Care va să zică, ăsta fu tot programul cu gaşca; de acum înainte, fiecare pe cont propriu deşi, în oferta iniţială mai erau prevăzute o excursie la Kutna Hora şi una la Karlovy Vary, contra plată suplimentară, evident. Cu chiu cu vai, Eva a adunat de la trei familii banii pentru Kutna Hora; despre cealaltă destinaţie, s-a făcut că „nu-i triaba mia”. 🙂 . Ştiu că există veşnica dilemă: pe cont propriu sau cu grupul. Avantaje şi dezavantaje în ambele ipostaze. Voi reveni asupra acestui aspect.
Deocamdată suntem în faţa Turnului cu ceas aflat lîngă Piaţa de Crăciun, de la Praga. Se spune că aceasta este cea mai frumoasă Piaţă din Praga;
am mai vizitat per pedes Piaţa Venceslas aflată în apropiere, care de asemenea este plină de turişti îmbiaţi cu diverse bunătăţi: cîrnaţi, jambon la proţap, dulcegării, bere, etc, etc, etc + evident, obiecte de artizanat şi de vestimentaţie. Turnul cu ceas oferă la fiecare oră un spectacol interesant: o mică uşiţă se deschide şi Domnul Iisus înaintează iar cei 12 discipoli îl urmează; spectacolul nu durează decît circa 30 de secunde dar, lumea aşteaptă neclintită pînă îl vede.
Ne mai plimbăm puţin prin Piaţa cea mare, admirăm exponatele şi văzîndu-i pe turişti cum se înfruptă de zor, ne aducem aminte că ne este foame. Ochim un restaurant cu specific cehesc şi cerem cîte o supă de ciupeci şi cîte un gulaş. Foarte bune, vă asigur.
Apoi intrăm pe strada Pariszka şi coborîm fără grabă spre Vltava admirînd vitrinele cu tot felul de obiecte de lux, vitrine aşezate la parterul unor palate cu adevărat impunătoare, palate care strălucesc de curăţenie. Lume multă fără înghesuială, totuşi. Ajungem la o sinagogă şi după ce achităm o taxă destul de piperată intrăm să vedem cum este pe dinăuntru. La intrare, mi se oferă o chipa de hîrtie; mîndru nevoie mare, scot din buzunar propria mea chipa dăruită mie la Zidul Plînerii, o pun pe creştetul capului şi intrăm. Sinagoga este sub nivelul solului, împărţită în două încăperi iar obiectele de cult şi băncile sunt aşezate în încăperea cea mai mare. Este luminată electric şi cu lumînări masive şi are un aer auster. Nu ştiu dacă mai este folosită sau este numai muzeu. După un timp oarecare ne ridicăm şi facem loc altor doritori, pentru că erau destui. Sigur că n-am avut voie nici aici cu aparatul de fotografiat. Nu ştiu de ce …
Ajungem la Vltava. Coborîn un şir de trepte tocite şi vedem un debarcader de la care putem cumpăra tot felul de bilete: 1 h plimbare costă 240 de coroane; cu prînz inclus, costă 690; mai este o variantă cu muzică de jazz ceva mai scumpă. Şi abia acum aflu că dacă am fi vrut, puteam să petrecem Revelionul pe unul dintre vaporaşe. Nu ne-a spus acest lucru nici funcţionara de la agenţia de voiaj din Bucureşti, nici Eva de la Praga. Oftez şi mergem mai departe. În aşteptarea vaporaşului, observăm cîrduri de raţe şi de lebede care plutesc pe apele fluviului Vltava iar cerul este împînzit literalmente de pescăruşi gălăgioşi care din cînd în cînd, se odihnesc pe apă şi pe nişte eşafodaje din lemn construite special pentru ei.
Ne urcăm la bordul unui vapor şi începe plimbarea. Primim explicaţii într-o limbă franceză atît de stîlcită, că nu se înţelege nimic; nici explicaţiile în engleză nu-s mai inteligibile. Mai ştii? Poate că nu aud eu prea bine. De-asta este bine să fii asistat de un ghid calificat: îşi explică pe îndelete tot ce vezi; aşa, am trecut pe lîngă tot felul de Palate şi habar nu avem ce-s. Pentru că nu mai ne este foame, cerem cîte o bere; foarte bună deşi este la sticlă, dar ceva mai scumpă decît la restaurant.
Toate reclamele de pe internet prezintă berea din Praga ca fiind cea mai ieftină din Europa. Serios? Poate la alimentara că la baruri sau la restaurant este la fel de scumpă ca peste tot. Nu contează… Peste tot ţi se cer la plată coroane ceheşti. La restaurante poţi plăti şi în euro la un curs de schimb de 24 coroane la 1 euro; la hotel primeşti 22 la 1; la casele de schimb de pe stradă, poţi primi dacă nu ştii să întrebi, chiar şi numai 17 la 1; iar dacă încerci să schimbi la valutiştii de pe străzi, rişti să primeşti praful de pe tobă. Seara se lasă din ce în ce mai rapid deşi nu este decît ora 15:30. revenim la debarcader şi număr pe degete: ne-am plimbat cu vaporaşul pe Sena la Paris, pe Dunăre la Budapesta, pe Lucernsee şi pe Zurichsee în Elveţia iar acum, pe Vltava la Praga. Oh, era să uit de plimbările cu vaporaşele de pe Herăstrău în Bucureşti. 🙂
Deci: „chestia” aia de seamănă cu porcul de la proțap m-a terminat de poftă! Vai, moooor…mi s-a umplut gura cu apă!!
Frumoasă piața veche. Veneam aici în fiecare zi, era punctul de pornire. De aici o luam pe jos, pe străduțe și ne duceam unde ne duceau picioarele…
Luarăm și vaporașul la plimbare…frumos, nu? 🙂
Păi n-am păpat pe stradă pork knee dar, am dibuit pe Lîngă Statuia lui Venceslas un local unde am păpat un „ciolan la proţap” de ne-a mers la inimă. 🙂
Ah, taci, Tibi! Mă omori! N-ai habar cât de foame îmi este și cât de tare salivez deja!!!! Bine, știu…n-ai nicio vină:)
Glumesc!
Țucuri mulți duci? Iote: .*:*:*:*:*:*:* :))
Sigur că duc, ce credeai că nu? 🙂
ioooi, ce dor îmi era să te aud comentând în timp ce filmezi! 😀
când eram o copilă, fratele meu fusese la praga şi mi.a adus pe lângă valiza de dulciuri, un soi de calendar cu turnul cu ceas în care cei 12 apostoli se mişcau… nu ştiu de ce dar cel mai mult îmi plăcuse matei…
şi curios că îmi amintesc acum atât de limpede acel dar. 🙂
am mai multe clipuri „vorbite” 🙂
le voi posta la vremea potrivită, pe toate.
apoi, voi face grupaje tematice din pozele capturate.
am de „lucru”, cam o săptămînă. 🙂
ştiu cum e „lucrul” tău… şi te urmez cuminte şi curioasă!
eu, nu ştiu de ce, nu pot vorbi când filmez…
Tibi, imi face mare placere sa citesc postarile despre calatoria voastra pt ca sunt scrise in stil jurnalistic, proaspat si real. Nu am fost niciodata in Cehia si cu atit mai mult ma intereseaza.
In privinta meselor in avion, sfatul meu ar fi, dupa ce am facut multe drumuri peste ocean, sa aveti la voi o mica gustare, prajiturele, biscuiti. Atunci toate stewardesele vor parea zine bune si dragute.
Un alt sfat, daca mergeti cu KLM sa nu va imbracati cu jachete albastru puternic pt ca imediat ce va prinde un pasager in picioare, va crede ca sunteti personalul de bord si va va cere ceva. Eu am patit acest lucru si tot drumul m-am scuzat. 🙂
In Canada nu este voie sa aduceti niciun fel de alimente, dar cu biscuiti puteti intra.
Dragă Odille,
postările mele despre excursiile pe care le facem, sunt destinate în primul rînd, memoriei noastre. Regret şi acum că nu am relatat pe larg, călătoriile noastre din Italia şi din Franţa. Abia după ce-am vizitat Grecia am început să scriu mai mult, despre aceste excursii.
Jurnalistic? Nu ştiu dacă. Real? DA! Scriu nu neapărat despre destinaţiile vizitate ci, despre senzaţiile NOASTRE (eu şi Silvia) trăite la faţa locului.
– – –
Cu KLM încă nu am mers dar, poate că timpul nu-i pierdut, nu? 🙂
Cînd va veni dacă va veni şi vremea zborului către Canada, numai la alimente nu mă voi gîndi. 🙂
Stiam ca praghezii sunt foarte mandri de ceasul lor. Ca aceeasi persoana se ocupa intretinerea lui de foarte multi ani. Si ca este verificat zilnic ca sa nu intarzie deloc, nici macar o secunda. Mi-a placut si usa aceea, cu sculpturile in lemn masiv. Ati avut pana la urma o vacanta frumoasa si obiective de vizionat.
Au şi de ce să fie mîndri; şi nu doar pentru acel ceas din acel turn:
Tot oraşul este o bijuterie, la egalitate cu Viena şi peste
Budapesta, după a mea părere.
Mai am de povestit, destule. 🙂
La un concurs judetean, pe teme de istorie, am castigat locul doi si am primit drept premiu, un pix, o carte mare si groasa cu operele lui Eminescu si si alta carte, din colectia de arta, cu Praga. Le am si acum. Acolo am vazut frumusetile arhitecturii orasului. Impresionata!
Şi noi am rămas impresionaţi; regret deseori că n-am citit mai mult despre stilurile arhitecturale dar, ce să-i faci? Nu poţi să le ştii chiar pe toate. 🙂
Tibi, zambesc. Un prieten ma intrebase intr-o zi ceva si eu ii raspund ca si tine: ” nu le stiu nici eu, chiar pe toate”. Si el izbucneste in ras. Deci it dai seama ce parere buna aveam despre mine. Stiam atat de multe insa cu toate astea nu stiam totul. Hmmm… 🙂
Gabi, eu zîmbesc şi mai şi: am început să uit şi ce ştiam. 😀
Daca ai inceput sa uiti, inseamna ca ”hardul” tau are memoria incarcata si face putina ordine in rafturi, ca sa ai loc sa pui informatii noi. Poate ca are nevoie si niste capsule cu ulei de peste care revitalieaza celulele nervoase si stimuleaza memoria, asta printre alte insusiri benefice pe care le are.
Aşa să fie?
Mai degrabă – cred eu – după ce că memoria mea a fost întotdeauna destul de năzuroasă, în sensul că reţine mai mult ce vrea ea decît ce vreau eu, acum pare să intre cam des în grevă. 😛
la multi ani! sanatate si numai bucurii pentru anul 2013!
frumos concediu ai avut! intersante informatiile oferite! Am vizitat Praga doar vara… E superba! 🙂
La mulţi ani şi bine te-am regăsit în 2013.
O să o vizitezi acum, şi iarna. 🙂 O aduc şi la WW!
O să revin într-o zi fără post. 😦
? Adică?
Adică nici nu bănuiești ce mult îmi place friptura de porc și ce salivez în aceste momente. Rușine să-mi fie !
Despre bere pot citi oricâte, nu beau niciodată.
Vrei să spui că azi este zi de post?
Negru. Înainte de Bobotează.
N-am ştiut – nu ţinem post.
Staronova Sinagoga, sau Sinagoga Veche-Noua, este cea mai veche sinagoga din Europa. Initial s-a numit Sinagoga Noua, dupa care in acelasi cartier evreiesc s-a construit o alta sinagoga – care acum nu mai exista – si aceasta a devenit Sinagoga Veche-Noua. Legenda spune ca aceasta sinagoga a fost creata de Dumnezeu si evreii doar au dezgropat-o.
Diferenta de nivel care se vede provine de la o mare reconstructie a unor cladiri vechi care nu mai puteau fi salvate. Denumita Marea Asanare Pragheza, operatia de demolare a avut loc intre anii 1902 – 1903. Toata Strada Pariziana si strazile care dau in Piata Orasului Vechi – Kozi, Dlouha etc. dateaza din acea vreme. Zonele vechi sunt mai joase, iar la imbinarea dintre cele doua zone sunt niste cladiri vechi de vis. Daca eram eu cu voi, vi le-as fi aratat.
Inca ceva – se spune ca Marele Rabin Low, salvatorul evreilor praghezi, la al carui mormant din cimitirul evreiesc isi pun toti dorinte, a ascuns in podul Sinagogii Vechi-Noi faimoasa sa creatie – Golemul. Cum sinagoga este inca perfect functionala, Golemul a fost cautat de multe ori de credinciosu. Se pare ca Rabbi Low si-a ascuns credinciosul slujitor foarte bine, fiindca inca nu l-a gasit nimeni…
Sper ca te-ai uitat si in sus pe peretele dinspre sinagoga al Rabinatului – este un ceas evreiesc aurit, cu cifrele in ebraica si care merge invers …
Aflu lucruri noi. 🙂
Am văzut acel ceas dar, ştii că şi la Bucureşti există unul care merge tot în sens invers?
La palatul Şuţu (sau Muzeul Bucureşti) aflat vizavi de Turnul Colţea (lîngă Universitate).
Si eu aflu lucruri noi.
Am sa ma uit dupa acest ceas cand mai ajung in Bucuresti, cu siguranta