Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 17 ianuarie 2013

Nicolae Iorga

 Nicolae Iorga s-a nascut la data de 17 ianuarie 1871, la Botoşani, părinţii lui  fiind  avocatul Nicu Iorga şi Zulnia Aghiropol. Nicolae Iorga a devenit unul din cei mai proeminenti oameni de cultura ai României. Istoric, profesor universitar, enciclopedist, poet, dramaturg, critic literar, memorialist, gazetar, publicist, om politic, membru titular al Academiei Române. Nicolae Iorga a avut o activitate ştiinţifică prodigioasă, fiind autorul a 1.003 volume, 12.755 articole şi studii, 4.963 recenzii. Iorga este cel mai prolific istoric al românilor, autor a numeroase sinteze, culminate cu Istoria Românilor în 10 volume, pentru care a fost numit pe bună dreptate cel mai mare istoric al României din toate timpurile. Nicolae Iorga a fost absolvent al cursului secundar de la Liceul din Botoşani şi Liceul Naţional din Iaşi, apoi în numai un an termină studiile şi la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi (1889). Studiile superioare şi le desăvârşeşte în străinătate, la Înalta Şcoală de Ştiinţe Politice din Paris (1892), apoi la Berlin şi Leipzig, unde şi-a luat doctoratul în filosofie (1893).

La vârsta de numai 23 de ani, Nicolae Iorga devine profesor suplinitor, apoi, din 1895 este titular la catedra de Istorie a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi.De numele său se leagă fondarea Institutului de Studii Sud-Est Europene (1914), al Institutului de Studii Bizantine, al Institutului de Istorie Uiversală. Pe 1 noiembrie 1928 este ales decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie, iar anul următor, pe 1 martie, este ales rector al Universităţii Bucureşti. Din 1919 devine preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice, iar din 1924 ţine cursuri de vară la Vălenii de Munte.

Articol preluat de la Teofil. Citeşte mai departe AICI

– – –

Citeşte şi la Gina un articol dedicat marelui istoric.

Read Full Post »

Deci şi iară deci

Asistăm pasivi la o nouă tentativă de atac grosolan la firavul nostru stat de drept: destabilizarea CSM.

În laboratoarele useliste se planifică punct cu punct punerea în operă a pactului infam semnat şi parafat deşi negat, cu falanga colonelului Dogaru adică, desfiinţarea sau coafarea (cu satîrul) a celor mai bine văzute instituţii pe plan european (că tot am vrut să intrăm în UE dar acum, se pare că nu ne mai plac constrîngerile unei vieţi civilizate):  ANI, DNA, CCR, CNA, etcaetera.

Se pregăteşte de zor o nouă Constituţie, un nou statut al „aleşilor”, noi reguli care să-i pună definitiv la adăpost pe toţi penalii care – măcar – au pătruns în Parlament şi fac legea fărădelelegii.

Între timp, boborul care a votat masiv  cum a votat, pare că dă semne de trezire din „pumnii” administraţi în mod eficient de reţeaua de intoxicare în massă, a varanului felix. Pare numai. De fapt, boborul îngenunchiat minţit şi abandonat suferă în continuare scrîşnind din măsele dar nefiind în stare să-şi recunoască orbirea de moment, orbire indusă cu maximă eficienţă de manipulatorii de profesie, neagă evidenţa.

Ce-i de făcut? Nimic în plan imediat. Mama proştilor este permanent gravidă şi naşte pe bandă rulantă tripleţi şi cvadrupleţi.

Pe termen lung, este de făcut ceea ce ştim noi românii să facem cel mai bine: să sperăm că mămăliga noastră naţională va deveni cozonac deşi nu punem în ceaunul nostru istoric, decît ingredientele din care nu poate rezulta altceva decît o „mămăligă pripită”, o mămăligă apoasă şi inconsistentă ca de obicei: un terci.

Deci, vă iubesc dragi români oriunde v-aţi afla şi orice-aţi face. Vă întreb numai: cînd veţi reuşi să scăpaţi de ideea sinistră: unde-i bine nu-i de mine, unde-i rău, hop şi eu?

De i?

Read Full Post »