Abia am revenit acasă şi încă nu am făcut ordine printre notiţe, poze, clipuri şi amintiri. Nu mai dau doi bani pe politică şi mai ales pe politicienii din România aşa că nu prea voi mai ţine cont o perioadă de timp de treburile cetăţii. Aştept să se mai dezmeticească şi unii dintre compatrioţi deşi, mari nădejdi nu-mi (prea mai) fac. Cel puţin, asta-mi propun deocamdată. Consemnez cu tristeţe moartea lui Sergiu Nicolaescu, fără să comentez nici despre omul, nici despre artistul nici despre politicianul care a fost. RIP!
Revenind la poveste, trebuie să o luăm gospodăreşte, cu plecarea. Deci:
Este ora 14, sîmbătă 29 decembrie 2012 şi ne pregătim să evadăm cîteva zile din monotonia bucureşteană către Praga, oraş unde vom petrece un inedit şi spectaculos, sperăm noi, Revelion 2013. Am scăpat de cerberii de la „CE CHIN” şi ne-am instalat în sala de aşteptare. Un soare incredibil scaldă sala de aşteptare cu razele sale orbitoare. Este prea cald – dar nu de la soarele cu dinţi de-afară ci – de la instalaţia de aer condiţionat setată pe cald în exces; am şi transpirat puţin dar, ăsta să fie tot necazul…
S-au petrecut şi două incidente. Pentru Praga, funcţionau două ghişee dar călătorii, stăteau disciplinaţi pe un singur rînd. Cînd unul dintre ghişee s-a eliberat, de la sfîrşitul cozii s-a înfipt în faţă o familie compusă din patru persoane, una mai bine şi mai luxos îmbrăcată decît alta. Lumea a vociferat, familia respectivă mima cu nonşalanţă nedumerirea că nu ştia ce regulă încălcase dacă ghişeul era liber, etc. Dar un domn mai înţelept care văzuse destule lucruri în viaţa sa, a pus lucrurile la punct cu glas domol: – Domnilor şi doamnelor, cu grăbiţii şi cu nesimţiţii degeaba te pui; pe grăbiţi îi înţelegi dacă spun de ce vor prioritate dar, cu nesimţiţii, cel mai bine este fie să-i ignori, fie să-i iei de guler şi să-i tratezi cum merită. Cum cea de-a doua variantă este departe de un comportament civilizat, rămîne ignorarea pentru că, se ştie foarte bine: nesimţiţii se hrănesc cu nervii oamenilor cumsecade. Drept a grăit domnul acela!
La controlul paşapoartelor, deşi nu erau mai mult de două sau trei persoane la fiecare ghişeu, ochesc unul liber şi mă îndrept glonţ, acolo. Cînd am văzut că-i destinat diplomaţilor, dau să mă retrag; funcţionara ne îmbie, surîzînd larg. – Nu suntem diplomaţi, spun. – Veţi fi pentru cîteva minute, replică amuzată, doamna. Deci se poate şi aşa. Mulţumim frumos, dragă doamnă!
Mai avem de „tocat” aproape o oră pînă la ambarcare. Lumea din sală, peste o sută de persoane din ce măsor la ochiometru, pare calmă, dar se citeşte nerăbdarea pe faţa tuturor. În sfîrşit, păsăroiul metalic care ne va plimba vreme de vreo două ceasuri prin văzduh pînă la Praga, vine şi se ataşează de pasarela metalică prevăzută cu burduf prin care ne deplasăm pînă la uşa păzită de două blonde ca berea cehească deja devenită celebră, în toată lumea. Ele ştiu ce ne spun pe limba lor păsărească dar zîmbesc frumos şi presupun că nu ne înjură. 🙂
Avem bilete cu rezervare de loc dar, bineînţeles că Silvia stă pe un rînd de fotolii iar eu, pe celălalt rînd, despărţiţi numai de culoarul pe care se plimbă cehoaicele şi mai rar, ceilalţi călători. Tot e bine. Alte cupluri mai ghinioniste, sunt separate de şiruri întregi de fotolii; probabil că agenţia a emis biletele pe principiul „las că se descurcă ei acolo între ei, în avion”.
Suntem într-un Boeing 737 – 500, iar cele 120 de locuri sunt ocupate cu doar cîteva excepţii; după o goană nebună de cîteva zeci de secunde pe pistă, boeingul ţîşneşte şi se înfige în văzduhul incredibil de albastru, generos luminat de acelaşi soare strălucitor. Motoarele torc monoton, iar viteza creşte odată cu plafonul de zbor.
Recitesc ofertele turistice şi-mi vine să zîmbesc; ştiu din experienţă că una citeşti şi alta găseşti; plus de asta, cel mai mare regizor în astfel de scurte excursii, este întîmplarea; neprevăzutul; ocazia prinsă sau scăpată la milimetru. Prefer să recitesc În ce cred cei care nu cred în timp ce Silvia citeşte Floarea de loldilal.
Fetele pregătesc gheridoanele cu papa. Tocmai la ţanc pentru că ne cam picnise foamea. Au ajuns şi în dreptul nostru. Petra, prima dintre blonde, care în prima sa tinereţe pare să fi fost mult mai frumoasă, ne oferă cîte-un şerveţel uriaş şi cîte-o pungă minusculă cu biscuiţi; SLANY MIX. Cum slany înseamnă CRACKER, adică biscuiţi, văzînd că în materie de papa asta-i tot, îmi vine să zic: uuuuuuuuuuuuuuuuuuuu. Dar, tac.
Ladislava, blonda numărul doi, ne oferă chimicale (coca-cola), suc, ceai, cafea, mulţumesc frumos dar, nu! Are şi altceva? Are: Silvia vrea un pahar cu White Wine, eu unul cu Red Wine, plus apa minerală cu şi fără bule, şi hai noroc! Ciocnim peste culuar la mare înălţime, paharele de plastic. Bun vinuţul? Tare bun dar, nu prea ţine şi de foame.
A treia stevardeză, o brunetă mai plinuţă, nu ne dă nimic. Ea strînge deşeurile că d’aia-i şefa celorlalte două. 🙂 . Nu-s ele prea tinerele dar, nici prea mult peste o sută de ani nu au dacă le iei pe tustrele, la un loc (ca vîrstă).
Că nu telefon şi nu laptop ştiam dar, că nu şi foto sau film, nu. Este prima dată cînd păţim aşa ceva: filmatul în avion, interzis. Cînd am zburat cu El-Al în Israel n-am avut astfel de probleme, nici cînd am zburat în Catalunia şi nici cînd am zburat la Zurich. Dar, asta e, mergem mai departe.
Cam gata cu mersul prin ceruri; începem să revenim cu trenul de aterizare, pe pămînt; Praga ne aşteaptă cu braţele deschise; şi sper că şi cu ceva păpică. 🙂
mi-a plăcut mult Praga…
vizita scurtă….dar am mers mult pe jos ca să vedem cât mai multe…
cu zborurile…am și eu poveștile mele. unele mai interesante decât altele, așa că am savurat-o pe a ta cu un zâmbet laaarg!
la mulți ani! 🙂 Cu toate gândurile bune 🙂
Şi nouă ne-a plăcut acest oraş minunat şi noi am mers ore în şir per pedes dar am făcut şi turul de oraş cu microbuzul de două ori. Şi am fost şi la Karlovy-Vary, şi la Kutna Hora; voi povesti, pe larg. 🙂
La mulţi ani!
așteptăm, atunci 🙂
Tiberiu ,
si eu va doresc tie , si frumoasei tale sotii, un An Nou mai bun, mai bogat in impliniri , mai ales sufletesti , ca de-aici vin toate. Daca exista Credinta in suflet ea se va rasfrange in toate compartimentele vietii noastre si va infrumuseta viata si orice relatie.
Fie ca Mesia sa fie cu voi in fiecare zi din acest An , si sa va dea Shalom ( in Ebr, inseamna mai mult decat ” Pace ” , inseamna ” Pace si Implinire .” ) ! LA MULTI ANI , VESNICI , CU DUMNEZEU IN INIMA SI IN VIATA !
Mulţumim Otniela pentru gîndurile tale frumoase adresate nouă.
Shalom!
La mulţi ani! cu fericire şi cu credinţă în Domnul.
Bine-ați revenit ! La mulți ani !
Sper că o să ne destăinui toată aventura până mi se termină vacanța și concediul ca să apuc și eu să citesc ceva de la un cap la altul.
Și bine faci că lași politichia și politicianiștii deoparte un timp.
Bine te-am regăsit, Carmen .
Voi scrie cît de alert voi putea dar, am muuuulte de povestit. 🙂
Nu-i nimic. Voi citi cu multă plăcere.
Carmen
Am şi cîteva clipuri scurte care se pot viziona în unul sau două minute. Acum le descarc pe youtube că altfel nu le pot posta pe blog.
PS : Ai relatat frumos si realist un zbor spre Praga. Citindu-ti articolul , mi-au revenit in minte ” fragmente ” din zborul meu spre Londra, de-acum cativa ani. Nu stiu de ce, dar seamana foarte bine cele doua aeronave. Pana si stewardesele …Sper ca ati avut un timp benefic si relaxant acolo.
Am avut un timp incredibil de frumos pentru această parte a anului. Se pare că acolo sus, cineva ne iubeşte cu adevărat şi să ştii că nu glumesc. De nenumărate ori, cînd nu mai vedeam nici-o ieşire, paşii ne-au fost îndrumaţi cu exactitate în direcţia cea bună.
Mulţumesc pentru aprecieri. 🙂
😀 deci să-mi aduc pernuţa şi să mă aşez pe pervaz cuminte! până acum am zburat şi am ajuns cu bine! cu tine…
nu am fost încă la praga, am trecut prin ea, în drumurile noastre germane, dar nu ne-am oprit niciodată mai mult de o cafea, deşi ne-am tot promis!
😀 neapărat.
am plecat la drum cu speranţă, în prima zi n-am fost impresionat, dar apoi… este incredibilă din toate punctele de vedere. voi detalia pe parcurs şi bunele şi mai puţin bunele, voi face şi recomandări pentru amatorii de turism înspre acele meleaguri. 🙂
ştii doar că te urmez prin poveşti cu ochi mari, de copil, ştii doar!
este o legare de demult, nu o promisiune, o legare frumoasă… poate că tu priveşti spre scrisul meu cu uimire uneori, dar eu nu am darul tău de a povesti călătorii, cărţi… şi ştiu că nu e puţin.
ştiu psi, ştiu. fac şi eu ce pot: scriu pentru noi ca să nu uităm amănunte, pentru ceilalţi care nu mai sunt în Ro, iar dacă place şi altora, nu pot decît să mă bucur şi să mă motivez să scriu în continuare şi pentru ei.
despre cărţi, o să mai scriu deşi, ceva mai rar… ştiu eu de ce.
fiecare dintre noi, tibi, facem ce putem şi ce ştim. ne dăruim cuvântul, unii, celorlalţi.
asta este, psi: ne dăruim unii altora cu ceea ce avem fiecare dintre noi, mai bun. din păcate, prea puţini dintre noi, mai au timp şi pentru alţii. vei vedea din relatările mele că nu tot ce pare a fi cumva, este chiar aşa cum pare…
la capătul unui an în care și mie, dar și multor alți oameni, ni s-au dezlegat apele și ni s/au arătat lucrurileîn lumina lor, știu că nu totul este așa cum pare, așa cum vrea sufletul să pară… cu certitudine știu, din anul care a fost, că prețuind doi oameni, m-am ales cu noroi.și mai știu că mi-ai spus cândva despre un om, altul, și lucrurile au fost așa cum ai spus tu. 🙂 nu știu dacă am mulțumit atunci, cred că da, dar o mai fac o dată…
psi, nu-i nevoie de prea multe firitiseli, între noi. 🙂
am (nu ştiu cum şi nici de ce) un soi de fler care-mi permite să mă mişc lejer printre cuvintele receptate de la indiferent cine şi să aleg gîndul ascuns dintre vorbele care vor să-l învăluie. are draga VERO o poveste loldiladică despre acest subiect. 🙂
ştii ceva? modul meu de decriptare a acestor gînduri, + modul meu direct de a vorbi, m-a ajutat să „scap” de mulţi „prieteni”. am rămas numai cu amicii. şi mă simt un cîştigător; trist dar, cîştigător. 😦
Pff…mi s-a făcut o foame şi mă simt de parcă aş fi în avionul ăla, ceva de nedescris, povestineriule! 😆 Să vedem dacă mănânc ceva la povestea doi. Pe la trei o să vreau să beau…hehe.
Tibi remarca inca o data ca ai avut o excurie palpitanta. Mi-a placut si descrierea in nuante plastice a stewardesei ”Petra, prima dintre blonde, care în prima sa tinereţe pare să fi fost mult mai frumoasă”. Apropos, la a cata tinerete era? :))
Gabriela
era tot la prima tinereţe dar, cînd am scris pe notes ce-am scris, eram deja dezamăgit de pacheţelul acela minuscul cu biscuiţi şi recunosc, am fost ceva mai rău decît s-ar fi cuvenit. 🙂
Numai că nu am obiceiul de a schimba cele scrise sub influenţa momentului. Cînd scriu ceva, trăiesc sub imperiul crezului (despre literatură) al marelui Camil Petrescu: scrie cu liminară sinceritate tot ce ţi se întîmplă ţie şi celor din jurul tău. 🙂
Foarte rar, am îndoieli şi schimb cele scrise „la cald”. Rar…
🙂 cunosc sentimentul. Si eu fac la fel. Deci a fost putin penalizata.
A fost pentru că orice „copil” flămînd îşi „penalizează” „mama”, plîngînd. 🙂
🙂 🙂 🙂
Aceasta e starea de spirit pe care mi-a indus-o citirea impresiilor de calatorie (astept urmarea): pe langa acuratetea amanuntului sugestiv, mult, mult umor.
Multumesc pt zambetul pe care mi l-ai daruit si mie!
Un An cat mai bun si bogat in calatorii! 🙂
🙂 🙂 🙂
Încerc să privesc cu bonomie, micile incoveniente întîlnite în scurtele, prea scurtele şi poate prea rarele mele excursii. Ştiu precis că nervii nu folosesc la nimic. 🙂
Zîmbetul acela destinat ţie – şi ştiu la ce te referi – este expresia sincerei mele preţuiri pe care ţi-o acord fără ezitare, şi nu folosesc cuvinte de circumstanţă; ştii bine acest lucru, nu? 🙂
🙂
Nu stiu daca stiu bine, sau nu, dar iti spun un „secret”: primesc darurille acestea cu nonsalanta, increderea si bucuria copilului de care nu vreau, de decenii bune, sa ma pierd… 😉 😀
Mih, eu ştiu că tu ştii că eu ştiu că ştii. 🙂
Vezi tu Mih, duritatea mea (de la unele comentarii apropo de politică) este numai aparentă; eu mă comport ca un copil care ŞTIE că nu poate şi mai ales, nu trebuie să fie minţit. Cel mai tare mă supără sofiştii şi derizoria-to-liştii. Pentru acest soi de comentatori, nu am nici-un pic de stimă, de respect sau de înţelegere. De aceea te respect pe tine: tu spui întotdeauna lucrurilor pe nume, potrivit felului tăi de a gîndi: fără ocolişuri şi fără abureli.
Mulţumesc tare mult Mih, pentru interesul acordat modestului meu blog; te aştept întotdeauna, cu mare nerăbdare. Bine? 🙂
Eu iti multumesc pentru generozitatea cu care primesti calatorul care iti trece pragul.
In privinta felului meu direct de a fi, nu gresesti. Nu am renuntat nici la asta, chiar daca am intalnit destui oameni care nu au considerat ca ar fi o calitate.
Dar eu cred ca ceea ce am bun (in mine, in viata mea) sunt daruri pe care trebuie sa le pastrez cum se cuvine 🙂
Mih, dacă nu ţi-a spus nimeni pînă acum – deşi nu cred că nu s-a întîmplat deja – îţi spun eu: rar OM ca tine şi-ţi mulţumesc pentru că citeşti ce scriu şi eu aici, pe acest blog, pentru că vorba unui amic comun, „orice tembel îşi poate face un blog în cîteva minute, blog pe care să debiteze orice tîmpenii, vrea”. 🙂
știu, tibi, dar îmi știi la rândul tău felul. nimic nu e politețe și vorbă risipită la mine. dacă nu cred ceva, apoi tac. mie modul de a vorbi direct îmi lipsește, dar nu mă plâng. așa mi-e firea. nu m-aș schimba… 😀
revenim la vacanța voastră și la praga… mai bine.
ok, psi, revenim la vacanţa noastră din mirifica Pragă. 🙂
ştiu că mă lungesc în amănunte dar, nu vreau să trec peste nici-un moment care mie mi s-a părut interesant de a fi relatat; repet, ceea ce scriu pe acest blog, este destinat în primul rînd, împrospătării memorie mele. 🙂
Ce frumos, ati fost la Praga! Nu am ajuns niciodata acolo, de fapt nici nu am in plan. dar am vazut poze superbe.
Parca am fost cu voi in avion mi-am imaginat tot, tot datorita naturaletii cu care ai relatat!
Eu as fi citit o carte de gramatica a limbii germane :((
Dragă Hapi, habar nu am cîte excursii ne vor mai fi la îndemînă de acum încolo. Probabil că dacă nu în acest an, cu Voia Domnului vom mai călători în Canada, anul viitor.
Scriu cum scriu pentru că nu-mi mai permit să neglijez amănunte.
Mulţumesc pentru aprecieri. 🙂
Germana? N-am reuşit niciodată să o învăţ; nici rusa.
Nu ştiu de ce 🙄
Tiberiu, bine ati revenit de la Praga! Este intr-adevar un oras superb in care merita sa-ti iei ragaz sa petreci cat mai mult timp. Noi Praga am vizitat-o pe jos, insa nu am reusit sa atingem toate obiectivele. Ideea turului de oras cu microbuzul mi se pare foarte buna pentru ca te lasa sa descoperi mai mult din el!
Tare frumos mai povestesti! Sper sa invat si eu sa povestesc asa ca tine 🙂
Anca
am revenit dar, gîndul nostru tot acolo mai hălăduie. 🙂
Ce-am putut să „facem” în această scurtă excursie, am făcut: bătut Praga cu pasul pe cît a fost posibil de mult, am mers în alte două destinaţii importante din Cehia despre care voi relata.
Povestesc frumos? Mulţumesc pentru apreciere. 🙂