor imperiale. Va muri la Sibiu in 1576.” Sursa AICI.

Ce-ar mai fi de spus? Poate numai ce a spus Oriana Fallaci într-o carte celebră: Dacă soarele moare, omul va deveni pentru totdeauna, călător printre stele!

în primul rînd, psi

carmen pricop

SimonaR

Carmen DJ

tibi 2

anacondele

dor

scorpio La Fee Mitzabiciclista Cita Dia na incognito cammely .

Read Full Post »

Piatra filosofală

Text preluat de la Teofil 

„Piatra filozofală (latina: Lapis philosophorum, greaca: Chrysopoeia), este o substanţă legendară, elixir ( arabă: el iksir) cu ajutorul căreia alchimiştii pretindeau că pot transmuta metalele “ieftine” în “preţioase”. De asemenea, era considerată şi panaceu: licoare, care avea puterea (potrivit concepţiei alchimiste) de a vindeca toate bolile şi de a dărui tinereţe veşnică. Mult timp teologii, savantii si intemeietorii stiintei moderne s-au ocupat de posibilitatea existentei acestui “exilir”; putem enumera intre acestia pe Albert cel Mare (Albertus Magnus), marele teolog crestin, profesorul lui Toma de Aquino, pe musulmanul  Avicenna (Ibn Sina), pe intemeietorul fizicei moderne Sir Isaac Newton si al chimiei moderne Nicolas Flamel.

In cartea lui “Trecere în revistă a ocultului”  (A Survey of the Occult), Julian Franklyn produce dovezi destul de clare asupra faptului ca Albertus Magnus s-ar fi ocupat cu acest subiect si ar fi transmis si elevului sau Toma de Aquino, invataturi relevante despre acest subiect.

Primele scrieri despre aceasta “Piatra Filozofala” le intalnim la alchimistul arab Jabir ibn Hayyan (cunoscut in ocident pe numele Geber 721- ca. 815 d.Hr.) Jabir ibn Hayyan a adus o contribuţie substanţială la dezvoltarea culturii islamice. Printre multiplele sale preocupări, putem enumera: chimie, alchimie, astronomie, astrologie, filozofie, farmacie, medicină. Geber a fost alchimistul  califului Harun al-Raşid.”

Citeşte mai departe AICI . Vă asigur că merită!

O introducere în alchimie citeşte AICI.

Read Full Post »

LIP – Bloguri, eu şi Dumnezeu

Cînd cu gene obosite noaptea sting calculatorul iar mă-ntreb, mai vine mîine, cum sperat-am viitorul? Vine viitorul vine, dar cu zile-mpleticite îmbrăcate-n straie sumbre şi profund nefericite.

Noaptea dorm iar fără vise şi mă-ntreb: pe unde-s Doamne, aşteptările promise? Iar n-a venit încă vremea să ne bucurăm de soare? Iar petrecem dimineaţa nourată de vifoare?

Nu te-ngrijora copile, mi-a spus Domnul, vei afla, că lucrarea mea e mare: nourii vor dispărea. Dăruit-am vouă lumea şi v-am dăruit puterea de-a da lucrurilor nume; veţi trăi cum vă e vrerea.

Iar deschid calculatorul frunzărind alene bloage; unele-s păşuni fertile, altele-s simple pîrloage.

Nu le tălmăci copile, mi-a spus bunul Dumnezeu; peste toate-acele file, întru toţi, prezent sînt EU!

– – –

Life in Pictures, o idee a lui Costin Comba la care puteţi participa şi voi!

Duminică plăcută!

Read Full Post »

Omul şi corpul său

Fragment din eseul Cele patru iubiri, (erosul) C.S. Lewis 

„Omul are trei concepţii despre corpul său. Mai întîi e concepţia acelor păgîni ascetici care îl numeau temniţa sau „moartea” sufletului, şi a creştinilor ca Fisher pentru care el este un „sac de bălegar”, hrană pentru viermi, scîrbos, odios, sursă exclusiv de ispite pentru oamenii răi şi de umilire pentru cei buni. Sunt apoi neopăgînii (adesea ştiutori de greacă), nudiştii şi închinătorii Zeilor Întunecaţi, pentru care corpul e preaslăvit. Dar în al treilea rînd avem concepţia pe care a formulat-o Sfântul Francisc (din Assisi) numindu-şi trupul „fratele asin”. Toate trei pot fi – deşi nu sînt sigur – susţinute, dar eu unul nu învestesc decît în Sfîntul Francisc.

Asin este încîntător de adecvat deoarece nici un om în deplinătatea facultăţilor mintale nu poate nici adora nici urî un măgar. Acesta e un dobitoc folositor, rezistent, leneş, încăpăţînat, răbdător, simpatic şi năbădăios, meritînd ba un ciomag, ba un morcov, frumos într-o manieră deopotrivă patetică şi absurdă. Tot aşa şi trupul. Convieţuirea cu el e imposibilă pînă cînd nu recunoaştem că una dintre funcţiile lui în vieţile noastre este de a juca rolul bufonului. Atîta vreme cît nu au fost pervertiţi de vreo teorie, orice bărbat, femeie şi copil ştiu asta. Faptul că avem trupuri e cea mai veche glumă din toate. Erosul (ca şi moartea, desenul după model şi studiul medicinei) ne poate face uneori să-l abordăm cu deplină seriozitate. Eroarea rezidă în concluzia că erosul trebuie să procedeze întotdeauna aşa, abolind întotdeauna gluma. Dar nu aşa se întîmplă. O demonstrează înseşi feţele tuturor îndrăgostiţilor fericiţi pe care-i cunoaştem. Îndrăgostiţii, cu excepţia cazurilor cînd dragostea le este de foarte scurtă durată, percep frecvent în expresia corporală a erosului un element nu numai comic, nu numai ludic, ci chiar bufon.”  🙂  Ce părere aveţi?

Read Full Post »

Duzina de cuvinte – Libertate

Nu ştiu alţii cum sunt – vorba lui Creangă – dar pentru mine libertatea este o stare de spirit, o atitudine perfect onorabilă care subliniază – nu în mod abstract, nu nuuu – ci care exprimă în mod solar, un ecou de coloratură luminat clar nu incert, de bunătatea unui suflet echilibrat, suflet luminat de experienţa antecesorilor noştri, nu în mod greşit cum pot să creadă alţii, că libertatea înseamnă dreptul de a huidui orice şi oricînd.

O tristă şi nefastă coincidenţă face ca azi, zi de psi-duzineală, să fie şi ziua de naştere a celui mai longeviv conducător al destinelor neamului nostru, în afară de Ştefan cel Mare (şi cel sfînt!): Nicolae Ceauşescu. Nu despre N.C. vreau eu să spun cîteva vorbe. Dumnezeu să-l ierte, că are pentru ce!

Vreau să spun cîteva vorbe în spiritul primului paragraf al acestei postări în care m-am grăbit să epuizez duzina de cuvinte şi anume, despre Mircea Vulcănescu. Aflat în temniţă, Mircea Vulcănescu l-a acoperit cu trupul său în camera de supliciu, pe un tînăr care fusese udat cu apă rece, în plină iarnă. Tînărul – anonim despre care nu mai ştie nimeni (aproape) nimic – a scăpat cu  viaţă în timp ce M. Vulcănescu s-a îmbolnăvit grav şi a murit pe altarul unei omenii fără de seamă: sacrificiul de sine!

Ultimele cuvinte pe care le-a rostit Mircea Vulcănescu, au fost: să nu ne răzbunaţi! Nu ştiu dacă s-a gîndit cineva să-l răzbune. Şi din cîte ştiu, singura „răzbunare” de care a avut parte acest spirit nobil a fost ca o stradă oarecare, dintr-un cartier oarecare, să primească numele său. Mircea Vulcănescu a dat dovadă de maxima expresie a conceptului de libertate: dăruind (viaţă), vei dobîndi, adică exact conceptul altui mare martir prea puţin cunoscut al neamului românesc: Nicolae Steinhard.

În decembrie 1989, tinerii care s-au jertfit pe altarul libertăţii noastre, au strigat: vom muri şi vom fi LIBERI! Sunt ei liberi? Suntem NOI, liberi? Liberi? Liberi să uităm!

Gata! Dau cuvîntul frumoşilor bloggeri care alaltăieri au sărbătorit cum se cuvine, împlinirea a doi ani de cînd fiinţează

prima pe listă,  psi

La Fee

tibi 2

vero

cita

dor

Dunia

Carmen DJ Andreea Cammely Scorpio anacondele Max Peter vavaly d’agatha

Read Full Post »