Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 4 ianuarie 2013

Care va să zică, ăsta fu tot programul cu gaşca; de acum înainte, fiecare pe cont propriu deşi, în oferta iniţială mai erau prevăzute o excursie la Kutna  Hora şi una la Karlovy Vary, contra plată suplimentară, evident. Cu chiu cu vai, Eva a adunat de la trei familii banii pentru Kutna Hora; despre cealaltă destinaţie, s-a făcut că „nu-i triaba mia”. 🙂 . Ştiu că există veşnica dilemă: pe cont propriu sau  cu grupul. Avantaje şi dezavantaje în ambele ipostaze. Voi reveni asupra acestui aspect.

Deocamdată suntem în faţa Turnului cu ceas aflat lîngă Piaţa de Crăciun, de la Praga. Se spune că aceasta este cea mai frumoasă Piaţă din Praga;

am mai vizitat per pedes Piaţa Venceslas aflată în apropiere, care de asemenea este plină de turişti îmbiaţi cu diverse bunătăţi: cîrnaţi, jambon la proţap, dulcegării, bere, etc, etc, etc + evident, obiecte de artizanat şi de vestimentaţie. Turnul cu ceas oferă la fiecare oră un spectacol interesant: o mică uşiţă se deschide şi Domnul Iisus înaintează iar cei 12 discipoli îl urmează;  spectacolul nu durează decît circa 30 de secunde dar, lumea aşteaptă neclintită pînă îl vede.

Ne mai plimbăm puţin prin Piaţa cea mare, admirăm exponatele şi văzîndu-i pe turişti cum se înfruptă de zor, ne aducem aminte că ne este foame. Ochim un restaurant cu specific cehesc şi cerem cîte o supă de ciupeci şi cîte un gulaş. Foarte bune, vă asigur.

Apoi intrăm pe strada Pariszka şi coborîm fără grabă spre Vltava admirînd vitrinele cu tot felul de obiecte de lux, vitrine aşezate la parterul unor palate cu adevărat impunătoare, palate care strălucesc de curăţenie. Lume multă fără înghesuială, totuşi. Ajungem la o sinagogă şi după ce achităm o taxă destul de piperată intrăm să vedem cum este pe dinăuntru. La intrare, mi se oferă o chipa de hîrtie; mîndru nevoie mare, scot din buzunar propria mea chipa dăruită mie la Zidul Plînerii, o pun pe creştetul capului şi intrăm. Sinagoga este sub nivelul solului, împărţită în două încăperi iar obiectele de cult şi băncile sunt aşezate în încăperea cea mai mare. Este luminată electric şi cu lumînări masive şi are un aer auster. Nu ştiu dacă mai este folosită sau este numai muzeu. După un timp oarecare ne ridicăm şi facem loc altor doritori, pentru că erau destui. Sigur că n-am avut voie nici aici cu aparatul de fotografiat. Nu ştiu de ce …

DSC03164

Ajungem la Vltava. Coborîn un şir de trepte tocite şi vedem un debarcader de la care putem cumpăra tot felul de bilete: 1 h plimbare costă 240 de coroane; cu prînz inclus, costă 690; mai este o variantă cu muzică de jazz ceva mai scumpă. Şi abia acum aflu că dacă am fi vrut, puteam să petrecem Revelionul pe unul dintre vaporaşe. Nu ne-a spus acest lucru nici funcţionara de la agenţia de voiaj din Bucureşti, nici Eva de la Praga. Oftez şi mergem mai departe. În aşteptarea vaporaşului, observăm cîrduri de raţe şi de lebede care plutesc pe apele fluviului Vltava iar cerul este împînzit literalmente de pescăruşi gălăgioşi care din cînd în cînd, se odihnesc pe apă şi pe nişte eşafodaje din lemn construite special pentru ei.

Ne urcăm la bordul unui vapor şi începe plimbarea. Primim explicaţii într-o limbă franceză atît de stîlcită, că nu se înţelege nimic; nici explicaţiile în engleză nu-s mai inteligibile. Mai ştii? Poate că nu aud eu prea bine. De-asta este bine să fii asistat de un  ghid calificat: îşi explică pe îndelete tot ce vezi; aşa, am trecut pe lîngă tot felul de Palate şi habar nu avem ce-s. Pentru că nu mai ne este foame, cerem cîte o bere; foarte bună deşi este la sticlă, dar ceva mai scumpă decît la restaurant.

Toate reclamele de pe internet prezintă berea din Praga ca fiind cea mai ieftină din Europa. Serios? Poate la alimentara că la baruri sau la restaurant este la fel de scumpă ca peste tot. Nu contează… Peste tot ţi se cer la plată coroane ceheşti. La restaurante poţi plăti şi în euro la un curs de schimb de 24 coroane la 1 euro; la hotel primeşti 22  la 1; la casele de schimb de pe stradă, poţi primi dacă nu ştii să întrebi, chiar şi numai 17 la 1; iar dacă încerci să schimbi la valutiştii de pe străzi, rişti să primeşti praful de pe tobă. Seara se lasă din ce în ce mai rapid deşi nu este decît ora 15:30. revenim la debarcader şi număr pe degete: ne-am plimbat cu vaporaşul pe Sena la Paris, pe Dunăre la Budapesta, pe Lucernsee şi pe Zurichsee în Elveţia iar acum, pe Vltava la Praga. Oh, era să uit de plimbările cu vaporaşele de pe Herăstrău în Bucureşti. 🙂

Read Full Post »

N-am avut un somn chiar atît de adînc cum sperasem dar, nu mai contează. Ne-am trezit voioşi şi puşi pe fapte mari. După micul dejun consistent, mai dăm o raită pe la parterul hotelului pentru a-i mai descoperi din secrete. Abia acum observ că mai există o sală denumită Atrium, unde doritorii pot fuma. E bine de ştiut că tot aici, se mai poate savura şi cîte-o bericică învăluită în aburi de tutun, lucru care în restaurantul hotelului sau în cameră, nu-i posibil… Bine şi aşa!

DSC03045

A venit şi Eva, ne urcăm în mini-buz şi pornim. Străbatem oraşul încă adormit deşi este deja ora 9; pe lumină, alternanţa de clădiri vechi cu cele foarte vechi se vede mai limpede dar deocamdată, încă nu-s prea impresionat. Se văd şi multe clădiri în mod evident abandonate, sau cel puţin neutilizate; nu-mi bat capul să aflu de ce. Pe lîngă, noi se scurg alene tramvaie în care puţinii călători par plictisiţi; ei ştiu de unde vin şi unde se duc. Pe trotuare, puhoaie de turişti mişună în sus şi-n jos, zgîindu-se cu aviditate şi fotografiind în rafală tot tot tot. 🙂 Evident, japonezii sunt în număr mare ca mai peste tot pe unde am mai fost; de exemplu, în Grecia.

Eva ne vorbeşte într-o limbă care seamănă binişor cu limba română dar după ce greşeşte de cîteva ori spunînd stînga dar arătînd spre dreapta, nu mai sunt atent la spusele sale şi nici nu le mai consemnez. Spunea pe de rost o poezie învăţată şi cam atîta tot: uite Palatul-nu-ştiu-care, uite Primăria, uite Parcul-nu-ştiu-cum, „în anul bla-bla-bla s-a întîmplat bla-bla-bla”, etcaetera. De fapt, noi am pornit către ţelul principal al incursiunii noastre matinale: Castelul din Praga. Revedem acum pe lumină, succesiunea de poduri care traversează Vltava, poduri pe care le văzusem miraţi şi încîntaţi aseară, la venire. Fluviul este învăluit într-o ceaţă alburie, străbătut de nenumărate vaporaşe, iar aerul de deasupra sa, este brăzdat de stoluri de pescăruşi gălăgioşi care din cînd în cînd se aşează pe suprafaţa volburată a apelor, alături sute de lebede şi de raţe sălbatice. Tuuu-tuuu îmbie din cînd  cîte-un vaporaş; tuuu cînd vii la plimbare? Imediat ce plecăm de la Castel, promit în sinea mea.

Ajungem lîngă vestitul Castel din Praga. Ridicat pe o colină care domină oraşul, este maiestuos şi impunător. Nu-l vom vedea decît pe dinafară pentru că doamna Eva, n-are chiar aşa de mult timp la dispoziţie ca să stea după cheful turiştilor; treaba sa este să ne arate pe dinafară cîteva obiective turistice, iar cine are chef de amănunţeală n-are decît să vină singur, altă dată. Observ că dacă alte expresii îi lipsesc din vorbirea curentă, doamna Eva ştie foarte bine sensul expresiei „asta nu-i triaba mia”. Mno binie, dragă doamnă Ieva; nu ne-am şucări noi din atîta lucru şi nu vom căuta gîlşeavî. Nu mă pot abţine totuşi, şi o întreb unde a învăţat să vorbească româneşte. Cu candoare, răspunde că de fapt, ea este pregătită pentru turiştii italieni, româna fiind doar o, cum îi spune? Ea nu ştie cum îi spune, eu nu mai sînt curios să ştiu pentru că m-am lămurit, deja.

Aflăm totuşi de la frumoasa Evă cîteva lucruri interesante. După ce o ajut să pronunţe opt sute în loc de opt zeci de ani, (corect 880 de ani dar, nu mai contează) aflăm că Praghezii se pot mîndri cu faptul că după mai bine de o mie de ani, actualul Preşedinte este instalat exact în acelaşi loc de unde era naţiunea condusă în vremurile vechi, lucru unic în Europa; Catedrala din apropiere este construită dintr-o gresie specială, gresie care cu trecerea vremii se înegreşte; (nu e chiar aşa de specială gresia asta, îmi vine să spun dar, nu cred că Eva a auzit de Biserica Neagră din Braşov); că o statuie a nu ştiu cui din faţa Palatului, este făurită de doi meşteri, culmea! Din Braşov; şi aşa mai departe. Drept este că vremea s-a zburlit şi un vînt rece ne pătrunde pînă la oase. Ne putem adăposti puţin în catedrală? Nuuuuu. Şi asta nu pentru că n-ar vrea Eva care este la fel de rebegită ca şi noi. Pur şi simplu, vizitarea Catedralei, începe abia după ora 12, oră la care noi vom fi fost de mult, plecaţi de aici.

Ne retragem către ieşirea din Castel şi după ce admirăm o Piaţă uriaşă, ne îndreptăm către un parapet de la care se poate admira o splendidă panoramă a Pragăi.

Alte explicaţii în limba ceh-ital-română; uite acolo o copie a turnului Eiffel, uite acolo nu-mai-ştiu-ce, uite acolo alt-nu-mai-ştiu-ce. Începem să coborîm încetişor un şir de trepte către centrul istoric al vechiului oraş. De fapt, aici se strecoară o inexactitate: Praga este situată pe ambele maluri ale Vltavei, şi se compune de fapt din patru mari districte, fiecare district avînd propria sa istorie şi propriul său „centru istoric”; abia din 1922 se poate vorbi despre o singură Pragă. Cei interesaţi, pot citi pe Wiki mai mult…

Tot coborînd pe străzile înguste, lăsăm în urma noastră zeci de magazine şi de restaurante, cafenele, clădiri falnice sau mai puţin, cîteva lăsate inexplicabil în paragină, vedem şi Ambasada României, trecem pe lîngă Catedrala Sfîntului Nicolae unde nu  intrăm bineînţeles, şi ajungem la Podul Carol. Vestitul Pod Carol. Pod pe care îl străbatem agale alături de miile de turişti veniţi din toate colţurile lumii, să îl admire.

Pod care este plin de tarabe care oferă artizanat şi de artişti plastici dispuşi să-ţi facă un portret în circa 20 de minute sau o caricatură, în numai 5 minute. De asemenea, doritorii pot cumpăra tablouri gata făcute la preţuri destul de modice. Mai ştii? Poate că unul sau mai mulţi dintre amatorii de artă, vor da lovitura: ce cumpără acum cu zeci de euro, poate să valoreze în timp, chiar milioane…

Se aude şi o muzică de bîlci provenită de la un flaşnetar simpatic.

Nu lipseşte nici cel mai umil reprezentant al societăţii: cerşetorul prosternat.

DSC03116

După ce-am traversat vestitul pod, ajungem pe străduţele întortocheate ale „vechiului centru istoric” 🙂 şi nu după multă vreme, ajungem în Piaţa de Crăciun. După ce ne arată şi Turnul cu ceas, Eva îşi ia grăbită la revedere de la noi. Aveam să înţeleg mai tîrziu de ce se grăbea. Evident că ne-am luat la revedere în mod cumsecade: cîţiva bărbaţi din grup i-au sărutat mîna dar, n-a făcut nazuri dacă eu am ţucat-o pe obrajii săi înroşiţi de ger. 🙂 Ba, chiar a zîmbit cu gura pînă la urechi. Adio, doamnă Eva. Pînă la urmă, ai fost simpatică foc. 🙂

Read Full Post »

După o aterizare perfectă răsplătită cu aplauzele pasagerilor, ne luăm bagajele şi o găsim pe ghida vorbitoare de limbă română care ar trebui să ne conducă primii paşi prin Praga, restul excursiei noastre scurtissime, urmînd să-l facă fiecare familie pe cont propriu. Ghida, are o pancartă după care o recunoaştem; ne adunăm ca puişorii în jurul cloştii şi aşteptăm să vedem ce are de spus. Nu prea multe, deocamdată. Este o femeie de vreo treizeci  şi ceva de ani, slăbuţă, cu o faţă luminată de doi ochi albaştri, imenşi. – Bine v-am găsit! spun. Se gîndeşte puţin şi-mi răspunde cu privirea pironită drept în ochii mei: – Bine-aţi venit! De ce-a ezitat? Voi înţelege ceva mai tîrziu…

Încet încet, cei 20 de turişti care formăm (sau formează) un grup şi nu prea, se adună, iar Eva, pentru că aşa se numeşte femeia cu ochi imenşi, ne conduce la mini-buzul cu care vom merge la hotel. Aici, domnul şofer ne muştruluieşte sever cu privire la aşezarea valizelor în cala de bagaje. Este mai mult vorba de el: singur aburcă valizele noastre rînd pe rînd, după o logică din care înţelegem că mai întîi trebuiesc puse acolo, cele „big”. 🙂 . OK!, fie ca valizele noastre să fie puse în ordinea pe care o stabileşte, EL! 🙂  .

În sfîrşit. Aşezaţi comod pe scaune, purcedem către Praga. Aeroportul Vaclav Havel este la circa 30 de minute de mers cu maşina pînă la Praga; nu ştiu cîţi kilometri sunt şi nici nu ne pasă. Remarc imediat lipsa zăpezii; mă aşteptam să fie chiar mai abundentă decît la Bucureştiul din care plecasem cîteva ore mai devreme dar, nu-i! Vremea este şi aici frumoasă; nici frig nu e, dar seara s-a lăsat brusc şi un întuneric prietenos rupt ici-colo de felinare electrice,  ne învăluie cu tainele sale. Privesc pe geamul mini-busului dar nu pricep mare lucru deocamdată, din cele ce văd. Nici Eva nu este prea vorbăreaţă; nu simte nevoia de a ne desluşi măcar cît de cît dar, nu contează acum. Să ajungem la hotel şi vom mai vedea mai încolo, ce şi cum vom avea de făcut, văzut; ce atîta grabă? 🙂

Ştiu că trebuie să ne potrivim ceasurile după fusul orar local, pentru că după acest timp ne vom petrece cele cîteva zile (5) în Cehia. Am cîştigat o oră? Ar fi a treia oară cînd în acest an ne vom bucura de acest cîştig de timp. Cîştig? Da, şi nu prea. La întoarcere, vom plăti acest timp cu vîrf şi îndesat. Nu insist acum; voi spune mai încolo, de ce.

Pînă la urmă, Eva ne destăinuie cîte ceva: nu vorbeşte prea bine româneşte ( de aici ezitările sale înainte de a răspunde unor întrebări simple) dar ştie oraşul foarte bine ( îmi vine să zîmbesc) şi pentru că mîine – 30 decembrie –  vom avea program de grup, ne va conduce într-un tur al oraşului de patru ore. Foarte bine, ricanez în gînd; chestia asta era prevăzută în pachetul turistic achiziţionat deja; despre ofertele suplimentare nu ne spune nimic? Misterioasă, Eva, tace.

Intrăm în Praga dar deocamdată, mare lucru nu vedem. Probabil că unul dintre farmecele Pragăi este misterul în care clădirile impunătoare se învăluie; lumina chioară a iluminatului public ne dezvăluie totuşi clădiri măreţe, alternate cu imobile mai puţin impresionante. Regimul de înălţime al tuturor clădirilor vechi ( şi ceva mai noi) este constant: cinci, maxim opt etaje. Nu mă pot abţine să remarc totuşi că toate clădirile sunt relativ bine întreţinute, aşa cum am văzut şi la Budapesta şi la Viena. Mai ales, sare în ochi curăţenia predominantă şi în mod clar, un soi de rigoare arhitecturală deşi, varietatea stilului constructiv este mai mult decît diversă. Şi aici, la Praga, pare-se la prima vedere ca şi la Viena, că „noul” se îmbină în mod fericit, cu „vechiul”. Senzaţia de continuitate între generaţii este mai mult decît evidentă. Ajungem la hotelul Christie, hotel prezentat nouă în oferta turistică, a fi de patru stele. Îmi vine iar, să zîmbesc. Patru? Fosta-i lele cît ai fost; acum, cele patru steluţe pîlpîie undeva între două, către maximum trei. Am devenit prea pretenţios? Nici vorbă! Mă enervează minciuna poleită şi mai ales, nu mai pot înţelege nicicum, noile seturi de valori false. În fine…

Camera repartizată nouă, este calibrată exact pe dimensiuni strict necesare: patul conjugal este mărginit de spaţii în care te poţi mişca între  o fereastră meschină pe dreapta, pe lîngă un dulap pe stînga şi pe lîngă peretele din faţa patului unde este montată o plasmă; între pat şi un mic hall care este în dreptul uşii, este o masă de scris cu un singur scaun; tot acest cu(i)b locuibil, este completat de o baie cu cadă aflată imediat lîngă intrare, pe partea dreaptă. Mobilierul este vădit vechi dar, este curat peste tot, cu o singură excepţie despre care prefer să păstrez tăcere, acum. Camera aceasta este de ajuns pentru nişte turişti fără mofturi, cum suntem noi dar, nu mai mult. Patru stele? Iar, îmi vine să zîmbesc Am locuit noi, vremelnic, şi în camere mai bune, şi în camere de hotel mai puţin bune… Acest hotel este totuşi, din categoria celor „ sărăcie cu lustru”. Nu mai contează. Acum, după ce ne-am refrişat o leacă, ieşim în căutarea unui restaurant unde să ne putem ogoi foamea şi setea. 🙂

Habar n-am cum, am nimerit la restaurantul „Jedova chyse” din imediata apropiere de hotel.  Mic, cochet, preţuri moderate, se poate fuma! Mîncare bună, berea la halbă extraordinară! Ce-ţi mai trebuie? Aproximativ vreo 20 de euro pentru a plăti o masă bună, pentru doi. Şi eventual faptul că în celelalte restaurante din Praga şi nu numai, mirarea că pentru aproximativ aceleaşi lucruri, poţi plăti de două, sau de trei ori mai mult.

Bon. Reveniţi la hotel, plonjăm într-un somn adînc, conştienţi fiind că mîine, explorarea Pragăi va începe sub oblăduirea doamnei Eva!

relatarea va urma, chiar şi cu riscul de a vă plictisi. 🙂

Read Full Post »