Repostare
O frumoasă şi desigur, fericită coincidenţă, face ca astăzi să fie atît ziua de naştere a marelui semiotician, filosof şi scriitor de mare anvergură, Umberto Eco (n. 1932 – Alexandria / Piemont), dar şi a lui Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor şi scriitor de origine română (n. 1950 – Iaşi). Opera ambilor autori, pe care i-a legat şi o frumoasă prietenie, este de cea mai mare însemnătate academică. Amîndoi s-au bucurat de compania, preţuirea şi pe alocuri de colaborarea cu alţi iluştri reprezentanţi ai mediilor academice internaţionale de vîrf, printre care enumar la repezeală pe Mircea Eliade, Moshe Idel şi desigur alţi savanţi de notorietate. Nu este de competenţa mea să fac o evocare calificată şi exhaustivă a acestor savanţi. Doresc numai ca, din postura de admirator necondiţionat, să fac o scurtă dar binemeritată evocare, a ambilor valoroşi intelectuali.
Umberto Eco, intrat în conştiinţa publicului larg, în special prin romanul, Numele trandafirului, este şi autorul unor altor romane de mare prestigiu, cum ar fi Pendulul lui Foucault, Misterioasa flacără a reginei Luana, Insula din ziua de ieri, Baudolino. Are nenumărate studii de specialitate şi articole, multe dintre ele adunate în volume cum ar fi, Kant şi ornitorincul, Limitele interpretării, În căutarea limbii perfecte, Memoria vegetală şi multe altele. În anul 2005, a fost ales pe poziţia a II-a, între primele 100 mari personalităţi culturale ale omenirii – in topul revistei Prospect, iar în anul 2008, pe poziţia a XIV-a a aceluiaşi top.
Ioan Petru Culianu, practic necunoscut publicului român pînă în 1990, este autorul unei opere de largă întindere intelectală, dacă judecăm fie şi numai prin prisma faptului că viaţa i-a fost curmată brutal, în plin avînt creator, la vîrsta de nici 42 de ani. Amintesc în treacăt, măcar cîteva dintre titlurile operei sale : Eros şi magie în Renaştere.1484, Călătorii în lumea de dincolo, Gnozele dualiste ale Occidentului, Dicţionar al religiilor ( împreună cu M. Eliade), Arborele gnozei, Păcatul împotriva spiritului, sau romane de predicţie cu parfum de SF cum ar fi : Pergamentul diafan, sau Jocul de Smarald ( împreună cu Hilary Wiesner – logodnica sa ).
Ambii au avut preocupări în domeniul ezoterismului. Culianu a abordat acest subiect incert cu mult curaj, eventual riscîndu-şi cariera academică, iar Eco ceva mai prudent, abordînd acest subiect delicat cu precădere în romanele sale.
– – –
Voi, dragilor, ce aţi citit din opera acestor mari exponenţi ai intelighenţiei umane?
recunosc: n-am reuşit să-l citesc pe culianu şi cu siguranţă că nici nu voi apuca până la primăvară. 😦
este vreme pentru toate, psi. 🙂
nu, tibi, nu este… îl risipim sau ne risipeşte prea repede.
este psi, este. vei vedea peste cîţiva ani că, este. 🙂
De curând am citit Eros şi magie…din cauza ta:)
La tine am citit despre și am găsit pasaje care m-au stârnit!
Of! Iar sînt de vină? 🙂 Mă recunosc vinovat. 🙂
Sper să citeşti şi Memoria vegetală a lui Eco. Merită!
Dadadaaaa…ești divin(ă)!
N-am să întârzii s-o citesc!
He he.
Te-am văzut pe FB fără ochelarii de soare şi fără bula de ciungam.
LIKE! 🙂
Uite, coincidenţa face că acum cetesc „Cult, magie, erezii” de la Culianu, iar de la Eco-ul atât de drag mie vreau „Misterioasa flacără a reginei Loana”, pe care nu mi-am aruncat ochii încă.
Vezi, ştiu eu de ce întreb: „Cult, magie, erezii” nu intrase în vederile mele, pînă acum. După ce vei citi şi Regina, mi-ar plăcea să discutăm, despre.
Culianu(l) cred că o să-mi ia juma’ de an cu magia lui. 😆 Cu adnotări pe margine, cu cu… 😉 După ce voi fi citit despre Loana, mă înfiinţez aci! Numa’ să mă mai întrebi din când în când, să nu uit să mi-o fac lectură. 😆 Puţină constrângere merge câteodată la mine, ca unsă! 😆
Drept este că IP Culianu trebuie citit cu creionul la îndemînă dar, să nu-mi spui că maltratezi cărţile cu înscrisuri pe margine; nu te.a îmnvăţat nimeni că trebuie să ai caiet de lecturi?
Cît despre Luana, o să te mai trag de mînecă uneori, fii fără grijă. 😆