Cum ne-am trezit, am şi aruncat ochii pe geam să vedem cum este vremea. Este senin şi nici prea frig deci vremea este tocmai bună pentru o plimbare la Kutna Hora – link. Cum pînă vine autocarul mai este destul timp, dăm o raită pe străzile din jurul hotelului, cele încă necercetate ieri şi alaltăieri. Acelaşi melanj de clădiri impunătoare cu stiluri arhitecturale diferite; mai este şi cîte-o clădire ceva mai coşcovită dar, nu mai contează. Pe ansamblu, Praga arată lumii o faţă de oraş civilizat şi curat, cu mici excepţii: pe străduţele mai lăturalnice mai este loc şi de mai bine. Pînă să ajungem la metrou (pe 1 ianuarie, cînd vom merge la Karlovy Vary) văd că transportul în comun este asigurat de tramvaie mai vechi sau mai moderne care circulă destul de des. Şi cum tot mai avem ceva vreme, intrăm într-o cafenea care se-ndură şi de păcătoşii de fumători. Două expresso şi o apă minerală ne-au costat ca la Salonic vizavi de Turnul Alb: 10 euro dar acolo cel puţin, priveliştea era grozavă.
– – –
Cei 7 magnifici care vor cuceri Kutna Hora, sunt preluaţi de un microbuz, duşi la o agenţie de turism şi ataşaţi unui grup de 10 ruşi, grup păstorit de o rusoaică tînără şi corpolentă. Arătăm hîrtiile primite seara trecută şi după cîteva telefoane de lămurire ni se spune: haraşo. Fac o mutră complet nedumerită şi doamna respectivă spune: OK! Aşa mai merge, draga noastră. La drum!
După cîteva întortocheli pe străzile Pragăi, traversăm unul dintre podurile de peste Vltava şi vedem din autocar Cartierul Evreiesc. Poate îl vom vizita altădată… Ne îndreptăm către periferie trecînd peste cel mai înalt pod din Praga, pod ridicat la 42 de metri deasupra unui cartier de case. Ghida vorbeşte alternînd propoziţii în rusă cu propoziţii spuse rar, într-o engleză acceptabilă.
Ne bombardează cu informaţii despre Cehia, Praga şi despre Kutna Hora. Autostrada arată excelent, iar în stînga şi în dreapta se văd ogoare lucrate cu conştiinciozitate alternînd cu pădurici tinere.
Am ieşit de pe autostradă, iar drumul pe care suntem acum, la intersecţii este prevăzut cu sensuri giratorii; simplu şi eficient. Acolo unde-s necesare, sunt desigur pasaje de trecere supraterane. Din spusele ghidei, reţin că acest oraş a fost vreme de 250 al doilea ca importanţă în Cehia, după Praga, datorită minelor de argint. Aici au fost bătute monedele cu largă circulaţie, groszul iar mai tîrziu, talerul. Vom opri mai întîi la Osuar, respectiv Capela cimitirului, unde se pot vedea (sau admira) nişte aranjamente artistic alcătuite din craniile şi scheletele a mii de oameni. Pare macabru dar, nu este deloc. Şi nu este singurul Osuar de acest fel din lume.
Apoi, mergem să vedem Catedrala Sfânta Barbara, patroana minerilor,
după care facem un tur al centrului vechi al oraşului.
Fac o surtă paranteză. Pot spune fără teama de a greşi că toţi cei care laudă locurile în care se poate face turism în România ar trebui ca mai înainte de a vorbi să viziteze măcar cîteva locuri fără prea mare rezonanţă în lumea civilizată, cum este şi acest mic orăşel provincial, Kutna Hora, de care nu auzisem pînă acum şi fac pariu că nici mare parte dintre cei care citesc aceste rînduri. Un lucru este cît se poate de limpede: fără transport eficient între localităţi, fără punerea în valoare a unor obiective fie ele şi minore, fără locuri de cazare şi masă cumsecade la preţuri rezonabile, degeaba ai peisaje de vis. Turismul înseamnă altceva decît zgîiala cu ochii pierduţi în zare către frumuseţea dăruită de Dumnezeu, plaiurilor româneşti. Gata paranteza.
Inevitabil, plimbarea s-a terminat. Avem o pauză de masă de circa o oră după care valea, către Praga că ne-aşteaptă revelionul despre care am relatat AICI. Chiar în centrul acestui orăşel simpatic, intrăm într-o pizzerie (n-avem vreme să căutăm alt fel de restaurant) spunem că suntem presaţi de timp şi suntem serviţi în timp record. Ni se aduc două pizze cît roata carului. Imposibil de mîncat mai mult de una, pentru amîndoi. Sunt prea mari pizzele? Nu-i nimic. Luăm una dintre ele, la pachet. Nu ştiu care dintre cerşetorii prosternaţi o va primi dar, sigur unul dintre aceştia, o va avea drept cină de Revelion. La revedere Kutna Hora!
Iar s-a lăsat seara devreme dar, vremea este incredibil de frumoasă. Ghida chiar s-a minunat. Ne-a spus că de obicei, la Kutna Hora în acest anotimp ori ninge, ori plouă; soare se vede foarte rar, iar soarele de azi, aproape niciodată. Apropo de preţuri: două pizze cu diametru de 50 de cm (cu de toate), două pahare cu vin roşu excelent şi o bere, 420 de coroane, aproximativ 17 euro. Vi se pare excesiv?
Ajunşi la Praga în centru, cei şapte români plus ghida, coborîm. Întreb de Karlovy Vary. Mergeţi voi frumuşel ori la gară ori la Terminal bus Florence şi vă descurcaţi precis. Aşa vom şi face. Happy New Year!
Căutăm un „prosternat”. Nici urmă de ei. Poliţia patrulează şi se pare că i-a alungat. Găsim totuşi un amărît care tocmai scotocea într-o ladă de gunoi. I s-au aprins ochii cînd a primit acea pizza nou-nouţă. Happy New Year!
În cameră ne aştepta biletul cu rezervarea pentru Revelion. Happy New Year!
La multi ani! Va invidiez! Am vizitat aceste locuri minunate acum douazeci si cinci de ani…le mai visez inca! Vacanta placuta!
Am venit deja, acasă. Nu scriu niciodată pe blog în timp ce călătoresc ci, după ce revenim. La mulţi ani! 🙂
sunt întur totul de acord cu paranteza aceea despre turism, tibi.
am încercat să facem turism pe la mănăstirile moldovei în extrasezon şi… prefer să tac.
multu mult, psi. tare-s necăjit cînd văd că în loc să ne îndreptăm, ne lăudăm cu ceea ce nu aparţine de priceperea noastră…
Deci, aştept ziua de mâine, ca să văd unde-a dispărut hoţomanca de Eva. 😆
Ca de obicei, când călătoresc împreună cu tine, aproape că am simţit, aproape că am atins. Mi s-a făcut foame, mi s-a făcut somn. Ies la aer mai bine. 🙂
Nu-i port eu de grijă Evei. Important este că am învăţat ceva foarte important: nu mai am nevoie de „dădacă” şi ies şi mai ieftin. 🙂
Știam de Kutna Hora dar n-am reușit să ajungem și acolo! Dar uite, că am ajuns cu voi!
Cât despre orice dădaca Eva și noi ne-am prins că ne descurcăm mai bine și mai ieftin fără ea! De altfel, ca să mergem la Karlovy Vary ne-am închiriat singuri o mașină, direct de la hotel și am plecat pe cont propriu! A fost excepțional!
Toate vacanțele bune le-am făcut singuri, de capul nostru! Nu mai plec cu grup sau agenție never ever:))) N-am spirit de turmă și știu să-mi fac și singură lecțiile astfel încât să nu ratez nimic important într-o vacanță!
şi eu, şi eu zic la fel! 😆
:)) Mâțul meu știe!!
păi se putea altfel? :lol.
Ei tu, tinerico impetuoasă. 🙂
Mai întîi de toate, cunoştinţele mele în materie de limbi străine sunt pur şi simplu, minimale, eu fiind de felul meu cam monoglot.
Apoi. Nu mai pot conduce auto de vreo 11 ani; long story.
Prefer agenţia pentru că mi-e lene să scotocesc internetul în căutare de hoteluri.
Şamd.
Pffff…doesn’ matter, Tibi!
Aventura contează indiferent cât de bine vorbești o limbă străină sau nu. Te vei descurca, e dovedită! Despre mașină tac, nu zic nimic! Dar putea să fie tren, „aftobuz” sau orice altceva…eu scotocesc doar booking.com pt cazări, în rest nu scotocesc internetul. Văzând și făcând, mergând, întrebând…așa am descoperit locuri infinit mai frumoase decât cele prezentate într-un ghid sau pe vreun site!
No, cum zici. Eu tot ca mine o să fac. 🙂
Evident! Eu am zis cum fac eu nu cum trebuie să faci și tu! Altminteri să știi că te înțeleg! 🙂
Eu am un job atât de stresant și sunt atât de organizată prin prisma aceluiași job încât este de înțeles de ce în vacanțe sunt ca o „pasăre fugită din colivie”:)))) Și dezorganizată nevoie mare!:))
Țuc, țuc :*:*
Păi d’aia-mi place mie de tine: eşti o organizată care o face pe aiurita. 🙂
Fără să mă laud – dar n-am încotro – şi eu sînt un organizator foarte bun. Am o singură hibă: ideile mele sunt prea îndrăzneţe pentru epoca în care trăim şi mai ales, pentru ţara în care trăiesc; ÎNCĂ! 😀
ţuc ţuc ţuc.
Hmmm…nu o fac chiar pe aiurita! Cum scap de birou și de toate cele, viața mea toată este un dezastru aiuristic! Îți jur! Dar starea este senzațională!
Idei îndrăznețe am și eu și în fiecare zi mă lupt să le promovez…dar n-am cu cine:(
Andreea,
ştiu bine ce spui: după ce-ţi faci cu maximă eficienţă meseria, te comporţi cu nonşalanţă în viaţa ta personală pentru că nu-ţi place să fii altfel decît ceea ce eşti: o nonconformistă care nu dă doi bani pe mediocritate şi pe reflexele induse „celorlalţi”, de societatea constrîngătoare în care trăim vrînd-nevrînd, prin regulile impuse de societate, membrilor săi.
Nu uita totuşi că, aproape nimeni nu a reuşit să se sustragă sau să sfideze, „sistemul” social în sînul căruia, trăim.
şi eu sunt fan booking.com, dar recunosc că am un stil meticulos de a organiza vacanţele, de a scotoci tot ce trebuie să ştiu despre locul unde mergem, într-atât încât atunci când ajungem prin vreun oraş mă trezesc că mă întreabă jumătatea-mi candid, cu ochii lui mari şi frumoşi: pe care stradă o iau? în dreapta lui, mereu, cu ochii oblici, filtrând frumosul, îi răspund de fiecare dată la fel: ţi se pare că am mutră de hartă? 😆 cu toate acestea, mă uimesc şi pe mine cu câtă siguranţă mă orientez prin locuri străine…
off, psi
pînă de curînd, eu am fost „descurcăreţul” în toate situaţiile cu care ne-am confruntat pînă acum.
La Karlovy Vary am avut un soi de scurt circuit mental din care Silvia m-a scos cu tact şi cu o superbă nepăsare a ceea ce s-ar fi putut să ne „pască” dacă aş fi greşit.
Împreună, am scos-o la capăt, cu brio. 🙂
Ma alatur si eu, dragilor, conversatiei voastre, desi cu intirziere.
Cred ca foarte important este cit timp ai de hoinarit. Daca ai o vacanta lunga, atunci ai timp sa te si ratacesti, sa lenevesti in locuri mai departe de autostrada.
Dar daca timpul este limitat, eu prefer o excursie organizata, dar de o companie englezeasca serioasa, cu traditie. Dupa ce ai facut acel traseu, daca ti-a ramas la inima, atunci poti sa-l repeti cu variatiuni, pe cont propriu.
Noi in Germania, spre exemplu, nu ne descurcam deloc cu masina. Suntem mai mult rataciti.
In schimb, in Franta si Italia, ne descurcam bine.
Draga mea Odille, eşti binevenită. 🙂
Noi am experimentat în anii în care am putut pleca şi pe alte tărîmuri, toate sistemele de călătorie.
Sînt foarte sigur că fiecare dintre noi, are dreptul de a alege ceea ce i se pare a fi la îndemîna sa.
Suntem diferiţi şi ne comportăm ca atare; mi se pare minunat că avem posibilitatea de a a alege. NU? 🙂
Ce-ati mai vazut la Kutna Hora? Catedrala Sfintei Barbara? Mina de Argint?
Kutna Hora nu este un orasel oarecare. In Evul Mediu, Kutna Hora furniza argintul pentru monezi. Drumul spre Kutna Hora incepe la Turnul Pulberariei (Prasna Brana), construit de decor in locul unuia mai vechi cu rol de aparare – Horska Brana. Argintul intra in Praga Veche pe la Turnul Pulberariei si se oprea o suta de metri mai incolo, in Palatul Pachta, fosta monetarie. Este pe partea stanga a strazii Celetna, colt cu Targul de Fructe.
Kutna Hora este un orasel delicios, cu o bogata vita culturala, si chiar daca petreci un week-end intreg, ai ce vedea.
Catedrala care m-a impresionat teribil şi unde am făcut un clip.
Da, are o arhitectura deosebita, cu un schelet exterior care sprijina acoperisul greu, pentru a elibera de greutate zidurile si a permite ferestre si vitralii atat de sus.
Autorul este acelasi ca si la Catedrala Sf. Vitus, cel putin la inceput, ca s-au mai schimbat arhitectii. Constructiile acestea au durat sute de ani, ca n-aveau plan cincinal pe vremea aceea … 🙂
Indiferent pe unde am apucat să mergem, o ţintă principală au fost catedralele şi muzeele. Mai ales, catedralele.